Sfantul Proroc Samuel

Sfantul Proroc Samuel a trait cu 1000 de ani inainte de Intruparea Domnului. Fiu al lui Elcana si al prorocitei Ana, a fost ultimul judecator al evreilor. Precizam ca s-a nascut in perioada cand poporul evreu era condus de judecatori. A fost rod al rugaciunii parintilor sai. Acesta este motivul pentru care Ana l-a dus pe Samuel la templul Domnului, cand acesta a implinit varsta de trei ani. Locuind langa Chivotul Legii, Samuel a avut la varsta de 12 ani o descoperire de la Dumnezeu despre pedepsele ce aveau sa cada asupra casei marelui preot Eli din pricina depravarii si desfraului fiilor acestuia: Ofni si Fineea. Descoperirea s-a implinit in curand, caci filistinii i-au robit pe israeliti si i-au ucis pe fiii lui Eli si au luat cu ei Chivotul Legii. Eli, marele preot, a murit in momentul in care a auzit de pierderea Chvotului Legii si a celor doi fii ai sai. Vreme de 20 de ani, poporul lui Israel a ramas rob la filisteni. Dupa aceasta perioada, Dumnezeu l-a trimis pe Samuel inaintea poporului ca sa ii predice pocainta. Poporul s-a pocait, a lepadat idolii filistenilor si au inceput a umbla in caile Domnului, recunoscand in Samuel pe prorocul, preotul si judecatorul lui Dumnezeu. Filistenii au mai pornit razboi, dar acum, sub conducerea lui Samuel, a biruit Israel. Cand Samuel a ajuns la batranete, poporul i-a cerut sa le puna un rege care sa ramana in urma lui. In zadar a incercat Samuel sa le arate ca Dumnezeu este regele lor. Desi refuza o vreme sa faca acest lucru, il va unge rege pe Saul dupa o descoperire dumnezeiasca. Din cauza unor fapte pacatoase, Samuel povatuit de Dumnezeu, il va unge rege pe David.

Mai înainte de începerea rînduirii împăraţilor întru Israel, popoarele lui Dumnezeu fiind conduse de judecători, era un om din neamul leviţilor cu numele Elcana. El petrecea în cetatea Romata, de la muntele ce se numeşte Sifa, din partea lui Efrem – cetate care mai pe urmă s-a numit Armatem sau Arimateea, de unde era Iosif, cel ce a îngropat trupul Domnului Iisus Hristos, Dumnezeul nostru. Acest om, Elcana, avea două femei, Ana şi Fenana. Fenana năştea fii, iar Ana nu. Însă Elcana iubea mai mult pe Ana decît pe Fenana, pentru că Fenana ura pe Ana şi o scîr-bea. Tulburîndu-se Ana de zavistnica sa, se întrista de nerodirea sa şi se tînguia. Omul acela se ducea adesea cu cele două femei ale sale la praznicele cele numite în toţi anii la Silom, că aşa se numea muntele şi cetatea aceea, aducîndu-şi acolo jertfele şi rugăciunile Domnului Dumnezeului Savaot. Acolo era mai înainte de Ierusalim, biserica şi chivotul lui Dumnezeu, şi toate seminţiile lui Israel mergeau acolo la închinăciune. În vremea aceea, era un arhiereu şi judecător al lui Israel, cu numele Eli. Acela avea doi feciori, Ofni şi Fines. Mergînd odini-oară Elcana cu soţiile sale la Silom şi aducînd jertfe lui Dumnezeu, a dat din părţile cele jertfite Fenanei, şi copiilor ei cîte o parte fiecăruia, iar Anei i-a dat numai o parte, că nu avea fii. Fenana o batjocorea şi o ocăra pe ea; din această pricină, Ana iar s-a scîrbit pentru ocărîrea şi nerodirea ei. Ea plîngea, nu mînca şi slăbise de mîhnirea cea mare, că Dumnezeu i-a închis pîntecele, şi nu i-a dat fii, spre a fi de batjocura Fenanei. Elcana, bărbatul ei, i-a zis: “Ano, ce-ţi este ţie de plîngi? Pentru ce nu mănînci? De ce îţi tulburi inima cu mîhnire? Oare nu-ţi sînt eu mai bun decît zece fii?” Dar Ana nu voia să se mîngîie. După mîncarea lor, a mers la biserica Domnului în Silom. Arhiereul Eli şedea pe scaun lîngă pragul uşii bisericii Domnului. Stînd Ana înaintea bisericii, s-a închinat Domnului, şi a plîns din amărăciunea inimii sale, începînd a se ruga în taină: “Adonai, Domnul Savaot, dacă vei privi spre smerenia roabei Tale şi de-Ţi vei aduce aminte de mine şi de vei da roabei Tale rod, parte bărbătească, atunci Ţi-l voi da Ţie ca dar, ca să-Ţi slujească în toate zilele vieţii lui. Vin sau altă băutură beţivă nu va bea şi brici nu se va sui pe capul lui, ca şi asupra nazoreilor”. Astfel rugîndu-se ea înaintea Domnului, preotul Eli căuta la gura ei, că se ruga în inima ei şi numai buzele le mişca, iar glasul ei nu se auzea; deci, el o socotea că este beată. Şi a zis către dînsa: “Femeie, pînă cînd stai aici? Du-te de la casa Domnului şi te culcă, ca să te trezeşti!” Ana i-a răspuns: “Nu, domnul meu, nu sînt beată, ci sînt o femeie plină de mult necaz. N-am băut nici vin, nici altă băutură beţivă, ci am vărsat înaintea Domnului, din sufletul meu, multe lacrimi. Nu da pe roaba ta fiicelor lui Israel spre batjocură, că de multe mîhniri şi tînguiri m-am topit pînă acum”. Preotul Eli a răspuns: “Mergi cu pace, Dumnezeul lui Israel să-ţi împlinească dorinţa ta, pe care o ceri de la Dînsul”. Ana a zis: “Am aflat dar, eu roaba Ta, înaintea ochilor Tăi”. Ana, după aceea, s-a întors la bărbatul său şi a mîncat cu el, a băut, şi faţa ei n-a mai scăzut. Apoi, luminîndu-se de dimineaţă şi închinîndu-se Domnului, s-au întors la casa lor. Domnul a căutat la smerenia Anei, auzindu-i rugăciunea, şi i-a dezlegat nerodirea ei. Astfel, Ana a zămislit în pîntece şi, după împlinirea vremii, a născut un fiu, pe care l-a numit Samuil, şi care se tălmăceşte, “cerut de la Dumnezeu”. Sosind după aceasta praznicul în care bărbatul ei, de obicei, era ca să meargă cu toată casa sa la Domnul în