Sfantul cuvios Iosif s-a nascut in Sieilia, din parinti evlaviosi si plini de toata virtutea. Dupa moartea lor, losif s-a stramutat in Tesalonic, unde a primit si tunderea in cinul monahal. Ca monah, el s-a facut pilda tuturor prin postiri, infranari mari, rugaciunea neincetata, cantari de psalmi, privegheri si multe feluri de nevointe. Episcopul Tesalonicului l-a hirotonit preot. Cand a venit laTesalonic, marele Grigorie Decapolitul a fost atat de impresionat de Iosif, incat l-a invitat sa vina la manastirea lui din Constantinopol. Cand a inceput iar lupta impotriva sfintelor icoane, pe vremea lui Leon Armeanul, Iosif a fost trimis la Roma ca sa ceara Papei si Bisericii din Roma sa lupte pentru Sfanta Ortodoxie. Aflandu-se in aceasta calatorie, el a fost rapit si dus in insula Creta, unde ereticii l-au tinut in inchisoare timp de sase ani. losif s-a bucurat pentru chinurile suferite pentru Hristos, si de aceea aducea neincetata lauda lui Dumnezeu, socotindu-si catusele ca si niste podoabe de aur. Dis de dimineata, in ziua slavitei praznuiri a Nasterii Domnului, intru al saselea an al intemnitarii lui losif, raul imparat Leon Armeanul a fost asasinat in biserica in timp ce asculta Utrenia, in acelasi moment Sfantul Nicolae s-a infatisat inaintea lui losif in inchisoarea din Creta si i-a zis: „Ridica-te si urmeaza-mi!” Iosif s-a simtit ridicat in vazduh, si s-a aflat deodata inaintea portilor cetatii Constantinopol. Toti dreptmaritorii crestini s-au bucurat cu bucurie mare la vederea lui. El a alcatuit canoane si imne pentru slujbele multor sfinti. El avea darul inaintevederii, drept pentru care Patriarhul Fotie l-a randuit duhovnic cinului preotesc, aratandu-l lor ca pe un „om al lui Dumnezeu, un inger in trup si un parinte al parintilor”. La adancile sale batranete el s-a mutat la Domnul Cel Caruia I-a slujit cu credinta, cu lucrul si cu minunatele cantari de el scrise. El a adormit cu pace in ajunul Sfintei si Marii Zi Joi, din anul 883 dupa Hristos.
Condacul Sfantului Iosif, scriitorul de cantari
Cel ce esti ca un izvor nedesertat al pocaintei, si datator mangaierii celei fara de sfarsit, si adancime umilintei Iosife, da-ne noua lacrimile pocaintei celei dumnezeiesti, prin care plang aici, sa dobandim mangaiere de la Dumnezeu, cersind ajutorul tau Sfinte.
Denia Acatistului Bunei Vestiri sau Slujba Imnului Acatist este oficiata in fiecare an, vineri seara, in saptamana a V a a Postului Sfintelor Pasti. Sarbatoarea isi are originea in interventia miraculoasa a Fecioarei Maria in timpul atacarii Constantinopolului de catre persi si avari, in 7 august 626.
