1fariseiVai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi. Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!”(Matei 23 ; 23-24)
De multe ori femeile credincioase se învaţă una pe alta (în mod greşit), în loc să se ducă la preot să-l întrebe, după cuvântul Mântuitorului: „Duceţi-vă şi arătaţi-vă preoţilor” (Luca 17;14) şi astfel ia naştere falsa tradiţie, din multă părere personală, care de fapt este de inspiraţie satanică. Falsele învăţături apar sub formă de întrebări sau enunţuri care sunt expuse de învăţăturile adevărate. De asemenea există diferitte întrebări referitoare la credinţă false alături de care se află răspunsul cuprinzând învăţătura adevărată!

ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE DESPRE SĂRBĂTORI ŞI OBICEIURI POPULARE NECREŞTINE LEGATE DE ELE

-De cand si pana cand trebuie tinuta o zi de sarbatoare?

Sarbatoarea incepe din ajunul ei, de la vecernie, toata noaptea, utrenia, liturghia si pana la miezul noptii din ziua de sarbatoare.

-Cum trebuie crestinul sa se pregateasca sufleteste si trupeste pentru sarbatori?

In primul rand  conteaza si sarbatoarea, cat este de mare; daca e vorba de impartasanie se face o pregatire mai serioasa. Sa nu se impreuneze sotul cu sotia atat in ziua sarbatorii, cat si in ajunul ei.

-Cand, din diferite motive nu putem lipsi de la serviciu in zilele de sarbatoare si duminici, ce putem face in schimb pentru suflet? Ce sa facem cu castigul din acele zile?

Cel mai bine este sa se evite pe cat este cu putinta de a calca legea sarbatorilor si a zilei Domnului, adica Sfanta Duminica . Iar, cand nu se poate, castigul din acele zile sa-l folosim numai pentru milostenii la cei saraci. Daca se poate sa plecam din timpul programului putin pana la biserica, sa mergem. Daca nu, nu.

-In ajunul Bobotezei se pot spala rufe? Se poate face baie? Dar dupa Boboteaza? Cate zile tine sarbatoarea Bobotezei?

Nicaieri in sfintele canoane nu se interzice sa spalam rufe sau sa facem baie atat inainte de Boboteaza, cat si dupa sarbatoarea Bobotezei. Aceasta sarbatoare tine o zi, pe 6 ianuarie.  Agheasma Mare se ia in ziua de Boboteaza si 8 zile dupa aceasta, ultima zi fiind cea in dreptul careia scrie pe calendar „Odovania praznicului Botezului Domnului”. Este bine (dar nu obligatoriu) sa ajunam in ziua de 5 ianuarie (daca nu cade sambata sau duminica ).

-Cate zile se praznuieste sarbatoarea Rusaliilor?

In sarbatoarea Rusaliilor intra: Duminica Rusaliilor si lunea, care este cinstita ca sarbatoarea Sfintei Treimi. Nu martile si joile pe care le tin babele necredincioase caci acestea sunt obiceiuri paganesti.

-In ziua de Taierea Capului Sfantului Ioan Botezatorul este bine sa se taie cu cutitul (paine sau alte alimente)? Dar sa se manance mancaruri de culoare rosie?

Sa se stie ca in aceasta zi se tine post si, cine poate, chiar ajunare (daca nu cade sambata sau duminica). Iar celelalte, adica sa nu se taie paine sau alimente, nu trebuie tinute, pentru ca sunt rataciri. La fel si obiceiul babesc de a nu manca mancaruri de culoare rosie.

-Cine trebuie sa pregateasca Pastele? E bine a plati pentru Paste? Cate zile la rand se ia Pasti ( pasca ) ?

Pastele se pregateste la fel ca aluatul de prescura, de catre persoanele amintite la facerea prescurilor. Platirea Pastelui este o inventie popeasca. Pastele se ia numai in cele 3 zile ale sarbatorii Invierii sau chiar toată Săptămâna Luminată.

-In noaptea de Pasti se duce cocos la biserica ?

Acesta este un obicei popesc, care poate provoca multa dezordine in biserica in timpul slujbei, tulburand rugaciunea crestinilor prin cantatul sau.

-In noaptea de Pasti se impart 24 de batiste pentru vami, 1-2 lumanari aprinse pentru vii si morti ?

Acesta este obicei babesc.

-In Ajunul Craciunului se fac scutecele Domnului, turtele de post cu coliva. E un obicei bun ?

Acesta este un obicei bun si se poate face .

– Ce sunt sărbătorile cu cruce neagră? Ce putem face şi ce nu putem face în aceste zile?

Sarbatorile cu cruce neagra nu este obligatoriu sa le tinem asa cum avem porunca sa le tinem pe cele cu cruce rosie. Ele sunt zile obisnuite. Crucea neagra vrea sa ne arate ca este vorba de un sfânt mai important. Daca avem totusi evlavie si ne-a ajutat vreodata unul din acesti sfinti cu cruce neagra, iar noi vrem sa tinem ziua lui ca pe o sarbatoare cu cruce rosie, nu e nici o greseala. Ba chiar e bine.

-Dacă nu ai haine noi nu ai voie să vii la biserică de Paşti.

Într-o parabolă a Mântuitorului, un oaspete este dat afară de la masă pentru că nu avea veşminte alese. Aici Mântuitorul voia să arate că în împărăţia cerurilor nu vom intra oricum, dar nu la îmbrăcăminte se referea EI, ci la suflet. Se spune că un oaspete a fost dat afară de la masă şi s-a întors cu haine noi, dar în loc să mănânce, el a început să pună mâncarea pe haine, spunând că a fost primit la masă nu pentru el, ci pentru haine. Iubiţi credincioşi, spălaţi-vă hainele – chiar cele vechi – spălaţi-vă trupul, DAR MAI ALES SUFLETUL, şi veniţi să-L primiţi pe Hristos cu cântarea: „HRISTOS A INVIAT !”.

-A doua şi a noua marţi după Paşti este mare sărbătoare.

Ce fel de sărbătoare? Nu este adevărat! Cum este oare posibil să credem aşa ceva? Aşa este şi cu sărbătorile de tipul: lunea ciorilor, marţea viermilor; miercurea strâmbii; joia iepelor. În care calendar aţi văzut dumneavoastră asemenea sărbători?

-Dacă munceşti în sărbători ca: Iuda, Vîrtolomeu, Precupu, Pîrşcovu, dă piatră (grindină) şi trăsneşte.

În calendar nu există asemenea sărbători, nici cu cruce roşie, nici cu cruce neagră, dar oamenii le ţin. Mai bine lucrează duminica şi în schimb ţin aşa zisele sărbători (Iuda, Vîrtolomeu, Precupu, Pîrşcovu). Vorba românească: „Scump la tărâţe şi ieftin la făină”, adică dăm importanţă zilelor fără valoare, şi nesocotim Duminica. Iar dacă Domnul vrea să ne pedepsească cu piatră sau grindină, o poate face oricând vrea EI. Iar când lucrează în Sfânta zi de Duminica se scuza aşa: Pe lâng’-o sarbatorea Câte o chiotorea (Adică ne iartă Dumnezeu dacă muncim duminica). Nu este adevărat. Porunca a patra nu poate fi călcată cu astfel de scuze: „Pentru că cine va păzi toată legea, dar va greşi într-o singură poruncă, s-a făcut vinovat faţă de toate poruncile” (Iacov 2;10).

-La o săptămână după Sf. Ilie este sora Sf. Ilie.

Sfântul Ilie nu a avut nici o soră. Aşa ceva nu scrie nicăieri.

-La nouă joi după Paşti să nu se meargă la muncă.

Nici Biserica, nici Sfânta Tradiţie nu îndreptăţesc şi nici nu amintesc acest lucru. Acest lucru nu s-a pomenit nici în credinţa iudaică, nici în cea creştină. Şi atunci se naşte clar o întrebare la care să răspundeţi dumneavoastră: cei care au inventat aceasta sărbătoare sunt cei leneşi sau cei gospodari?

-De Înălţarea Sfintei Cruci nu trebuie să mănânci ceva în formă de cruce (colac, prescură), nici nuci (pentru că au formă de cruce în miez) şi nici usturoi pentru că are inimă în el.

În orice zi ar cădea, data de 14 septembrie este zi de post si tinerea postului este cea care contează în ziua aceasta, dacă ne referim la mâncare. Mai contează si credinţa cu care întâmpini aceasta sărbătoare şi ce fapte bune faci în ziua aceea. De fapt această scorneală cu ce nu trebuie mâncat vine sigur de la persoane care nici nu merg la biserică în acea zi de sărbătoare.

– Există sărbătoarea numită Ilie Palie?

Ilie Palie nu a existat ca persoană şi deci nu există această sărbătoare. Este o născocire. Daca ar fi existat această sărbătoare ar fi fost scrisă cu cruce roşie pe calendarul ortodox. Pare a fi chiar o batjocorire a numelui Sf. Ilie prin adăugarea unui cuvânt care rimează.

Există sărbătoarea numită Foca?

În calendarul ortodox pe data de 23 iulie este sărbătoarea aducerii moaştelor Sf. Mare Mucenic Foca. Probabil la acest sfânt se referă sărbătoarea aceasta. Acest sfânt însă nu este trecut cu cruce roşie în calendarul ortodox, deci e o sărbătoare pe care nu avem datoria să o ţinem. Este un obicei specific zonei Moldovei.

Este păcat să spălăm rufe în Săptămâna Luminată?

Nu este nici un păcat dacă spălăm rufe în Săptămâna Luminată în zilele de miercuri, joi şi sâmbătă. În celelalte zile din această săptămână, adică luni, marţi şi vineri, este păcat să speli rufe deoarece luni şi marţi încă este sărbătoarea Sfintei Învieri a Domnului nostru Iisus Hristos, iar vineri este sărbătoarea Izvorului Tămăduirii. Deci în Săptămâna Luminată putem spăla rufe doar în 3 dintre zilele acestei săptămâni.

Este păcat să facem baie sau să ne spălăm la cap în duminici şi sărbători, adică în toate zilele însemnate cu cruce roşie pe calendarul bisericesc?

Nu este specificat clar nicaieri in invatatura de credinta a Bisericii daca e pacat sau nu. Cel putin eu nu am gasit pana acum. Daca insa legam lucrurile, duminica si sarbatoarea sunt zile in care trebuie sa ne ingrijim mai mult de suflet, iar de trup doar cu strictul necesar. Asa se face ca trebuie sa evitam orice grija lumeasca deosebita cum este si baia. Facand asa nu avem indoiala ca o fi sau n-o fi pacat ce am facut noi. La fel se pune problema si pentru spalatul la cap.

Vinerea este păcat să facem baie sau să ne spălăm la cap?

Vinerea desigur că avem voie si sa facem baie, si sa ne spalam, si sa coasem, deoarece nu e sarbatoare. Doar in sarbatorile cu cruce rosie si in duminici nu e bine sa facem din acestea si nici un fel de treburi deoarece zilele acestea sunt pentru grijile sufletesti si nu pentru cele ale trupului.

ÎNVĂTĂTURI CORECTE SI ÎNVĂTĂTURI GRESITE DESPRE NASTERE, BOTEZ SI DESPRE COPIII MICI SI MAMELE LOR

-Copilul, pana la botez, poate fi uns sau atins cu sfintenie ?

Copilul, pana la botez poate fi uns pe frunte cu apa sfintita pe care o face preotul la ziua intai dupa nastere, cu altceva nimic; la fel si mama lauza.

-De la cate zile se poate boteza copilul ?

Botezul copilului ar fi bine sa se facă la 40 de zile. Daca pruncul este in primejdie de moarte se poate chiar din prima zi.

-E bine sa se boteze copilul cu doua nume ?

Nu e bine sa se puna doua nume la botez copiilor, sau sa se puna nume necrestinesti, lumesti. Ci sa se puna nume de sfinti sau sfinte ca sa poata praznui si sa aiba copilul un patron, un ocrotitor.

– Ce este cristelniţa?

Cristelniţa este vasul din metal in care se face Sfantul Botez.

-La botez se pun bani in cristelnita ?

Nu se pun bani in cristelnita si nici altceva in afara de untdelemn sfintit, pe care-l pune preotul.

-Cand se ia mirul dupa botez, in aceeasi zi sau a doua zi? Ce se pune in scaldatoarea de la luarea mirului?

Mirul se ia a doua zi si nu se pune nimic in scaldatoare, pentru ca sunt obiceiuri babesti.

-Duminica se poate scalda copilul ?

Copilul se poate scalda oricand.

-Când se naşte un copil, să i se pună ursitorile.

Din neştiinţă oamenii au pus evenimentele din viaţa lor pe seama „sorţii”, a „scrisei”, dar încă de la creaţie, Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu DEMNITATE şi LIBERTATE. Deci omul fiind o fiinţă liberă (liber de a face ce vrea: binele sau răul) înseamnă că nu există „scrisă”, „soartă” sau „predestinare” cum îi mai spun unii. Spre exemplu dacă Dumnezeu i-ar fi hotărât prin ursitori unei femei să facă 15 avorturi în viaţa sa, nu ar mai avea de ce să o judece şi să o osândească, deoarece femeia i-ar spune: „Doamne, de ce să mă judeci, că doar Tu mi-ai hotărât să fac cele 15 avorturi!”. Sau dacă un om căzut în patima beţiei (unii îi zic în mod greşit darul beţiei) ar omorî pe cineva, la fel şi acesta i-ar spune: „Doamne, încă de la naştere Tu mi-ai hotărât prin ursitori beţia şi crima. AŞADAR NU MĂ POŢI OSÂNDI!” Aşa cum oamenii nu pot hotărî dacă să răsară sau nu mâine soarele, tot aşa nu pot hotărî nici ursitorile drumul pe care va merge în viaţă noul născut. Altfel îi punem la ursitori o minge şi ajunge mare fotbalist, îi punem Codul Penal şi ajunge procuror, îi punem un bisturiu şi ajunge medic, îi punem un pistol cu apa şi ajunge general, îi punem un engolpion şi o cruce, şi ajunge mitropolit. Atenţie: în Moldova şi în Ardeal nu se pun ursitori. Deci nu puneţi ursitori la copii, ci puneţi-le în suflet, din fragedă pruncie, mărgăritarul cel mai de preţ: CREDINŢA CREŞTINĂ ORTODOXĂ.

-La primul născut din familie, chiar dacă este botezat, să nu i se tragă clopotul daca moare, căci vor muri toţi ceilalţi care se vor naşte după el.

Ce moarta se simte lumea de astăzi pentru ca nu mai înviază cu fiecare Liturghie! Clopotul este un obiect bisericesc nevinovat care anunţa evenimentele deosebit de importante din viaţa noastră. El ne anunţă orele de rugăciune, clipa cea mare a Învierii Domnului, sau în fiecare duminică ne cheamă la Sfânta Liturghie. Deci, clopotul nu prevesteşte moartea tuturor celorlalţi care se vor mai naşte în neamul celui ce a murit, ci totdeauna cheamă creştinii la rugăciune pentru mântuirea sufletului celui ce a murit.

-E bine ca sa botezam la tigani sau la cei care nu merg la biserica?

E mai bine sa ne ferim a boteza la tigani, zlatari sau alte natii, dar la romani increstinati care nu merg la biserica se poate boteza

-Taierea motului este o datina sau o taina; daca se face si ce reprezinta?

Aceasta nu este o taina, ci o datina batraneasca si un prilej de veselie intre neamuri. Nu are nici o legatura cu credinta.

-In cazul in care a pierdut sarcina, mama trebuie sa respecte toate randuielile de lauzie?

In acest caz lauza trebuie sa respecte toate datinile lauziei, dar sa spuna preotului ca a pierdut sarcina, pentru a i se citi o rugaciune speciala.

-Exista in unele locuri obiceiul, dat de unii preoti drept canon, pentru ispasirea pacatului  avortului, anume de a boteza copii, iar la botez sa aprinda atatea lumanari si sa foloseasca atatea crâsme, cate avorturi are. Este bun acest obicei?

ÎNVĂTĂTURI CORECTE SI ÎNVĂTĂTURI GRESITE DESPRE AGHEASMĂ SI SLUJBA SFESTANIEI

1sfintirea apei-Cine si in ce conditii poate inmulti Agheasma Mare, Mica si Sfantul Mir?

Agheasma Mare nu trebuie sa o inmulteasca nimeni. Agheasma Mică se poate înmulţi, cu condiţia ca Agheazma să se toarne asupra unui vas, în care există apă neîncepută. Nicidecum să nu se toarne apa de asupra aghezmei!

-Cum si cand se foloseste agheasma de la Izvorul Tamaduirii?

Agheasma de la Izvorul Tamaduirii, de la sfintirea caselor sau a fantanilor, a troitelor si oricand se mai face peste an, se stie ca aceasta este agheasma mica si se poate lua dupa anafora.

-Ce se face cu agheasma care a prins miros?

Agheasma care are miros din pricină că a fost pusă într-un vas necorespunzător sau a avut bucăţele de busuioc în ea se toarnă intr-un loc curat, sau la rădăcina unui pom.

– Ce este Sfeştania (Agheazma mică)? Care sunt cele necesare pentru aceasta?

Este slujba de sfintire a apei care se poate face atat in biserica sau in alte locuri, cat si in casele noastre.

Pentru aceasta avem nevoie de: un vas cu apa curata, un mănunchi de busuioc sau alta planta cu care preotul sa stropeasca prin casa, 3 lumanari asezate intr-un vas sub care puneti o hartie ca sa nu curga ceara pe fata de masa, tamaier cu jar sau carbune special, tamaie, un pomelnic cu cei ai casei, un prosop cu care sa se stearga pe maini preotul. Nu puneti busuiocul in vasul cu apa pentru ca se face ceai de busuioc, nu agheasma. Cu agheasma ramasa mai stropiti prin casa (si prin curte daca aveti) si gustati din ea dimineata pe nemancate, dupa ce luati anafura si daca noaptea nu v-ati impreunat cu sotul (sotia). Nu este necesara faina sau malai la acesta slujba.

-Să punem usturoi sau busuioc lângă agheasmă ca sa nu se strice.

Mântuitorul Iisus Hristos întreba: „Dacă sarea se va strica, cu ce se va mai săra?” (Matei 5;13). Sarea nu se va strica niciodată pentru că aşa a fost făcută de Dumnezeu.  La fel şi agheasma, fiind sfinţită de Dumnezeu, nu se va mai strica în condiţii normale. De aceea nu e nevoie să se pună lângă ea usturoi sau busuioc, sau alte plante (scaieţi, flori etc.).

-Dacă strângem agheasma mare mai mulţi ani la rând, agheasma devine foarte puternică.

Sfânta Agheasmă este una şi aceeaşi în fiecare an şi la orice Sf. Biserică.

-Este păcat să fie făcută sfeştania casei seara. Trebuie făcuta până în orele 12.

Un creştin fierbinte în credinţă face trei curăţenii în fiecare din cele patru posturi mari ale anului: a) Curăţenie de praf, mizerie în toata casa; b)Curăţenie de duhuri rele cuibărite în casă, prin sfeştanie; c) curăţenie în suflet prin mărturisirea păcatelor pe care le-am mai făcut de la ultima spovedanie încoace. Sfeştania casei trebuie făcută de patru ori sau cel puţin o data pe an. Sfeştania casei este o slujbă prin care se cere lui Dumnezeu să fie alungate puterile potrivnice şi să vină binecuvântarea Sa peste casa aceea prin rugăciunile făcute de preot. Ori o rugăciune se poate face oricând, dimineaţa, la prânz, seara sau noaptea.

-In caz de necesitate (rau, frica, ganduri necurate, tulburare, suparare), in timpul zilei, ce se poate lua?

Daca persoana nu a mancat, poate lua anafura, agheasma mica, iar daca a mancat sa se unga cu ulei de la Sf. Maslu sau agheasma pe frunte, sa se afume cu tarnoseala (tarnoseala este o bucatica de panza imbibata in ceara topita luata de la sfintirea unei biserici), sa aprinda tamaie.

-Daca vreun animal de pe langa casa se imbolnaveste, il putem unge cu sfintenii, si cu ce anume?

Crestinii pot stropi cu agheasma vitele sau grajdurilor vitelor, cat si in casele in care locuiesc.

– Ce se face cu Agheasma de la Sfestanie?

Întâi trebuie să o strecurăm foarte bine dacă are în ea resturi de busuioc, deoarece chiar si o sămânţă sau o frunzuliţă de busuioc poate altera un litru-doi de agheasmă. Dacă nu o vom strecura, ci o vom păstra aşa, i se va schimba gustul si se va face amară, nemaiputându-se bea. La fel se va întâmpla şi cu agheasma care va semăna cu ceaiul de busuioc atât la culoare, cât şi la gust. Această agheasmă se poate păstra doar câteva zile deoarece se va face amară. Aşa cum la Sfânta Împărtăşanie nu se poate pune decât făină curată, vin curat, apă curată (iar preotul care pune alte materii sau pune apă prea multă, foloseşte făină stricată sau murdară, ori vin rău la gust, săvârşeşte păcat de moarte), tot aşa nici în agheasmă nu trebuie să existe alte substanţe. Agheasma se face din APĂ CURATĂ şi nimic altceva, într-un vas curat. Orice altă substanţă care schimbă firea apei o poate face pe aceasta să se schimbe la gust sau chiar să se strice. Dacă tradiţia Bisericii ar fi învăţat să se facă agheasmă din ceai de busuioc de exemplu, aşa cum deseori se întâmplă din neglijenţa sau neştiinţa preotului, atunci ar fi fost ceva anormal ca să se strice agheasma făcută din ceai de busuioc. Dar dacă tradiţia Bisericii ne învaţă să folosim apă şi precizează să fie curată, să facem aşa şi atunci niciodată agheasma nu se va strica. Dacă vom căuta explicaţia ştiinţifică a faptului că agheasma nu se strică, desigur că nu vom găsi această explicaţie. Foarte rar au fost cazuri în care agheasma s-a stricat întocmai ca orice apă. Motivele sunt diverse: preotul nu a săvârşit toată slujba de sfinţire a apei, vasul în care s-a sfinţit apa nu a fost curat, sticla în care s-a turnat agheasma după sfinţire nu a fost curată, şi cel mai des întâlnit motiv, agheasma a fost turnată în sticlă cu tot cu resturile de busuioc. Timp de 7 zile după Sfestanie, trebuie să stropim casa si curtea cu agheasmă. Este bine să si gustăm în fiecare dimineaţă din agheasmă, dar luăm întâi anaforă si apoi bem agheasmă deoarece este Agheasmă Mică. Putem gusta din agheasmă si putem stropi casa nu numai 7 zile după Sfeştanie, ci chiar si după cele 7 zile.

– Cand se bea Agheasma Mare?

Agheasma Mare se bea de la Boboteaza pana in ziua in care este scris pe calendar „Odovania praznicului Botezului Domnului”, adica data de 14 ianuarie. In restul anului nu se bea Agheasma Mare decat doar daca, atunci cand ne-am spovedit, nu am primit dezlegare la Sfanta Impartasanie. Insa chiar si atunci Agheasma Mare ne-o da preotul.

De mentionat ca la stropit putem folosi Agheasma Mare in tot timpul anului.

INVATATURI CORECTE SI INVATATURI GRESITE DESPRE SFANTA BISERICA SI SLUJBELE SAVARSITE IN ACEASTA

-Cum si cand se foloseste tarnoseala?

Tarnoseala este o bucatica de panza imbibata in ceara topita luata de la sfintirea unei biserici. Se aprinde o lumanare, se fac rugaciuni in casa bantuita de duhuri necurate, se aprinde apoi acea panza sfintita si se face cruce cu ea arzand la tocurile de la usi si ferestre si se merge in toate camerele. Se pot afuma si hainele pe care le poarta. Este mai bine (dar nu obligatoriu) sa se faca acestea miercurea si vinerea in post.

-Ne putem inchina cand trecem pe langa o biserica catolica?

Da, ne putem inchina.

-Cum sa procedam cu mergerea la Biserica atunci cand venim din schimbul trei (dupa noapte )?

De la caz la caz, dupa putere si dragoste, dupa credinta si vointa si dupa cat de obositi ne simtim.

-Se fac metanii in biserica? Cand?

In biserica se fac numai inchinaciuni, cu plecaciuni, in afara de anumite zile din Postul Mare, cand trebuie sa faca toata lumea. Metanii se fac in tot cursul anului acasa, iar in perioadele de la Craciun pana la Boboteaza si de la Inviere pana la Duminica Tomii nu se fac metanii.