Silom, ca să aducă jertfe şi rugăciuni lui Dumnezeu şi să dea zeciuială din roadele pămîntului său, Ana a grăit către bărbatul său: “Nu mă voi sui cu tine acum în Silom, ci voi rămîne acasă ca să înţărc pruncul, şi, după ce-l voi înţărca, atunci voi merge, ca să mă arăt feţei Domnului, şi voi împlini făgăduinţa mea, ca fiul meu să petreacă pururea slujindu-i Lui”. Şi a zis bărbatul ei: “Fă precum este plăcut înaintea ochilor tăi, şi Domnul să săvîrşească cuvîntul tău ce-ţi iese din gură”. Ana a petrecut în casă pînă la trei ani, neieşind în Silom la Domnul, pînă ce a înţărcat pe pruncul Samuil. Femeile evreice aveau obicei ca pînă la trei ani să de piept pruncului. După înţărcarea aceluia, a mers cu el şi cu bărbatul său, aducînd spre jertfă trei viţei, trei măsuri de făină de grîu şi un foale cu vin, şi a intrat în casa Domnului în Silom, şi pruncul cu dînşii; deci, Ana l-a adus pe el Domnului, precum a făgăduit, şi l-a dat preotului Eli, zicînd: “Eu sînt femeia aceea care mai înainte cu trei ani m-ai văzut rugîndu-mă Domnului pentru dezlegarea nerodirii. Deci, Domnul a împlinit cererea mea şi mi-a dat pe pruncul acesta, pe care l-am cerut de la Dînsul; iar eu îl dau pe el Domnului, după cum am făgăduit, ca să-I slujească Lui în toate zilele vieţii sale”. Astfel a dat Ana pruncul în mîinile preotului, apoi s-a închinat Domnului; iar Elcana, bărbatul ei, i-a dat darurile aduse spre jertfă. De atunci Ana s-a umplut de duhul proorociei, şi a cîntat, grăind: Întăritu-s-a inima mea întru Domnul, înălţatu-s-a fruntea mea întru Dumnezeul meu…, şi multe alte cuvinte ale cîntării ei, care acum adeseori se cîntă în biserică.După aducerea jertfelor de mulţumire şi după împlinirea rugăciunilor, Elcana şi Ana s-au întors acasă; iar pe pruncul Samuil l-au lăsat Domnului la Eli preotul, pentru că acum n-au mai voit să-l ia cu dînşii; deoarece l-au dat odată lui Dumnezeu. Pruncul creştea stînd lîngă casa Domnului, învăţa carte şi dădea ascultare slujitorilor lui Dumnezeu înaintea feţei lui Eli. Maica lui adeseori mergea acolo cu daruri pe care le aducea lui Dumnezeu. Asemenea aducea îmbrăcăminte fiului său şi se bucura de dînsul, văzîndu-l crescînd şi slujind în biserica Domnului în haine preoţeşti de lînă. Preotul Eli îl iubea pe el, văzîndu-i osîrdia lui la slujire şi văzînd mai dinainte într-însul dăruirea lui Dumnezeu. Apoi el a binecuvîntat pe părinţii lui Samuil, zicînd către Elcana: “Să-ţi dea Domnul ţie alt rod din femeia ta, Ana, pentru acest dar pe care l-aţi dăruit Domnului”. După aceasta, Domnul iarăşi a cercetat pe Ana, care a înce-put a naşte fii şi fete. Iar Samuil creştea întru acele zile, nu numai cu trupul, dar şi cu înţelegerea, fiind bineplăcut înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor. Preotul Eli fiind îmbătrînit, fiii lui, Ofni şi Fines, deveniseră răi şi fărădelege, ca fiii aceia care nu ştiu pe Domnul, nici păzesc dreptăţile omeneşti; pentru că făceau strîmbătate celor ce aduceau jertfe, luînd pentru ei părţile cele mai bune. Asemenea făceau silă şi femeilor care mergeau la biserica Domnului pentru rugăciune şi se făcea de către dînşii silă şi strîmbătate la tot Israelul. Auzind preotul Eli, tatăl lor, de lucrul acesta, nu-i pedepsea pe ei cu bătăi şi cu despărţire, ci numai cu cuvinte îi îndemna să înceteze de la lucrurile cele rele, dar ei nu-l ascultau pe el. Deci, Domnul S-a mîniat, nu numai asupra fiilor celor răi, dar şi asupra tatălui lor, că nu pedepsea pe fiii săi, pentru păcate, cu pedepse cuviincioase, pentru că el singur era bun. Deci, voind Domnul ca să piardă pe Eli cu fiii şi toată casa lui, a trimis mai întîi pe un oarecare prooroc neştiut, zicîndu-i: “Eu am ales casa tatălui tău din toate casele lui Israel, ca să-mi slujească în biserica Mea, dar tu n-ai băgat în seamă cinstea Mea, cinstind pe fiii tăi mai mult decît pe Mine şi lăsîndu-i pe ei să facă fărădelegi înaintea Mea. Pentru aceasta voi lua cinstea din casa ta, că numai pe cei ce Mă preamăresc pe Mine, îi voi preamări şi Eu, iar cel ce Mă defaimă pe Mine, va fi necinstit. Iată, vin zile în care voi pierde seminţia ta şi sămînţa casei tatălui tău. Deci, acest semn să-ţi fie ţie de pedeapsa ce va veni asupra casei tale, că amîndoi fiii tăi, într-o zi, vor cădea omorîţi de sabie, şi voi ridica în locul lor preot credincios Mie, care va face toate după inima Mea”. Această proorocie i s-a făcut lui Eli, cînd Samuil era încă prunc mic. După proorocia aceasta, Eli nu s-a sîrguit să pedepsească pe fiii săi, ci numai cu cuvîntul îi certa pe ei, dar ei nu se temeau de tatăl lor. Dumnezeu, fiind mai mult supărat, apropia pedepsirea, şi a dorit a spune aceasta mai înainte lui Eli prin Samuil, astfel: Cînd Samuil avea nouăsprezece ani, şi slujea Domnului înaintea preotului Eli, într-o noapte, Eli şedea şi se odihnea în umbrarul de lîngă casa Domnului, la locul său cel deosebit, şi ochii lui erau îngreunaţi de somn, iar Samuil dormea în biserica Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu şi unde ardea sfeşnicul. Atunci Domnul a strigat dinlăuntru, zicînd: Samuile! Samuile! Şi îndată, deşteptîndu-se Samuil, a zis: Iată, eu; apoi a alergat la Eli, zicînd: “Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?” Iar Eli a zis: Nu te-am chemat, fiule! Întoarce-te şi dormi. Atunci Samuil s-a întors şi a adormit. Iar Domnul