Sfantul Nifon, patriarhul Constantinopolului

Sfantul Nifon s-a nascut in tinutul Peloponez din sudul Greciei, in perioada 1434-1440. A primit la botez numele Nicolae. Este tuns in calugarie de vestitul pustinc Antonie, moment in care primeste numele Nifon. In anul 1483 este chemat la slujirea arhiereasca, in scaunul de Mitropolit al Tesalonicului, iar dupa numai trei ani, ajunge patriarh al Constantinopolului in locul lui Simeon, trecut la cele vesnice. Sultanul Baiazid al II-lea l-a indepartat din scaun in anul 1488. Sfantul Nifon ajunge in Manastirea Sfantului Ioan Prodromul (Botezatorul) din insula prezenta in fata orasului Sozopolis (Bulgaria de azi). Aici a ridicat un schit si a petrecut pana in anul 1496 cand a fost chemat din nou la conducerea Patriarhiei Ecumenice. Dupa numai doi ani si cateva luni, este din nou exilat de turci in Adrianopol. Aici il va cunoaste pe domnitorul Radu cel Mare al Tarii Romanesti (1495-1508). Radu cel Mare il va aduce in 1504 in Tara Romaneasca pentru a conduce si reorganiza Biserica. O insotire nelegiuita la Curtea Domneasca a lui Radu cel Mare, intre sora acestuia si un boier moldovean casatorit, a facut ca Sfantul Nifon sa se retraga la Manastirea Vatoped din Sfantul Munte, apoi la Manastirea Dionisiu, unde isi va da duhul pe 11 august 1508. Cand Neagoe Basarab ajunge domnitor, aduce moastele Sfantului Nifon in Tara Romaneasca, spre curatirea si stergerea greselii lui Radu Voda. Gavriil Protul noteaza in lucrarea despre viata Sfantului Nifon: „Au dus, apoi, sicriul si l-au pus deasupra mormantului lui Radu Voda, rugandu-se toata noaptea, impreuna cu Neagoe Voda, sfintiei sale pentru iertarea pacatului lui Radu Voda, care fara dreptate a lepadat pre Sfantul de la sine si l-a gonit din tara. Si – mare minune! – spre sfarsitul utreniei, vrand Dumnezeu sa arate aievea iertarea pacatului lui Radu Voda si al altora, care facusera nevoie si scarba sfantului, a vazut singur Neagoe Voda descoperire ca aceasta de la Dumnezeu: s-au rupt scoabele cele de fier si acoperamantul mormantului lui Radu Voda si degraba s-au desfacut marmurile, iar dinlauntrul s-a ivit trupul lui Radu groaznic si intunecat, plin de puroi si de putoare. S-a deschis si sicriul sfantului Nifon si a izvorat de la sfantul izvor de apa, care a spalat tot trupul lui Radu Voda, aratandu-l luminat. Apoi toate incuietorile si pietrele singure s-au inchis si s-au aratat lui Neagoe si a facut mare multumire“. Aratandu-i-se domnitorului in chip minunat aceasta impacare, a poruncit ca moastele sfantului Nifon sa fie asezate intr-un sicriu de argint, poleit cu aur si pietre scumpe si inapoiate Manastirii Dionisiu. Monahii acestei manastiri in semn de multumire, i-au daruit lui Neagoe Basarab capul si mana dreapta a Sfantului Nifon. Moastele au fost depuse in Manastirea Curtea de Arges, iar in anul 1949 au fost mutate in Biserica „Sf. Dumitru“, Catedrala Mitropoliei Craiovei, unde se afla si in prezent. Sfantul Nifon este primul sfant canonizat pe pamant romanesc si cel care a alcatuit Rugaciunea de Dezlegare care se citeste la Slujba inmormantarii.

