Cuviosul Toma, din începutul vieţii sale, a fost ostaş mare şi slăvit; pe de o parte pentru bogăţia sa, iar pe de alta, pentru vitejia ce o avea. El era puternic cu trupul şi viteaz în războaie, pentru că de multe ori a biruit cetele potrivnicilor. Deci, iubind pe Hristos, a lăsat lumea cu toată gîlceava ei şi s-a îmbrăcat în chipul monahicesc, asemănîndu-se sărăciei şi smereniei Domnului său. Deci, înconjurînd locaşurile monahiceşti, pe la nevoitorii cei plăcuţi ai lui Dumnezeu întru pustnicie, s-a nevoit spre săvîrşirea faptelor bune. Iar cînd a voit să meargă în pustie pentru desăvîrşita nevoinţă şi linişte, un stîlp de foc mergea noaptea înaintea lui şi Sfîntul Prooroc Ilie i se arăta, povăţuindu-l prin sînurile pustiei. El a fost povăţuit de nişte învăţători ca aceştia spre alt Carmel, în muntele Malein, unde vieţuia cu Dumnezeu şi se învrednicea de dumnezeieşti descoperiri şi vedenii. Astfel, precum mai înainte în lume biruia cu vitejie pe vrăjmaşii cei văzuţi, tot aşa şi după lepădarea de lume, în viaţa cea pustnicească, taberele cele nevăzute ale duhurilor celor rele, cu rugăciunea cea neîncetată ca şi cu o sabie ascuţită, le surpa şi le izgonea. Dar, deoarece deasupra muntelui era cetatea şi făclia stînd sus şi strălucind la lumina cerului, nu era cu putinţă a se ascunde. De aceea, Cuviosul Toma nu s-a tăinuit în muntele cel pustiu, în care, prin sfinţenia sa, ca o stea luminoasă a răsărit şi a strălucit spre cele pămînteşti. Deci, fiind aflat de oameni, s-a făcut lumină celor întunecaţi şi liman celor ce alergau la dînsul; pentru că, luînd de la Dumnezeu puterea facerii de minuni şi darul cel tămăduitor, vindeca cu minune toate bolile. Orbilor le dădea vederea, şchiopilor, buna umblare şi chiar scotea izvor de apă cu rugăciunea. Dar nu numai în viaţa sa a făcut multe minuni, ci şi după mutarea sa către Dumnezeu se săvîrşeau minuni la cinstitele lui moaşte; pentru că de toate neputinţele şi bolile cele netămăduite mai presus de fire, se dădeau grabnice vindecări celor ce veneau şi se închinau cu credinţă. Asemenea, izgonea duhurile cele necurate din oameni cu rugăciunile cele sfinte şi cu darul lui Hristos, Dumnezeul nostru. Amin.
Sfanta Mucenita Chiriachi
Sfanta Mucenita Chiriachi a trait in secolul al III lea, in vremea imparatului Diocletian. Sfanta Chiriachi s-a nascut din parinti crestini, intr-o duminica. Acesta a fost si motivul pentru care Dorotei si Evsevia, parintii ei, i-au pus numele Chiriachi, care in limba greaca inseamna duminica. Sfanta Chiriachi a refuzat multe cereri de casatorie, invocand ca ea este logodita cu Mirele Ceresc si ca-si doreste sa moara fecioara. Unul din pretendentii respinsi i-a spus imparatului Diocletian ca Sfanta Chiriachi este crestina. Din momentul aflarii acestei vesti, Sfanta Mucenita va fi supusa la multe chinuri. Acoperita de rani din cap pana in picioare, ea va fi tamaduita in chip minunat de un inger. In urma acestei minuni, multi pagani au crezut in Hristos si au primit moartea muceniceasca. Sfanta Chiriachi i-a spus ighemonului: „Vezi bine ca nicicum nu ma poti intoarce de la credinta mea. Caci de ma arunci in foc, mai inainte de mine Cei Trei Tineri in foc au fost aruncati si prin credinta s-au mantuit; iar de ma arunci la fiare, mai inainte de mine marele Daniil Prorocul la fiare a fost aruncat, dar prin credinta s-a mantuit; iar de ma arunci in mare, mai inainte de mine lona Prorocul a fost in pantecele chitului trei zile si trei nopti si prin credinta s-a mantuit; daca taisului sabiei ma dai, mai inainte de mine Cinstitul Botezator loan sabiei a fost dat si credinciosia lui l-a mantuit. Caci ca si tuturor acestora, mie viata imi este a muri pentru Hristos.” In urma acestor cuvinte, Sfanta Mucenita Chiriachi a fost ucisa prin taierea capului.