-Să nu călcăm pragul bisericii pentru că este acolo o candela care arde. Când vii Ia bisericii să nu calci pragul bisericii că in prag sunt sfinte moaşte.

De frică să nu calce pragul bisericii, unii nu vin la biserică. La spovedanie, preoţii de odinioară întrebau pe credincioşi dacă au călcat pragul bisericii, în sensul „dacă s-au dus la biserică”. De asemenea, bisericile vechi aveau uşile scunde şi dacă puneai piciorul pe prag, riscai să dai cu capul de pragul de sus. De aceea se păşea peste prag, cu capul plecat. Dacă plecarea capului era şi „spirituală”, cel ce păşea peste prag se întorcea acasă ca vameşul din pilda cu vameşul şi fariseul, spusă de Hristos (Luca 18;11-14). Sfintele Moaşte nu stau în prag, ci se află pe Sfânta Masă, într-un buzunăraş al Sfântului Antimis.

-Dacă nu ai haine noi nu ai voie să vii la biserică de Paşti.

Într-o parabolă a Mântuitorului, un oaspete este dat afară de la masă pentru că nu avea veşminte alese. Aici Mântuitorul voia să arate că în împărăţia cerurilor nu vom intra oricum, dar nu la îmbrăcăminte se referea EI, ci la suflet. Se spune că un oaspete a fost dat afară de la masă şi s-a întors cu haine noi, dar în loc să mănânce, el a început să pună mâncarea pe haine, spunând că a fost primit la masă nu pentru el, ci pentru haine. Iubiţi credincioşi, spălaţi-vă hainele – chiar cele vechi – spălaţi-vă trupul, DAR MAI ALES SUFLETUL, şi veniţi să-L primiţi pe Hristos cu cântarea: „HRISTOS A INVIAT !”.

-Dacă vrei să blestemi pe cineva care ţi-a făcut rău trebuie să mergi la „Biserica Neagră” si să-ţi facă preotul o „slujbă întoarsă”.

În toată ţara, nu există Biserica Neagră, afară numai de cea din Brasov. Şi apoi preoţii nu fac „slujbe întoarse”, nu blestemă, ci se roagă să vină binecuvântarea lui Dumnezeu peste toată lumea. (Am aflat, spre surprinderea mea, că „slujba întoarsă” ar însemna ca preotul să se roage îmbrăcat cu veşmintele pe dos, la miezul nopţii, cu lumânările întoarse cu capul în jos şi să blesteme pe cel care a făcut răul).

-În decursul fiecărui an trebuie să treci neaparat de 3 ori prin Sfântul Altar dacă vrei să te mântuieşti (bărbat sau femeie).

Bărbaţii nu au voie să treacă prin Sfântul Altar decât în caz de nevoie şi numai cu binecuvântarea preotului slujitor. Femeile nici măcar atât. Ele pot trece prin Sfântul Altar numai atunci când se sfinţeşte sau se resfinţeşte o Biserică şi numai cu binecuvântarea arhiereului care slujeşte atunci. Se trece numai o singura dată, căci o data ne-am şi botezat, şi mai trebuie ştiut că nu cel ce trece prin altarul Bisericii se va mântui, ci cel care prin credinţă va intra în Altarul Ceresc unde slujesc Sfinţii Îngeri.

-Mireasa trebuie să poarte la slujba de Cununie o păpuşă în sân ca să-i meargă bine în căsnicie.

Nu contează ce are mireasa cu ea sau pe ea pentru a-i merge bine. Ba mai mult, punând o păpuşă în sân este o practica vrăjitorească, iar aceasta îl mânie pe Dumnezeu. Mireasa care este credincioasă şi are suflet bun nu trebuie să poarte nimic în sân şi-i va fi bine pentru că îngerul lui Dumnezeu o va ocroti. Mireasa care este necredincioasă şi are suflet rău orice ar purta, tot rău îi va merge în căsnicie.

-La sfârşitul Sfintei Liturghii, când preotul zice „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, trebuie să faci trei paşi către preot ca să te mântuieşti.

Aceste cuvinte sfinte se rostesc de către preot adresându-se celor pregătiţi pentru a primi Sfânta Împărtăşanie (post, spovedanie şi să aibă binecuvântarea preotului duhovnic de a se împărtăşi). Ceilalţi nu se pot apropia de Sfântul Potir (adică nu se pot împărtăşi). Deci, nu prin cei trei paşi ne mântuim, ci prin Sfintele Taine (Spovedania, Împărtăşania şi celelalte).

-Dacă treci de trei ori prin Sfântul Altar când se face sfinţirea sau resfinţirea unei Biserici este ca şi când te-ai boteza.

Cu alte cuvinte dacă treci de trei ori prin şcoala de şoferi este ca şi când ai avea carnet, daca treci de trei ori prin sălile unei facultăţi, este ca şi când ai avea diploma de licenţă. Botezul este o Sfânta Taină care nu se poate înlocui cu o altă lucrare a Sfintei Biserici. Trecerea prin Sfântul Altar este un prilej (pentru unii poate unic) de a vedea locul unde preotul slujeşte Sfânta Liturghie, adică Sfânta Masă, peştera Betleemului (proscomidiarul) şi Crucea răstignirii dar acest lucru nu mântuieşte pe nimeni. Se umple de bucurie duhovnicească şi va fi răsplătit de Dumnezeu pentru credinţa cu care a trecut prin faţa Sfintei Mese.

-Putem trece in pomelnicul de la Sfanta Liturghie pe cei sinucisi, necredinciosi, necununati ? Ce putem face pentru ei ? Se pot plati pomelnice anuale?

Nu se trec la pomelnicul de la Sf. Liturghie cei sinucisi si nici cei care traiesc necununati sau in desfranari. Se pot trece la acatiste, paraclise, parastase fara Liturghie. Se poate da un pomelnic anual, dar sa nu uitam sa-i spunem preotului care este situatia.

-Cand si cine poate sa „cada” la Sfintele Daruri?

Caderea la Sf. Daruri este tot un obicei si este falsa aceasta practica cu atingerea de vesmintele preotului, arhiereului, diaconului si cu pasitul preotului peste oameni. Caci multi care s-au culcat pe jos au pricinuit ispita preotului de s-a impiedicat si a varsat Sf. Daruri, facand mai mare pacatul. Deci, nu se recomanda ca sa treaca preotul peste ei cu Sf. Daruri.

-Este bine dacă preotul ne atinge pe cap cu Sfantul Potir, la ieşirea cu Sfintele Daruri?

Acest gest practicat pe alocuri este o formă de binecuvântare, care însă implică un risc enorm pentru preotul care îl practică, riscul de a vărsa Sfântul Potir, ceea ce este un păcat foarte mare. De aceea în ultima ediţie a Liturghierului (Liturghierul este cartea destinată preoţilor, care cuprinde rânduiala câtorva slujbe, între care şi Sfânta Liturghie), în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a menţionat ca preoţii să nu mai atingă pe credincioşi cu Sfântul Potir, ci să rămână pe loc în mijlocul bisericii, la ieşirea cu Sfintele Daruri.

-Cand si cine poate cere ca preotul sa se dezbrace pe el?

Dezbracarea preotului pe bolnavi, sau inchipuirea inteparii cu Sf. Copie nu este un rau si se recomanda bolnavilor.

-Putem participa la Sf. Liturghie daca suntem certati cu cineva?

Mântuitorul Iisus Hristos spune in Sf. Evanghelie de la Matei ca nu e bine sa fim certati cu cineva cand mergem la biserica si ducem darul nostru la altar. Asta nu inseamna ca trebuie sa stam asa certati si nici sa nu ne ducem la biserica. Adica sa punem peste un rau, alt rau. Cel mai bine este sa mergem la biserica dar sa avem in gand sa ne impacam si sa ne cerem iertare cat mai repede cu putinta.

-Există vreo rânduială care să oblige pe preot să pomenească CU VOCE TARE toate pomelnicele primite la Sfânta Liturghie?

Nu, aşa ceva nu există. Rânduiala Sfintei Liturghii obligă pe preot să citească pomelnicele în taină la Proscomidie. Dacă sunt pomelnice multe şi se vor citi cu voce tare toate, încât credincioşii prezenţi la slujbă vor auzi timp de 15-30 de minute spre exemplu, numai „Ion, Maria, Vasile…”, desigur că se va crea disconfort. Credincioşii se vor plictisi şi vor începe, aşa cum am văzut în multe locuri, fie să se foiască, fie să vorbească sau chiar să iasă afară din biserică.

Este bine să se pomenească cu voce tare doar numele celor ce au probleme speciale, probleme ce se încadrează în aşa-numitele „cereri speciale”. Acestea sunt rugăciuni ce se pot adăuga în caz de nevoie, într-un moment al Sfintei Liturghii. Iată care sunt aceste cereri „la felurite trebuinţe din viaţa omului”:

1. La vreme de neplouare şi foamete.

2. La vreme de necontenire a ploilor.

3. Pentru cei ce călătoresc.

4. Pentru cei bolnavi.

5. Pentru vrăjmaşii cei care ne urăsc şi ne asupresc pe noi.

6. Pentru cei ce sunt în închisori.

7. La năvălirea vrăjmaşilor (război).

8. La boli molipsitoare – pentru ferirea de moarte năpraznică.

9. Mulţumire – pentru câştigarea cererii şi pentru toată facerea de bine a lui Dumnezeu.

10. Pentru cei ce sunt asupriţi de vrăjmaşi.

11. Pentru înmulţirea dragostei şi dezrădăcinarea urii şi a toată răutatea.

12. Pentru cererea şi câştigarea celor de trebuinţă şi folos.

13.  În vreme de orice nevoie şi primejdie omenească.

Este bine ca preoţii să folosească aceste rugăciuni, adaptându-le în funcţie de problemele credincioşilor, chiar dacă credincioşii, din neştiinţă, nu solicită în mod expres preotului să citească pomelnicele lor la aceste cereri.

INVATATURI CORECTE SI INVATATURI GRESITE DESPRE SFANTA BISERICA SI SLUJBELE SAVARSITE IN ACEASTA

-Cum si cand se foloseste tarnoseala?

Tarnoseala este o bucatica de panza imbibata in ceara topita luata de la sfintirea unei biserici. Se aprinde o lumanare, se fac rugaciuni in casa bantuita de duhuri necurate, se aprinde apoi acea panza sfintita si se face cruce cu ea arzand la tocurile de la usi si ferestre si se merge in toate camerele. Se pot afuma si hainele pe care le poarta. Este mai bine (dar nu obligatoriu) sa se faca acestea miercurea si vinerea in post.

-Ne putem inchina cand trecem pe langa o biserica catolica?

Da, ne putem inchina.

-Cum sa procedam cu mergerea la Biserica atunci cand venim din schimbul trei (dupa noapte )?

De la caz la caz, dupa putere si dragoste, dupa credinta si vointa si dupa cat de obositi ne simtim.

-Se fac metanii in biserica? Cand?

In biserica se fac numai inchinaciuni, cu plecaciuni, in afara de anumite zile din Postul Mare, cand trebuie sa faca toata lumea. Metanii se fac in tot cursul anului acasa, iar in perioadele de la Craciun pana la Boboteaza si de la Inviere pana la Duminica Tomii nu se fac metanii.

-Să nu călcăm pragul bisericii pentru că este acolo o candela care arde. Când vii Ia bisericii să nu calci pragul bisericii că in prag sunt sfinte moaşte.

De frică să nu calce pragul bisericii, unii nu vin la biserică. La spovedanie, preoţii de odinioară întrebau pe credincioşi dacă au călcat pragul bisericii, în sensul „dacă s-au dus la biserică”. De asemenea, bisericile vechi aveau uşile scunde şi dacă puneai piciorul pe prag, riscai să dai cu capul de pragul de sus. De aceea se păşea peste prag, cu capul plecat. Dacă plecarea capului era şi „spirituală”, cel ce păşea peste prag se întorcea acasă ca vameşul din pilda cu vameşul şi fariseul, spusă de Hristos (Luca 18;11-14). Sfintele Moaşte nu stau în prag, ci se află pe Sfânta Masă, într-un buzunăraş al Sfântului Antimis.

-Dacă nu ai haine noi nu ai voie să vii la biserică de Paşti.

Într-o parabolă a Mântuitorului, un oaspete este dat afară de la masă pentru că nu avea veşminte alese. Aici Mântuitorul voia să arate că în împărăţia cerurilor nu vom intra oricum, dar nu la îmbrăcăminte se referea EI, ci la suflet. Se spune că un oaspete a fost dat afară de la masă şi s-a întors cu haine noi, dar în loc să mănânce, el a început să pună mâncarea pe haine, spunând că a fost primit la masă nu pentru el, ci pentru haine. Iubiţi credincioşi, spălaţi-vă hainele – chiar cele vechi – spălaţi-vă trupul, DAR MAI ALES SUFLETUL, şi veniţi să-L primiţi pe Hristos cu cântarea: „HRISTOS A INVIAT !”.

-Dacă vrei să blestemi pe cineva care ţi-a făcut rău trebuie să mergi la „Biserica Neagră” si să-ţi facă preotul o „slujbă întoarsă”.

În toată ţara, nu există Biserica Neagră, afară numai de cea din Brasov. Şi apoi preoţii nu fac „slujbe întoarse”, nu blestemă, ci se roagă să vină binecuvântarea lui Dumnezeu peste toată lumea. (Am aflat, spre surprinderea mea, că „slujba întoarsă” ar însemna ca preotul să se roage îmbrăcat cu veşmintele pe dos, la miezul nopţii, cu lumânările întoarse cu capul în jos şi să blesteme pe cel care a făcut răul).

-În decursul fiecărui an trebuie să treci neaparat de 3 ori prin Sfântul Altar dacă vrei să te mântuieşti (bărbat sau femeie).

Bărbaţii nu au voie să treacă prin Sfântul Altar decât în caz de nevoie şi numai cu binecuvântarea preotului slujitor. Femeile nici măcar atât. Ele pot trece prin Sfântul Altar numai atunci când se sfinţeşte sau se resfinţeşte o Biserică şi numai cu binecuvântarea arhiereului care slujeşte atunci.

Se trece numai o singura dată, căci o data ne-am şi botezat, şi mai trebuie ştiut că nu cel ce trece prin altarul Bisericii se va mântui, ci cel care prin credinţă va intra în Altarul Ceresc unde slujesc Sfinţii Îngeri.

-Mireasa trebuie să poarte la slujba de Cununie o păpuşă în sân ca să-i meargă bine în căsnicie.

Nu contează ce are mireasa cu ea sau pe ea pentru a-i merge bine. Ba mai mult, punând o păpuşă în sân este o practica vrăjitorească, iar aceasta îl mânie pe Dumnezeu. Mireasa care este credincioasă şi are suflet bun nu trebuie să poarte nimic în sân şi-i va fi bine pentru că îngerul lui Dumnezeu o va ocroti. Mireasa care este necredincioasă şi are suflet rău orice ar purta, tot rău îi va merge în căsnicie.

-La sfârşitul Sfintei Liturghii, când preotul zice „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, trebuie să faci trei paşi către preot ca să te mântuieşti.

Aceste cuvinte sfinte se rostesc de către preot adresându-se celor pregătiţi pentru a primi Sfânta Împărtăşanie (post, spovedanie şi să aibă binecuvântarea preotului duhovnic de a se împărtăşi). Ceilalţi nu se pot apropia de Sfântul Potir (adică nu se pot împărtăşi). Deci, nu prin cei trei paşi ne mântuim, ci prin Sfintele Taine (Spovedania, Împărtăşania şi celelalte).

-Dacă treci de trei ori prin Sfântul Altar când se face sfinţirea sau resfinţirea unei Biserici este ca şi când te-ai boteza.

Cu alte cuvinte dacă treci de trei ori prin şcoala de şoferi este ca şi când ai avea carnet, daca treci de trei ori prin sălile unei facultăţi, este ca şi când ai avea diploma de licenţă. Botezul este o Sfânta Taină care nu se poate înlocui cu o altă lucrare a Sfintei Biserici. Trecerea prin Sfântul Altar este un prilej (pentru unii poate unic) de a vedea locul unde preotul slujeşte Sfânta Liturghie, adică Sfânta Masă, peştera Betleemului (proscomidiarul) şi Crucea răstignirii dar acest lucru nu mântuieşte pe nimeni. Se umple de bucurie duhovnicească şi va fi răsplătit de Dumnezeu pentru credinţa cu care a trecut prin faţa Sfintei Mese.

-Putem trece in pomelnicul de la Sfanta Liturghie pe cei sinucisi, necredinciosi, necununati ? Ce putem face pentru ei ? Se pot plati pomelnice anuale?

Nu se trec la pomelnicul de la Sf. Liturghie cei sinucisi si nici cei care traiesc necununati sau in desfranari. Se pot trece la acatiste, paraclise, parastase fara Liturghie. Se poate da un pomelnic anual, dar sa nu uitam sa-i spunem preotului care este situatia.

-Cand si cine poate sa „cada” la Sfintele Daruri?

Caderea la Sf. Daruri este tot un obicei si este falsa aceasta practica cu atingerea de vesmintele preotului, arhiereului, diaconului si cu pasitul preotului peste oameni. Caci multi care s-au culcat pe jos au pricinuit ispita preotului de s-a impiedicat si a varsat Sf. Daruri, facand mai mare pacatul. Deci, nu se recomanda ca sa treaca preotul peste ei cu Sf. Daruri.

-Este bine dacă preotul ne atinge pe cap cu Sfantul Potir, la ieşirea cu Sfintele Daruri?

Acest gest practicat pe alocuri este o formă de binecuvântare, care însă implică un risc enorm pentru preotul care îl practică, riscul de a vărsa Sfântul Potir, ceea ce este un păcat foarte mare. De aceea în ultima ediţie a Liturghierului (Liturghierul este cartea destinată preoţilor, care cuprinde rânduiala câtorva slujbe, între care şi Sfânta Liturghie), în urma hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, s-a menţionat ca preoţii să nu mai atingă pe credincioşi cu Sfântul Potir, ci să rămână pe loc în mijlocul bisericii, la ieşirea cu Sfintele Daruri.

-Cand si cine poate cere ca preotul sa se dezbrace pe el?

Dezbracarea preotului pe bolnavi, sau inchipuirea inteparii cu Sf. Copie nu este un rau si se recomanda bolnavilor.

-Putem participa la Sf. Liturghie daca suntem certati cu cineva?

Mântuitorul Iisus Hristos spune in Sf. Evanghelie de la Matei ca nu e bine sa fim certati cu cineva cand mergem la biserica si ducem darul nostru la altar. Asta nu inseamna ca trebuie sa stam asa certati si nici sa nu ne ducem la biserica. Adica sa punem peste un rau, alt rau. Cel mai bine este sa mergem la biserica dar sa avem in gand sa ne impacam si sa ne cerem iertare cat mai repede cu putinta.

-Există vreo rânduială care să oblige pe preot să pomenească CU VOCE TARE toate pomelnicele primite la Sfânta Liturghie?

Nu, aşa ceva nu există. Rânduiala Sfintei Liturghii obligă pe preot să citească pomelnicele în taină la Proscomidie. Dacă sunt pomelnice multe şi se vor citi cu voce tare toate, încât credincioşii prezenţi la slujbă vor auzi timp de 15-30 de minute spre exemplu, numai „Ion, Maria, Vasile…”, desigur că se va crea disconfort. Credincioşii se vor plictisi şi vor începe, aşa cum am văzut în multe locuri, fie să se foiască, fie să vorbească sau chiar să iasă afară din biserică. Este bine să se pomenească cu voce tare doar numele celor ce au probleme speciale, probleme ce se încadrează în aşa-numitele „cereri speciale”. Acestea sunt rugăciuni ce se pot adăuga în caz de nevoie, într-un moment al Sfintei Liturghii. Iată care sunt aceste cereri „la felurite trebuinţe din viaţa omului”:

1. La vreme de neplouare şi foamete.

2. La vreme de necontenire a ploilor.

3. Pentru cei ce călătoresc.

4. Pentru cei bolnavi.

5. Pentru vrăjmaşii cei care ne urăsc şi ne asupresc pe noi.

6. Pentru cei ce sunt în închisori.

7. La năvălirea vrăjmaşilor (război).

8. La boli molipsitoare – pentru ferirea de moarte năpraznică.

9. Mulţumire – pentru câştigarea cererii şi pentru toată facerea de bine a lui Dumnezeu.

10. Pentru cei ce sunt asupriţi de vrăjmaşi.

11. Pentru înmulţirea dragostei şi dezrădăcinarea urii şi a toată răutatea.

12. Pentru cererea şi câştigarea celor de trebuinţă şi folos.

13.  În vreme de orice nevoie şi primejdie omenească.

Este bine ca preoţii să folosească aceste rugăciuni, adaptându-le în funcţie de problemele credincioşilor, chiar dacă credincioşii, din neştiinţă, nu solicită în mod expres preotului să citească pomelnicele lor la aceste cereri.

ÎNVĂTĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂTĂTURI GREŞITE DESPRE TAINA SFÂNTULUI MASLU

-In ce consta Sf. Maslu, cine poate cere aceasta slujba, cand si cate; cu bani proprii, cu bani de adunat?
Sf. Maslu este o taina, din cele 7 taine ale bisericii noastre Ortodoxe. Taina aceasta se face de catre 7 preoti, 3 sau doi. Se face in zilele de post, miercurea si vinerea, sau in cele 4 posturi. La slujba aceasta pot lua parte bolnavi, neputinciosi si chiar cei care sunt sanatosi. Este bine ca participantii sanatosi sa fie persoane care se spovedesc regulat in toate cele 4 posturi. Sf. Maslu are puterea dumnezeiasca de a insanatosi pe cei bolnavi si puterea de a ierta pacatele si de aceea se recomanda si celor sanatosi, ca sa fie feriti de chinurile vremelnice si vesnice. Pentru bolnavi se recomanda 1,3,7,9 masluri, de la caz la caz. Iar despre banii la maslu, e bine sa-si plateasca fiecare datoria. Nu este mai bine primita slujba daca se aduna bani de la alti crestini, ci dimpotriva. Doar in cazul in care sunt bolnavi saraci nu e rau sa fie adunati bani pentru a plati pe slujitori.
Din punct de vedere al harului pe care il are, si un singur preot poate savarsi Sfantul Maslu. Exista insa randuiala pastrata din traditie ca sa fie cel putin doi preoti la savarsirea acestei Sfinte Taine si este bine sa se pastreze aceasta traditie. Asa indica si cartea care contine randuiala acestei slujbe, Molitfelnicul. 
-Ce se face cu untdelemnul de la Sfantul Maslu ?
Din untdelemnul de la Sfantul Maslu si din faina Sfantul Maslu se fac turtele care se coc fara drojdie, nu se prajesc si se consuma dimineata, pe nemancate, deodata cu anafora. Din ulei se poate pune si in candela.
-Deschiderea cartii, ce semnificatie are, cine poate cere si cand?
Deschiderea cartilor este o inventie a celor mai lacomi popi, ca sa câstige bani, unii deschid psaltirea, altii pravila, altii Evanghelia, dupa interesul celor ce vin la preot, ca sa determine lumea sa vina la ei. Este vrajitorie cu cele sfinte! Aceasta deoarece preotii care o practică o folosesc cu scopul de a ghici celor care „deschid cartea”. Exact cum o ghicitoare ar folosi pentru ghicit cărtile de joc sau bobii sau altceva, tot asa si preotul foloseste cartea deschisă, făcând legătura între problema celui care a deschis cartea si întelesul textului care se află în locul unde s-a deschis cartea. Foarte mult gresesc si cei care se duc la acesti preoti. Paziti-va, ca sa nu suparati pe Duhul Sfant, ca in loc de bine va fi rau.
Există însă la sfârsitul slujbei Sf. Maslu un moment în care cineva dintre credinciosi (de obicei cel mai bolnav) deschide Sf. Evanghelie, după care preotul o asează pe capul lui si citeste o rugăciune. Totul însă se mărgineste aici. Preotul nu spune nimic despre trecutul, prezentul sau viitorul crestinului care a deschis Sf. Evanghelie. Semnificatia acestui gest se aude în rugăciunea pe care preotul o citeste atunci când Sf. Evanghelie se află pe capul celui care a deschis-o. În această rugăciune, preotul zice: „nu pun mâna mea cea păcătoasă peste capul celui ce a venit la tine cu credintă, ci pun mâna Ta cea puternică si tare, ce se află în această Sfântă Evanghelie…”. 
-Este adevarăt că, unui om bolnav, sa nu-i facem Sf. Maslu deoarece moare?
Dumnezeu spune: „Eu nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu”. (Iezechiel 33;11). Sf. Maslu nu este o rugăciune pentru moarte, ci o Sfântă Taină, iar Sfintele Taine sunt slujbe spre folosul si ajutorul celor vii. „Este cineva bolnav între voi? Să cheme preoţii Bisericii şi să se roage pentru el, ungându-l cu untdelemn în numele Domnului. Şi rugăciunea credinţei va mântui pe cel bolnav şi Domnul îI va ridica, şi de va fi făcut păcate se vor ierta lui” (Iacov 5;13-15). Sf. Maslu este slujba pentru vindecare şi pentru iertarea păcatelor celor cărora li se face. Slujbe ale căror efect sa fie moartea celor cărora li se fac, nu exista în rânduiala Bisericii Ortodoxe. Această concepţie este deci greşită total.
-In caz de necesitate (rau, frica, ganduri necurate, tulburare, suparare), in timpul zilei, ce se poate lua? 
Daca persoana nu a mancat, poate lua anafura, agheasma mica, iar daca a mancat sa se unga cu ulei de la Sf. Maslu sau agheasma pe frunte, sa se afume cu tarnoseala (tarnoseala = bucatica de panza imbibata in ceara topita luata de la sfintirea unei biserici), sa aprinda tamaie.