Denia Acatistului Bunei Vestiri
Sarbatoarea isi are originea in interventia miraculoasa a Fecioarei Maria in timpul atacarii Constantinopolului de catre persi si avari, in 7 august 626. In timp ce imparatul Heraclie se afla intr-o expeditie in Orient, departe de Constantinopol, Patriarhul Serghie a facut procesiuni cu lemnul Sfintei Cruci, cu icoana „nefacuta de mana” a lui Hristos si vesmantul Maicii Domnului si a incurajat poporul sa inalte rugaciuni catre Nascatoarea de Dumnezeu. Ravna locuitorilor a fost atat de intensa, incat au reusit sa respinga inamicul. In semn de multumire, intreg poporul capitalei a petrecut noaptea victoriei cantand in picioare Imnul Acatist in biserica Maicii Domnului de la Vlaherne. Comemorarea zilei de 7 august, ca zi de ajutor dat de Dumnezeu impotriva dusmanilor, a fost mutata in secolul al VIII-lea pe data de 25 martie, de Patriarhul Gherman. In secolul al IX-lea, aceasta era sarbatorita la sfarsitul Postului Sfintelor Pasti, iar mai tarziu a fost fixata in saptamana a V-a din Postul Mare. In lucrarea „Triodul explicat”, Makarios Simonopetritul afirma ca aceasta comemorare nu este insemnata doar pentru locuitorii Constantinopolului din vechime, ci si pentru noi, cei care suntem asediati neincetat de diferite patimi. Asadar, acum nu mai vorbim de un atac asupra unei cetati, ci de un atac asupra fiintei noastre din partea demonilor. Cerem, asa cum au cerut cei din vechime ajutor, ca si noi sa iesim din aceasta lupta victoriosi.
Deniile, slujbe specifice Postului Mare
Prin caracterul si continutul lor, deniile sunt slujbe unice in serviciul liturgic ortodox. Deniile pot fi considerate slujbe specifice deoarece sunt savarsite numai in doua saptamani ale acestuia si anume: in saptamana a cincea (Denia Canonului celui Mare, respectiv Denia Acatistului Bunei Vestiri) si a saptea (incepand cu seara Floriilor pana vineri seara, inclusiv). Cuvantul „denie” vine de la slavonescul „vdenie” si inseamna priveghere sau slujba nocturna. Denia este de fapt slujba utreniei care se savarseste in ajun, seara. Nu trebuie confundata cu privegherea care se savarseste in ajunul praznicelor mai importante.
Acatistul ca gen imnografic
Acatistul (de la gr. Akathistos) este un imn de lauda alcatuit din 13 condace si 12 icoase, care descriu si proslavesc episoade din viata si minunile Mantuitorului nostru Iisus Hristos, ale Maicii Domnului sau ale unor sfinti. In sens propriu, cuvantul „akathistos” inseamna „a sta in picioare”, ceea ce indica faptul ca cei ce ascultau acest imn nu stateau in genunchi (care este un alt fel de sedere), ci drepti, in picioare. Acatistul are la origine condacul bizantin, un poem alcatuit din 18-24 de tropare sau strofe, fiecare cu cate 20-30 de versuri, aranjate in acrostih (in ordinea alfabetica greceasca), fiecare strofa avand acelasi numar de silabe si aceleasi accente metrice ca si prima strofa. Aceste tropare erau precedate de o strofa aparte, ce avea in comun doar glasul (nu si melodia) si refrenul. Reprezentantul prin excelenta al acestui gen imnografic foarte cultivat in literatura bizantina este Sfantul Roman Melodul, in cantarile caruia condacul bizantin atinge dezvoltarea maxima si perfectiunea.
Acatistul Bunei Vestiri – origine si autor
Cel mai vechi imn de acest gen care s-a pastrat in intregime in cartile de ritual (Ceaslov si Triod) si se intrebuinteaza inca in serviciul bisericii, in extensiunea lui de odinioara, este Acatistul Bunei Vestiri sau al Maicii Domnului, care se citeste in cadrul Deniei din seara de Vineri a Saptamanii a cincea din Postul Mare. Acesta reprezinta o inflorire a poeziei liturgice, nic o alta compozitie neegaland-o prin frumusete si popularitate la crestinii ortodocsi pana in zilele noastre. Acatistul Bunei Vestiri a servit ca model pentru numeroase imnuri liturgice alcatuite mai tarziu in cinstea sfintilor sau a unor sarbatori care, desi iau forma si extensiunea condacelor de odinioara, nu se mai numesc condace, ci acatiste. Denia Acatistului Bunei Vestiri reprezinta un oficiu votiv pentru eliberarea cetatii si un imn centrat in principal pe Buna-Vestire. Multa vreme sinaxarele i-au atribuit redactarea patriarhului Serghie al Constantinopolului (sec. VII ) in urma salvarii Constantinopolului de invazia persilor si avarilor din 7 august 626. Pana nu de mult savantii moderni, bazati mai cu seama pe analiza atenta a textului pareau sa fi ajuns la un consens in ce priveste atribuirea imnului Acatist lui Roman Melodul. Recent insa, specialistii inclina sa impinga datarea compunerii lui inainte de Roman Melodul.