l-a strigat a doua oară: Samuile! Samuile! Şi, sculîndu-se Samuil, a alergat a doua oară la Eli, zicînd: “Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?” Iar preotul i-a zis: Nu te-am chemat, fiul meu. Întoarce-te şi dormi. Dar Samuil nu cunoştea în acea vreme glasul Domnului, de vreme ce nu i se făcuse lui vreo descoperire dumnezeiască. Deci, Domnul a chemat a treia oară pe Samuil, care, sculîndu-se, s-a dus degrabă la preotul Eli, zicîndu-i: “Iată-mă, pentru ce m-ai chemat pe mine?” Atunci Eli, cunoscînd că Domnul cheamă pe copil, i-a zis: Întoarce-te, fiule, şi dormi, şi cînd te va mai chema pe tine Cel ce te cheamă, atunci să zici: “Spune, Doamne, că robul Tău ascultă! Apoi Samuil s-a dus la locul său şi a adormit. Venind Domnul, a stat aproape de el, şi l-a strigat ca întîia, a doua şi a treia oară, zicîndu-i: Samuile! Samuile! Samuil, deşteptîndu-se, a zis: Grăieşte, Doamne, că robul Tău ascultă! Şi a zis Domnul către Samuil: Iată, Eu voi face graiurile Mele întru Israel, încît tot cel ce le va auzi, va răsuna în amîndouă urechile lui! În ziua aceea voi ridica asupra lui Eli toate cîte le-am gătit asupra casei lui! Voi începe şi voi sfîrşi! Şi i-am spus lui că Eu voi pedepsi casa lui pînă în veac, pentru nedreptăţile fiilor lui, de care ştia că rău au vorbit pe Dumnezeu, şi nu i-a pedepsit pe ei. Aceste cuvinte ale Domnului le asculta Samuil cu cutremur. Deci, după ce s-a sfîrşit arătarea Domnului, iarăşi a adormit pînă dimineaţă; iar a doua zi, sculîndu-se, a deschis uşile bisericii Domnului, şi se temea să spună stăpînului său, preotului Eli, această vedenie. Iar Eli, chemîndu-l pe el, i-a zis: Fiule Samuile, ce-a grăit Domnul către tine? Mă rog ţie, nu tăinui aceasta înaintea mea. Şi a jurat Eli pe Samuil ca să nu ascundă înaintea lui nici un cuvînt din cuvintele Domnului. Deci, Samuil a spus lui toate cîte a auzit; iar preotul Eli a zis cu smerenie: Precum este plăcut Domnului meu, aşa să facă. Dar acum Eli nu mai putea să pedepsească şi să îndrepteze pe fiii săi, de vreme ce acum era foarte bătrîn şi fiii săi nu se temeau de el nicidecum. Samuil din zi în zi creştea şi se întărea cu duhul, şi darul lui Dumnezeu, care era întru dînsul, se înmulţea, pentru că era Domnul cu el. Cuvinte prooroceşti erau în gura lui şi nici un cuvînt al lui nu era deşert, astfel că Domnul era cu dînsul. Atunci toate popoarele israelite au cunoscut că Samuil este prooroc credincios al Domnului. Trecînd cîtăva vreme, a sosit pedeapsa lui Dumnezeu asupra casei lui Eli, iar pe lîngă aceea şi asupra întregului Israel. Pentru că nu numai fiii lui Eli au mîniat pe Dumnezeu, dar şi israelitenii care se învăţaseră de la păgîni la închinarea de idoli, deşi nu toţi, însă mulţi nu părăseau idolatria. Slujeau unii Dumnezeului ceresc, iar alţii aduceau jertfe idolilor şi supărau pe Dumnezeul lor. Însă Dumnezeu, fiind îndelung răbdător, îndura păcatele poporului lor, pînă ce nu L-au mîhnit fiii lui Eli, care erau preoţi şi mai-mari în Israel. Dar cînd aceia, cu fărădelegile lor, au pornit pe Dumnezeu spre mînie şi izbîndire, atunci dreptul Judecător şi răsplătitor, aducîndu-şi aminte de păcatele poporului, a adus izbîndire asupra tuturor; pentru că prin cei mai mari, şi cei de sub stăpînire se pedepsesc de Dumnezeu. Şi nu atît de degrabă păcatele poporului pornesc spre izbîndire pe Dumnezeu cel supărat, precum sînt păcatele acelora care sînt rînduiţi de Dumnezeu la stăpînirea şi povăţuirea poporului. Atunci filistenii s-au sculat cu război contra israelitenilor; iar israelitenii au ieşit la război împotriva lor. Bătîndu-se ei, au fost biruiţi de filisteni şi au căzut ucişi din tabăra lui Israel ca la 4000 de bărbaţi. Atunci cei mai bătrîni ai lui Israel şi-au zis: “Pentru ce ne-a bătut Domnul astăzi înaintea celor de alte seminţii? Să luăm chivotul Dumnezeului nostru din Silom şi să-l aducem în cetatea noastră, ca să fie în mijlocul nostru cînd ne luptăm cu cei de altă seminţie, că ne va mîntui Domnul pe noi din mîinile vrăjmaşilor!” Astfel sfătuindu-se, au trimis la Silom şi au luat de acolo chivotul Legii care şade pe Heruvimi; iar lîngă chivotul Legii erau amîndoi fiii lui Eli: Ofni şi Finees. Cînd a adus chivotul Domnului în cetate, tot Israelul a strigat cu glas mare de bucurie, încît a răsunat pămîntul. Cei de altă seminţie au auzit glasul acela şi au zis: “Ce este această strigare mare în tabăra jidovească?” Şi s-au înştiinţat de venirea chivotului Legii în tabăra lui Israel. Deci, atunci s-au temut şi au zis: “Zeii au venit la dînşii în cetate, ca să oştească contra noastră; amar nouă, cine ne va scoate pe noi din mîinile lor, căci aceia au bătut Egiptul cu toate rănile? Dar să ne întărim, bărbaţi filisteni, ca să ne luptăm vitejeşte cu iudeii, astfel ca să nu ne robim lor, precum ne-au robit ei nouă”. Astfel, filistenii, îmbărbătîndu-se cu cuvinte unul pe altul, s-au înarmat cu tărie. Şi s-a făcut război şi tăiere mare de amîndouă părţile. Deci, în loc ca filistenii să fie biruiţi, ei au biruit pe iudei. Pentru că Dumnezeu, fiind mîniat, n-a ajutat nici sfintele cele aduse în tabără, căci unde ajunge mînia cea dreaptă a lui Dumnezeu, acolo nu cruţă nici sfinţenia. Filistenii au biruit pe israeliteni şi au ucis oastea lor ca la 30.000. Ei au luat chivotul Legii şi l-au dus în robie, omorînd pe amîndoi fiii lui Eli, care