ÎNVĂTĂTURI CORECTE SI ÎNVĂTĂTURI GRESITE DESPRE POSTURI SI ZILELE DE POST

-Care sunt cele 12 vineri din an care se tin; ce semnificatie au? 
Cartea cu cele 12 vineri din an este o carte apocrifa, nu este recunoscuta de sfintele sinoade si nu trebuie luata in serios. Oricare ar fi ziua de vineri in care postim, postul nostru este bine primit de Dumnezeu.
-Vasele care au fost folosite la mancare de dulce, se pot folosi la mancare de post?
Vasele care au fost folosite la mancarea de dulce se spala bine si se pot folosi la mancarea de post, in afara de lingurile de lemn, care trebuie sa fie deosebite (schimbate).
-Exista Postul Maicii Domnului de 12 zile pe an afara de 1-14 august ? 
Afara de postul pe care il stim de la 1 la 14 august , nu exista alt post al Maicii Domnului. Cine a scornit postul acesta, in care intra sambetele si duminicile si chiar unele sarbatori, acela nu a fost crestin ortodox, pentru ca in sambete si duminici nu se ajuneaza, si cine ajuneaza sambata si duminica si in sarbatori calca canoanele si in loc de fapta buna se socoteste pacat.
-Copiii, de la ce varsta sa tina post, posturi intregi, miercurea si vinerea ? 
E bine sa se obisnuiasca copiii cu postul de mici, dar tot asa, de la caz la caz; nu putem sa impunem celor bolnavi, mai anemici, rahitici, pentru care mancarea este un medicament.
-Femeile insarcinate au voie sa manance de dulce in post ?
Femeile fie insarcinate, fie lauze sau alaptand au dezlegare sa manance de toate, pentru intarirea pruncului si sanatate.
-Tinem post in deplasari de serviciu, armata, spitale sau statiuni ? 
In acest caz faceti tot ce se poate ca sa tineti miercurile si vinerile; cei din statiuni si spitale pot posti numai daca nu sunt anemici si daca nu fac un tratament mai tare, mai greu, care necesita hrana. Iar cei din armata, concentrati, acestia mananca ce li se da. Trebuie sa evitam pe cat se poate sa avem bilet la statiune in timpul posturilor.
-Ce dezlegari sunt in posturi ?
Doar cele mentionate pe calendarul crestin ortodox cumparat de la biserica.
-Postul iartă păcatele. 
Postul nu iartă păcatele, ci le iartă Hristos prin preot în Duhul Sfânt. Postul face parte din curăţia trupească, iar iertarea păcatelor din curăţia sufletească. Cine nu ţine post la tinereţe va ţine regim la bătrâneţe! 
-Mai păcat este să pofteşti mâncarea de dulce în zi de post, decât să o mănânci. 
Aceste vorbe circulă mult prin popor şi mare păcat fac cei ce le rostesc oprindu-i pe alţii de a posti. Sa luăm un exemplu: dacă două persoane poftesc a jefui o bancă, nimeni nu-i poate pedepsi. Dacă însă au făcut-o, vor primi în mod sigur ani grei de puşcărie. La fel este şi în cazul nostru: a pofti la mâncăruri este numai ispită; a mânca de dulce în post înseamnă călcarea rânduielilor postului. Însă aceste vorbe (mai păcat este să pofteşti decât să bagi în gură), vin de la cuvintele Mântuitorului cu referire la adulter (curvie): „Aţi auzit că s-a zis celor de demult: să nu săvârşeşti adulter). Eu însă vă spun vouă că oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui „(Matei 5;27-28). 
-Lunea este postul Maicii Domnului. 
Nu există nicăieri scris că lunea este postul Maicii Domnului. Conform cu porunca a doua a Sfintei Biserici Ortodoxe zilele de post rânduite sunt miercurea şi vinerea, pentru ca miercuri a fost vândut şi vineri a fost răstignit Domnul nostru Iisus Hristos. 
Postul de luni este facultativ şi deci va fi ţinut numai de acei creştini care au anumite necazuri, pentru împlinirea unor dorinţe sau alungarea ispitelor. Cel mai bine ar fi dacă l-ar ţine dumnealor cu binecuvântarea preotului duhovnic, căci altfel pot cădea în păcatul mândriei şi şi-au pierdut astfel toată plata. Cei care au corpul (organismul) sanatos pot posti. Postul de lunea nu este obligatoriu cum e cel de miercuri si vineri. Este insa de folos.
-Este pacat sa mancam de dulce dupa ce ne-am impartasit in acea zi?
Daca mai este inca post, desigur ca nu-i bine. Daca insa postul s-a terminat, putem manca de dulce. De exemplu dacă suntem in postul Adormirii Maicii Domnului care tine intre 01 si 15 august si ne impartasim pe 6 august de Schimbarea la Fata, trebuie sa continuam postul. Dar daca ne impartasim pe 15 august de Adormirea Maicii Domnului, putem manca de dulce.
-Putem face pomana de dulce in posturi sau in zilele de post?
Nu, nicidecum. Asa ceva nu se mai numeste pomana, ci chiar este pacat. 

ÎNVĂTĂTURI CORECTE SI ÎNVĂTĂTURI GRESITE DESPRE RUGĂCIUNE

-Cand suntem tulburati de ganduri, griji, patimi la rugaciune, trebuie sa ne oprim sau sa continuam rugaciunea ? Sa certam la rugaciune pe diavolul pentru ganduri ? Daca ne trezim noaptea, putem face rugaciuni in pat?
Nu trebuie sa ne oprim, caci tocmai aceasta vrea diavolul, ci sa continuam rugaciunile, rugand pe Dumnezeu sa ne izbaveasca de cel rau. Daca nu se poate face rugaciune altfel, e bine si in pat, cu smerenie si credinta (in cazul bolnavilor, mai ales).
-Cand se citeste Psaltirea si cine o poate citi ?
Psaltirea se poate citi pe toata perioada anului, in afara de perioada de la Craciun la Boboteaza si de la Inviere la Duminica Tomii. Unii recomanda ca Psaltirea sa nu se citeasca in sambete si duminici. O poate citi oricine, dar se recomanda spovedanie buna, sa se fereasca de pacate si sa duca o viata duhovniceasca. Celor care stau incurcati in unele patimi, dracii au puterea sa le faca suparari. Asa ca se recomanda multa curatie sufleteasca si trupeasca; si nu cantitate, psalmi la numar, ci calitate, adica traire si simtire in smerenie.
-Rugaciunea se combina cu inchinaciuni, metanii sau se face separat?
Rugaciunea trebuie, in primul rand sa fie facuta in liniste, ca sa fie simtita, iar metaniile se fac dupa rugaciune, fie de seara sau dimineata. Dupa fiecare metanie este bine sa se zica o rugaciune scurta: „Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ma pe mine pacatosul” sau „Prea Sfanta Treime, milostiva fii mie pacatosului!”. Metanii poti face in tot timpul cand ai posibilitate si liniste.
-Putem cere la rugaciune boala?
In cazuri deosebite, de neintelegere cu trupul, daca nu putem birui anumite patimi si daca avem evlavie se poate cere boala, dar cand vine boala sa nu cartim. E bine insa sa cerem altceva, ca nu suntem chiar asa de tari sa rabdam boala fara sa cartim. Aceasta este o metoda extrema de a scapa de pacate. Si nu cumva dupa ce ne vindecam, facem din nou pacate? 
-Cum trebuie sa avem tinuta la rugaciune ? Pozitia, zicem in gand sau cu voce tare , in soapta, cu mainile la piept, la pantece, sau ridicate; de unul singur sau mai multi?
Imbracamintea pentru rugaciune trebuie sa fie cuviincioasa, pentru femei fusta, rochie, sa nu fie transparenta, pe cap cu basmaluta, iar barbatii nu in pantaloni scurti, maiou. Rugaciunea se poate face de unul singur sau mai multi, in familie. Rugaciunea se poate face in gand sau cu voce tare, si in soapta, dupa cum e locul si cazul. Sa alegem modul in care ne putem concentra mai bine la rugaciune. Mana stanga se tine la piept iar cu dreapta se face semnul crucii si inchinaciuni. Cand esti singur poti sa stai si cu mainile ridicate la rugaciune.
-Daca ne sculam noaptea si vrem sa facem rugaciune trebuie sa ne spalam pe fata si pe maini ?
Daca ne sculam noaptea si vrem sa facem rugaciune, e bine sa ne spalam pe fata ca sa alungam mai bine somnul.
-Să nu te închini pe negură sau după ce se lasă întunericul. 
Acestea sunt lucruri fără nici o legătură cu rugăciunea. Cât de frumos îi explică Iisus Hristos femeii samarinence că trebuie să ne închinăm „în duh şi adevăr” (Ioan 4;20-24). 
-După rugăciunea de seară nu mai ai voie sa ieşi din camera că nu mai este valabilă rugăciunea. 
Vecernia este rugăciunea de seară şi după ea mergem acasă. Oare nu au valoare rugăciunile Vecerniei? Nu este adevărat. Faceţi rugăciunea oricând – înainte sau după ieşirea din casă, şi dacă vă veţi ruga cu credinţă rugăciunile dumneavoastră vor fi primite de Dumnezeu. 
– Ce este otpustul?
Otpustul este partea de incheiere a oricarei slujbe. E de 2 feluri: mic si mare. Ceea ce este scris in unele carti la sfarsitul acatistelor de exemplu, este valabil atunci cand acatistul este citit in biserica de catre preot. Cand citim acasa, nu e nevoie sa facem otpustul.
Mai putem sa zicem in incheierea rugaciunii asa: „Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ne si ne mantuieste pe noi, amin!” (de altfel acestea sunt cuvintele asa-numitului otpust mic). Nu este insa obligatoriu sa zicem, dar este bine.

DESPRE ÎNMORMÂNTĂRI ŞI POMENIREA MORTILOR, DESPRE OBICEIURI POPULARE GRESITE LEGATE DE ACESTEA

-Exista vreo randuiala de inmormantare sau pomeni, care se pot face de cand suntem in viata ?
Cei vii pot face fapte bune, pomenile celor morti, etc. Grija cea mai mare pe care trebuie sa o avem este sa ne gaseasca moartea cat mai pregatiti, fara pacate, caci degeaba vom plati la o suta de biserici si manastiri si daca moartea ne gaseste in pacate grele, pierdem mantuirea. Mantuirea nu se cumpara cu bani.
-Cate zile de la inmormantare se cara apa, de ce, unde si cate zile se tamaiaza ?
Aceste obiceiuri crestinesti intra tot in fapta milosteniei si e bine sa se faca pana la 6 saptamani (40 de zile); se cara apa la persoane neputincioase, la familii cu copii multi, apa pentru consum. Tamaierea se face ca un prinos de mila si dragoste pentru cei morti. Avand in vedere insa ca in vremurile noastre apa este la robinet in tot mai multe case, acest obicei poate sa nu se mai tina.
-E bine sa participam la inmormantarea celor care si-au luat viata singuri (sinucigasi, spanzurati, otraviti, taiati )? Dar sa primim de pomana de la ei ? Ce se poate face pentru mantuirea lor ?
Exista unele traditii la poporul roman in ceea ce priveste sinucigasii. Unele traditii zic ca e bine sa mergem la inmormantarea lor, a celor ce si-au luat viata singuri dar nu trebuie sa luam de pomana de la cei care dau pentru ei. Alte traditii spun ca pana la 7 ani nu se pot trece nici in pomelnic; dupa ce au implinit 7 ani se face slujba inmormantarii, cu toata randuiala cuvenita. 
Asa s-a obisnuit în unele zone ale tării noastre si dacă vreun preot încearcă să schimbe acestea, întâmpină mari piedici din partea oamenilor. De ce ar fi necesară schimbarea? Deoarece Sfintele Canoane spun că cei care s-au sinucis se duc la cimitir fără preot; doar acolo la cimitir vine preotul si îi cântă „Sfinte Dumnezeule” când este băgat mortul în groapă. Tot Sfintele Canoane spun să nu li se facă pomeni si nu trebuie să participe nimeni la înmormântarea lor, iar dacă li se dă de pomană să nu primim pomana. Ei nu se trec niciodată pe pomelnic si nu trebuie să li se facă pomenile deoarece ei nu au nici o sansă să mai fie scosi din iad. Asa învată Sfintele Canoane si putem fi mai siguri că în acestea se spune adevărul, si nu în traditia poporului român.
-Dar la cei care au murit de moarte naprasnica (cutremur, inec, calcati de tren, de masina ) cum procedam, ce se face pentru mantuirea lor? 
La acestia se procedeaza ca la un mort obisnuit , pentru ca ei nu s-au omorat singuri .
-Cei care au trait necununati la biserica, ce pot face pentru mortii lor?
Pentru cei ce au trait necununati la biserica si unul din dansii a murit, cel ramas face spovedanie curata, cu hotararea sa duca viata curata si poate sa faca toata randuiala cu rugaciuni si pocainta, iar cei care sunt in viata si le-a murit din neam: mama, tata, copil sau alte rude, se spovedesc, se cununa si apoi pot face randuielile celor morti, altfel nu au voie sa se atinga de pomana. 
-Se dau 24 de metri de panza pentru a fi platite vamile ? Vamile se platesc? Cum?
Acesta este tot obicei babesc. Vamile nu se platesc in acest fel, ci se platesc cu pocainta si cu Spovedania. 
-Daca inainte de a cunoaste credinta am furat ceva si persoana traieste sau a murit, cum procedam?
Daca pagubasul traieste sa-i dea lui sub o forma oarecare, pe masura valorii lucrului furat, daca nu traieste sa-i dea familiei, daca nu are cui sa-l faca milostenie . 
-Daca un om moare plin de pacate, nespovedit, nepregatit, si moare in ziua de Pasti, in Saptamana Luminata, merge in Rai ? Dar daca moare in Saptamana Patimilor, merge in iad? 
Acestea sunt vorbe babesti si nu trebuie crezute. Numai Dumnezeu stie acestesa.
-ESTE CORECTA ADMINISTRAREA SFINTEI IMPARTASANII LA PERSOANELE INCONSTIENTE?
Primirea Sfintei Impartasanii este strans legata de Spovedanie chiar si pe patul mortii. Cel care e inconstient nu mai poate face aceasta. De asemenea este legata si de vointa persoanei respective. Impartasania pe patul de moarte nu se refuza niciodata, cu conditia insa ca muribundul sa o ceara. Chiar daca a cerut Impartasania inainte de a fi inconstient, nu poate fi impartasit un muribund, deoarece devenind inconstient nu poate marturisi pacatele. Preotul trebuie sa fie cu luare-aminte la impartasirea muribunzilor inconstienti, pentru a nu comite chiar un sacrilegiu. Cel inconstient este ca si mort, iar canonul 83 al sinodului 6 Trulan spune: „Nimeni sa nu dea Euharistia trupurilor moarte, caci scris este: ( Matei 26 ; 26 ), insa trupurile mortilor nu pot sa ia, nici sa manance”. Apoi Taina nu lucreaza de la sine si nu produce efecte fara voinata si efortul celui care o primeste. Chiar daca muribundul a fost unul din bunii credinciosi, dar este inconstient, nu se cade sa-i administram Sfanta Impartasanie, pentru ca vointa lipseste. Poate ca de la ultima Spovedanie, respectivul crestin a savarsit pacate pe care nici preotul, nici membrii familiei nu le stiu si nici cel in cauza nu le poate spune. Si, chiar de le-ar sti, marturisirea pacatelor si primirea Sfintei Euharistii nu se face prin intermediari, ci este un act de vointa si raspundere personala.
Membrii familiei trebuie in acest caz mustrati pentru lipsa de grija fata de cel in cauza si pentru neglijarea celor sfinte. Impartasirea nu trebuie lasata niciodata in ultima clipa a vietii. Ea nu trebuie sa se dea niciodata spre moarte, ci spre viata.
-SE POATE CUNOASTE EVOLUTIA STARII MURIBUNDULUI DUPA FELUL CUM „CADE” SFANTA IMPARTASANIE?
Se spune adesea ca, daca Impartasania sta pe varful linguritei, cel in cauza nu mai are mult de trait, iar daca sta spre coada linguritei va mai trai. Asemenea si daca Impartasania pluteste, cel in cauza va trai, iar daca se lasa la fundul linguritei, va muri.
Aceste interpretari nu au absolut nici un temei, ci sunt influente provenite din vrajitorie. Se stie ca Impartasania pentru bolnavi se pregateste o data pe an, in Joia Patimilor, la Sfanta Liturghie, si apoi se sfarama si se usuca marti in Saptamana Luminata. Cand se impartasesc bolnavii, se pun cateva faramituri intr-o lingurita, peste care se toarna vin, agheasma sau apa curata pentru a putea fi inghitita. Daca Impartasania va fi tinuta mai mult timp sau faramiturile vor fi mai mari, ele vor cadea la fundul linguritei. Daca dimpotriva vor fi mai mici sau se vor administra repede, vor pluti. De asemenea daca se toarna vin cu sticla in lingurita, faramiturile de Sfanta Impartasanie vor fi impinse in functie de locul de pe lingurita in care se tine sticla. Sau daca faramiturile sunt adaugate in lingurita dupa ce s-a turnat vinul, atunci vor sta in locul in care au fost puse. Aceste interpretari sunt rodul imaginatiei si sunt foarte amagitoare, Dumnezeu fiind „Stapanul vietii si al mortii” si doar El stiind clipa si ceasul mortii. Deci nu se cuvine sa facem ghicitorie cu Sfanta Impartasanie.
-ESTE CORECT SA NE IMPARTASIM PENTRU CEI MORTI NEIMPARTASITI? 
Din punct de vedere liturgic, aceasta practica este o inovatie, caci nu este mentionata in nici o carte de cult. Din punct de vedere dogmatic, respectam principiul conform caruia Sfintele Taine se administreaza doar persoanelor vii. Simpla rostire a numelui celor decedati nu inseamna si impartasirea lor, sufletele lor imateriale neputandu-se impartasi cu ceva material, asa cum este Sfanta Euharistie.
Mai exista obiceiul ca, pe langa rostirea numelui celor morti, persoana care se impartaseste vine cu una sau mai multe lumanari in plus la impartasire sau chiar roaga pe preot sa rosteasca si numele celor decedati.
Obiceiul este neintemeiat, asa cum am amintit mai sus si din cauza lipsei vointei persoanei, si din cauza lipsei Spovedaniei. Apoi, cei care au murit nespovediti sunt in mare majoritate persoane care au fost certate cu Biserica. A considera ca putem lua Impartasania pentru persoane care n-au facut pocainta si nicicum n-o mai pot face, nu inseamna decat sa desconsideram Sfanta Taina a Spovedaniei. Ceea ce putem face pentru cei raposati este doar rugaciunea si milostenia, concretizate in slujbele pentru morti si „datul de pomana”.
-CE IMPORTANTA ARE ROSTIREA DE CATRE PREOT, LA POMENIREA UNUI MORT, A CUVINTELOR „NESPOVEDIT, NEIMPARTASIT SI FARA LUMINA”?
Se mai folosesc si expresii ca „nepregatit”, „negrijit” sau „fara lumina”.
In Ardeal, acest obicei nu exista decat extrem de rar. Eram in anul 1994 la schitul Posaga din judetul Alba. Un crestin scria toate pomelnicele oamenilor. Cand i-am dictat nume de morti la care am adaugat, nestiutor fiind pe atunci, si aceste expresii, s-a oprit si ma privea mirat, apoi a explicat ca n-a mai auzit asa ceva.
La pomenirea raposatilor insa nu conteaza aceste adaosuri, ci rugaciunea pentru ei si milostenia. Dumnezeu ii stie ca au murit nepregatiti si nu este necesar sa-L mai avertizam inca o data asupra acestui fapt.
-Dacă ţi-a murit cineva, în primele 3 zile este păcat să mergi la cimitir. 
Pe cei dragi îi vizitezi cât mai des. Mergând zilnic la mormânt, îţi vei arăta iubirea faţă de cel plecat din sânul familiei. Când spunea Iisus să lase morţii să-şi îngroape morţii, se referea la starea sufletească a acelora. 
-Cel care moare duminica este iertat, pentru că ziua de duminică este sfântă. 
Nu timpul când moare omul contează, ci cât de pregătit este pentru întâlnirea cu Hristos, adică, să fie spovedit şi împărtăşit. Dreptul poate muri oricând, căci va ajunge în rai, iar cel păcătos în iad, chiar dacă moare în ziua de Paşti. 
-După săptămâna luminată, urmează chipurile săptămâna neagră în care nu se fac parastase. 
Culoarea neagră, la noi, este asociată cu necazul şi patima. Săptămâna neagră e săptămâna patimilor. Atunci, nu rugăciunile pentru cei morţi sunt interzise, ci distracţiile şi petrecerile. 
-Trebuie pusa lână în tron sub cel mort ca să se încurce sufletul şi să nu se facă strigoi. Să se pună 4 fuse în cele 4 colţuri ale coşciugului ca să nu se facă mortul strigoi. Trebuie măsurat sau legat sub formă de cruce sicriul sau corpul mortului cu o sfoara iar sfoara îngropata sub pragul casei. Mortul trebuie păzit să nu treacă pisica peste el sau pe sub el, că se face strigoi. 
Am citit Sf. Scriptură de mai multe ori şi multe alte cărţi şi nu am găsit nimic scris despre strigoi. Sunt multe poveşti cu astfel de personaje, dar rămân poveşti şi nu se vor adeveri niciodată, aşa cum nici zmeii sau feţii frumoşi cu stea în frunte nu au fost văzuţi de nimeni: „Iar de basmele cele lumeşti şi băbeşti, fereşte-te şi deprinde-te cu dreapta credinţă” (1 Timotei 4;7).
-Să nu primeşti pomană de la femeia care n-a născut copii. 
Naşterea de prunci este un dar de la Dumnezeu. Ca şi în cazul postului, cum spunea Sf. Ap. Pavel „cel ce mănâncă să nu-l osândească pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu-l defăimeze pe cel ce mănâncă”, primiţi de la oricine căci şi darurile voastre vor fi primite! 
-Să nu atingi mortul cu mâna stângă. Dar cu mâna dreaptă avem voie să-l atingem? 
-După ce te întorci de la înmormântare te speli pe mâini şi arunci de trei ori cu apa peste umăr, în spate. 
Este foarte bine să te speli când vii de la orice lucrare, chiar şi de la mort, dar nu are rost să arunci apă înapoi peste umăr, că în mod sigur mortul a fost acoperit cu pământ şi nu vine după tine, iar dacă e să vină moartea n-o poţi alunga cu câteva picături de apă. 
-Dacă ţii lumânarea cuiva care moare, cad păcatele lui asupra ta.
Lumânarea este semnul jertfei. O lumânare bine lucrată nu scoate fum, nu picură ceară, ci se transformă toată în lumină. Lumina este forma superioară de existenţă a materiei. De aceea Dumnezeu a făcut mai întâi lumina. Ţinând lumânarea cuiva este ca şi cum I-ai călăuzi. Aşa îl călăuzeşti la Sf. Botez spre viaţa în Hristos, la Cununie spre o viaţă de familie binecuvântată de Dumnezeu şi la înmormântare spre împărăţia cerurilor. Pe vremea Sfântul Apostol Pavel unii se botezau pentru cei morţi. Asta nu înseamnă că le luau ei păcatele. 
-Să se pună o cruce acolo unde a murit un om în afara locuinţei (în câmp, pe marginea şoselei, pe marginea apei). 
În toate timpurile şi în toate credinţele a existat convingerea ca este viaţă după moarte (nemurirea sufletului). De aceea locurile unde erau depuse trupurile moarte se marcau printr-un semn. Faraonii şi-au înălţat încă din viaţa piramide, necreştinii puneau la căpătâi cate o piatră mai mare, iar creştinii au pus „Semnul Fiului Omului”, adică crucea. Acest semn sfânt se pune la mormânt pentru a atrage atenţia oamenilor sa nu profaneze acel loc, să nu împrăştie osemintele care se vor ridica din morminte la porunca lui Dumnezeu: „Domnul însă mi-a zis: prooroceşte asupra oaselor acestora şi le zi: oase uscate ascultaţi cuvântul Domnului! Voi pune pe voi vine şi carne va creşte pe voi; vă voi acoperi cu piele, voi face să intre în voi duh şi veţi învia şi veţi şti că Eu sunt Domnul” (Iezechel 37;4-6). 
Însă crucea pusă acolo unde a ieşit sufletul nu are nici un rost pentru ca acolo nu a rămas nimic: trupul a fost dus la cimitir şi pus într-un mormânt, iar sufletul a fost luat de îngeri şi dus la cer în faţa Dreptului Judecător. Crucea este un semn creştinesc. Ea nu-l mântuieşte pe cel care o are şi nici nu-l osândeşte pe cei ce nu o are. 
-Dacă unul dintre soţi a murit şi s-au blestemat între ei trebuie dezlegaţi prin rugăciuni şi în acelaşi timp trebuie trecut un cal alb peste mormântul celui decedat. 
În cărţile de slujbă (Molitfelnic şi Agheasmatar) există rugăciuni de dezlegare de blesteme, dar ele nu sunt condiţionate de prezenţa vreunui animal. Şi apoi ce s-ar face laponii şi eschimoşii care nu au cai? 
-Dacă moare un copil, când îl scot din casă, părinţii trebuie să tragă înapoi de sicriu şi să zică: Noi nu te lăsăm pe tine să pleci; tu lasă-ne pe noi să nu ne iei cu tine! 
Cei îndureraţi de pierderea celor dragi, trag de coşciug nu pentru ca le este frica să nu moară şi ei, ci din părere de rău că pierd o fiinţă mult iubită. Chiar dacă zic ceva sau nu zic, cel mort nu poate hotărî nimic, fiindcă Stăpânul morţii şi al vieţii este Dumnezeu. 
-Dacă moare un copil până la vârsta de 7 ani să nu-i dai lumânări sa le ducă morţilor tăi pentru că el nu ştie cum să le dea.
În primul rând oamenii ar trebui să ştie ca mortul nu duce lumânările noastre morţilor noştri pe numele cărora le-am aprins, ci aceştia primesc de la Dumnezeu mângâiere.
-Dacă a murit fără lumânare să nu-i faci pomană decât sâmbăta. 