Acest dumnezeiesc parinte al nostru Nifon era din Moreea. El s-a nascut din parinti straluciti in lume si de bun neam; dar mai straluciti si mai de bun neam cu dreapta credinta si cu fapta buna, care se numeau Manoil si Maria. Din Sfantul Botez el a fost numit Nicolae si, venind in varsta, a fost dat la scoala ca sa invete Sfintele Scripturi. Deci, avand din inceput cugetari batranesti, el nu se indeletnicea cu jocuri copilaresti, ca ceilalti copii, ci, ca albina cea inteleapta, mergea la dascali intelepti si imbunatatiti ca sa adune mierea faptei bune, facandu-se ascultator si urmator tuturor invataturilor si pildelor celor bune si folositoare de suflet. El era inca si atata de istet la minte, incat in putina vreme a intrecut la invatatura pe cei care invatau impreuna cu dansul. Citea adeseori si Vietile Sfintilor Parinti si se veselea sufletul lui, sarguindu-se, dupa putinta, sa urmeze faptelor lor celor bune. El era si pazitor minunat al intregii intelepciuni, pentru ca s-a dat cu multa osardie la infranare, mancand putina paine si band putina apa, doar pentru a-si potoli trebuinta trupului. Asemenea se nevoia si la toate celelalte fapte bune. In zilele acelea a trecut pe la scoala un ieromonah cu numele Iosif, dascal desavarsit si foarte imbunatatit. Bunul Nicolae a petrecut impreuna cu dansul vorbind mult, apoi l-a rugat sa-l ia cu el, fara sa stie altcineva, pentru ca se temea sa nu-l impiedice cumva. Iar Iosif primindu-l cu bucurie, Nicolae s-a dus pe ascuns si a invatat de la el filosofia. Si mergand la Epidauron, au auzit ca in partile acelea sihastrea un batran cu numele Antonie, foarte imbunatatit si urmator intru toate lui Antonie cel Mare. Deci s-au dus la dansul amandoi, ca sa-l intalneasca si sa ia binecuvantare; iar dupa ce au vorbit din destul cu dansul si au auzit dumnezeiestile lui cuvinte, s-au veselit cu sufletul. Apoi Iosif, luand desavarsita rugaciune a batranului, s-a dus, iar Nicolae, aruncandu-se la picioarele lui Antonie, l-a rugat cu lacrimi sa ramana cu dansul. Dar Antonie, punandu-i inainte ostenelile pustniciei, petrecerea cea aspra, si mai ales tineretea varstei lui, se sarguia sa-l opreasca pe el de la aceea. Insa Nicolae, fiind aprins de dumnezeiescul dor, si mai mult il ruga si zicea: „Orice imi vei porunci, parinte, cu bucurie te voi asculta, numai sa nu ma lipsesti de insotirea ta”. Si vazand batranul osardia lui cea mare, l-a primit, i-a dat chilie si i-a pus randuiala cum sa se nevoiasca. Deci bunul Nicolae s-a dat cu totul la nevointele pustniciei, urmand intru toate pe batran, pe care, dupa putina vreme, l-a rugat sa-l imbrace in chipul monahicesc. Iar dumnezeiescul Antonie a zis catre dansul: „Fiule, fiindca voiesti sa iei si chipul monahicesc, sa stii ca trebuie sa te dai la mai multe nevointe si osteneli pustnicesti, ca sa nu te afle vrajmasul dormind si sa te rupa, ca un bantuitor si zavistnic ce este noua, monahilor; de aceea se cuvine sa ne nevoim ca sa dobandim vesnica viata, prin calea cea stramta si necajita”. Aceasta si altele multe zicand batranul catre el, l-a imbracat in chipul monahicesc, punandu-i numele Nifon. De atunci fericitul Nifon se nevoia mai mult la toate nevointele petrecerii monahicesti. Iar cand ii venea lui gand de bogatie sau aducere aminte de parinti, pe care vrajmasul nu inceta a i le aduce ca sa-l biruiasca, atunci alerga indata la batran, cadea cu lacrimi la picioarele lui si se marturisea. Si imputernicindu-se de la el si mangaindu-se, lua rugaciunea si binecuvantarea batranului si se ducea in chilia sa. Iar lucrul mainilor sale era scrierea frumoasa, cu care isi scotea hrana vietii sale, pentru ca era preaiscusit si bun scriitor. Fericitul Nifon pazea inca si acestea: cuvant desert n-a vorbit niciodata, nici