erau lîngă chivot; şi aşa au căzut amîndoi de ascuţişul sabiei, după cuvîntul Domnului. Astfel Dumnezeu îi dă la pedeapsă pe cei de sub stăpînire, pentru păcatele celor mai mari şi pentru faptele cele necurate ale slujitorilor altarului, lăsînd sfintele altare spre stăpînirea mîinilor păgîneşti şi bisericile lor în pustiire. Fiii lui Eli, care erau preoţi în locul tatălui lor cel îmbătrînit, judecători şi îndreptători a tot Israelul, aceia au mîniat pe Dumnezeu prin fărădelegile lor şi tot Israelul a suferit printr-înşii pedeapsă de la Dumnezeu. Din pricina lor chivotul Domnului a fost dat în mîinile cele necurate ale celor de altă seminţie. Astfel fiind biruită tabăra lui Israel, un bărbat din seminţia lui Veniamin, cu numele Iemeneiu, fugind de la război, a venit în Silom, avînd hainele rupte şi ţărînă pe capul lui. Acela spunea prin cetate de uciderea taberelor, şi toată cetatea a strigat cu glas de plîngere. Iar Eli şedea pe scaunul său lîngă uşile bisericii Domnului, şi inima lui era în spaimă mare pentru chivotul lui Dumnezeu. Deci, auzind glasul strigării poporului, a zis către cei ce erau înaintea lui: Ce este această strigare? Şi a venit la Eli omul acela, care era din tabără, şi i-a zis: “Eu am scăpat astăzi de la război”. Eli i-a zis: “Ce s-a făcut acolo, fiule?” El a zis: “Bărbaţii lui Israel sînt biruiţi de cei de altă seminţie, şi au fugit din faţa lor. Luptă mare s-a făcut între popoare, încît amîndoi fiii tăi au murit, iar Chivotul Legii este luat de biruitori”. Eli, cînd a auzit de luarea chivotului lui Dumnezeu, îndată a căzut pe spate de pe scaun, i s-a sfărîmat spatele şi a murit; căci era un om bătrîn şi greoi, avînd 98 de ani. Apoi cei de altă seminţie, după biruirea oştirii lui Israel, luînd chivotul lui Dumnezeu, l-au dus în cetatea lor; iar Azot dănţuia şi se lăuda că au robit pe Dumnezeul lui Israel. Ei l-au dus pe el în capiştea zeului lor, Dagon, şi l-au pus împreună cu idolul lor; iar a doua zi, intrînd în capiştea lui Dagon, au găsit pe zeul Dagon căzut la pămînt şi zăcînd cu faţa în jos înaintea chivotului lui Dumnezeu. Deci, ridicîndu-l de la pămînt, l-au pus la locul său; dar dimineaţa iarăşi sculîndu-se, au intrat în capişte şi au găsit pe Dagon, nu numai căzut înaintea chivotului lui Dumnezeu, dar şi sfărîmat. Capul şi amîndouă gleznele picioarelor lui erau luate fiecare deosebit şi aruncate în prag, iar amîndouă palmele mîinilor lui zăceau lîngă uşă; astfel că numai trupul lui Dagon rămăsese. Dar nu numai pe Dagon, zeul filistenilor, l-a pedepsit puterea lui Dumnezeu, care era chivotul, ci şi pe toţi filistenii şi pămîntul lor, căci i-a lovit pe ei, de la mic pînă la mare, cu neobişnuite boli şi cu bube pline de puroi şi din această pricină mureau mulţi, iar cei ce erau vii, pătimind de rănile cele cumplite, scoteau ţipete de durere, încît glasul strigării lor se suia pînă la ceruri. Încă şi pămîntul se umpluse de şoareci care mîncau toate, şi din această pricină se împuţise de mulţimea şoarecilor. Filistenii, cunoscînd că Dumnezeul lui Israel îi pedepseşte pentru chivotul Său luat în robie, l-au trimis pe el iarăşi la israeliteni însoţit cu daruri de aur. Despre aceasta se scrie pe larg în cele dintîi cărţi ale împăraţilor. Noi însă să ne întoarcem la povestirea care ne stă înainte, despre Sfîntul Prooroc Samuil. După războiul acela şi după moartea preotului şi judecă-torului lui Israel, Eli, şi a fiilor lui, israelitenii au fost 20 de ani sub jugul robiei filistenilor, stăpîniţi de vrăjmaşii săi şi dîndu-le lor dajdie. După 20 de ani, Dumnezeu, văzînd primejdia poporului Său cel strîmtorat de filisteni, S-a milostivit spre dînşii şi a voit să-i izbăvească pe ei din mîinile vrăjmaşilor lor; deci, a ridicat mai întîi între ei pe propovăduitorul pocăinţei, pe acest credincios rob şi preot al său, pe proorocul Samuil; pentru că în alt chip nu voia Domnul să miluiască pe poporul Său, fără numai prin pocăinţă. Sfîntul Samuil propovăduia la toate seminţiile lui Israel, zicînd: “Dacă vă întoarceţi cu toată inima către Domnul, lepădaţi zeii cei străini din mijlocul şi din dumbrăvile voastre şi gătiţi-vă inimile spre El, slujindu-I Lui singur, căci El vă va izbăvi din mîinile celor de altă seminţie”. Popoarele au ascultat şi au crezut cuvintele lui Samuil, căci cuvintele lui erau nemincinoase. Atunci fiii lui Israel au lepădat zeii cei străini ai lui Baal şi dumbrăvile lui Astarot, şi au început a sluji Domnului. Ei aveau pe Sfîntul Samuil ca prooroc, preot, judecător şi îndreptător. Sfîntul Samuil a poruncit ca să se adune la dînsul – în cetatea Masifat -, toţi israelitenii, la un munte înalt, ca acolo să facă pocăinţă şi sobornicească rugăciune către Dumnezeu. Adunîndu-se popoarele lui Israel la Samuil, proorocul lui Dumnezeu, şi rugîndu-se, posteau şi-şi mărturiseau păcatele, zicînd: “Am greşit înaintea Domnului”. Iar Sfîntul Samuil, ca un preot, aducea jertfă lui Dumnezeu pentru iertarea păcatelor lor. Atunci filistenii, cei de altă seminţie, auzind de adunarea poporului lui Israel şi socotind că el se găteşte de război împotriva lor, au năvălit fără de veste asupra lui înarmaţi în putere, vrînd să-i piardă desăvîrşit. Auzind fiii lui Israel că vrăjmaşii sînt aproape, s-au temut şi au zis către Samuil proorocul lui Dumnezeu: “Nu tăcea, ci roagă-te către Domnul Dumnezeul nostru, ca să