Unde scrie aşa ceva? Acesta este tot o „teologie băbească” fără nici un temei în Biblie sau în Sfânta Tradiţie. În general pomenile se fac sâmbăta pentru că atunci Domnul Iisus Hristos a fost în mormânt cu trupul. De multe ori auzim spunându-se despre cineva care a murit: „Maică, a murit cu lumânarea aprinsă, ¬a plecat cu lumina, s-a mântuit.” „Dar cum a murit maică: spovedit, împărtăşit?” ,,O, nu maică! Cât m-am rugat eu de el şi n-a vrut în ruptul capului să se spovedească şi să se împărtăşească, ca nu-i suferea pe popi”. „Dar la Biserica a fost Duminica? N-a călcat ăsta pragul Bisericii decât la Botez, la Cununie şi acum, la moarte pentru ultima data”. „Dar păcate a făcut în viaţă?”. „Maică, şapte hotare umbla; i-au plăcut mult beţia şi femeile”. lată, oamenii trebuie să ştie că este bineplăcut să aprindem lumânarea. Dar lumânarea este doar UN SIMBOL (al luminii dumnezeieşti) şi O JERTFĂ (fiindcă dai nişte bani pe ea). Dacă are lumânare când moare nu neapărat se mântuieşte, iar dacă moare fără lumânare nu neapărat se osândeşte (mai ales dacă a avut o viata aleasă, creştinească). 
Ziua în care se face pomana nu are nici cea mai mica importanţă. Pomana trebuie făcută după puterea materiala şi din tot sufletul. 
-La mort să te duci neaparat cu două lumânări, una pentru mort şi una pentru înger. 
Lumânarea simbolizează lumina adevărului şi a sfinţeniei, care este Dumnezeu, şi ne arată cum trebuie să fie viaţa oricărui creştin. Lumânarea poate avea şi alte semnificaţii. Atunci când se aprinde la citirea Sfintei Evanghelii simbolizează lumina adevărului care a străbătut întunericul necredinţei. La Botez se aprinde pentru luminarea sufletului celui botezat care vine de la întuneric la lumină, făcându-se fiu al luminii lui Hristos. La cununie cele doua lumânări pe care le ţin naşii simbolizează pe cei doi Sfinţi Arhangheli, Mihail şi Gavriil. La moarte, lumânarea simbolizează lumina pe care dorim să o aibă pe calea veşniciei. Mortului să-i ducem o lumânare dar îngerului nu, fiindcă el nu are nici un păcat (dacă ar avea păcat ar fi diavol). 
-Niciodată seara şi în ziua de luni sa nu dai nimic din casă că nu mai ai spor toata săptămâna. Să nu dai bani sau sa nu împrumuţi pe cineva cu bani în ziua de luni. 
Oare, aşa să fie? Unde scrie că nu trebuie să facem fapte bune lunea? Zgârcenia este un păcat care îi stăpâneşte pe mulţi şi atunci au găsit diverse justificări: să nu dai niciodată din casa seara, nici în zi de sărbătoare, nici lunea ca-ţi merge rău toata săptămâna, nici marţea ca sunt trei ceasuri rele etc. Ori porunca lui Dumnezeu este aceasta: „Celui ce cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta” (Matei 5;24); „împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casa ta pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Daca dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei” (Isaia 58;7-10). Să nu uităm că: MAI MARE FERICIRE ESTE A DA DECÂT A LUA
-De câte ori trebuie să se tragă clopotele daca avem un mort bărbat sau daca avem mort o femeie?
Nu este scris nimic în cărţi la rânduiala slujbei Înmormântării referitor la de cate ori să se tragă clopotul la morţi, sau să se diferenţieze bătăile clopotului în funcţie de sexul mortului. Acestea sunt credinţe false.
-Putem face pomana de dulce in posturi sau in zilele de post?
Nu, nicidecum. Asa ceva nu se mai numeste pomana, ci chiar este pacat.
– Daca dam ceva de pomana, este obligatoriu sa facem cruce peste acel lucru sau acea mancare?
Nu este obligatoriu sa facem cruce deoarece milostenia noastra e primita si fara a fi insotita de anumite gesturi.
– Ce este ruperea unei cununi deasupra mortului?
Acest ritual are drept scop ruperea cununiei dintre soţ şi soţie, pentru ca cel rămas în viaţă să se poată căsători. Practica aceasta nu are nici un temei religios, dovedeşte lipsa de credinţă şi afectează direct învăţătura despre Taina Sf. Cununii.
– DE CE EXISTĂ TRUPURI CARE NU PUTREZESC? 
Mai întâi trebuie să spunem că, trupurile care nu putrezesc pot fi de două feluri. 
Există trupuri care nu numai că nu putrezesc, dar devin izvorâtoare de miresme şi chiar de mir; acestea sunt trupurile unor sfinţi care prin vieţuirea lor au fost cinstiţi de Dumnezeu. Astfel de trupuri creştinii le numesc sfinte moaşte, şi se cinstesc după cuviinţă. 
Dar există şi trupuri care nu putrezesc din pricina fie a unor blesteme fie a unor păcate grele care au rămas nespovedite. Dacă se descoperă prin voie dumnezeiască astfel de cazuri, preoţii bisericii, fac slujbe de dezlegare pentru sufletul celui răposat.
– CE RITUALURI PĂGÂNEŞTI SE MAI PRACTICĂ LEGAT DE SLUJBA ÎNMORMÂNTĂRII?
– Păzirea ca mortul să nu se facă strigoi – prin împungerea în inimă a unei ţepuşe şi/sau prin închiderea pisicilor din casă pe toată perioada cât stă mortul în casă. 
– Ruperea legăturilor de la picioarele mortului – pentru ca acesta să poată păşi pe lumea cealaltă. 
– Conducerea pe ultimul drum cu fanfară şi orchestră – pentru a crea o atmosferă pompoasă şi fastuoasă. 
– Punerea diferitelor obiecte in buzunarul mortului (ac, aţă, bani etc) – pentru ca să aibă pe lumea cealaltă. 
– Trecerea cocoşului şi a găinii peste groapă – pentru izgonirea duhurilor rele. 
– Îngroparea morţilor in cavouri – pentru a face din locul lor de veci o adevărată capodoperă. 
– Ducerea la altar a unui cocoş alb – ca jertfă pentru cei ce mor neîmpărtăşiţi. 
– Pregătirea praznicului în zile de post cu mâncare de frupt – zicând că mortul nu mai posteşte. 
Toate aceste practici enumerate mai sus reprezintă abateri grave de la credinţa ortodoxă şi trebuiesc înlăturate pentru că denaturează învăţătura de credinţă a Sfintei noastre Biserici. 
– ESTE CORECTĂ EXPRIMAREA „A TRECUT ÎN NEFIINŢĂ”? 
Această exprimare nu este corectă deoarece cuvântul nefiinţă este echivalent cu ideea de inexistenţă, neant. Noi ştim că sufletul omului este scânteie dumnezeiască care nu moare niciodată. 
– CARE POMENI SUNT PRIMITE ÎNAINTEA LUI DUMNEZEU? 
Nu sunt primite pomenirile celor care trăiesc în păcate grave, celor certaţi, şi celor care fac pomana din bani furaţi. 
– DE CE SECTARII SPUN CA NOI NU MAI PUTEM ŞI NU MAI SUNTEM DATORI SĂ NE RUGĂM PENTRU CEI ADORMITI? 
Într-adevăr, sectarii exclud posibilitatea intervenţiei celor vii pentru cei morţi, spunând că Dumnezeu va judeca pe fiecare în parte, invocând textul din 2 Corinteni 5,10 „Pentru că toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată a Lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine ori rău.” Că Dumnezeu va răsplăti fiecăruia după faptele lui este foarte adevărat, dar că posibilitatea de a ne ruga pentru cei morţi este exclusă nu poate fi adevărat. Cum putem argumenta acest lucru? 
Noi vedem că în Sfânta Scriptură se pune mare preţ pe rugăciunea unora pentru alţii: „Vă îndemn deci, înainte de toate, să faceţi cereri, rugăciuni, mijlociri, mulţumiri, pentru toţi oamenii;”(1 Timotei 2,1) iar la Iacov 5,16 se spune: „Mărturisiţi-vă deci unuia altuia păcatele şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi că mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului. ” 
Deci, dacă rugăciunile noastre folosesc celor vii, cum dar să nu folosească şi celor morţi de vreme ce sufletele lor trăiesc?
– ÎN VECHIUL TESTAMENT SE FOLOSEAU RUGĂCIUNILE DE MIJLOCIRE PENTRU CEI ADORMIŢI? 
Da, şi în Vechiul Testament avem mărturii de rugăciune pentru cei adormiţi. Astfel, la Macabei cartea a doua „Drept aceea sfânt şi cucernic gând a fost, că a adus jertfă de curăţie pentru cei morţi, ca să se slobozească de păcat.” (2 Macabei 42-46), iar Proorocul Baruh spune: „Doamne Atotţiitorule, Dumnezeul lui Israel, auzi rugăciunea celor ce au murit.”(3, 4-5).