Acatistul Bunei Vestiri si randuiala tipiconala a Postului Mare
Acatistul Bunei Vestiri este un imn de lauda si multumire adresat Fecioarei Maria, alcatuit din 13 condace (astazi, condacul este doar o strofa scurta) si 12 icoase (strofa mai lunga, ce dezvolta tema condacului, sub forma stihurilor ce incep cu exclamatia „Bucura-te!”).
Impreuna cu acatistul se canta Canonul Bunei Vestiri, alcatuirea lui Iosif Imnograful, care-i imprumuta unele expresii si ii este asemanator prin forma, amplificand salutarea ingerului („Bucura-te!”) si legand de ea expresii antinomice ce exprima realizarea in Fecioara Maria a prefigurarilor Vechiului Testament si caracterul neinteles al intruparii. In acest sens, Maica Domnului este numita „noul rai”, „scara lui Iacob”, „marea” care l-a inghitit pe faraonul spiritual, „piatra” din care a tasnit apa care i-a adapat pe evrei in pustie si „stalpul de foc” care i-a calauzit, „pamantul fagaduit” si „mana”, „rugul aprins”, „lana acoperita de roua a lui Ghedeon”, „sfesnicul”, „vasul cu mana” si adevaratul „cort al marturiei” etc. Canonul este cantat impreuna cu „irmoase” care nu sunt insa ale lui Iosif, ci sunt atribuite Sfantului Ioan Damaschinul. Acestea au cunoscut un foarte mare succes in imnografia bizantina, fiindca le regasim adeseori intrebuintate in cult sub forma catavasiilor Bunei Vestiri. Acest adaos a permis in acelasi timp afirmarea clara a legaturii Acatistului cu praznicul Bunei-Vestiri si proiectarea acestuia din urma in inima ciclului liturgic mobil. Motivul introducerii citirii Acatistului in timpul Postului Mare il constituie nu doar apropierea de praznicul Bunei Vestiri, ci si invatatura mariologica si hristologica pe care o cuprinde, in nasterea feciorelnica fiind recapitulate si realizate toate figurile Legii si ale Profetilor, caci ea este realizarea Marii Taine a planului mai inainte de veci al lui Dumnezeu cu privire la creatia Sa.
Icoana Imnului Acatist – Maica Domnului de la Manastirea Dionisiu
Icoana Imnului Acatist, numita si „Myrrhovlythissa”, adica „Izvoratoarea de Mir”, este o icoana a Maicii Domnului, recunoscuta drept facatoare de minuni, pastrata la Manastirea Dionisiu, aflata intre Manastirea Grigoriu si Manastirea Sfantul Pavel, in Sfantul Munte Athos. Manastirea Dionisiu a fost zidita in anul 1389, de catre Sfantul Cuvios Dionisie de Korita, de la care si-a luat si numele, cu ajutorul imparatului bizantin Alexie al III-lea Comneanul. Locul pe care a fost zidita manastirea a fost descoperit prin lucrare dumnezeiasca, in vremea rugaciunii de la miezul noptii, facuta de sfant intr-o pestera din apropiere, pe locul cu pricina pogorandu-se o lumina minunata. Intre anii 1512-1521, Sfantul Neagoe Basarab, domnul Tarii Romanesti a refacut in intregime manastirea, dandu-i multe bogatii. In aceasta manastire se afla mormantul Sfantului Nifon, Mitropolitul Tarii Romanesti. Sfantul Neagoe Voda i-a facut un sicriu de sidef, in care s-au pus Sfintele Moaste.