ne izbă-vească din mîinile celor de altă seminţie”. Iar Sfîntul Samuil îi întărea pe ei, ca să nu fie fricoşi, ci să se roage Domnului şi să nădăjduiască spre El. El se ruga şi singur pentru ei, înălţînd arderi de tot, iar Domnul l-a ascultat pe el. Samuil încă nu isprăvise jertfa şi cei de altă seminţie se apropiaseră de ei. Dar Dumnezeu a tunat tare în ziua aceea, asupra celor de altă seminţie, dînd asupra lor tunete şi fulgere înfricoşătoare, încît ei, tulburîndu-se de frică, au căzut înaintea israelitenilor. Ieşind bărbaţii israeliteni din cetatea Masifat, au gonit pe vrăjmaşii lor şi i-au bătut, fugărindu-i pînă în valea Betfor. Israelitenii au bătut pe filisteni cu ajutorul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfîntului Samuil, plăcutul Lui, şi pentru pocăinţa lor. Astfel a smerit Domnul pe cei de altă seminţie înaintea poporului Său, iar ei n-au mai îndrăznit să meargă în hotarele lui Israel în toate zilele lui Samuil, şi cetăţile ce le luaseră de la israeliteni le-a întors înapoi. Deci, pacea poporului lui Dumnezeu era în toate zilele judecăţii şi stăpînirii Sfîntului Samuil, căci povăţuia bine pe toţi israelitenii. El cerceta cetăţile şi îndrepta pe cei ce aveau trebuinţă de îndreptare, judecînd drept şi fără de plată, pentru că de la nimeni nu primea daruri nici nu judeca, căutînd la faţă. Întoarcerea lui era la Armatem unde s-a născut, că acolo era casa lui. Acolo judeca el pe Israel, şi tot acolo a zidit altar Domnului. Sfîntul Samuil, judecînd pe Israel mulţi ani, a îmbătrînit, şi a pus în locul său pe doi fii ai săi, Ioil şi Avia, ca să fie judecătorii popoarelor. Dar ei n-au voit să umble în căile lui, ci s-au abătut în urma lăcomiei şi au început a lua daruri de la cei ce căutau judecăţi – judecînd cu plată -, şi astfel făceau judecăţi nedrepte. Deci, bărbaţii lui Israel au mers la Sfîntul Samuil şi i-au zis: “Iată, tu ai îmbătrînit, iar fiii tăi nu umblă pe calea ta; deci, să pui împărat peste noi, ca să ne judece şi să ne îndrepteze, precum au şi celelalte neamuri împăraţii lor”. Aceste cuvinte n-au fost plăcute înaintea lui Samuil, pentru că nu cereau să-şi pedepsească fiii, sau să-i îndepărteze de la judecători, lucru care era gata să-l facă, ci cereau să le pună împărat. Deci, poporul stătea asupra-i, zicîndu-i: “Dă-ne împărat, ca să ne judece.” Atunci Samuil s-a rugat către Domnul, iar Domnul a zis: “Ascultă glasul popoarelor acestea şi fă precum cer, că nu te-au defăimat pe tine, ci pe Mine, ca să nu împărăţesc peste ei. Spune-le însă stăpînirea împăratului care va împărăţi peste dînsele”. Samuil a grăit către popoare: “O, bărbaţi ai lui Israel, să ştiţi că va stăpîni peste voi împăratul pe care îl cereţi. El va lua pe fiii voştri şi îi va face slujitorii lui. Îi va îmbrăca în arme, pe cai îi va pune şi le va porunci să alerge înaintea caretelor sale. Îi va pune polcovnici şi sutaşi, şi încă îi va robi pentru mine. Îi va face să are ţarinilor sale, secerători secerişurilor sale, culegători viilor sale, şi lucrători la toate lucrurile plăcute lui. Fetele voastre le va lua la fierberile de mirosuri, la bucătării şi la pitării. Satele, viile, măsli-nişurile şi toate bunătăţile le va lua şi le va da slugilor sale; iar seminţele, viile şi ţarinile ce vă vor rămîne vouă le va zeciui, adică şi din acelea să-i daţi a zecea parte. Asemenea şi slugile şi dobi-toacele voastre cele mai bune le va lua de la voi pentru el, şi voi veţi fi robii lui, şi veţi striga îngreuiaţi în zilele acelui împărat, dar Domnul nu vă va auzi, pentru că singuri aţi cerut împărat”. Astfel grăindu-le Sfîntul Samuil, popoarele nu au voit să asculte cuvintele lui, ci strigau către dînsul: “Vrem împărat, ca să fim şi noi cum sînt celelalte neamuri, adică împărat care să ne judece pe noi şi să ne ducă la război împotriva vrăjmaşilor”. Sfîntul Samuil le-a poruncit să se ducă fiecare la locul lui, pînă ce Dumnezeu le va arăta un bărbat vrednic de împărăţie. În seminţia lui Veniamin, în cetatea ce se numea Gava, era un om anume Chiş, şi acela avea un fiu pe care îl chema Saul, frumos la mărimea statului şi bun. Nu era altul între fiii lui Israel mai bun decît el. Chiş pierduse asinii şi a trimis pe Saul, fiul său, cu o slugă, să-i caute. Căutîndu-i şi străbătînd pretutindeni, nu-i găseau, apoi s-au apropiat de muntele Sifa, unde era cetatea şi casa Sfîntului Samuil. Saul a zis către sluga sa: “Să ne întoarcem la tatăl meu, că mi se pare că se întristează mai mult de noi decît de asini.” Sluga i-a zis: “Iată, aici în cetate este omul lui Dumnezeu, cel mai înainte-văzător, care spune celor ce se duc la dînsul, cele ce au să fie; deci să mergem la dînsul, poate ne va spune unde vom putea afla asinii. “Ei s-au dus la omul lui Dumnezeu. Însă Domnul spusese mai înainte Sfîntului Samuil toate despre Saul şi i-a poruncit, ca pe acela să-l ungă împărat al lui Israel. Sfîntul Samuil, văzînd pe Saul, fiul lui Chiş, l-a primit cu dragoste, şi i-a zis să nu se mîhnească pentru asini, că s-au aflat. Deci, l-a odihnit la el în ziua şi noaptea aceea. A doua zi, liberîn-du-l, a luat un vas cu untdelemn şi l-a turnat pe capul lui Saul, apoi l-a sărutat şi i-a zis: “Uite, Domnul te-a uns pe tine pentru împărăţia popoarelor Sale din Israel şi vei împărăţi peste popoarele Domnului şi le vei mîntui din mîinile vrăjmaşilor lor dimprejur.” Această