DIVERSE ÎNVĂŢĂTURI CORECTE ŞI ÎNVĂŢĂTURI GREŞITE
-Se mantuiesc cei care nu cred in Sfanta Treime ? 
Nu se mantuiesc, pentru ca toata temelia credintei noastre este Dumnezeu in Trei Fete preaslavit: Tatal, Fiul si Duhul Sfant. Asa vedem ca de la inceputul credintei, Dumnezeu Tatal S-a sfatuit cu Fiul si cu Duhul Sfant, zicand asa: „Sa facem om dupa chipul si asemanarea Noastra!” (Facere 1; 26). Si in toate lucrurile cele mai importante Sfanta Treime lucreaza impreuna.
-De ce nu se mantuiesc sectantii?
Iata de ce nu se mantuiesc sectantii: intai, pentru ca ei au devenit hulitori ai Duhului Sfant, necinstind pe Sfanta Treime, in diferite feluri. Pentru ca, odata ce au lepadat Sfintele Taine, Soboarele ecumenice si Crezul, inseamna ca au lepadat toata invatatura Mantuitorului, iar ca dovada este faptul ca la nici o secta nu s-a ajuns la marimea sfinteniei, ca sa se faca vreun sfant. Nici chiar pe Maica Domnului n-o considera sfanta si nu o preacinstesc. Deci, sunt destule motive pentru care ei nu se mantuiesc.
-Cine sunt urmasii Apostolilor?
Urmasii Apostolilor sunt: arhiereii, preotii si diaconii. Acestia sunt autoritatea bisericeasca, pe care i-a lasat Domnul Hristos sa conduca Biserica pana la sfarsitul veacurilor ! Numai acestia se pot numi Apostoli, purtatori ai Duhului Sfant si propovaduitori ai Evangheliei.
Fiecare treapta din Taina aceasta a Preotiei are rolul ei. Prima treapta este diaconia si are si rolul de propovaduire, dupa cum au avut si cei sapte diaconi de la inceputul crestinismului; si ei se numesc apostoli, pentru ca si ei au primit Duhul Sfant prin punerea mainilor arhieresti. Apoi preotia si arhieria.
-Daca vreun animal de pe langa casa se imbolnaveste, il putem unge cu sfintenii, si cu ce anume?
Crestinii pot stropi cu agheasma vitele sau grajdurilor vitelor, cat si in casele in care locuiesc.
-Prescurile, cine poate sa le faca si in ce conditii le fac?
Desi nu este precizat nicaieri in mod clar, prescurile este bine sa le faca femei mai in varsta si vaduve, si daca nu se gaseste poate sa le faca si una tanara, dar sa fie spovedita si impartasita. Aluatul se face din faina apa, drojdie si sare, altceva nimic pentru prescurile de la altar. NU se unge tava in care se coc cu ulei. Pentru artosul de la litie, din ajunul sarbatorilor, se poate adauga untdelemn, anason, chimen zahar, iar in zilele de dulce se poate face ca si cozonacul. Iar pistornicul este deja sfintit prin forma lui de cruce si numele Domnului Iisus Hristos sculptat. 
-Cei ce au purtat baiere sau alte obiecte descantate, ce pot face pentru ispasirea acestor pacate? 
In primul rand sa se faca spovedanie buna, ascultand sfaturile preotului. 
-Ce este deochiul? Se descanta? Ce rugaciuni se fac?
Deochiul este o ispita de la diavolul, prin care el nadajduieste sa-l faca pe om sa greseasca cu ceva inaintea lui Dumnezeu, adica sa-l faca sa apeleze la descantece. In cazul acesta nu este bine sa se descante (descantecele sunt practici vrajitoresti), ci sa se spuna rugaciunea Tatal nostru. Daca deochiul se repeta, trebuie sa mergem la preot si sa-i cerem sa ne citeasca rugaciunea speciala.
-Florile din Vinerea Mare, florile de la Sfintele Moaste, de la hramuri, salcia de la Florii, frunzele de nuc de la Rusalii cand se usuca, ce facem cu ele ?
Acestea se ard pe o vatra curata.
-Cand si daca se cere scoaterea particelelor si ce reprezinta?
Particelele se scot pentru anumite probleme: necazuri, boala, castigarea celor de trebuinta si folos, dar si pentru multumire. Desi in cartea de slujbe (Liturghier) se spune ca particelele nu se dau credinciosilor, parintele Argatu dadea credinciosilor aceste particele, dar le spunea ca se pot manca doar dupa ce au postit minimum 24 de ore.
-La metanii se saruta pamantul sau se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pamant?
La metanii nu se saruta pamantul si nici nu se face semnul Sfintei Cruci cu degetele pe pamant. Este un obicei fara rost, scornit de babe care nu cunosc credinta. In schimb se atinge pamantul cu fruntea. 
-Putem sa ne cumparam singuri icoane? Ne putem inchina si la icoane nesfintite, sa le tinem ca tablouri? Cum procedam cu icoanele catolice? Icoanele se pot sfinti cu Agheasma Mare? Dupa Sfanta Impartasanie este interzisa sarutarea icoanelor, mana preotului? Icoanele le putem sterge de praf si cum?
E bine ca fiecare crestin sa aiba ambitia sa cumpere singur icoanele sau macar una sa fie cumparata de el, sa le tina la rasarit, chiar daca nu sunt sfintite; iar cand se face o sfestanie roaga preotul sa sfinteasca si icoanele. Iar cele catolice, care sunt mai mult tablouri, le putem pune pe peretii ceilalti. Dupa Sfanta Impartasanie, in ziua aceea nu este bine sa sarutam icoanele, mana preotului, decat daca s-a intamplat cumva sa fi mancat sau baut ceva dupa ce ne-am impartasit. Nu insa o inghititura-doua, cum este anafora luata dupa ce ne impartasim sau gura de vin bauta uneori, ci asa incat toata Sfanta Impartasanie sa se fi dus de pe buzele si din gura noastra. Sarutarea altor persoane nu este recomandata. Icoanele, e bine sa se stearga de praf cu o carpa moale, curata, pe care o intrebuintati numai pentru stergerea prafului de pe lucrurile sfinte, icoane, cruci, sticle cu agheasma, cutiile cu anafora, iar persoana care sterge sa fie curata in zilele acelea.
-Ce se intelege prin desfranare trupeasca, dar sufleteasca? Ce inseamna desfranare, preadesfranare, onanie, sodomie, gomorie, malahie, zoofilie ?
Desfranarea si curvia sunt acelasi pacat. Curvia este atunci cand omul nu-si infraneaza trupul si inainte de cununia la biserica cade in pacatul acesta. Preacurvia se numeste atunci cand unul dintre cei doi e casatorit, sau amandoi care fac pacatul sunt casatoriti fiecare. Onania sau malahia poate fi si acelasi pacat. Onanie vine de la o persoana din Vechiul Testament care se chema Onan. Acesta isi varsa samanta afara, ca sa nu faca copii. Pacatul acesta este foarte practicat in ziua de astazi, cu ajutorul prezervativului sau fara. Trebuie stiut ca fara voia omului se intampla periodic la tineret ca in somn sa aiba scurgere, fie printr-un vis, fie ca a baut lichide multe sau a privit reviste sau filme erotice. Cand se intampla spontan, fara interventia omului nu se socoteste pacat; se face pocainta, se zice Psalmul 50, se fac metanii si se curateste de pacat. Dar cand intervine omul sa provoace acest pacat se numeste onanie sau malahie sau masturbare si aceasta se canoniseste – 40 de zile nu are voie sa se impartaseasca si sa faca pocainta cu metanii. Pacatele sodomiei si gomoriei se faceau in cele doua cetati pe care le-a ars Dumnezeu cu foc, Sodoma si Gomora. Oamenii traiau unii cu altii, barbat cu barbat, femeie cu femeie, sau barbat cu femeie intrebuintand dosul sau gura. Unii se amestecau cu animalele de tot felul (zoofilie). Desfranare sufleteasca facem atunci cand am parasit pe Dumnezeu si ne lipim sufletul de lume si de politica. 
-In cazuri de nedreptatire, putem apela la tribunal, la judecata ? 
E bine sa se evite lucrurile acestea, pentru ca se ajunge la cheltuiala si la mai multe pacate, dar daca sunt cazuri grave trebuie descurcate de autoritati. 
-Daca un sectar ne ofera o Biblie sau alte carti de-ale lor, le primim ? 
Nu le primim. 
-CE ESTE ACEEA INCHINACIUNE?
Daca dupa ce am facut semnul crucii ne plecam trupul inainte, pana ce mana ajunge la pamant, am savarsit o inchinaciune sau metanie mica.
-CUM SUNT ACELEA METANII (MĂTĂNII)?
Daca dupa ce am facut semnul crucii cadem in genunchi, plecandu-ne apoi capul pana la pamant, am savarsit o metanie mare. Acest gest este semnul supunerii noastre totale catre Dumnezeu, semnul infrangerii mandriei cugetului nostru si al caintei pentru pacatele noastre. 
In privinta zilelor in care se face aceasta slujba, exista obiceiuri care difera de la o zona la alta. Este bine insa ca Sfestania sa se faca in post sau in zi de post, cat si in zi de duminica si sarbatoare. 
-CE ESTE SFINTIREA CASEI? CAND SE FACE ACEASTA?
Sfintirea casei se face atunci cand cineva se muta intr-o casa, fie ca e constructie noua sau nu. Se face intai slujba Agheasmei celei mici (Sfestania). Pentru sfintirea casei este nevoie de un pahar sau 1 litru de ulei si un bat de chibrit infasurat la un capat cu vata sau un bat din acela pentru urechi. Cu ele preotul face semnul Sfintei Cruci pe peretii camerelor. Din uleiul ramas puteti pune atat in mancare, cat si in candela. Nu este necesara faina la acesta slujba. 
-IN ZILELE DE VINERI PUTEM SPALA?
In aceste zile putem spala. Obligatoriu este in aceste zile postul, atat cel de mancare, cat si cel trupesc, adica nu trebuie sa se impreuneze sotii. Sa nu spalam si sa nu coasem sau sa nu lucram in zilele de miercuri si vineri face parte din capitolul „de la babe citire”. Este bine sa nu va luati dupa ce zice unul si altul, ci doar dupa ceea ce gasiti scris in carti.
-Dacă ai avorturi şi vrei să ţi se ierte, să te împărtăşească preotul peste un mormânt proaspăt prin urechile unei foarfeci ruginite. 
Aceasta este Preoţii nu fac aşa ceva niciodată, căci nici nu este Sfântă Taină, ci vrăjitorie curată. Sfânta Împărtăşanie nu se dă prin urechi de foarfeci ruginite, sau peste morminte, ci în Sfânta Biserică, eventual la patul bolnavului. 
-Când te muţi la casă nouă, dacă nu ai cocoş nu este bine. Trebuie să-ţi cumperi cocoş pentru că acesta când cântă alungă dracii din curte. 
Nu-i adevărat. Cocoşul este cu treaba lui şi dracii cu treaba lor. Ce poate fi mai important pentru o casă nouă decât binecuvântarea lui Dumnezeu, sfeştania, care trebuie făcută cel puţin o dată pe an. Dar cei care se mută într-un apartament nou, unde vor tine cocosul?
-Să nu te uiţi noaptea în oglindă.
Uitatul în oglindă nu are nici în clin nici în mânecă cu problemele şi necazurile din viaţă. Nu ni se schimbă viaţa datorită unui gest nevinovat. Nu ne merge rău de la un astfel de gest, ci din pricina păcatelor noastre ne merge rău uneori. Mântuirea noastră depinde de faptele făcute faţă de Dumnezeu şi semenii noştri, fapte după care vom fi judecaţi. 
-Este păcat mare să pierzi metaniile de la mână. 
Metaniile în sine nu au nici o valoare sau putere spirituală. Ele sunt obiecte care ne amintesc de rugăciunea: „Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul(a)”. Dacă le-am pierdut, nu-i nimic; să nu ne pierdem credinţa sau sufletul, pentru că Iisus spunea: „Ce poate da omul în schimb pentru sufletul său” (Matei 8;34-38). 
-Dacă-ţi cade un fir de păr din cap nu trebuie aruncat deoarece Mântuitorul a spus că toate firele de păr din cap sunt numărate şi ca atare trebuie puse în sicriu sub cap pentru că Mântuitorul ne va întreba de ele la ziua judecăţii. 
Iisus spunea: „Iar dacă ochiul tău te sminteşte, scoate-l şi aruncă-l că e mai de folos să ajungi fără un ochi în rai, decât cu amândoi în iad” (Matei 18;8-9). La judecata de apoi, Iisus nu ne va întreba de firele de păr, ci de faptele noastre bune sau rele. De fapt, nu ne va întreba nimic, căci: „Sfinţii vor judeca lumea” (1 Corinteni 6;2), ne vor alege după faptele noastre, cum despart păstorii caprele de oi. Nu pierdeţi timpul adunând firele de păr, mai bine „adunaţi fapte bune”, aprindeţi candela, tămâiaţi şi amintiţi-vă unde aţi pus cartea de rugăciuni şi Psaltirea. 
-Lumânările trebuie tămâiate înainte de a fi aprinse. 
Lumânarea este un simbol şi o jertfă, (simbolizează lumina dumnezeiască pe care o dorim şi în viaţa aceasta, şi în viaţa viitoare şi este şi o jertfă adusă lui Dumnezeu). Se tămâie icoanele, se tămâie prin casă, dar n-am mai pomenit să tămâiem lumânările. 
-Copiii până la vârsta de doi ani nu au voie sa vadă animalele ca să nu se facă animale. 
Omul s-a născut om şi om va muri. Copiii de la ţară se nasc şi cresc între animale şi nu păţesc nimic. Însuşi Iisus s-a născut în peşteră înconjurat de animale, a călătorit până la 2 ani cu asinul şi nu s-a întâmplat nimic rău. Ori credeţi că-L ţinea Fecioara Maria legat la ochi !?! (Luca 2;6-12; Matei 2;13-15). 
-Femeia gravida să nu se uite la pisică deoarece va naşte copilul păros. 
Zicala românească „Ce semeni aceea răsare” este adevărată. După ce ai semănat poţi da cu orice, nu va ieşi din grâu secară sau invers. Starea sufletească a femeii se va întipări în sufletul noului născut. Fiţi buni şi veţi avea copii buni! 
-Să nu-i tai copilului unghiile când este mic pentru că apoi când se va face mare va fi hoţ. 
Dacă nu tăiem unghiile copilului când este mic, s-ar putea să se zgârie pe faţă, se poate lovi cu unghiile în ochi, şi atunci vom regreta faptul că plecăm urechea la învăţăturile greşite ale unora. Obiceiurile nu se moştenesc, ci se învaţă, Iisus spunea că sluga va face ce vede stăpânul făcând, iar copilul va face ce fac părinţii. Sunt şi alte cauze care duc la îndeletniciri rele, dar feriţi copiii de ele. Trupeşte, spălaţi-i, tăiaţi-le unghiile şi nu se va întâmpla nimic rău, ba din contră vor fi mai sănătoşi. Cel mai mult contează dacă-i creştem în credinţa ortodoxă, dacă îi împărtăşim la fiecare 40 de zile până la 7 ani, iar după vârsta de 7 ani, spovedanie şi împărtăşanie cel puţin de patru ori pe an. Duminica să meargă la biserică, să postească măcar miercurea şi vinerea, să se roage în fiecare dimineaţă şi seară, să-i ferim de televizor.
-În Săptămâna Patimilor nu avem voie să spălăm. 
Dacă am putea să priveghem toată săptămâna ar fi foarte bine. Dar, pentru că trebuie să mâncăm, trebuie să şi muncim, ne şi murdărim, deci trebuie să spălăm chiar şi în această săptămână. 
-Dacă se strică vreun aparat electronic din casă trebuie făcute descântece cu ceapă. 
Duhurile rele intră doar în suflete şi nu în obiecte sau în legume. Obiectele nu au suflet, iar cel ce se ceartă cu un obiect sau cu orice lucru neînsufleţit, cu sine se ceartă căci este neîndemânatic sau neatent în folosirea lor. 
-Dacă ai făcut avort sau desfrânare, numai după 25 de ani de la săvârşirea păcatului mai ai voie să mergi la mănăstire.
După săvârşirea unui asemenea păcat, mergi cât mai repede la un preot duhovnic şi după spovedanie el îţi va da un canon după gravitatea păcatului, fiindcă nu toţi bolnavii se vindecă luând acelaşi medicament. Este o minciună sfruntată că nu mai ai voie să mergi la mănăstire, fiindcă aşa cum spitalul este pentru bolnavi, tot aşa Bisericile şi Sfintele Mănăstiri sunt pentru pocăinţa celor păcătoşi. Dacă mergeţi la mănăstire, Dumnezeu „vă va număra paşii”, adică va fi multă bucurie în cer şi în sufletul dumneavoastră.
-Să nu duci gunoiul din casa lunea şi nici după ce se Iasă întunericul. 
Pe vremea Mântuitorului zilele nu aveau nume, ci se numărau (întâia, a doua, a treia, etc). Într-o singură zi era oprită munca, în ziua Domnului. Anumite persoane au adăugat unele restricţii, pentru că nu aveau dumnealor chef să facă acea lucrare lunea sau mai pe înserat.
-Când copilul este mic şi este bolnav, pentru a se vindeca trebuie vândut pe geam şi să-i pună alt nume pentru a nu-l recunoaşte bolile; dacă nu este răscumpărat pe lumea cealaltă nu mai este al părinţilor. 
Acest obicei nu numai că nu are nici un fel de legătură cu Sfânta Tradiţie Ortodoxă, dar ne şi intrigă prin aceste „poveşti la un pahar”. 
-N-ai voie să-i zici unui animal „săracul de el” că apoi pe lumea cealaltă îl mănânci. 
Mai bine l-am mânca pe lumea aceasta, pentru că acolo sufletul nu mai mănâncă şi nu mai bea. 
-Dacă tai unghiile unui bătrân şi le laşi în casă înseamnă că laşi sărăcie. 
O, nu, nu-i adevărat, nu laşi în casă sărăcie, ci eventual mizerie. 
-Dacă vrei să blestemi pe cineva care ţi-a făcut rău trebuie să mergi la „Biserica Neagră” si să-ţi facă preotul o „slujbă întoarsă”. 
În toată ţara, nu există Biserica Neagră, afară numai de cea din Braşov. Şi apoi preoţii nu fac „slujbe întoarse”, nu blestemă, ci se roagă să vină binecuvântarea lui Dumnezeu peste toată lumea. (Am aflat, spre surprinderea mea, că „slujba întoarsă” ar însemna ca preotul să se roage îmbrăcat cu veşmintele pe dos, la miezul nopţii, cu lumânările întoarse cu capul în jos şi să blesteme pe cel care a făcut răul). 
-Daca bate grindina trebuie să băgăm talismanul sub streaşină şi acesta va sparge grindina. Dacă vine un cutremur trebuie să băgăm talismanul sub streaşină. 
Talisman, prin definiţie, înseamnă un obiect sau o carte considerat de către superstiţioşi ca fiind înzestrat cu o forţă magică, supranaturală şi având puterea de a da ajutor celor care îl poartă. Oare poate avea o carte puterea lui Dumnezeu? Oare ne-a botezat talismanul, ne-a cununat talismanul, ne iartă păcatele talismanul, ne împărtăşeşte talismanul? Nu, ci doar Hristos, prin preot în Duhul Sfânt. Talismanul este o carte ca oricare alta, fără nici o putere. Mai sfântă este Biblia, şi tot se cutremură casele în care ea se află. Se dă prea multă importanţă unei cărţi lipsită de orice adevăr.
-În candela se pune ulei numai dintr-o sticlă neîncepută. 
În candelă se pune ulei curat din orice sticlă, începută sau neîncepută, după cum în Sfânta Biserică punem din aceeaşi sticlă până o terminăm. Nu uleiul contează. Moise nu spune nimic despre aceasta. 
-Este păcat să dai flori duminica. 
Dacă suntem invitaţi la o nuntă Duminica şi ducem un buchet de flori tinerilor căsătoriţi, păcătuim oare? Dacă mergem Duminica în vizită la o familie, cu un buchet de flori în mână, păcătuim oare? Dacă ducem Duminica la Sf. Liturghie flori pentru a fi puse în biserică, păcătuim oare? … Categoric nu. Aceasta e curată superstiţie. 
-Când îţi iese preotul în cale îţi merge rău. 
Dacă-ţi iese doctorul în cale te şi îmbolnăveşti? Dacă-ţi iese frizerul în cale îţi cade părul din cap? Dacă-ţi iese mecanicul în cale ţi se strică maşina? .. Şi atunci când îţi iese preotul în cale cum o să-ţi meargă rău? Roagă-te lui Dumnezeu să nu te întâlneşti cu diavolul. Dacă îţi iese preotul în cale bucură-te că ai ocazia să-l întrebi ceva sau să-i mărturiseşti ceva. De fapt celor buni şi înţelepţi poate să le iasă şi Satana în cale că tot bine le merge, iar celor răi poate să le iasă şi Dumnezeu în cale că tot rău le merge. 
-Când îţi taie pisica drumul îţi merge rău (trebuie să faci nu ştiu câţi paşi înapoi). Pisica e un biet animal fără raţiune şi care traversează drumul pentru că se întoarce probabil de la vânătoarea de şoareci. Nu ştie că întâlneşte un superstiţios, că s-ar întoarce din cale! Aşa că mai de grabă se întoarce superstiţiosul (să nu supere pisica), neştiind că animalele nu au putere spirituală, nu sunt duhuri şi nu pot influenţa viaţa oamenilor. 
-Femeia gravida nu are voie să intre în Biserică. 
Nu este adevărat. Iisus a oprit să intre în Templu (respectiv în Biserica de astăzi) pe cel care este neîmpăcat cu aproapele sau. „Dacă îţi vei aduce darul tău în altar şi acolo îţi vei aduce aminte că fratele tău are ceva împotriva ta, Iasă darul tău acolo înaintea altarului şi mergi întâi şi împacă-te cu fratele tău şi apoi venind, adu darul tău” (Matei 5;23-24). O femeie gravidă înseamnă binecuvântarea lui Dumnezeu peste ea şi peste familia ei şi tocmai acum are ea mai mare nevoie sa intre în Biserică atât pentru ea cât şi pentru „darul lui Dumnezeu” ce-l poarta în pântece. Oare Fecioara Maria după Buna Vestire nu a mai mers la rugăciune? Ba da! 
-La masă (în timp ce mănânci), nu ai voie să citeşti pentru că îţi mănânci minţile. 
Nu este adevărat, însă putem spune că fiecare lucru trebuie să-l faci la timpul lui. Cel înţelept va citi atunci când este vremea cititului, iar mesei îi va acorda atenţia cuvenita pentru o dieta sănătoasa. Cel fără de minte va face mai multe lucruri deodată: citeşte, mănâncă, se leagănă pe scaun, priveşte la televizorul instalat la bucătărie, este atent şi la discuţiile altora… şi de fapt nu face nimic, adică „şi-a mâncat minţile”. 
-Niciodată seara şi în ziua de luni sa nu dai nimic din casă că nu mai ai spor toata săptămâna. Să nu dai bani sau sa nu împrumuţi pe cineva cu bani în ziua de luni. 
Oare, aşa să fie? Unde scrie că nu trebuie să facem fapte bune lunea? Zgârcenia este un păcat care îi stăpâneşte pe mulţi şi atunci au găsit diverse justificări: să nu dai niciodată din casa seara, nici în zi de sărbătoare, nici lunea ca-ţi merge rău toata săptămâna, nici marţea ca sunt trei ceasuri rele etc. Ori porunca lui Dumnezeu este aceasta: „Celui ce cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta” (Matei 5;24); „împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casa ta pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Daca dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei” (Isaia 58;7-10). Să nu uităm că: MAI MARE FERICIRE ESTE A DA DECÂT A LUA. 
-Să porţi mereu ceva pe dos (maioul, şosetele, cămaşa) ca să nu se lipească farmecele de tine. 
Farmecele sunt lucrarea vrăjitoarelor. Ele există, dar citind din Vechiul Testament Cartea lui Iov, putem înţelege că Satana poate face rău, însă numai cu îngăduială şi numai cât îi îngăduie Dumnezeu: „Atunci Domnul a zis către Satan: „Iată, tot ce are el (Iov) este în puterea ta; numai asupra lui să nu întinzi mâna ta. Şi Satan a pierit din faţa lui Dumnezeu”(Iov 1;12). Deci farmecele sunt lucruri ale lui Satan şi ele nu se vor apropia niciodată de omul cel bun şi corect, iar de cel ce face rău se vor lipi chiar de ar avea toate hainele îmbrăcate pe dos, aşa cum rezultă şi din cuvintele Sfântului Apostol Pavel în epistola către Romani: „Fiţi înţelepţi spre bine (faceţi numai bine) şi nevinovaţi la rău (să nu faceţi nimănui nici un rău). Iar Dumnezeul păcii va zdrobi repede sub picioarele voastre pe Satana” (adică, nu-i va îngădui diavolului să vă facă rău, chiar dacă cineva vă face farmece) (Romani 16;19).
-Nu este bine să-i cumperi copilului haine înainte de a se naşte. 
Este o superstiţie şi se spunea aşa fiindcă nu se putea şti ce va fi copilul: parte bărbătească sau parte femeiască. 
-Nu trebuie să te întorci din drum că nu-ţi merge bine. 
Prima calitate a memoriei este uitarea, şi de fapt este un dar deosebit pe care îl avem de la Dumnezeu. Dacă n-am uita, n-am putea să primi noi informaţii în creierul nostru. De foarte multe ori uitarea este o binecuvântare, ca în cazul în care ne moare cineva drag. Dacă plecând la piaţă ai uitat portofelul cu bani, trebuie să te întorci să-l iei, altfel nu vei putea cumpăra nimic. Numai că întorcându-te să-l iei, să umbli cu grijă, căci dacă răscoleşti toate plin de nervi sigur vei păţi multe necazuri. 
Într-o zi de duminică am plecat spre biserică. Pe drum mi-am amintit că am uitat ceva. M-am întors şi am luat. Apoi din nou, în acelaşi loc mi-am dat seama că mai uitasem ceva. M-am întors iarăşi din drum. Crezând acum că am luat totul, culmea, în acelaşi loc mi-am adus aminte că uitasem încă ceva. M-am întors din nou şi ce credeţi? în casă mirosea a ars. Când mă uit mai bine, uitasem fierul de călcat în priză. Deci, uitarea nu a fost un ghinion, ci binecuvântare, lucrarea lui Dumnezeu care mi-a ajutat să nu găsesc la întoarcere casa făcută scrum. 
-Vinerea să nu tai via. 
Se spune ca Iisus este „strugurele cel copt din care curge vinul care mântuieşte lumea”. Vinerea a fost ziua în care Dumnezeu Iisus Hristos S-a adus pe Sine jertfă în faţa lui Dumnezeu Tatăl şi Şi-a vărsat scumpul Său sânge prin jertfa de pe cruce, spălând păcatele neamului omenesc. Dar să nu amestecăm cele lumeşti cu cele sfinte. Vinerea (dacă nu este cruce roşie în calendar) este o zi obişnuită de lucru şi nu-i nici un păcat să tai via. 
-Până la Dumnezeu te omoară (sau te mănâncă) sfinţii. 
Aceasta este o vorbă nu numai greşită, dar chiar dăunează Sfintei noastre credinţe. Se bazează această zicală pe versetul: „Au nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (1 Corinteni 6;2). Dar după cum se observă sfinţii vor judeca lumea, însă n-au omorât şi nici nu vor omorî pe nimeni, ba dimpotrivă se roagă, mijlocesc la Dumnezeu neîncetat pentru mântuirea noastră, fiind „casnici ai lui Dumnezeu”. 
-Dacă ai un singur brad în curte, să-l tai ca să nu rămâi singur. 
Alta păcăleală. Într-o zi vei rămâne singur sau va rămâne singură, cum o vrea Dumnezeu. Bradul din curte sa nu-l tai, pentru că plantele şi mai ales arborii nu ne pot influenţa viaţa decât în măsura în care le folosim în tratamente naturale (seminţele, coaja, rădăcinile, etc). Cum poate acest brad sa ne aducă rău în familie, când Iisus spune: „Nici un fir din părul capului vostru nu va cădea fără ştirea lui Dumnezeu”. BRADUL ÎN POPOR ESTE SIMBOLUL VIEŢII VEŞNICE. 
-Dacă omori un şobolan, 7 ani ai ghinion. 
Conform cu versetul biblic: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul” (Facerea1;28), omul este stăpân peste toate vietăţile pământului. Toţi cei cu suflet bun nu vor ucide prea uşor sau chiar deloc nici măcar o furnică, iar cei răi vor face aceasta din plăcere. Nu este bine! Dar dăunătorii îi putem omorî fără a avea pedeapsă (cât despre cei 7 ani de ghinion, nici vorbă să fie adevărat, nu este nici o legătură între şobolan şi ghinion). 
-Pomul vieţii nu ai voie să-l ţii în casă pentru că atâţia oameni îţi vor muri din familie, câţi puişori îi ies pe tulpina. 
Pomul vieţii a fost doar în rai. Orice altă plantă cu acest nume nu are nici o influenţă asupra vieţii noastre. 
-La sfârşitul Sfintei Liturghii, când preotul zice „Cu frică de Dumnezeu, cu credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi”, trebuie să faci trei paşi către preot ca să te mântuieşti. 
Aceste cuvinte sfinte se rostesc de către preot adresându-se celor pregătiţi pentru a primi Sfânta Împărtăşanie (post, spovedanie şi să aibă binecuvântarea preotului duhovnic de a se împărtăşi). Ceilalţi nu se pot apropia de Sfântul Potir (adică nu se pot împărtăşi). Deci, nu prin cei trei paşi ne mântuim, ci prin Sfintele Taine (Spovedania, Împărtăşania şi celelalte). 
-Ce se face cu anafora uscata, mucegaita?
Anafora, Sfantul Pasti ramase, sau alte sfintenii se ard; cenusa se arunca la un loc curat sau pe apa curgatoare. Mai putem sa ingropam acestea, cu atentie insa sa nu fie dezgropate de animale. Nu se face altceva cu ele. Nu se arunca la chiuveta deoarece ajunge in loc necurat (canalizarea).
– Cand si cum se ia anafora?
Anafora se ia in fiecare zi dimineata, numai pe nemancate. In duminici si sarbatori este bine sa mergem la biserica nemancati si anafura sa o luam la sfarsitul slujbei. In cazul in care suntem bolnavi si nu putem sta nemancati la Sf. Liturghie, putem lua anafora acasa si in duminici si sarbatori, dupa care mancam si mergem mancati la biserica. Aceasta insa trebuie sa fie o exceptie. 
-Putem sa mancam anafora acasa cu supa sau alta mancare ca si cum ar fi in loc de paine?
Nu, nu e bine sa amestecam anafora cu mancarea. Anafora se ia inainte de a manca sau bea ceva.
-Nu este bine să iei anafura acasă, este mare păcat. 

Anafura este o pâine binecuvântată în timpul Sfintei Liturghii, iar agheasma este apă sfinţită. De aceea se mănâncă întâi anafura şi apoi se bea agheasma. Dacă agheasma o luăm acasă şi nu este păcat, cu atât mai mult putem lua anafura.
-Se poate aprinde o singură lumânare pentru mai multe persoane sau doar o singură lumânare şi o singură persoană?
Nu este menţionat clar în nici una din cărţile de cult, dar cred că cel mai bine e lumânarea şi persoana.
– Ce este otpustul?
Otpustul este partea de incheiere a oricarei slujbe. E de 2 feluri: mic si mare. Ceea ce este scris in unele carti la sfarsitul acatistelor de exemplu, este valabil atunci cand acatistul este citit in biserica de catre preot. Cand citim acasa, nu e nevoie sa facem otpustul. 
Mai putem sa zicem in incheierea rugaciunii asa: „Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu miluieste-ne si ne mantuieste pe noi, amin!” (de altfel acestea sunt cuvintele asa-numitului otpust mic). Nu este insa obligatoriu sa zicem, dar este bine.
ÎNVĂTĂTURI CORECTE SI ÎNVĂTĂTURI GRESITE DESPRE TAINA SFINTEI ÎMPĂRTĂŞANII
-Ce se ia dupa Sfanta Impartasanie: anafora, agheasma mare, mica sau vin?
Dupa Sfanta Impartasanie se ia anafora, iar dupa aceea putin vin ca sa se clateasca gura si sa se inghita toata Sfanta Impartasanie.
-Ce se ia inainte de Sfanta Impartasanie?
In ziua in care ne impartasim nu trebuie sa mancam si nici sa bem nimic.
-Femeile se pot impartasi in perioada ciclului lunar ?
Femeile, in perioada ciclului lunar nu au voie sa se atinga de nimic sfintit, dar daca se afla cineva pe patul de moarte, nu se mai tine cont de asta si se poate spovedi si se poate impartasi.
-Cand preotul te dezleaga pentru Sf. Imprtasanie, iar canoanele te opresc, cum procedam ?
Cand preotul te dezleaga sa te impartasesti, iar canoanele si constiinta ta te opresc, sa nu te impartasesti, pentru ca Sf. Apostol Pavel zice: „Sa se cerceteze omul pe sine si numai asa sa manance din paine si sa bea din pahar”. Aceasta este o problema spinoasa, caci se intampla de multe ori sa se marturiseasca crestini care fac pacate mari cum ar fi betia, curvia, mandria, ferirea de a face copii, fumatul etc., la preoti care fac si ei astfel de pacate, iar acestia sa le spuna ca nu-i pacat si sa le dea si dezlegare la Sfanta Impartasanie! Nicidecum sa nu ne impartasim, desi am putea sa o facem pentru ca avem dezlegare, ci sa cautam un duhovnic fara pacate mari, nu pentru ca ar avea mai mult har, cum zic unii, ci pentru ca sa ne sfatuiasca mai bine.
-Cum procedam cu resturile de mancare pe care le scoatem din gura dupa ce ne-am impartasit, si cate zile tinem aceasta regula ?
Resturile scoase din gura dupa ce ne-am impartasit se ard in foc. Aceasta regula se pastreaza o zi. Putem insa evita in acea zi sa mancam de exemplu peste.
-Cate zile minimum trebuie sa tinem post sufletesc si trupesc, inainte de Sf. Impartasanie ?
Minimum trei zile, afara de bolnavi, care nu pot decat o zi sau deloc. A se face insa diferenta intre impartasirea in timpul posturilor si cea in dulce. Daca ne impartasim in post, trebuie sa postim atat inainte, cat si dupa ce ne-am impartasit, adica sa tinem tot postul. Exceptie fac, bineinteles, bolnavii si batranii, recomandabil cu dezlegarea duhovnicului, nu de capul lor.
-Dupa Sf. Impartasanie, in ziua aceea se poate sta in genunchi, se pot face metanii ?
Dupa Sf. Impartasanie, in ziua aceea nu se sta in genunchi, nu se fac metanii, ci se fac numai inchinaciuni cu plecaciuni.
-Daca dupa ora 24 am mancat, am baut apa si apoi am dormit, dimineata ne putem impartasi ?
Dimineata nu ne putem impartasi pentru ca acest lucru arata neglijenta, lipsa de evlavie si nepasare.
-Daca in noaptea dinaintea Sf. Impartasanii, crestinul a avut un vis desfranat se mai poate impartasi ?
Nu se poate pentru ca in acest caz este necuratie.
-Cum trebuie sa ne prezentam in biserica, trupeste, cand vrem sa ne impartasim ? (partea femeiasca )
Cine vrea sa se impartaseasca fara sa se osandeasca sa nu vina la impartasit fardata, cu rochii stramte, scurte, despicate, in pantaloni, cu palarii, cu fel de fel de zorzoane, cu capul gol, rujate, cu unghiile vopsite; daca vin astfel arata necredinta, nepasarea de cele sfinte.
Cât de des se pot împărtăşi credincioşii?