Icoana Imnului Acatist – Maica Domnului „Myrrhovlythissa” de la Manastirea Dionisiu
Icoana Imnului Acatist este foarte mica in dimensiuni si inchisa la culoare. Icoana este asezata intr-o capela a manastirii, numita cu numele ei, unde Imnul Acatist al Maicii Domnului se citeste zilnic. Paraclisul in care este pastrata icoana Imnului Acatist se afla lipit de pronaosul bisericii centrale. Se marturiseste de catre unii parinti batrani ca aceasta icoana a fost zugravita de Sfantul Apostol Luca.
Potrivit unei inscriptii facute in placuta de argint de pe spatele acestei icoane, icoana a fost oferita, de catre Imparatul Alexius Comnenul, Sfantului Cuvios Dionisie – Dionysious, ctitorul acestei sfinte manastiri, atunci cand a vizitat Trebizonda. Aceasta este icoana cu care Patriarhul Serghie a facut procesiune pe zidurile Constantinopolului, in vederea pazirii de un asediu, in anul 626, in vremea imparatului bizantin Heraclie. In acea vreme, armatele bizantine erau plecate in campanii de lupta, departe de cetate. Persii, avarii si slavii au navalit spre Constantinopol, pe care il aflasera lipsit de apararea soldatilor. Patriarhul Serghie, dimpreuna cu tot poporul, a alergat imediat la ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Domnului, pazitoarea cetatii. Dintr-o data, un vant puternic a imprastiat armatele paganilor, iar vapoarele s-au scufundat, in apropiere de Biserica Vlaherne. In fata acestei icoane, dupa victoria castigata in chip minunat de catre cetate, Imnul Acatist al Maicii Domnului a fost cantat pentru prima data.
In anul 1592, icoana Imnului Acatist a fost furata de catre piratii algerieni, insa o teribila incercare, un vis greu si o minune vazuta de conducatorul lor, l-a facut pe acesta sa inapoieze icoana manastirii. Piratul a visat Judecata de Apoi. Mai apoi, cand a umblat in cutia in care se afla icoana, a aflat-o pe aceasta plutind in mir. Ajunsa in manastire, icoana a spart carcasa in care aceasta fusese ascunsa de catre pirati si a inceput sa izvorasca mir. Unii dintre pirati, vazand minunea, au ramas in manastire, fiind botezati si apoi tunsi in monahism. Alta data, alti pirati au pradat manastirea, furand din aceasta multime de odoare sfinte si de obiecte de valoare. Printre acestea, ei au furat si icoana Maicii Domnului, asezand-o intr-o cutie dosnica. In vis, seful bandei de talhari a visat-o pe Maica Domnului, care i-a zis: „Pentru ce, vicleanule, m-ai inchis in cutie? Intoarce-ma inapoi de unde m-ai luat!” Neluand in seama visul, pe mare se starni o furtuna brusca, ce ameninta corabia cu scufundarea. Valurile impingeau corabia spre manastire. Intelegand minunea, talharii au chemat parintii manastirii, care si-au luat inapoi icoana mult iubita.
In anul 1767, icoana Imnului Acatist – Myrrhovlythissa a fost din nou furata, de catre o banda de hoti din Dalmatia, insa, in drumul lor spre casa, au fost prinsi de catre greci. Grecii, luand icoana, au dus-o la Skopelos. Batranii din sat au refuzat sa inapoieze icoana Manastirii Dionisiu, care venisera dupa ea. Trei luni mai tarziu, insula si satenii au fost greu incercati cu boala. Vazand in aceasta o lucrare divina, ei au dus icoana la manastire. Ei au zidit mai apoi un schit, pe insula lor, in cinstea Icoanei Maicii Domnului „a Imnului Acatist”.
Ortodoxia 