ungere s-a făcut în taină, ca o proorocie a împărăţiei lui Saul ce avea să fie. Sfîntul Samuil a spus lui Saul cel uns toate cele ce aveau să i se întîmple în cale, zicîndu-i: “Acest semn să-ţi fie, că Domnul te-a uns împărat; că, plecînd astăzi de la mine, vei vedea doi bărbaţi lîngă mormîntul Rahilei, în hotarele lui Venia-min în Silom, care îţi vor zice: S-au aflat asinii pe care îi căutaţi şi tatăl tău a lepădat grija pentru asini, iar acum se îngrijeşte foarte mult de voi! Apoi, cînd vei pleca de la acei doi bărbaţi şi vei merge la dumbrava Taborului, vei afla acolo trei bărbaţi suindu-se la Dumnezeu în Vetim cu aducere de jertfe, unul aducînd trei capre, altul, trei saci de pîine, iar al treilea, un butoi cu vin. Aceia ţi se vor închina şi-ţi vor da două pîini. Apoi te vei sui în muntele Domnului şi vei întîmpina ceata proorocilor. Acolo se va pogorî peste tine Duhul Domnului şi vei prooroci cu dînşii. Aceste semne cînd le vei vedea împlinindu-se, după cuvîntul meu, să ştii că Dumnezeu este cu tine!” Saul plecînd de la Sfîntul Samuil, toate i s-au întîmplat aşa precum i le spusese proorocul. După aceasta, Sfîntul Samuil a poruncit tuturor popoarelor să se adune la Domnul în cetatea Masafit. Deci, ducîndu-se şi el acolo, a zis către fiii lui Israel: “Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul lui Israel: Eu sînt Cel ce am scos pe părinţii voştri din pămîntul Egiptului. Eu sînt Acela care v-am scos din mîinile lui Faraon şi de la toţi împăraţii care vă mîhneau; iar voi M-aţi defăimat astăzi pe Mine, Dumnezeul vostru, Cel ce v-am mîntuit de toate răutăţile şi ziceţi că vă trebuie împărat, ca să domnească peste voi; deci, să fie după dorinţa voastră”. Samuil, zicînd acestea, a pus înaintea Domnului toate seminţiile lui Israel, după steagurile lor şi a început a arunca sorţi, din care seminţie să le aleagă împărat; şi a căzut sorţul pe seminţia lui Veniamin. Apoi a aruncat iar sorţi din seminţia lui, care să fie din bărbaţii cei vestiţi, şi a căzut sorţul pe Saul, fiul lui Chiş. Ei îl căutau pe Saul prin mijlocul lor dar nu l-au aflat, pentru că se ascunsese într-o casă, făcîndu-se nevrednic de o cinste înaltă ca aceea, şi fugea de dînsa. Dar Domnul l-a făcut arătat şi, popoarele, alergînd împreună cu Samuil, l-au luat de acolo şi, aducîndu-l, l-au pus în mijlocul soborului şi le era la statură mai înalt decît toate popoarele. Samuil a zis către popor: “Vedeţi pe cine a ales Domnul, că nici unul din voi nu este ca el”. Toate popoarele s-au bucurat şi au strigat: “Să trăiască împăratul nostru!” Atunci Samuil a pus înaintea popoarelor legi împărăteşti, a scris o carte din acele legi şi a pus-o înaintea Domnului. Dar nu s-a întărit atunci desăvîrşit împărăţia lui Saul, fiindcă erau unii care cîrteau şi nu se învoiau. Atunci Samuil a eliberat toate popoarele, ducîndu-se fiecare la locul său. Apoi s-a dus şi Saul la casa sa, în cetatea care se numea Gava, şi s-au dus cu dînsul şi fiii celor puternici, ale căror inimi le plecase Domnul spre Saul. Iar fiii celor potrivnici au zis: “Oare acesta ne va izbăvi din mîinile vrăjmaşilor noştri?” Şi îl necinsteau pe el, neaducîndu-i daruri, dar Saul se făcea că nu aude ocările lor. După o lună, Naas, împăratul amonitenilor, a venit cu putere mare asupra cetăţii care se numea Iavis a Galaadiei, cea din ţinutul lui Manase, şi a tăbărît asupra ei cu tărie. Cetăţenii cei înconjuraţi, văzînd puterea cea mare a lui Naas, i-au zis: “Să ne pui aşezămînt şi noi îţi vom sluji ţie”. Naas le-a răspuns: “Aşezămîntul pe care îl voi pune este acesta, că voi scoate fiecăruia din voi ochiul cel drept şi voi pune ocară asupra lui Israel”. Atunci cetăţenii au trimis la Saul, rugîndu-l să le ajute şi să-i scape din înconjurarea aceea. Saul a trimis îndată în toate hotarele lui Israel, şi, adunînd degrabă oaste multă şi luînd cu dînsul şi pe Sfîntul Prooroc Samuil, s-a dus fără de veste asupra lui Naas, împăratul amonitenilor. El a năpădit asupra lui foarte de dimineaţă, a biruit oastea lui şi a izgonit-o, omorînd chiar şi pe împărat. Atunci popoarele lui Israel au zis către proorocul lui Samuil: “Cine este cel ce zicea să nu împărăţească Saul peste noi? Daţi-ni-i nouă pe aceia ca să-i ucidem”. Saul a zis: “Să nu moară nici unul pentru mine în ziua de acum, că Domnul a făcut astăzi mîntuirea lui Israel”. Sfîntul Samuil a grăit către popoare: “Veniţi să mergem în Galgal, să înnoim acolo împărăţia!” Toate popoarele s-au dus acolo şi Samuil la arătare a uns pe Saul la împărăţie înaintea Domnului. Şi au jertfit acolo înaintea Domnului jertfele cele de pace, veselindu-se Saul foarte mult şi împreună cu dînsul toţi bărbaţii lui Israel. Popoarele veselindu-se pentru împăratul lor cel pus din nou, cu care cîştigaseră biruinţa asupra amonitenilor, Sfîntul Samuil a zis către dînşii: “Am ascultat glasul vostru pentru toate cîte m-aţi rugat şi v-am pus împărat, acum împăratul merge înaintea voastră, iar eu am îmbătrînit mergînd cu voi din tinereţile mele pînă în ziua de astăzi; de aceea, să-mi spuneţi acum înaintea lui Dumnezeu şi înaintea unsului meu, împăratul vostru: “Am luat eu de la cineva din voi vreun viţel, vreun asin sau altceva? V-am făcut eu vreo strîmbătate sau silă, sau am luat din mîinile cuiva plată sau oricare dar? Spuneţi dacă am făcut ceva din acestea şi vă voi întoarce”.