Astazi in ortodoxie exista pareri si practici diferite privind administrarea deasa sau rara a Sfintei Euharistii. Trebuie subliniat de la inceput ca efectele Sfintei Impartasanii nu depind insa de numarul de impartasiri, ci de pregatirea noastra sufleteasca cu care o primim. Traditia bisericeasca si Sfintii Parinti evidentiaza adesea regula aplicata totdeauna in Biserica Ortodoxa care nu indica nimanui sa vina la impartasire fara pregatirea necesara din care un loc de frunte il ocupa Taina Spovedaniei, prin care se face curatirea sufletului. Iata un exemplu in acest sens. Sfantul Ioan Gura de Aur in „Omilia a XVII-a catre Evrei, ne spune: „Multi se impartasesc cu aceasta jertfa o data pe an, multi de doua, altii mai des si catre toti acestia se indreapta cuvantul nostru. Dar nu numai catre cei de fata, ci si catre cei ce sunt in pustietati, caci acestia fac acest lucru o data pe an si, de mai multe ori, la doi ani. Deci care trebuie laudati ? Nu voi lauda nici pe cei ce se impartasesc o data, nici pe ce de mai multe ori, ci numai pe cei ce se impartasesc cu constiinta curata si a caror viata este neprihanita. Pe unii ca acestia totdeauna ii vom lauda, iar cei ce nu sunt curati, sa nu se apropie de Sfanta Impartasanie fiindca acestia primesc asupra lor judecata si osanda… Tu te desfatezi la masa duhovniceasca, si apoi iarasi iti intinezi gura cu noroi?… Crezi ca iti ajung patruzeci de zile spre a te curati de pacatele comise timp indelungat si dupa o saptamana iarasi te intorci la cele de mai inainte?… Spune-mi daca vindecandu-te in patruzeci de zile de boala indelungata si apoi iarasi inapoindu-te la mancarurile care au pricinuit boala, nu ai pierdut atata osteneala de mai inainte?”
De la toate acestea si pana la situatia jalnica si impotriva firii la care s-a ajuns in zilele noastre, ca la Sfanta Liturghie sa nu se impartaseasca nimeni dintre credinciosi, este o cale lunga. Cat de nefiresc suna cuvintele preotului: „Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati !” atunci cand sunt rostite in gol, pentru ca nimeni nu se va mai apropia de Sfanta Impartasanie ci, mai rau, in unele locuri, toti credinciosii din biserica vor face un pas-doi inainte, facand dezordine, zgomot si inghesuindu-se ! Prin aceasta se desfiinteaza chiar scopul principal al Sfintei Liturghii: preschimbarea darurilor de paine si vin in Trupul si Sangele Mantuitorului, apoi impartasirea credinciosilor cu ele. Nu se poate concepe Sfanta Liturghie fara impartasirea credinciosilor, lucru aratat in practica Bisericii primare, cand impartasirea duminicala era o regula comuna. Canonul 9 apostolic spune: „Toti credinciosii care intra in biserica si asculta Scripturile, dar nu raman la slujba si la Sfanta Impartasanie, aceia trebuie sa se afuriseasca”. Iata deci ca Impartasania avea un caracter obligatoriu, dar observam ca dorinta de impartasire scazuse, deoarece credinciosii nu puteau fi pregatiti de fiecare data. Asa se face ca Biserica a instituit anafora pentru a-i tine pe credinciosi in legatura cu Sfantul Altar (a nu se intelege ca anafora ar fi echivalenta cu Sfanta Impartasanie ).
De-a lungul veacurilor, nu s-au fixat perioade anume in care sa se impartaseasca credinciosii, ci a fost lasata la libera voie a credinciosilor, in functie de dorinta si pregatirea lor. Porunca a 4-a bisericeasca spune ca suntem datori sa ne impartasim de 4 ori pe an in cele 4 posturi, sau macar o data pe an, in postul Sfintelor Pasti. Aceasta nu inseamna ca impartasirea mai deasa este interzisa, ci porunca arata doar momentele care sunt obligatorii. Mai trebuie sa mentionam ceea ce ne invata Sfantul Simeon arhiepiscopul Tesalonicului in secolul al XV-lea, care recomanda dar nu obliga impartasirea deasa, spunand ca acei care iubesc pe Domnul „sa nu depaseasca 40 de zile” fara a se impartasi. Aceasta iarasi nu inseamna ca cineva ar fi oprit inainte de acest termen, deoarece in continuare Sfantul Simeon zice: „de se va putea, credinciosii sa se apropie de Impartasanie in toate duminicile, si mai ales cei batrani si bolnavi, pentru ca aceasta este viata si tarie”. Asadar credinciosii se pot impartasi nu doar in timpul posturilor, ci in orice timp, daca simt nevoia si se pregatesc prin Spovedanie. Si nu in ultimul rand trebuie sa se tina cont de cuvintele Sfantului Apostol Pavel: „Ori de cate ori veti manca aceasta paine si veti bea acest pahar, moartea Domnului vestiti pana ce va veni. Astfel oricine va manca painea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat fata de Trupul si Sangele Domnului. Sa se cerceteze insa omul pe sine si numai asa sa manance din paine si sa bea din pahar. Caci cel ce mananca si bea cu nevrednicie, osanda isi mananca si bea, nesocotind trupul Domnului. De aceea multi dintre voi sunt neputinciosi si bolnavi si multi au murit”(I Corinteni 11;26-30).
Impartasania stim cu totii ca este sfintenia cea mai mare, unirea noastra cu Dumnezeu care este foc mistuitor, si trebuie sa facem o cat mai buna pregatire si curatenie sufleteasca si trupeasca caci nu putem primi aceasta Taina oricum. De aceea nu pot spune tuturor la fel. Cei casatoriti, mai greu se pot pregati. Tineretul cu greutatile lui, cei mai in varsta cu altfel de greutati. Unii se pot vaita de o neputinta, altii de alta neputinta. E bine, foarte bine sa se poata impartasi omul cat mai des, dar nu fara pregatire corespunzatoare. Nu conteaza deasa sau rara impartasire, ci pregatirea cu care o primim. Calugarii si maicile care stau in manastire si in biserica si tot nu se incumeta sa se impartaseasca mai des. Unii pot de 4 ori pe an, altii de 8 ori pe an, altii numai o data. A se face diferenta intre Spovedanie care poate fi fara Impartasanie, in timp ce invers nu poate fi (Impartasanie fara Spovedanie).

Când se cuvine să se împărtăşească credincioşii?

In primul rand trebuie amintit ca nu este obligatoriu sa asteptam venirea unui post pentru a ne impartasi, ci o putem face ori de cate ori simtim nevoia si vrednicia.
Apoi, pentru ca postul e un mijloc in plus pentru primirea Sfintei Euharistii, in mod normal ar trebui sa ne impartasim la sfarsitul postului, pentru a simti din plin bucuria sarbatorii care incheie fiecare din cele 4 posturi. Nicăieri însă nici un preot nu ar avea cum să spovedească pe toti credinciosii în 1-2 zile. Obiceiul de a posti doar in prima si ultima saptamana nu este valabil ca regula generala. Durata si felul postirii sunt de competenta duhovnicului, el acordand dezlegarea de la caz la caz. Deci in primul rand trebuie sa tinem cont de sfatul duhovnicului si sa postim fiecare cat si cum putem. Atentie insa! Neputinta de a posti este una, lipsa de vointa este alta! Neputinta poate fi din cauza unei boli, a aparatului digestiv (mai ales a stomacului), a sangelui (exemplu anemie) sau din cauza batranetii; lipsa vointei, a dorintei de abtinere, stapanirea poftei de bucate gustoase este cu totul altceva.

Credincioşii au voie să sărute icoane sau mâna preotului după ce au primit Sfânta Euharistie?

Impartasirea cu Sfintele Taine reprezinta „arvuna vietii vesnice” si „antidotul nemuririi”, asa cum frumos ne invata Sfintii Parinti. Insa ea este si „foc care arde pe cei nevrednici”.
De aici a aparut grija de a o pastra cu sfintenie. Astfel, unii credinciosi nu mai saruta nimic din cele sfinte, nici mana preotului si mustra pe cei care fac acest lucru, deranjand vizibil atmosfera din biserica.
O asemenea practica nu e corecta. Impartasania nu ramane pe buze, ci se inghite. De aceea e binevenit obiceiul de a primi, dupa Impartasanie, anafora si chiar un pic de vin, acestea pentru ca din Impartasanie sa nu ramana nimic afara. Apoi icoanele nu sunt lucruri care sa intineze sau sa anuleze efectul Sfintei Impartasanii, ci sunt obiecte sfinte, care mereu aduc binecuvantare si sfintire. Asemenea si mana preotului trebuie sarutata dupa fiecare Sfanta Liturghie, la momentul miruitului, caci este acea dreapta care binecuvinteaza si sfinteste, prin care lucreaza harul Duhului Sfant, iar preotul se impartaseste la fiecare Sfanta Liturghie si este purtator de Hristos dupa fiecare Sfanta Liturghie.
Tot in legatura cu impartasirea se pune problema daca avem voie sa ne sarutam parintii, copiii, rudele si cunostintele. Imbratisarea sau sarutarea lor nu pericliteaza efectele Impartasirii. In ce priveste sarutul cu nuante erotice, acolo apare pacatul. Acest fel de sarut face rau oricand, nu doar dupa impartasire, mai ales in vremurile noastre, cand este la moda si se practica intr-un stil respingator.
Este adevărat că, dacă dormim în ziua în care ne-am împărtăşit, vin diavolii şi fură Sfânta Împărtăşanie?
Aceasta este o conceptie deja aberanta. Cel impartasit devine purtator de Hristos. Somnul ca odihna este randuit de la Dumnezeu. Diavolii nicidecum nu se pot atinge de efectele Sfintei Euharistii, unul dintre efecte fiind sporirea in viata duhovniceasca si in lupta cu raul. Daca diavolii ne pot ispiti chiar si imediat dupa ce ne-am impartasit, Trupului si Sangelui lui Hristos pe care le-am inghitit nu le pot aduce nici o stricaciune. Si cum ar putea oare diavolii sa-L afecteze direct pe Hristos Cel in chipul painii si al vinului? Se spune ca singurul loc din aceasta lume unde nu poate patrunde diavolul niciodata este Sfantul Potir, unde se afla Insusi Mantuitorul Hristos coborat intre noi oamenii. Important este sa citim rugaciunile de multumire din canonul care trebuie citit cand ne impartasim.
Dacă din greşeală, spălându-ne pe dinţi, am înghiţit apa, ne mai putem împărtăşi în acea zi?
Canonul 6 al Sfantului Timotei al Alexandriei zice : „Intrebare : Daca cineva ajunand spre a se impartasi, spalandu-si gura a inghitit apa nevrand, se cuvine a se impartasi ? Raspuns : Da, caci satana afland prilej de a-l opri de la impartasire, mai des va face aceasta”.
Raspunsul ne este dat clar de Sfantul Timotei. Se intelege insa ca doar daca inghitim accidental o gura de apa si nu mancare sau alt lichid. Totusi, pentru a nu avea nici o indoiala, e bine sa ne spalam pe dinti seara inainte de a ne impartasi, evitand astfel sa mai numaram daca am inghitit doar o gura si nu o gura si jumatate de apa !
Este corectă administrarea Sfintei Împărtăşanii la persoanele inconştiente?
Primirea Sfintei Impartasanii este strans legata de Spovedanie chiar si pe patul mortii. Cel care e inconstient nu mai poate face aceasta. De asemenea este legata si de vointa persoanei respective. Impartasania pe patul de moarte nu se refuza niciodata, cu conditia insa ca muribundul sa o ceara. Chiar daca a cerut Impartasania inainte de a fi inconstient, nu poate fi impartasit un muribund, deoarece devenind inconstient nu poate marturisi pacatele. Preotul trebuie sa fie cu luare-aminte la impartasirea muribunzilor inconstienti, pentru a nu comite chiar un sacrilegiu. Cel inconstient este ca si mort, iar canonul 83 al sinodului 6 Trulan spune: „Nimeni sa nu dea Euharistia trupurilor moarte, caci scris este: ( Matei 26 ; 26 ), insa trupurile mortilor nu pot sa ia, nici sa manance”. Apoi Taina nu lucreaza de la sine si nu produce efecte fara voinata si efortul celui care o primeste. Chiar daca muribundul a fost unul din bunii credinciosi, dar este inconstient, nu se cade sa-i administram Sfanta Impartasanie, pentru ca vointa lipseste. Poate ca de la ultima Spovedanie, respectivul crestin a savarsit pacate pe care nici preotul, nici membrii familiei nu le stiu si nici cel in cauza nu le poate spune. Si, chiar de le-ar sti, marturisirea pacatelor si primirea Sfintei Euharistii nu se face prin intermediari, ci este un act de vointa si raspundere personala.
Membrii familiei trebuie in acest caz mustrati pentru lipsa de grija fata de cel in cauza si pentru neglijarea celor sfinte. Impartasirea nu trebuie lasata niciodata in ultima clipa a vietii. Ea nu trebuie sa se dea niciodata spre moarte, ci spre viata.
Se poate cunoaşte evoluţia stării muribundului după felul cum „cade” Sfânta Împărtăşanie în linguriţă?
Se spune adesea ca, daca Impartasania sta pe varful linguritei, cel in cauza nu mai are mult de trait, iar daca sta spre coada linguritei va mai trai. Asemenea si daca Impartasania pluteste, cel in cauza va trai, iar daca se lasa la fundul linguritei, va muri.
Aceste interpretari nu au absolut nici un temei, ci sunt influente provenite din vrajitorie. Se stie ca Impartasania pentru bolnavi se pregateste o data pe an, in Joia Patimilor, la Sfanta Liturghie, si apoi se sfarama si se usuca marti in Saptamana Luminata. Cand se impartasesc bolnavii, se pun cateva faramituri intr-o lingurita, peste care se toarna vin, agheasma sau apa curata pentru a putea fi inghitita. Daca Impartasania va fi tinuta mai mult timp sau faramiturile vor fi mai mari, ele vor cadea la fundul linguritei. Daca dimpotriva vor fi mai mici sau se vor administra repede, vor pluti. De asemenea daca se toarna vin cu sticla in lingurita, faramiturile de Sfanta Impartasanie vor fi impinse in functie de locul de pe lingurita in care se tine sticla. Sau daca faramiturile sunt adaugate in lingurita dupa ce s-a turnat vinul, atunci vor sta in locul in care au fost puse. Aceste interpretari sunt rodul imaginatiei si sunt foarte amagitoare, Dumnezeu fiind „Stapanul vietii si al mortii” si doar El stiind clipa si ceasul mortii. Deci nu se cuvine sa facem ghicitorie cu Sfanta Impartasanie.
Este corect să ne împărtăşim pentru cei morţi neîmpărtăşiţi, ţinând în mână lumânări pentru el?
Din punct de vedere liturgic, aceasta practica este o inovatie, caci nu este mentionata in nici o carte de cult. Din punct de vedere dogmatic, respectam principiul conform caruia Sfintele Taine se administreaza doar persoanelor vii. Simpla rostire a numelui celor decedati nu inseamna si impartasirea lor, sufletele lor imateriale neputandu-se impartasi cu ceva material, asa cum este Sfanta Euharistie.
Mai exista obiceiul ca, pe langa rostirea numelui celor morti, persoana care se impartaseste vine cu una sau mai multe lumanari in plus la impartasire sau chiar roaga pe preot sa rosteasca si numele celor decedati.
Obiceiul este neintemeiat, asa cum am amintit mai sus si din cauza lipsei vointei persoanei, si din cauza lipsei Spovedaniei. Apoi, cei care au murit nespovediti sunt in mare majoritate persoane care au fost certate cu Biserica. A considera ca putem lua Impartasania pentru persoane care n-au facut pocainta si nicicum n-o mai pot face, nu inseamna decat sa desconsideram Sfanta Taina a Spovedaniei. Ceea ce putem face pentru cei raposati este doar rugaciunea si milostenia, concretizate in slujbele pentru morti si „datul de pomana”.
Daca in momentul in care ne apropiem sa primim Sf. Impartasanie, o alta persoana vine la noi si ne mai da una sau mai multe lumanari, sa refuzam a le primi deoarece ei o fac cu credinta ca ne putem impartasi noi pentru cei morti neimpartasiti dintre rudeniile si cunostintele lor, lucru imposibil dupa cum am vazut mai sus.
Ce importanţă are rostirea de către preot, la pomenirea unui mort a cuvintelor „nespovedit, neîmpărtăşit şi fără lumină”?
Se mai folosesc si expresii ca „nepregatit”, „negrijit” sau „fara lumina”.
In Ardeal, acest obicei nu exista decat extrem de rar. Eram in anul 1994 la schitul Posaga din judetul Alba. Un crestin scria toate pomelnicele oamenilor. Cand i-am dictat nume de morti la care am adaugat, nestiutor fiind pe atunci, si aceste expresii, s-a oprit si ma privea mirat, apoi a explicat ca n-a mai auzit asa ceva.
La pomenirea raposatilor insa nu conteaza aceste adaosuri, ci rugaciunea pentru ei si milostenia. Dumnezeu ii stie ca au murit nepregatiti si nu este necesar sa-L mai avertizam inca o data asupra acestui fapt.
Să nu împărtăşim un om bolnav deoarece va muri.
Dimpotrivă! Cu atât mai mult trebuie împărtăşit cel bolnav, pentru a nu pleca nepregătit spre scaunul de judecată. Iisus spunea: „Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi” (loan 6;54). Cel neîmpărtăşit, chiar dacă trăieşte este deja mort pentru Dumnezeu: „Ştiu faptele tale, că ai nume, că trăieşti, dar eşti mort” (Apocalipsa 3;1).
-Oricine se împărtăşeşte în Joia Mare din Săptămâna Patimilor rămâne împărtăşit tot anul.
Nu contează ziua în care te-ai împărtăşit, ci modul cum ai luat Sf. Trup şi Sf. Sânge al Mântuitorului: „Oricine va mânca pâinea aceasta sau va bea paharul Domnului cu nevrednicie, osândă îşi mănâncă şi bea, nesocotind trupul Domnului” (1 Corinteni 11;27-29). Aceasta afirmaţie o folosesc greşit spre justificare creştinii care vin la Sfânta Biserică DIN PAŞTI ÎN PAŞTI. Însă porunca a patra bisericească spune aşa: sa ne spovedim şi sa ne împărtăşim cel puţin în cele patru posturi mari ale anului şi ori de câte ori ne simţim conştiinţa încărcată. Un lucru trebuie bine ştiut, acela de a nu lua Sfânta Împărtăşanie fără sa ne fi spovedit pentru ca: „Oricine va mânca pâinea aceasta şi va bea paharul Domnului cu nevrednicie, va fi vinovat faţă de Trupul şi Sângele Domnului. De aceea mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit” ( 1 Corinteni 11; 27,30). Să nu mai spunem că există credincioşi care vin, iau Sfintele Paşti (Pasca) şi consideră că au luat Împărtăşanie. Este mare diferenţă între Sfintele Paşti (pâine şi vin sfinţite prin rugăciunea preotului) şi Sfânta Împărtăşanie care este Însuşi Trupul şi Sângele Domnului Iisus Hristos.
-Dacă te împărtăşeşti este păcat să calci pe iarbă verde.
Scorneala! A călca pe iarba verde nu este păcat. Cel ce s-a împărtăşit nu trebuie să facă rău nimănui. Daca privim în urma noastră la iarba pe care am călcat-o vom observa ca ea se ridica la loc. Ar trebui să înţelegem aceste cuvinte cu călcatul ierbii în sensul ca nimănui nu e bine să-i faci rău. S-a comparat cu firul de iarbă pentru că el este cel mai mic (comparativ cu copacii, copăceii, arbuştii etc). Iată ce le va spune Hristos unora la Înfricoşata Judecată: „Adevărat zic vouă: întrucât nu aţi făcut unuia dintre aceştia prea mici, nici Mie nu Mi-aţi făcut” (Matei 25;45).
-S-au şmecherit şi preoţii ăştia şi ne dau precestanie (Sfânta Împărtăşanie) praf.
Pentru a nu exista aceste vorbe spuse din neştiinţă, preotul trebuie sa le explice enoriaşilor săi ce este cu Sfânta Împărtăşanie folosită în cazurile de urgenţă. Ea se sfinţeşte în Joia cea Mare (ziua Cinei celei de Taină a lui Iisus Hristos cu Sfinţii Apostoli) şi se păstrează tot anul pentru cazuri de urgenţă (de grijanie) sau pentru bolnavii netransportabili. Se ştie că Sfânta Liturghie nu se poate face oricând, dar nici omul nu trebuie să moară neîmpărtaşit şi atunci această împărtăşanie de rezervă nu este o şmecherie a preoţilor, ci o practică a Sfintei Biserici din totdeauna. Dumnezeu să-i ierte pe cei care vorbesc aşa ceva!
-La Sfanta Impartasanie trebuie sa tinem copilul in mana dreapta?
Nu exista nici o porunca, canon etc. care sa ne oblige sa tinem copilul la Impartasanie in mana dreapta sau cu capul pe mana dreapta. Copilul se tine cu amblele maini si cu capul pe mana dreapta deoarece daca punem copilul cu capul pe mana stanga, „îi vine pe dos” preotului sa-i dea Sfanta Impartasanie. De aceea trebuie sa-l punem cu capul pe mana dreapta.
-Este pacat sa mancam de dulce dupa ce ne-am impartasit in acea zi?
Daca mai este inca post, desigur ca nu-i bine. Daca insa postul s-a terminat, putem manca de dulce. De exemplu dacă suntem in postul Adormirii Maicii Domnului care tine intre 01 si 15 august si ne impartasim pe 6 august de Schimbarea la Fata, trebuie sa continuam postul. Dar daca ne impartasim pe 15 august de Adormirea Maicii Domnului, putem manca de dulce.

INVATATURI CORECTE SI INVATATURI GRESITE DESPRE TAINA SFINTEI CUNUNII (CĂSĂTORII)