In zilele imparatului Diocletian, la anul 282, era un crestin, anume Dorotei, impreuna cu sotia sa, care se chema Evsevia. Acestia, fiindca erau fara de fii, s-au rugat lui Dumnezeu ca sa le dea rod, fagaduind sa-I daruiasca Lui pe copilul ce se va naste. Deci a ascultat Dumnezeu rugaciunea lor si au nascut un prunc de parte femeiasca in ziua de duminica, lucru pentru care au si numit-o pe prunca Chiriachi, ce inseamna duminica. Deci botezand-o, au crescut-o cu invatatura si cuvantul Domnului, dupa Apostolul Pavel, pazind-o pe fecioara curata, fiindca fagaduisera a o afierosi lui Dumnezeu. Iar intr-o zi, un pagan bogat, care vietuia in cetate, auzind laudandu-se frumusetea si bunatatea obiceiurilor tinerei fecioare, a hotarat s-o insoteasca cu fiul sau. Si spunand el lui Chiriachi de aceasta, ea a marturisit ca este mireasa lui Hristos si ca doreste sa moara in feciorie. In vremea aceea, Diocletian a ridicat prigoana asupra crestinilor, iar paganul maniindu-se, s-a dus si a parat la imparat pe Chiriachi si pe parintii ei, cum ca sunt crestini. Deci tiranul i-a chemat si i-a intrebat de ce defaima zeii. Dorotei a raspuns cu indrazneala ca a invatat de la parintii sai sa nu cinsteasca decat pe Unul Dumnezeu, Cel ce a facut cerul si pamantul si Care s-a intrupat pentru a noastra mantuire. Atunci imparatul a poruncit sa fie biciuit, dar pentru ca Dorotei nici sub lovituri nu inceta sa batjocoreasca pe idoli, l-a trimis impreuna cu Evsevia la ighemonul Iust, ce se afla in partile Militinei, in Armenia cea mica. Deci acela i-a pus la chinuri, apoi a poruncit sa le taie capetele. Iar pe Chiriachi, Diocletian a trimis-o la ginerele sau, cezarul Maximian, care se afla in Nicomidia. Acela uimindu-se de frumusetea fecioarei, i-a fagaduit ca o va insoti cu o rudenie a imparatului, daca se va inchina idolilor. Dar Chiriachi nu s-a plecat deloc, zicand ca nimic nu poate sa o desparta de Hristos. Atunci Maximian a poruncit sa o intinda la pamant si sa o bata cu vine de bou, pana va muri. Deci ostasii au batut-o pana au ostenit si s-au schimbat intre ei de trei ori, dar mucenita a ramas nesimtitoare la lovituri si inca mai mult stralucea de har. Pentru aceasta tiranul se mania asupra ostasilor ce o chinuiau pe mucenita, crezand ca acestia nu o lovesc cu toata puterea, din mila fata de ea. Atunci sfanta a zis catre Maximian: „Nu te insela, Maximiane! Niciodata nu ma vei birui, caci harul lui Dumnezeu imi este in ajutor!” Atunci Maximian a trimis pe sfanta la Ilarion, stapanitorul Bitiniei, care era vestit pentru cruzimea sa fata de crestini. Acela citind scrisoarea lui Maximian, a amenintat-o pe mucenita cu chinuri groaznice, dar Chiriachi i-a raspuns ca i-ar fi mai usor sa inmoaie fierul, decat sa o supuna pe ea. Deci chinuitorul a poruncit sa o spanzure de par si sa o arda cu torte, dar ea a ramas nepasatoare, ca si cum ar fi fost fara de trup. Iar noaptea urmatoare, Hristos i s-a aratat in temnita si i-a vindecat ranile, fagaduindu-i sa o treaca toate incercarile cu harul Sau. Deci chinuitorul s-a spaimantat vazand-o vindecata dimineata, dar a crezut ca zeii au tamaduit-o si a dus-o in capistea idolilor. Acolo rugandu-se sfanta lui Hristos, s-a facut cutremur mare, incat s-au zdrobit idolii si s-au facut praf. Dupa aceasta, a urmat si o furtuna de vant, care a imprastiat praful idolilor, facandu-i pe pagani sa fuga. Doar Ilarion a ramas in capiste blestemand, dar un fulger venit din cer a ars fata lui, incat a cazut din scaun si a murit. Atunci a venit un alt stapanitor, cu numele Apolonie, si fiind instiintat de cele intamplate, a poruncit sa se aprinda un foc mare, ca sa fie aruncata sfanta in flacari. Deci ostasii incingand un cuptor mare, au aruncat-o pe Chiriachi inauntru. Dar ea a stat acolo mai multe ceasuri in rugaciune, cu mainile intinse spre cer, fara sa fie arsa deloc. Si desi era vara si senin, a aparut un nor si s-a facut o ploaie mare, care a stins focul. A fost aruncata apoi la doi lei salbatici, dar fiarele, simtind sfintenia ei, se gudurau ca miei. Si multi pagani, minunandu-se de un lucru ca acesta, au marturisit pe Hristos si au fost ucisi. Iar a doua zi, stapanitorul vazand ca nu poate sa o induplece in nici un chip, a statut la judecata si a dat asupra sfintei hotararea sa fie ucisa afara din cetate, prin taierea capului. Auzind Chiriachi aceasta hotarare, a cerut vreme sa se roage. Deci s-a rugat indelung, multumind lui Hristos care a invrednicit-o sa marturiseasca numele Sau inaintea imparatilor si a ighemonilor, si Care i-a pazit fecioria neintinata. Atunci s-au aratat niste ingeri luminosi veniti ca sa-i primeasca sufletul pentru a-l duce la Mirele sau cel ceresc, iar ea s-a culcat incet la pamant, incredintandu-se in mainile lui Dumnezeu. Deci cand ostasii au mers aproape de dansa, vrand sa-i taie capul, au vazut-o moarta si s-au spaimantat. Si s-a facut glas dumnezeiesc catre dansii: „Mergeti, fratilor, si propovaduiti la toti maririle lui Dumnezeu!” Si in vreme ce ostasii s-au intors sa spuna ighemonului cele vazute, crestinii care se ascundeau de frica paganilor au luat trupul sfintei si l-au ingropat intr-un loc potrivit, laudand pe Dumnezeu, cel slavit intru sfintii sai.
Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Cuvios Acachie de la Scara;
– Sfintilor Mucenici Peregrin si cei dimpreuna cu dansul: Luchian, Pombie, Isihie, Papia, Satornin si Ghermano;
– Sfantului Mucenic Evstatie;
– Sfantului Policarp cel Nou;
– Sfantului Evanghel.
Ortodoxia 