Popoarele au zis către dînsul: “Nu ne-ai făcut strîmbătate în nimic, nici ne-ai silit, nici ne-ai jefuit, nici plată n-ai luat de la noi, nici oarecare daruri”. Samuil a zis către dînşii: “Martor este Domnul în această zi şi unsul Lui, împăratul vostru, că n-aţi avut pricini asupra mea, pentru care v-ar fi trebuit împărat, deoarece singur Domnul era împăratul vostru şi vă povăţuia prin diferiţi judecători, scăpîndu-vă din mîinile vrăjmaşilor voştri. Dar ca să înţelegeţi că răutatea voastră este mare înaintea Domnului, fiindcă aţi cerut împărat, iată, acum veţi vedea semnul”. Zicînd aceasta a început a se ruga Domnului. Ziua era senin şi uscat – vreme de seceriş – dar deodată au început tunete mari, fulgere înfricoşate şi din nori vărsînd ploaie puternică, încît s-au temut toate popoarele de Domnul şi de Samuil. Atunci ei au zis către Samuil: “Roagă-te Dumnezeului Tău pentru robii tăi, ca să nu murim, pentru că vedem că am adus această răutate pentru păcatele noastre, cerînd împărat”. Şi a zis Sfîntul Samuil către ei: “Nu vă temeţi, că Domnul nu va părăsi poporul Său. De acum fiţi lîngă împăratul vostru şi slujiţi Domnului cu toată inima voastră, şi voi cu împăratul să faceţi voia Lui, iar eu nu voi înceta a mă ruga Domnului pentru voi, numai să vă temeţi de Dînsul. Să-i slujiţi în adevăr, ştiind toate minunile şi facerile de bine ce v-a făcut vouă; iar dacă veţi încerca a face rele, atunci veţi pieri împreună cu împăratul vostru”. Astfel zicînd Sfîntul Samuil către popoare, a lăsat puterea judecătoriei şi lua aminte numai la aducerea jertfei. Împărăţind Saul în Israel, a început după o vreme a se îndă-rătnici şi a mînia pe Dumnezeu. El a îndrăznit după o vreme a se atinge de rînduiala preoţească, ca să aducă jertfe lui Dumnezeu fără Samuil, preotul Lui. S-a arătat şi neascultător poruncii Domnului, cînd i s-a poruncit prin gura proorocului Său Samuil să meargă şi să piardă poporul lui Amalic, pentru o răutate veche a lor; că, mergînd popoarele în Egipt, la pămîntul făgăduit, le-au făcut mare împiedicare pe cale. Deci, i-a poruncit: “Să nu cruţi pe nimeni din ei, de la parte bărbătească la parte femeiască, de la tineri pînă la cei ce sug piept, de la capre pînă la oi şi de la cămile pînă la asini”. Adunînd împăratul Saul oaste multă, a mers asupra ţării lui Amalec, biruind puterea acelora; deci, robindu-le ţara, au ucis cu sabia tot poporul lui Amalec, pe bătrîni şi pe tineri, pe femei şi pe bărbaţi, cruţînd numai pe împărat. Saul şi poporul lui au luat pentru ei ce a fost mai bun din turmele lor, iar cele proaste şi defăimate le-au prăpădit. Asemenea şi toate bunătăţile lor le-au jefuit pentru ei, nepăzind porunca Domnului, ca să nu cruţe nimic, nici să ia pentru ei, ci toate să le dea pierzării. Apoi a fost cuvîntul Domnului către proorocul Samuil, zicînd: “M-am căit că am pus pe Saul la împărăţie, deoarece s-a întors de la Mine şi cuvintele Mele nu le-a păzit”. Samuil s-a mîhnit pentru Saul şi a strigat către Domnul, rugîndu-se toată noaptea pentru dînsul. Samuil, sculîndu-se de dimineaţă, a mers întru întîmpinarea israelitenilor care se întorceau de la război, şi a aflat pe Saul în Galgal singur, înălţînd Domnului ardere de tot. Văzînd împăratul pe Sfîntul Samuil, i-a zis: “Binecuvîntat eşti tu Domnului, că am făcut toate cîte mi-a grăit prin tine”. Sfîntul i-a zis: “Ce este glasul turmelor acestea în urechile mele şi glasul dobitoacelor pe care îl aud?” Împăratul a zis: “Le-am adus din Amalec, că cele ce erau bune le-au cruţat popoarele şi le-au adunat; iar cele ce erau mai proaste le-am ucis”. Sfîntul Samuil i-a zis: “Pentru ce n-ai ascultat glasul Domnului în toate cîte ţi-a grăit, şi te-ai pornit spre cîştiguri, şi ai făcut vicleşug înaintea Domnului?” Şi Saul a zis către Samuil: “Am ascultat glasul Domnului şi am făcut precum mi-a poruncit. Am dezrădăcinat pe Amalec, iar pe Agag, împăratul lor l-am prins şi l-am adus viu. Popoarele au luat dobîndă din turmele cele bune, oi au luat şi bivoli spre arderea cea de tot şi spre jertfa lui Dumnezeu”. Deci Sfîntul Samuil a zis către Saul: “Oare sînt plăcute lui Dumnezeu arderile de tot şi jertfele voastre? Nu era oare mai bine să ascultaţi porunca Lui? Ascultarea este mai bine primită Lui decît toate jertfele şi grăsimile cele de vaci. Precum este păcat de vrăjitorie, tot aşa este păcat şi de împotrivirea la porunca Domnului; precum este păcat închinarea la idoli, tot aşa este păcat a călca poruncile Lui. Dar, deoarece tu ai defăimat cuvîntul Domnului, apoi să ştii că te va defăima şi pe tine Domnul, şi casa ta nu va împărăţi întru Israel”. Saul a zis: “Am greşit de am călcat cuvîntul Lui şi cuvintele tale, pentru că m-am temut de popoare şi am ascultat glasul lor. Mă rog ţie, îndur greşeala mea şi te întoarce cu mine la jertfă, ca să mă închin lui Dumnezeu înaintea ochilor tăi”. Iar Sfîntul Samuil şi-a întors faţa, vrînd să plece de la el, dar Saul l-a apucat de marginea hainei şi a rupt-o, trăgînd la sine pe omul lui Dumnezeu. Deci, i-a zis Sfîntul Samuil: “Domnul a luat astăzi împărăţia lui Israel din mîna ta şi o va da aproapelui