cununia1-Cei necununati pot folosi vreo sfintenie si ce anume?
Cei necununati nu pot folosi nici o sfintenie, decat dupa ce se spovedesc si se cununa.
-Se pot trece pe pomelnic la vii persoane necununate la biserica?
Despre cei care traiesc in pacate grele, deci si cei necununati (care traiesc in curvie), se zice ca nu prea e bine sa-i pomenim la Sf. Liturghie, desi nu stim noi exact pentru ca unii au fost pomeniti si la Sf. Liturghie si au fost ajutati iar altora dimpotriva, le-a fost mai rau dupa ce au fost pomeniti la Sf. Liturghie.
In unele manastiri exista permanent o maica sau un calugar care explica oamenilor ca e bine sa se pomeneasca cei prea pacatosi doar la Acatiste si Psaltire, iar ceilalti si la Sfanta Liturghie. Astfel separa pomelnicele, la Sf. Liturghie pomenindu-se cei care nu traiesc in pacate grele, iar cei foarte pacatosi se pomenesc doar la Acatiste si Psaltire. In bisericile de mir este imposibil sa se faca asa deoarece majoritatea pomelnicelor se primesc de catre preoti in timpul slujbei, cand nu se poate realiza un dialog cu crestinii, acestia in majoritate necunoscand aspectul impartirii celor trecuti pe pomelnic in functie de starea lor de pacatosenie. Asa se face ca aici ajung sa fie pomeniti la Sf. Liturghie si cei necununati.
Problema aceasta e sabie cu doua taisuri. Unii spun ca fiind pacatosi, au mai mare nevoie de rugaciune si noi avem datoria sa ne rugam pentru aproapele nostru. Altii zic ca fiecare Sfanta Liturghie inseamna o impartasire indirecta cu Trupul si Sangele Domnului a tuturor celor care sunt pomeniti si cei foarte pacatosi impartasindu-se cu nevrednicie, vor pati rau, dupa cum ne zice Sf. Apostol Pavel in Epistola Intai catre Corinteni la capitolul al 11 – lea.
Ambele variante fiind la fel de reale, ramane doar ca mila lui Dumnezeu sa aleaga. Cea mai buna varianta ar fi insa SA NU MAI TRAIM IN PACATE GRELE!
Din experienta personala, va pot spune ca eu am procedat astfel: am pomenit la Sfanta Liturghie pe cei care aveau parere de rau si ar fi vrut sa se lase de pacatele mari, iar pe cei care traiau nepasatori in pacate, precum porcul in noroi, nu i-am pomenit. Alegerea am facut-o in masura in care am cunoscut problemele crestinilor.
-Cei care au trait necununati la biserica, ce pot face pentru mortii lor ?
Pentru cei ce au trait necununati la biserica si unul din dansii a murit, cel ramas face spovedanie curata, cu hotararea sa duca viata curata si poate sa faca toata randuiala cu rugaciuni si pocainta, iar cei care sunt in viata si le-a murit din neam: mama, tata, copil sau alte rude, se spovedesc, se cununa si apoi pot face randuielile celor morti, altfel nu au voie sa se atinga de pomana.
-Cei care sunt rudenii, se pot casatori ?
In primul rand nu este voie sa se casatoreasca rudenii, iar cei care au facut-o si au copii, sa se hotarasca sa traiasca in curatie, daca vor sa le fie bine, daca nu pot, sa se desparta. Nu au voie sa se casatoreasca rudeniile pana la gradul al 6-lea (in cazul rudeniei prin cuscrie) sau al 7-lea (in cazul rudeniei de sange).
– Ce rol au naşii de Cununie şi ce condiţii trebuie să îndeplinească?
Ca şi la Taina Sfântului Botez, tinerii sau mirii, care urmează a se cununa, sunt însoţiţi de naşi sau de nuni. Naşii asistă pe finii lor atât la logodnă, cât şi la cununie şi se implică sau participă activ la săvârşirea acestor două slujbe îndeplinind împreună cu preotul anumite gesturi sau acte liturgice, între care punerea inelelor în degetele mirilor, la logodnă, şi punerea şi luarea cununiilor de pe capetele mirilor, la cununie. De asemenea, ei ţin lumânările de o parte şi de alta a mirilor. Aceste lumânări sunt un simbol al luminii sau căii celei adevărate pe care trebuie să meargă viitorii soţi, naşii angajându-se să le fie garanţi sau chezaşi ai seriozităţii şi trăiniciei vieţii de familie pe care cei doi tineri o încep.
Aşadar, naşii nu au numai un rol estetic sau întregitor al decorului care însoţeşte slujba cununiei religioase. Ei nu sunt simpli asistenţi aşa cum sunt ceilalţi nuntaşi, ci ei sunt sau devin din acel moment părinţii sufleteşti sau spirituali ai finilor. Aşa cum fiecare se naşte din părinţii trupeşti, apoi se renaşte spiritual prin Botez, asistat de părinţii sufleteşti, adică de naşi, la fel şi la cununie, când se naşte şi se formează un nou şi unic trup, care este trupul familiei, avem nevoie de părinţi spirituali care sunt naşii sau nunii.
Având în vedere această calitate deosebită a naşilor şi răspunderea lor pentru buna călăuzire a viitorilor soţi, tradiţia bisericească cere ca naşii să îndeplinească anumite calităţi sau condiţii.
În primul rând, ei trebuie să fie ortodocşi. Rânduielile canonice mai vechi şi mai noi cer cu insistenţă ca naşii să nu fie de altă confesiune şi aceasta pentru faptul că buna călăuzire a finilor trebuie făcută în spiritul tradiţiei şi credinţei ortodoxe. în Regulamentul de procedură al instanţelor disciplinare si de judecată din Biserica Ortodoxă Română, articolul 47, se precizează că „clericii sunt obligaţi să nu oficieze slujba cununiei decât între ortodocşi, asistaţi de nuni ortodocşi”. De aceea, asistenţa mirilor la cununie de către naşi de confesiune catolică sau protestantă nu este îngăduită. Cu atât mai mult, aceştia nu pot fi de altă religie, adică de exemplu de religie musulmană.
În al doilea rând, este bine şi recomandabil ca naşii sau nunii să fie mai în vârstă decât mirii, pentru a avea mai multă autoritate în faţa lor şi mai multă experienţă de viaţă, din care să împărtăşească şi viitorilor soţi. Naşii trebuie să fie şi din punct de vedere al vârstei ca nişte părinţi ai tinerilor soţi. Obiceiul ca mirii să fie asistaţi de naşi de aceeaşi vârstă sau chiar mai tineri, nu este recomandabil, pentru că prin aceasta se diminuează seriozitatea instituţiei năşiei, devenind o simplă formalitate. De aceea, obiceiul ca naşii de botez să fie şi de cununie, respectat încă în mediul rural, este foarte sănătos. Când naşii sunt mai în vârstă decât finii, şi respectul faţă de ei este mai mare.
Cât priveşte persoanele care pot să îndeplinească calitatea de naşi, acestea pot fi şi rude apropiate: fraţi, surori, veri şi cumnaţi. Părinţii nu pot fi naşii propriilor lor copii. De asemenea, ca şi în cazul Botezului, călugării nu pot îndeplini calitatea de naşi, deoarece, trăind departe de lume, nu se pot ocupa de educaţia şi îndrumarea religioasă a finilor.
În al treilea rând, naşii trebuie să fie cununaţi şi cu viaţă morală exemplară. Nu este recomandat ca naşii să fie tineri necăsătoriţi, pentru că nu se poate angaja şi garanta seriozitatea noului cuplu, neputând fi un exemplu de urmat. De asemenea, nu este de dorit ca naşii să fie mamă şi fiu sau tată şi fiică, ci cuplu căsătorit. Cât priveşte viaţa morală exemplară a naşilor, aceasta trebuie să fie condiţia esenţială a vieţii lor. Finii trebuie să vadă în tot ceea ce fac naşii un exemplu de urmat. În privinţa aceasta, Sfântul Simeon al Tesalonicului precizează că nunii care asistă la unirea celor doi tineri ţin locul de părinţi şi învăţători. De aceea trebuie să fie ortodocşi şi iubitori de Dumnezeu. Obiceiul practicat în Moldova şi mai ales în Bucovina, ca la cununie să fie mai multe perechi de naşi, nu este recomandat.
Năşia de cununie, ca şi năşia de botez creează rudenia spirituală sau religioasă care este respectată ca atare în Biserica Ortodoxă Română, în Biserica Ortodoxă Sârbă şi o parte din Biserica Bulgară. În Bisericile de limbă greacă şi celelalte de limbă slavă, rudenia spirituală a năşiei de cununie nu este socotită la fel ca şi cea de la Botez.
În legătură cu practica năşiei de cununie, aş dori să amintesc un obicei care trebuie reactualizat şi anume datoria de a săruta mâna naşilor atât în momentul săvârşirii Cununiei, cât şi în viaţa civilă. Dacă luăm în serios această instituţie a năşiei şi-i dăm greutatea pe care Biserica i-o dă din totdeauna, şi dacă socotim pe naşi ca pe părinţii spirituali, atunci semnul văzut al respectului faţă de ei este sărutarea mâinii. Dintr-un modernism exagerat şi rău înţeles s-a renunţat la un străvechi şi frumos obicei românesc, care trebuie adus în actualitate.
– Ce este Logodna?
Logodna este slujba prin care mirii fagaduiesc unul catre altul ca se vor cununa. De obicei se savarseste deodata cu Taina Cununiei, dar se poate savarsi si separat. Logodna este cunoscuta in popor sub numele de „jumatate de Cununie”, denumire falsa insa.
In canonul 98 al sinodului al 6-lea Trulan, se zice: „Cel ce ia spre însoţire de căsătorie pe femeia logodită cu altul, trăind încă logodnicul, să fie pus sub învinuire de adulter”. Acest canon este intarit de Sf. Ioan Postitorul in canonul al 22-lea. Iar Sf. Vasile cel Mare tot in canonul al 22-lea spune ca, daca cineva rapeste o femeie logodita deja cu altul, rapitorul sa nu fie primit la pocainta decat daca fecioara rapita a fost slobozita sa se intoarca la logodnicul sau.
Din aceste prescriptiuni canonice rezulta deci ca logodna consfintita prin slujba bisericeasca are in mod indiscutabil putere de casatorie. In caz de desfacere a logodnei, casatoria viitoare a fiecarui logodnic este socotita ca a doua nunta. Logodna era socotita si asimilată in multe privinţe cu căsătoria, căci se încheia prin facerea promisiunii reciproce de căsătorie a celor ce se logodeau. Biserica a considerat totdeauna şi actul logodnei ca având o importanţă asemănătoare cu acela al căsătoriei şi de aceea a supus şi logodna aproape aceluiaşi regim ca şi căsătoria. Se înţelege deci că în cazul acesta, pedepsele prevăzute pentru cei care strică logodna erau asemănătoare cu acelea pentru cei care strică o căsătorie.
Până astăzi Biserica tratează logodna cu aceeaşi severitate, şi asimilând logodna cu căsătoria, nu permite hirotonia acelor candidaţi care la intrarea în cler au fost logodiţi bisericeşte şi apoi au stricat logodna, considerându-i ca şi când ar fi divorţaţi şi neîngăduindu-Ie să se căsătorească cu o altă persoană, dacă vor să devină clerici, pentru că această căsătorie se socoteşte ca a doua. De la faptul ca Logodna echivalează cu Cununia exceptie face impreunarea sotilor, care nu este permisa decat dupa slujba Sfintei Taine a Cununiei. Aceasta deoarece cei doi soti devin una de-abia dupa ce primesc harul care-i uneste, ceea ce se petrece numai si numai prin Taina Cununiei. 
– Este întemeiat obiceiul de a nu se săvârşi cununii în luna mai? Când se fac şi când nu se fac cununii?
Înainte de a răspunde la întrebarea adresată, socotesc necesar să fac unele precizări legate de cuvintele care sunt întrebuinţate pentru a defini legătura dintre bărbat şi femeie în cadrul vieţii de familie şi pentru a stabili care este sensul lor corect ca şi noţiunile pe care Ie exprimă. Precizările acestea sunt necesare pentru că, în limbajul obişnuit, cuvintele care exprimă aceste noţiuni sunt întrebuinţate greşit, producând confuzie. Pentru a defini unirea bărbatului cu femeia în viaţa de familie, se întrebuinţează de regulă trei termeni: cununie, nuntă, căsătorie, fiecare având un sens aparte care însă, de multe ori, se întrebuinţează necorespunzător. Greşita lor întrebuinţare porneşte de la faptul că se confundă, de cele mai multe ori, aspectul religios al unirii bărbatului cu femeia cu cel civil. În practica din ţara noastră se obişnuieşte ca mai întâi să se facă sau să se încheie căsătoria civilă, adică actul juridic prin care cei doi parteneri îşi exprimă liberul consimţământ în faţa oficiului de stare civilă şi prin care ei devin soţ şi soţie. Căsătoria efectuată la oficiul de stare civilă este aceea care creează în faţa legilor efecte juridice legate de datoriile soţilor între ei şi faţă de copii, moştenire şi altele.
Spre deosebire de acest act civil care se şi numeşte căsătorie civilă, se obişnuieşte să se spună actului religios săvârşit în Biserică, căsătorie religioasă, ceea ce este incorect, fiindcă acolo avem de-a face cu o Sfântă Taină prin care se binecuvântează şi se sfinţeşte legătura bărbatului cu femeia. Ea nu se mai numeşte căsătorie, ci Taina Cununiei sau Taina Nunţii, prin care se creează asupra celor doi soţi efecte harice sau sfinţitoare. Termenul de nuntă, în limbajul obişnuit, are sensul sau se referă mai ales la petrecerea legată de momentul căsătoriei şi al cununiei, dacă avem în vedere că, în marea majoritate a cazurilor, căsătoria civilă se încheie legată de cea religioasă.
De aceea, dacă ne referim la întrebarea de faţă, ea are în vedere mai ales cununia sau slujba ori Taina Nunţii, săvârşită în biserică. În legătură cu această problemă trebuie să spunem că există o tradiţie, foarte respectată de altfel, că în luna mai nu este bine să se facă nunţi, cununii sau căsătorii, înţelegând prin aceasta şi căsătoria civilă, şi slujba religioasă, şi petrecerea legată de aceste evenimente. Practica este destul de răspândită şi respectată, invocându-se doar simplul motiv că asemenea căsătorii săvârşite în luna mai nu durează sau „nu ţin”, adică se desfac sau se destramă. Pe ce se bazează această restricţie şi dacă este îndreptăţită?
Din punct de vedere teologic sau bisericesc, nu este nici un fel de referire la o asemenea practică. Nu întâlnim în canoanele bisericeşti nici un fel de aluzie măcar la aşa ceva. Conform poruncii a IX-a a Bisericii, există zile precise în care nu se fac nunţi în timpul unui an bisericesc. Aceste zile sunt legate de perioade importante din anul bisericesc, care se referă fie la zilele de post, fie la marile praznice împărăteşti. Aşa, de pildă, nu se fac nunţi în următoarele zile din timpul anului bisericesc:
1. În cele patru posturi de peste an, adică Postul Paştelui, care începe cu şapte săptămâni înainte de această sărbătoare, Postul Crăciunului (15 noiembrie – 24 decembrie), Postul Sfinţilor Apostoli, variabil de la an la an, adică de la Duminica tuturor sfinţilor până în ziua sărbătorii. S-a păstrat ca un fel de pogorământ special îngăduinţa de a se face nunţi în Postul Crăciunului, până Ia Sfântul Nicolae (6 decembrie), însă numai cu dezlegarea sau dispensa acordată de episcopul locului, în cazuri de excepţie şi fără petrecerea legată de căsătorie, şi într-un cadru mult mai sobru şi mai auster. De asemenea, este îngăduită uneori în cazuri de excepţie logodna în două din zilele postului Paştelui şi anume de ziua Bunei Vestiri (25 martie), dacă aceasta nu cade în Săptămâna Patimilor şi în Duminica Floriilor.
2. În toate zilele de miercuri şi vineri din timpul anului, fiind zile săptămânale de post.
3. În zilele de 14 septembrie, care este ziua Înălţării Sfintei Cruci, şi de sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, prăznuite totdeauna cu post, indiferent de ziua din săptămână în care cade.
4. În săptămâna brânzei, adică cu şapte zile înainte de postul Paştelui, numită şi săptămâna aibă, fiind socotită ca perioadă de pregătire pentru post.
5. În Săptămâna Luminată, adică între Paşti şi Duminica Tomii, în Duminica Rusaliilor, în ajunul şi în ziua tuturor praznicelor împărăteşti şi în perioada cuprinsă între Crăciun şi Bobotează (25 decembrie – 6 ianuarie).
De obicei, aceste zile sunt menţionate clar în calendarul bisericesc din fiecare an.
Biserica interzice săvârşirea cununiilor în perioadele şi zilele de post, pentru că bucuria, petrecerile şi ospeţele care au loc cu această ocazie nu se potrivesc cu atmosfera de pocăinţă, înfrânare şi sobrietate pe care ne-o cere postul. A face nunţi în aceste zile înseamnă a sfida, dacă nu chiar a batjocori rânduielile bisericeşti aşezate în vederea desăvârşirii noastre morale. De aceea se şi spune că nunţile oficiate în timpul posturilor nu durează, ca un fel de pedeapsă a lui Dumnezeu şi plată pentru nesocotirea rânduielilor sfinte. Chiar dacă dobândim dispensă sau dezlegare de la episcop să facem nuntă în asemenea perioade, este bine să nu le oficiem. Neglijarea şi sfidarea lui Dumnezeu şi a rânduielilor sfinte nu rămân niciodată fără răsplată.
De asemenea, Biserica a interzis săvârşirea cununiei în zilele de praznice împărăteşti, în ajunul lor sau în perioade legate de ele, pentru ca bucuria duhovnicească a respectivelor sărbători să nu fie umbrită sau micşorată de cea lumească a petrecerii legate de sărbătoarea căsătoriei.
Cât priveşte petrecerea legată de nuntă, trebuie să spunem că ea este îngăduită în limitele bunei-cuviinţe şi ale măsurii. Ea face parte din bucuria de familie şi din tradiţia curată românească. Acuzaţia adusă de sectanţi şi uneori şi de unii creştini ortodocşi mai rigorişti, că la petrecerea de nuntă se consumă vin, este neîntemeiată. Nunta este un prilej de bucurie şi de comuniune sufletească şi nicidecum de destrăbălare. Să nu uităm că însuşi Mântuitorul a luat parte la o asemenea bucurie sufletească, unde a fost chemat cu mama şi ucenicii Săi şi că a transformat apa în vin, pentru că acesta se terminase. EI nu a interzis nici atunci şi nici altă dată consumarea de vin, iar rânduielile noastre bisericeşti, canonice şi liturgice nu cuprind asemenea restricţie.
Iată, aşadar, care sunt măsurile pe care le impune Biserica în privinţa cununiei sau nunţii. Obiceiul de a nu se săvârşi nunţi în luna mai apare bizar şi de neînţeles. Nu există nici un temei teologic, canonic sau liturgic care să ne oprească de la săvârşirea nunţii în această perioadă. De aceea o putem săvârşi fără nici un fel de teamă de pedeapsă sau nerealizare. Să ne ferim să săvârşim nunta în perioadele stabilite de Biserică, pentru motivele serioase pe care le-am văzut şi nu într-o perioadă care s-a impus mai degrabă ca o superstiţie decât ca o tradiţie sănătoasă.
– Este îngăduit a se săvârşi cununia unei persoane vii cu una decedată?
Între abaterile cele mai grave pe care un preot le poate săvârşi este şi oficierea slujbei cununiei unei persoane decedate cu una vie. Şi aceasta se poate întâmpla datorită ignoranţei atât a săvârşitorului, cât mai ales a celor care solicită o asemenea slujbă. Este vorba de persoane, soţ şi soţie cununaţi civil, care au trăit, fără să li se oficieze şi slujba religioasă. Din punct de vedere religios, teologic şi canonic, aceste persoane se consideră că au trăit în concubinaj, căsătoria civilă fiind un contract laic care creează doar efecte juridice, pe când căsătoria religioasă, Taina Nunţii sau Cununia, este aceea care creează efecte harice, adică sfinţeşte şi binecuvântează legătura dintre bărbat şi femeie în vederea naşterii de prunci, ajutorului reciproc şi a satisfacerii, în graniţele legale, a impulsurilor fireşti.
Pentru a nu fi vinovat de acest păcat al concubinajului, soţul rămas în viaţă, de cele mai multe ori la imboldul familiei, cere preotului să-l cunune cu cel mort, pentru a fi consideraţi înaintea lui Dumnezeu, una, aşa cum au trăit toată viaţa, şi pentru a li se ierta, prin aceasta, păcatul convieţuirii în fărădelege.
Ce trebuie să facă preotul când i se solicită săvârşirea unei asemenea slujbe? Din capul locului trebuie să spunem că aşa ceva nu se poate săvârşi în nici un caz, sub nici un pretext şi cu nici o justificare. A săvârşi aşa ceva înseamnă o profanare a celor sfinte. Aceasta, pentru că în asemenea situaţie operează un principiu dogmatic de netrecut şi anume: Sfintele Taine nu se săvârşesc decât persoanelor vii. Ele presupun o angajare sufletească conştientă şi liberă a persoanei asupra căreia se săvârşeşte Taina pentru că efectul Tainei depinde, în această situaţie, de voinţa primitorului. Taina nu lucrează forţat asupra persoanei, dacă aceasta nu vrea să o primească. Ca şi în cazul Botezului maturilor, al Spovedaniei, al Împărtăşirii, Maslului şi Hirotoniei, acestea nu pot produce efecte dacă primitorul nu vrea să le primească. Ori, în cazul decedatului, acesta nu-şi poate exprima consimţământul şi credinţa. De aceea, Taina nu i se poate administra.
Pe de altă parte, căsătoria sau cununia unei persoane vii cu una moartă presupune una dintre cere mai penibile situaţii. Moartea este unul din momentele de tristeţe şi de durere care nu se potriveşte cu nimic atmosferei de bucurie pe care o presupune cununia. Şi atunci, ce se trăieşte în asemenea situaţie, bucuria sau durerea? De aceea socotim că nici măcar nu se poate concepe aşa ceva. Moartea firească a fiecăruia, survenită mai devreme sau mai târziu, devine ceva macabru prin asocierea ei cu un moment de bucurie cum este cununia. Nu mi-am putut imagina niciodată ce parte de slujbă ar putea fi pusă şi care omisă, fiindcă toate sunt solemne şi măreţe. Să încununezi un cadavru şi să-i cânţi: „Isaie, dănţuieşte” mi se pare cea mai cumplită bătaie de joc de cele sfinte. De aceea, nu trebuie să gândim că este posibil aşa ceva, iar dacă vreun preot ar îndrăzni pentru scopuri pecuniare, căci altele nu pot fi, să săvârşească o asemenea lucrare, trebuie exemplar pedepsit.
Ceea ce trebuie să facă slujitorii Bisericii în asemenea situaţii este să le spună un cuvânt de învăţătură în care să sublinieze gravitatea abaterii pe care ar săvârşi-o dacă ar accepta oficierea slujbei. De asemenea, să sublinieze gravitatea păcatului desfrânării, sub forma concubinajului, evidenţiind necesitatea spovedaniei şi a căinţei celui viu, ca şi obligativitatea rugăciunii pentru cel răposat. Apoi, o asemenea situaţie poate fi un semnal de alarmă pentru a veghea ca asemenea cazuri să nu se mai repete, făcând o catehizare sistematică în care să atace şi o asemenea temă.
-Ce este cununia de argint (aur, platină) şi care este rânduiala după care se săvârşeşte?
Există obiceiul destul de răspândit, dar nu generalizat, ca soţii care s-au cununat religios, după o perioadă de 25 de ani de împreună-vieţuire, să marcheze acest eveniment de familie printr-o ceremonie religioasă cunoscută sub denumirea foarte îndătinată, dar improprie, de „cununia de argint”. Aceeaşi ceremonie săvârşită la 50 de ani de căsătorie poartă numele de „cununia de aur”, iar la împlinirea vârstei de 75 de ani de căsătorie – situaţie destul de rară – ea se numeşte „cununia de platină”. Ceremonia, indiferent că este vorba de cea de argint, aur sau platină, poartă greşit denumirea de „cununie”, fiindcă în realitate nu este o slujbă a Tainei Sfintei Cununii, ci o slujbă de mulţumire care nu are nimic comun cu rânduiala Sfintei Cununii.
Aşa cum prevăd rânduielile canonice şi tipiconale, Taina Sfintei Cununii nu se mai readministrează aceloraşi soţi, niciodată, în prima ei formă, ci numai dacă aceştia divorţează şi se recăsătoresc cu alte persoane care nu au mai fost cununate religios, deci cărora nu li s-a oficiat slujba Cununiei. Dacă ei se recăsătoresc după divorţ, li se oficiază slujba de la a doua nuntă.
Fiind vorba deci de o slujbă de mulţumire, la această ceremonie nu folosim nici cununiile, nici paharul cu vin şi pâine, aşa cum nu se face nici înconjurarea mesei pe care este aşezată Sfânta Evanghelie, alături de Sfânta Cruce şi lumânări. Pentru ceremonie folosim doar inelele care vor fi de argint, aur sau platină, după cum este vorba de una din cele trei ceremonii.
Rânduiala ei se săvârşeşte exact ca în cărţile de cult amintite, cu unele mici adaptări la situaţia prezentă şi anume la ectenia mare de la începutul slujbei se adaugă şi cererea aceasta de mulţumire: „Pentru binefacerile ce au fost asupra robilor lui Dumnezeu (numele) în timpul celor 25 (50 sau 75) de ani de împreună-vieţuire”. Această cerere se adaugă şi la ectenia întreită de după Sfânta Evanghelie, ca şi la rugăciunea de mulţumire de la sfârşitul slujbei.
Pentru a marca evenimentul sărbătorit, se obişnuieşte ca să se aşeze în degetele sărbătoriţilor pentru care se oficiază slujba inele de argint, aur sau platină. Din indicaţia pe care o cuprinde Molitfelnicul, reiese că inelele se pun în degetele inelare ale celor pentru care se săvârşeşte slujba de mulţumire, după ce se face cu ele semnul Sfintei Cruci pe Sfânta Evanghelie, cu formula următoare: Se binecuvântează robul lui Dumnezeu (N) cu roaba lui Dumnezeu (N), în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin (de trei ori).
De asemenea, se menţionează că se obişnuieşte ca punerea inelelor să se facă înainte de Rugăciunea de mulţumire, naşii schimbându-le ca la logodnă.