tău, cel mai bun decît tine”. Şi a zis Saul către Sfîntul Samuil: “Am greşit Domnului, dar nu mă ruşina înaintea bătrînilor lui Israel şi înaintea poporului meu; deci, întoarce-te cu mine, ca să mă închin Domnului Dumnezeului tău”. Sfîntul Samuil s-a întors cu Saul şi s-au închinat. Apoi el a zis către Saul: “Să-mi aduci aici pe Agag, împăratul lui Amalec”. Agag a venit la dînsul tremurînd şi zicînd: “O, cît de amară este moartea!” Sfîntul Samuil a zis către Agag: “Precum sabia ta a făcut fără de fii pe femei, tot astfel va rămîne şi maica ta fără de fii”. Atunci Sfîntul Samuil a înjunghiat pe Agag înaintea Domnului în Galgal, nu chinuindu-l, ci împlinind porunca Domnului. După aceea, Samuil s-a dus în Armatem şi Saul s-a dus la casa sa în Gava. Şi n-a mai văzut Sfîntul Samuil pe împăratul Saul pînă în ziua morţii sale, ci plîngea de pierzarea lui, fiindu-i jale. După cîtva timp, Domnul a zis către Samuil: “Pînă cînd plîngi tu pe Saul, pe care eu l-am lepădat, ca să nu împărăţească în Israel? Umple cornul tău de untdelemn şi mergi în Betleem la Iesei, că între fiii lui i-am aflat vrednic de împărăţie”. Şi a zis Sfîntul Samuil: “Cum voi merge? Că dacă mă va auzi Saul şi mă va ucide?” Domnul i-a zis: “Ia o junică şi, ducînd-o acolo, vei zice: Am venit să aduc jertfă Domnului; şi vei chema la jertfă pe Iesei şi pe fiii lui. Eu îţi voi arăta cele ce vei face şi-mi vei unge pe acela ce-ţi voi zice”. Deci, Sfîntul Samuil a făcut după cuvîntul Domnului, a mers în Betleem şi cei mai bătrîni s-au înspăimîntat de venirea lui şi au ieşit în întîmpinarea lui şi i-au zis: “O, înainte văzătorule, cu pace este intrarea ta?” Şi a zis sfîntul: “Pace! Am venit să aduc jertfă Domnului; deci, sfinţiţi-vă prin înfrînare şi prin rugăciune şi să veniţi la mine ca să fac jertfă”. După săvîrşirea jertfei, Sfîntul Samuil, mergînd la casa lui Iesei, i-a poruncit să aducă la dînsul pe fiii săi unul cîte unul. Deci, Iesei a adus la prooroc pe Eliav, cel mai mare fiu al său, şi, rugîndu-se, proorocul a întrebat pe Domnul dacă acesta este cel înainte ales de dînsul la împărăţie. Deci, Domnul a zis lui Samuil: “Nu căuta în faţa lui, nici la mărimea statului lui, căci l-am lepădat pe el; pentru că eu nu judec căutînd în faţă, omul caută la faţă, iar Dumnezeu caută la inimă”. Apoi Iesei a chemat pe Aminadav şi l-a pus pe el înaintea feţei lui Samuil, care a zis: “Nici pe acesta nu l-a ales Domnul”. Deci, Iesei a adus pe cei şapte fii ai săi înaintea lui Samuil, care a zis către dînsul: “N-a ales Domnul dintre aceştia”. Apoi Samuil iarăşi a zis către Iesei: “Nu mai ai alţi fii?” Iesei a zis: “Mai am încă unul, dar acesta paşte oile la iarbă”. Samuil a zis către Iesei: “Trimite şi adu-l aici pe el, că noi vom şedea pînă ce va veni el aici”. Apoi Iesei, trimiţînd, a adus pe David. Acesta era rumen şi frumos la ochi şi la faţă. Deci, a zis Domnul către Samuil: “Scoală-te şi-l unge pe el, că acesta este”. Deci, Samuil a luat cornul cu untdelemn şi l-a uns împărat în mijlocul fraţilor lui; iar duhul Domnului din acea zi a trecut peste David. Samuil, sculîn-du-se, s-a dus în Armatem în casa sa, unde sfîrşindu-se zilele bătrîneţilor sale, a adormit cu somn de moarte. Adunîndu-se tot Israelul, l-a plîns pe el şi l-a îngropat acolo, în casa cea din Armatem. Pe Sfîntul Prooroc Samuil l-a fericit cu laude Isus Sirah, zi-cînd: “Samuil, proorocul cel iubit al Domnului, a ridicat împărăţia şi a uns pe Saul şi pe David peste poporul Lui”. Domnul a judecat adunarea şi a cercetat cu legea pe Iacov prin rugăciunile lui, şi a fost cunoscut întru credinţa sa că este prooroc. El a chemat pe Domnul cel puternic, cînd îl împresurau vrăjmaşii, iar Domnul a turnat din cer, şi cu zgomot mare a fost auzit glasul lui. El a pierdut pe stăpînitorii Tirului şi pe toţi boierii filistenilor. Mai înainte de sfîrşitul său, Samuil s-a mărturisit înaintea Domnului şi a unsului Lui, că din averi şi pînă la încălţăminte n-a luat de la nimeni ceva. Lui nu i-a făcut ocară nici un om. După adormirea sa a proorocit şi a arătat împăratului Saul sfîrşitul lui. Apoi a înălţat din pămînt glasul său din proorocie, pentru ca să piardă fărădelegile popoarelor. Iar noi, păcătoşii, nădăjduindu-ne ca, prin rugăciunile acestui sfînt plăcut al lui Dumnezeu, să cîştigăm iertare de păcate şi mîntuire, slăvim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfîntul Duh, pe un Dumnezeu în Treime, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Notă – Cum Sfîntul Prooroc Samuil după adormirea sa a spus împăratului Saul moartea, caută despre aceasta în cartea împăraţilor, în cap. 28 şi în 11 zile ale lunii martie. Caută la pătimirea Sfîntului Mucenic Pione, iar pe urmă istoria pătimirii lui.

Troparul Sfantului Proroc Samuel

Praznuind pomenirea prorocului Tau Samuel, Doamne, printr-insul Te rugam, mantuieste sufletele noastre.

Tot in aceasta zi, facem pomenirea:
– Sfintilor treizeci si sapte de mucenici, care au marturisit in Vizia Traciei;
– Sfintilor Mucenici Sever si Memnon Chendirionul;
– Sfantului Mucenic Luchie, sfetnicul;
– Sfintilor Mucenici Iliodor si Soda.