-Cate cununii sunt admise?
Prima cununie este adevarata binecuvantare, este Sfanta Taina, a doua si a treia sunt ingaduite. A patra este pacat mare.
De mentionat este faptul ca inca de la inceputurile crestinismului se admitea a doua casatorie, dar numai in conditii speciale, iar a treia casatorie era mentionata ca o extrema. Iata ce spune Sf. Vasile cel Mare in canonul al 4-lea:
„In privinta celor ce se casatoresc a treia oara si a celor ce se casatoresc mai de multe ori, am hotarat acelasi canon, care este corespunzator si pentru cei ce se casatoresc a doua oara; adica pentru cei ce se casatoresc a doua oara, un an; altii insa au hotarat doi ani; iar pe cei ce se casatoresc a treia oara ii afurisesc pe trei, de multe ori si pe patru ani. Si pe una ca aceasta o numesc nu nunta, ci poligamie, ba mai curand desfranare, ce se pedepseste; pentru aceea si Domnul a zis samaritencei, care schimbase cinci barbati: „Pe care-l ai acum nu-ti este barbat” (Ioan 4, 18). Pentru ca cei ce au trecut peste limita nuntii a doua nu mai sunt vrednici sa se numeasca cu numirea de barbat, sau de sotie. Apoi in privinta celor ce se casatoresc a treia oara am primit obiceiul de afurisire pe cinci ani, nu din vreun canon, ci din urmarea celor primite mai inainte. Dar nu trebuie a-i opri pe ei cu totul de la Biserica, ci a-i invrednici de ascultare, doi ori trei ani; si dupa aceea sa li se dea voie sa stea impreuna, iar de la impartasirea Sfintei Taine celei bune sa fie tinuti departe, si atunci cand vor arata vreun rod de pocainta, sa se aseze la locul impartasirii”.
In canonul 50 Sf. Vasile zice ca „Pentru a treia casatorie nu este lege; drept aceea nunta a treia nu se aproba de lege. Deci pe unele ca acestea le privim ca pe niste intinaciuni ale Bisericii; dar nu le supunem osandirilor publice, ca pe unele ce sunt mai tolerabile decat desfraul deschis.”
Iar in canonul 87, Sf. Vasile cel Mare zice: 
„Eu deci mărturisesc fiecăruia, care mă consultă asupra căsătoriei, că „va trece chipul lumii acesteia şi timpul este scurt, ca şi cei ce au femei să fie ca şi cum nu ar avea” (I Cor. 7, 29). Iar dacă-mi va răspunde cineva aceasta: „Creşteţi şi vă înmulţiţi” (Facere 1, 18) râd că el nu face deosebire între timpurile legiferărilor. Nunta a doua este remediu împotriva desfrâului, dar nu mijloc de încurajare pentru necumpătare. „Dar dacă nu se înfrânează, căsătorească-se” (I Cor. 7, 9) zice, iar nu şi căsătorindu-se, să facă fărădelege.”
Sfantul Vasile deci considera ca adevarata casatorie, numai prima casatorie. Pe a doua o tolereaza insa ca o indulgenta fata de slabiciunea omeneasca. In aceste canoane, Sfantul Vasile are in vedere insa pe cei ce contracteaza o a treia sau a patra casatorie. Intrucat, pentru cei ce se casatoresc a doua oara s-a fixat prin canonul 1 Laodiceea, o epitimie de un an sau doi, dupa felul pocaintei, Sfantul Vasile in canonul 50 zice ca a treia casatorie este interzisa de lege; iar pentru cei ce din necesitate sau din alt motiv oarecare incheie o astfel de casatorie, el prescrie o epitimie de cinci ani. Observam totusi in canonul 50 ca Sf. Vasile cel Mare manifesta toleranta pentru a treia casatorie, desi in canonul al 4-lea o numeste „poligamie, ba mai curand desfranare”, iar in canonul 50 o numise „intinaciune a Bisericii”.
Cand vine vorba de casatoria a patra, in canonul 80, Sf. Vasile cel Mare considera casatoria a patra ca pe un pacat mai mare ca desfraul si ca o fapta animalica. In privinta acesteia nu mai mainifesta nici macar toleranta, ca la casatoria a treia. Aceasta invatatura a Sfantului Vasile era doctrina intregii Biserici in acele timpuri.
De remarcat ca in veacul al 10-lea insusi imparatul Leon Filozoful, care a consfintit aceasta randuiala prin Novela 90, a incalcat-o, contractand a patra casatorie. Imparatul calcand doctrina Bisericii, autoritatea bisericeasca a fost nevoita sa se ocupe din nou de problema, dand raspuns oficial, canonic, la intrebarea: „De cite ori poate sa se admita incheierea casatoriei pentru o persoana ramasa vaduva?”
Imparatul Leon Filozoful a pierdut in timp de cativa ani doua sotii. Nevoit sa se casatoreasca a treia oara, in acelasi an i-a murit si a treia sotie. Imparatul fiind inca tanar si neavand mostenitori legali voia sa se casatoreasca a patra oara cu o femeie cu care avea deja un copil nelegitim. Nicolae I, patriarhul Constantinopolului n-a voit sa binecuvânteze aceasta casatorie, motivand ca este potrivnica dispozitiilor canonice ale Bisericii. Intrucat, din porunca imparatului, acesta a fost cununat de un preot, patriarhul a exclus pe imparat din Biserica, iar pe preotul respectiv l-a caterisit. Ofensat, imparatul a dispus ca patriarhul sa fie exilat si la un sinod din 908, format din adepti ai imparatului, patriarhul a fost caterisit si s-a ales un alt patriarh (Eutimiu), iar casatoria imparatului a fost declarata legala. Faptul acesta a produs mare tulburare in Biserica. Murind Leon la 912, urmasul sau la tron imparatul Alexandru a convocat de îndata un sinod care a reintegrat an scaun pe patriarhul Nicolae, care cu greu a linistit spiritele. Patriarhul Nicolae, pe vremea imparatilor Constantin al 7-lea si Roman I, la anul 920 a convocat un sinod care a condamnat tot ceea ce s-a hotarat la sinodul din 908 impotriva prescriptiilor canonice ale Bisericii si s-a emis un „Tomos Unionis”, ramas celebru in istoria dreptului bisericesc, adica actul de unire si impacare a Bisericii cu Statul.
Acest Tomos contine urmatoarele dispozitii canonice: dupa o cuvenita introducere, se imparte in sapte canoane. Primele trei se refera la chestiunea pentru care s-a convocat acest sinod. In canonul 1 se spune ca de atunci incepand nimenea nu mai are voie sa incheie a patra casatorie, iar daca face acest lucru, casatoria aceasta nu se va mai recunoaste, si nu numai ca respectivul se desparte de orice comuniune cu Biserica, ci i se interzice si intrarea in Biserica, pana cand ramane in astfel de legatura ilegala. Canonul 2 vorbeste despre casatoria a treia, si spune ca in genere si aceasta casatorie trebuie privita ca interzisa, admitandu-se exceptii numai in cazuri determinate. In privinta casatoriei a treia, canonul dispune in special urmatoarele: a) daca cineva este de 40 de ani si fara copii, si doreste sa se casatoreasca a treia oara, acela cinci ani de zile nu poate sa se cuminece; – b) daca cineva este de 40 de ani si are copii, aceluia ai este interzis sa se casatoreasca a treia oara; – c) daca cineva este de 30 de ani si are copii din primele casatorii, si totusi doreste sa se casatoreasca a treia oara, acela sa se opreasca pentru patru ani de la cuminecatura; – d) daca cineva este de 30 de ani si nu are copii, aceluia i se poate permite casatoria a treia, dar i se da si epitimie. In canonul al treilea se prescrie epitimie de sapte ani, ca si pentru casatoria prima si a doua, daca se dovedeste ca cineva a rapit sotia, sau daca inainte de casatorie a avut relatii sexuale. In acest canon se mai adauga si ca preotul care da Sfanta Cuminecatura (Impartasanie) cuiva impotriva dispozitiei cuprinse in acel canon, din acel moment isi pierde si el slujba sa si cade si el sub epitimie de sapte ani. Aceste trei canoane se cuprind in acest tomos, care s-a confirmat de imparatii mentionati, si s-a promulgat si ca lege de stat.
Dar nici aceasta hotarare nu a multumit pe cei ce tineau riguros la sfintele canoane, deoarece ei vedeau in aceasta slabiciune fata de puterea de stat, in urma dispozitiei despre casatoria a treia si combateau totodata aceasta hotarare. Abia pe vremea imparatilor Vasile al 2-lea si Constantin al 8-lea si a patriarhului Sisinius, s-au linistit lucrurile. La anul 997, s-a adus in fata marelui sinod tomosul, confirmandu-se in chip solemn, si adaugandu-i-se inca patru canoane. Dintre aceste canoane: in canonul 1 (4) se anatematizeaza cei ce indraznesc sa introduca inovatiuni in doctrina bisericeasca; canonul 2 (5) anatematizeaza pe cei ce acuza Biserica de slabiciune, fiindca imparatul Leon a recunoscut acea casatorie a patra pentru pacea bisericeasca; canonul 3 (6), anatematizeaza pe cei ce indraznesc sa spuna ca Sfanta Biserica nu ar fi pastrat curata si nealterata doctrina predanisita, si canonul 4 (7) anatematizeaza pe cei ce indraznesc sa nu primeasca vreunul dintre sfintele canoane, care au fost date mai inainte si care au fost primite de Biserica intreaga. Dupa aceea au incetat tulburarile din Biserica si Tomosul a fost primit si recunoscut de catre toti, si dispozitiile cuprinse intr-insul au ramas in vigoare in intreaga Biserica Ortodoxa pana in ziua de azi.
În vremurile noastre, lucrurile s-au schimbat puţin, fără însă a afecta rostul şi semnificaţia Cununiei.
Mai întâi legătura dintre un bărbat şi o femeie capătă caracter oficial prin căsătorie civilă, care creează efecte juridice. Spre deosebire de căsătoria civilă, cununia sau nunta creează şi efecte harice sau sfinţitoare.
Prin cununie sau nuntă se sfinţeşte de fapt căsătoria, încât putem spune că din punct de vedere religios, o căsătorie nu este deplină fără cununie sau nuntă sau fără binecuvântarea Bisericii. În unele state ortodoxe, cum este Grecia, slujba cununiei creează efecte juridice. Legătura aceasta dintre bărbat şi femeie este concepută, după învăţătura Bisericii, ca indisolubilă, ea putând fi întreruptă doar prin moartea fizică şi prin moartea morală care se produce prin săvârşirea adulterului de către unul din soţi. Acesta a fost singurul motiv pentru care biserica a admis la început divorţul, pe temeiul celor învăţate de Mântuitorul Hristos Însuşi: „Oricine va lăsa pe femeia sa, în afară de vina de desfrânare, şi va lua alta, săvârşeşte adulter, iar cine s-a însurat cu cea lăsată săvârşeşte adulter” (Matei 19;9). Mai târziu, ea a admis şi alte motive de divort care se deosebesc de cele luate în considerare de către legile de stat, anume:
1) motive care produc moartea religioasă: apostazia, erezia, năşia de botez sau primirea în braţe la botez a propriului fiu;
2) motive care produc moartea morală: alienaţia incurabilă, crima, avortul, atentatul la viaţa soţului, păcate foarte mari (păcate strigătoare la cer): adulter, silirea la acte imorale, refuzul convieţuirii conjugale, părăsirea domiciliului);
3) motive care produc moartea civilă: anularea unei căsătorii prin hotărâre judecătorească, călugărirea şi alegerea ca episcop.
Pentru aceste motive canonice de divorţ, până în 1865, judecata o făcea la noi Biserica prin instanţele sale judecătoreşti numite dicasterii. De la această dată ele au încetat să mai existe, judecarea cazurilor de divorţ şi pronunţarea acestuia revenind instanţelor civile. Divorţul civil însă produce numai efecte juridice, nu şi efecte harice sau sacramentale. De aceea, o căsătorie desfăcută prin divorţ civil continuă să rămână valabilă din punct de vedere haric, pentru că „ceea ce Dumnezeu a unit omul să nu se despartă” (Matei 19;6). Pentru a fi socotită desfăcută şi din punct de vedere religios, s-a instituit aşa-numitul „divorţ religios sau bisericesc”, care are la bază hotărârea ierarhului locului, în baza cererii prezentate de cei în cauză, în urma declarării divorţului civil. Declararea divorţului bisericesc este numai de competenţa episcopului, şi nu a altor organe administrative, conform Statutului pentru Organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, unde se spune că episcopul „acordă dispense bisericeşti de căsătorie şi desface căsătoria bisericească, după ce s-a pronunţat divorţul de către judecătoria civilă” (art. 90, al.1). Pronunţarea divorţului bisericesc are deci menirea de a separa şi din punct de vedere haric pe cei doi foşti soţi, chiar dacă el nu este un act sacramental sau o rânduială expresă de slujbă, care ar retrage binecuvântarea şi sfinţirea căsătoriei. Prin actul care se întocmeşte pentru declararea divorţului bisericesc numit „carte de despărţire”, semnată de episcop, căsătoria religioasă se declară desfăcută. Divorţul bisericesc nu este aşadar numai un act administrativ de cancelarie, ci, prin aprobarea lui de către episcop şi prin semnarea cărţii de despărţire, căsătoria este desfăcută şi din punct de vedere religios. Aceasta aduce după sine posibilitatea ca persoanele divorţate religios să se poată recăsători cu alte persoane sau între ele. Ceea ce nu se anulează prin divorţul bisericesc este rudenia sau legăturile de înrudire create prin căsătoria foştilor soţi divorţaţi, relaţii care nu se şterg, ci continuă să creeze impedimente la căsătorie, ca şi când căsătoria nu ar fi fost despărţită. De aceea, rudele rezultate din prima căsătorie nu se pot căsători decât în limita îngăduinţei pe care o acordă gradul de rudenie respectiv.
Din păcate, însă, acest divorţ bisericesc nu s-a mai solicitat şi nu s-a mai practicat în Biserica noastră, unde s-a luat ca normativ doar divorţul civil. Revenirea la starea normală a vieţii religioase impune cu necesitate reintroducerea divorţului religios acolo unde se produce cel civil, pentru că în funcţie de cel religios administrăm sau nu soţilor despărţiţi şi recăsătoriţi slujba cununiei. De aceea, dacă doi soţi s-au despărţit civil şi au cerut şi divorţ bisericesc, ei sunt socotiţi liberi să se căsătorească cu alte persoane sau între ei. În cazul în care se căsătoresc cu persoane care au mai fost căsătorite şi divorţate, civil şi religios, li se administrează cea de-a doua nuntă. Dacă se recăsătoresc fără să fi avut declarat divorţul religios, atunci nu li se mai administrează slujba cununiei, fiindcă ei reintră în starea creată de prima cununie, stare care nu a fost desfiinţată prin vremelnica lor despărţire şi nici prin divorţul civil care nu creează efecte harice sau sacramentale. De aceea, chiar dacă o cer, cununia nu mai trebuie administrată. Sfinţenia vieţii de familie se recapătă, în cazul acesta, prin Taina Sfintei Spovedanii şi prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Domnului, în urma canonisirii, pentru păcatele săvârşite eventual în perioada despărţirii sau vieţuirii lor separate. Înaintea lui Dumnezeu şi a Bisericii, soţii despărţiţi numai prin divorţ civil sunt consideraţi a fi în unitatea pe care o creează cununia. Atenţia preotului trebuie sporită pentru a nu comite greşeala repetării unei Taine care şi-a creat efectul la prima săvârşire. La rândul lor, credincioşii trebuie să aibă curajul să mărturisească preotului starea în care se află, pentru a nu-l lăsa pe preot să greşească. Necunoaşterea tuturor parohienilor, obiceiul de a se căsători la alte biserici decât la cele parohiale, uneori graba sau lipsa de interes a preotului în oficierea Tainei Cununiei, ne fac să greşim, săvârşind un act care poate fi socotit drept sacrilegiu, nerespectând învăţătura canoanelor şi practica tradiţională a Bisericii în săvârşirea Tainei Cununiei, luând de bază doar actul de stare civilă în care nu ni se face nici un fel de specificare dacă soţii se află la prima, la doua sau la a treia căsătorie.
Oricum, problema divorţului religios trebuie privită cu mare atenţie şi reactivată în viaţa bisericească pentru a nu oficia, în lipsa lui, cununii care nu ar trebui săvârşite şi care ar însemna binecuvântarea sau sfinţirea concubinajului, a bigamiei sau a trigamiei.
Mai este demn de mentionat ca numai prima Cununie este Sfântă Taină; Cununia a doua si a treia nu mai sunt Sfinte Taine, ci fac parte din categoria sfintelor slujbe numite Ierugii. Ierugiile sunt slujbe care se savarsesc la diferite trebuinte din viata crestinului.
Prin urmare, in conformitate cu aceasta, dupa dreptul canonic al Bisericii Ortodoxe, casatoria a patra este cu totul interzisa iar casatoria a treia este permisa numai in cazuri exceptionale, si anume numai cu incuviintarea episcopului competent.
S-a obişnuit însă in vremurile noastre ca aceasta randuiala privitoare la a doua si a treia casatorie sa se incalce tot mai des, iar preotii sunt pusi in imposibilitatea de a o combate, mai ales in localitatile mari, unde preotul nu are posibilitatea de a obtine informatii sigure despre casatoriile anterioare ale crestinilor, singura sursa de informare fiind crestinii si sinceritatea acestora.
Creştinii trebuie să răspundă sincer la întrebările puse de preot, privitoare la aceste amănunte, pentru că de vor minţi, nu pe preot îl vor minţi, ci pe Dumnezeu.
De asemenea creştinii trebuie să ştie că a patra nuntă sau cununie religioasă nu este îngăduită, iar clericul care îndrăzneşte să o oficieze cu bună ştiinţă cade sub incidenţa canoanelor bisericeşti, care, în astfel de cazuri, prevăd pedepsirea cu caterisirea. La fel şi creştinii care ascund preotului adevărul că sunt la a patra cununie, greşesc de moarte.
– Când se săvârşeşte slujba Sfintei Taine a Cununiei şi când se săvârşeşte slujba celei de-a doua Cununii?
Când slujba se săvârşeşte persoanelor care nu au mai fost cununate, se urmează rânduiala logodnei şi a cununiei aşa cum o prescriu cărţile de slujbă numite Molitfelnic sau Agheasmatar, indiferent dacă cei care solicită slujba sunt tineri sau mai în vârstă. Tot aceeaşi rânduială se săvârşeşte şi în cazurile în care unul dintre miri (indiferent care) a mai fost cununat sau logodit. Dacă însă amândoi mirii au mai fost cununaţi sau dacă unul din miri a fost cununat iar celălalt mire doar logodit, atunci li se oficiază o rânduială deosebită de slujbă, numită nunta a doua. Ea este socotită un pogorământ pentru neputinţa şi slăbiciunea firii omeneşti. Slujba este mai scurtă şi mai puţin solemnă, rugăciunile având un caracter penitenţial. Aceeaşi rânduială se oficiază şi la nunta a treia.
– Daca doi tineri se impreuna unul cu altul inainte de Cununie, iar dupa aceea se vor cununa, fac ei pacatul curviei?
Da, sunt curvari. Orice relatie sexuala intre doua persoane necununate se cheama desfranare. Tinerii trebuie sa fie feciorelnici atunci cand li se săvârşeşte Taina Cununiei.
-Care sunt zilele cand sotii nu trebuie sa aiba relatii intre ei ?
Sotii trebuie sa se pazeasca in cele patru posturi de peste an, miercurile si vinerile, sambetele si duminicile, Taierea Capului Sf. Ioan Botezatorul (29 august), Inaltarea Sf. Cruci (14 sept.), sarbatorile de la Inviere pana la Duminica Tomii, (Saptamana Luminata), de la Craciun pana la Boboteaza si toate sarbatorile din cursul anului.
– Am fost la părintele cutare şi nu a vrut să mă cunune fără certificatul de căsătorie civilă. A procedat corect?
Preotul a procedat aşa conform Statutului pentru Organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române ca nici un preot să nu săvârşească vreo cununie fără să i se fi prezentat de către miri certificatul de căsătorie civilă. Căsătoria civilă este importantă şi necesară pentru că prin ea se exprimă consimţământul celor doi parteneri de a se căsători, lipsa acestuia constituind un impediment fundamental la încheierea căsătoriei.
-Părinte dă-mi cheile să deschid eu biserica, să se mărite şi fata mea.
Aceasta este o practică vrăjitorească. Să nu confundăm deschiderea uşilor bisericii cu deschiderea împărăţiei cerurilor. Rugăciunea este singura cheie care poate deschide porţile împărăţiei cerurilor şi poate aduce împlinirea dorinţelor. Rugaţi-vă la Dumnezeu cu credinţă si duh curat si EI vă va auzi.
-Părinte, daţi-mi cheile bisericii să le spăl ca să se mărite fata mea.
Aceasta este o practică vrăjitorească. Poţi să speli nu numai cheile bisericii, ci şi uşile, chiar şi cununiile, şi tot nu vei face nimic pentru că nu ai de ce să le speli, fiindcă ele sunt curate. În mod sigur ar trebui spălat sufletul fetei: prin post, rugăciune, mers la biserică în fiecare duminică, spovedanie, împărtăşanie, fapte bune, milostenie etc ..
-Dacă vrei să ţi se căsătorească băiatul sau fata trebuie să mergi la un preot să spele cununiile şi copilul respectiv să bea acea apă. Ca să se dezlege cununiile trebuie sa meargă persoana în cauza la 9 biserici, dar nu în zig-zag ci numai în cerc sau în linie dreaptă.
Aceasta este o practică vrăjitorească. Dezlegarea cununiilor frământă pe mulţi tineri, în general fete. Într-adevăr sunt vrăjitori care leagă, dar pentru aceasta sunt rugăciuni de dezlegare. Nu mersul în cerc sau linie dreaptă spre o biserică le dezleagă cununiile, ci mai bine mergeţi la preot să vă citească rugăciuni din Molitfelnic. Dacă aveţi credinţă, este de ajuns, dacă nu, puteţi colinda toată ţara şi nu veţi face nimic.
-Să spele limba clopotului şi să bea acea apă ca sa se dezlege cununiile.
Aceasta este o practică vrăjitorească. Nu spălatul obiectelor – clopot, chei, cununii – vă va ajuta să se căsătorească copiii, ci credinţa. Dacă beţi apa din spălatul limbii clopotului, s-ar putea chiar să vă îmbolnăviţi rău, aceasta fiind coclită şi plină de praf şi de microbi şi apoi să ajungeţi pe paturile spitalului.
-Părinte, am venit la biserică să-mi faceţi şi mie apă de dragoste. Parinte, vă rog să-mi daţi şi mie apă de cununii.
Aşa ceva nu s-a făcut şi nu se va face niciodată în Biserică Ortodoxă. Aceste ape le fac vrăjitoarele cu invocarea diavolului (duhului bălţii) între orele 12 şi 2 noaptea şi apoi să te ţii, necazuri în casele unde este dusă această apă.
-La nuntă se agaţă cutii goale de conserve după maşini ca să alunge duhurile rele.
Acele cutii le agăţau copiii neastâmpăraţi, pentru ca atunci când trecea maşina, să atragă atenţia că acolo se întemeia o nouă familie sau poate o făceau doar pentru distracţie.
-Mirele trebuie sa treacă peste pragul casei cu mireasa în braţe, pentru că în prag stau duhurile rele. Trecând-o peste prag sunt alungate duhurile rele.
Superstiţie! În lemnul pragului casei nu se sălăşluiesc duhuri rele, aşa cum nu se sălăşluiesc nici în copacii pădurilor, nici în giurgiuvelele geamurilor …
-Nu este bine să se cunune doi fraţi în acelaşi an căci vor divorţa.
Oare este mai bine ca unul sa se cunune cu soţia, iar celalalt sa trăiască cu viitoarea lui soţie în păcatul adulterului (desfrânare), decât să primească binecuvântarea lui Dumnezeu? Multe perechi de fraţi s-au cununat religios în acelaşi an şi au fost fericiţi şi binecuvântaţi până la adânci bătrâneţi. Cei care spun ca au eşuat în căsnicie aducând argumentul de mai sus nu cunosc adevăratele cauze. Nu timpul când se cunună oamenii contează, ci sentimentele: Credinţa şi Iubirea sau Obiceiul şi Interesul. Aşa cum avem doua mâini, tot aşa şi mirii trebuie sa aibă deja primite în ziua nunţii cele doua binecuvântări: a părinţilor (cuscrilor) şi a preotului duhovnic. Deosebit de important este ca înainte cu câteva zile de cununia religioasa, indiferent ca au greşit sau nu trupeşte până atunci (fericiţi cei ce n-au greşit), ginerele şi mireasa sa se spovedească şi să se împărtăşească şi odată cu ei să facă acelaşi lucru şi naşii lor.
-Pentru a se căsători o fată, trebuie să meargă la un preot să-i treacă apa prin cununii.
Aceasta este o practică vrăjitorească. Cununiile cuiva nu se pot lega sau dezlega prin lucrări pământeşti. Apa trecuta prin cununii nu are nici o putere. Sfatul pentru cele care vor să se căsătorească este să o facă din iubire curata, respectând poruncile lui Dumnezeu.
-Ce se face cu batista pe care preotul o ia de la cununie (cea cu care au fost legaţi cei doi miri)?
Aceasta e un obicei şi nu se găseşte în rânduiala slujbei Cununiei. La fel este şi obiceiul aşezării pe spatele mirilor a unei bucăţi de pânză. Nu o pânză sau o batistă îi uneşte pe cei doi miri, ci harul lui Dumnezeu e cel care consfinţeşte legătura lor.
– Este bine să se spovedească mirii înainte de Cununie?
Dacă mirii nu se spovedesc regulat în toate cele 4 posturi, este foarte bine şi de mare ajutor pentru ei să se spovedească măcar înainte de Cununie, mai ales dacă au trăit unul cu altul până la cununie. Timpul trăit împreună, fără cununie religioasă, se consideră ca o perioadă de desfrânare şi de săvârşire a altor păcate care trebuie spovedite. Atitudinea duhovnicilor care nu au îngăduit celor care au trăit unul cu altul, să primească Sfânta Împărtăşanie, rămânând doar cu spovedania şi cu eventuala canonisire primită, este corectă.

/http://ortodoxia.md/
Anunțuri