n-a ras in schit, nici carte bisericeasca n-a citit fara lacrimi si nici cuvant n-a grait candva fara binecuvantarea batranului sau. De aceea s-a facut desavarsit in toate randuielile monahicesti, dar n-a trecut multa vreme si de-a pururea pomenitul Antonie a adormit intru Domnul, iar Nifon plangea nemangaiat pierderea duhovnicescului sau parinte. Deci ingropandu-l pe el si stand multa vreme singur intru liniste, a auzit ca in cetatea Nardei este un dascal intelept si foarte imbunatatit, cu numele Zaharia, care mai inainte cu putine zile ar fi venit din Sfantul Munte. Si, dorind sa se indulceasca de la dansul de roadele intelepciunii si sa invete si randuielile Sfantului Munte, s-a dus la el si, marturisindu-se, l-a rugat sa petreaca impreuna cu dansul. Iar Zaharia, primindu-l pe el, il invata sarguinta lui cea dorita. Dar fiindca in vremea aceea era mare amestecare si tulburare in biserici, pentru mincinosul sinod ce s-a tinut in Florenta de catre Ioan Paleologul, pe care rasaritenii nu voiau sa-l primeasca nicidecum, pentru aceasta inteleptul Zaharia impreuna cu sfintitul Nifon s-au dus la Ascalon, invatand in biserica pe crestini ca sa stea neclintiti in dreapta credinta si in hotararile Sfintilor Apostoli si ale Sinoadelor celor a toata lumea. Intorcandu-se de acolo, s-au dus in cetatea Truiei, iar stapani-torul Gheorghe, cu numele Skanderbeg, i-a primit cu toata cinstea si evlavia, caci auzise mai inainte de vestea lor si, primindu-i cu mare bucurie, i-a tinut cu dansul in palat, facandu-l si parinte duhovnicesc al sau pe preainteleptul Zaharia. Intr-acea vreme a murit in Constantinopol si imparatul Ioan Paleologul, iar in locul lui a imparatit Constantin, fratele sau, care, adunand sobor, a propovaduit ca neadevarat sinodul din Florenta. Deci, trecand putina vreme, cu judecatile lui Dumnezeu, turcii au supus Constantinopolul in anul 1453. Si era mare vifor si tulburare in toate partile din varsarile de sange ale razboaielor, iar crestinii fugeau din loc in loc ca sa se ascunda. Atunci si fericitii acestia s-au ascuns pentru o vreme intr-un munte, pana ce au incetat tulburarile, apoi s-au dus in cetatea Ahridonului, in care era o manastire a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, si au ramas intr-insa impreuna cu ceilalti frati. Iar sfintitul Nifon petrecea sarguindu-se la invataturile pe care i le dadea dascalul sau, Zaharia. Insa, in zilele acelea, arhiereul Nicolae al Ahridonului a adormit in Domnul si, adunandu-se episcopii, clericii si toata multimea, au rugat pe sfintitul Zaharia sa primeasca dregatoria arhieriei, ca unul ce era vestit tuturor pentru faptele bune si pentru intelepciunea lui. Iar el facandu-se netrebnic pe sine, zicea ca nu este vrednic sa ia asupra sa atata greutate de suflete asupra sa, care de-abia putea sa-si mantuiasca sufletul sau. Insa ei nu incetau rugandu-l si indemnandu-l, pana ce l-au induplecat a primi hotararea lor. Iar cateva zile dupa ce a fost hirotonit arhiereu Sfintitul Zaharia, fericitul Nifon a cerut sa-i dea binecuvantare sa se duca in Sfantul Munte sa se linisteasca. Iar arhiereul a zis catre dansul: „Fiule, acum aveam mare trebuinta sa te am impreuna cu mine, ca sa ma mangai si sa ma usurez de greutatea care, fara voia mea, s-a pus pe umerii mei, iar tu acum cauti sa ma lasi? Stii ca in vreme de nevoie sunt trebuinciosi prietenii si fiii, ca sa ajute parintilor cand se primejduiesc. Fiul meu, Nifone, sa nu ma lipsesti de vederea ta cea preafericita!” Cand arhiereul zicea acestea cu lacrimi, dumnezeiescului Nifon ii curgeau lacrimile ca paraul, incat nu putea sa-i dea raspuns. Deci in noaptea aceea au petrecut amandoi priveghind, iar arhiereul, adormind inspre ziua, a vazut in vis pe sfantul inger, zicandu-i: „Sa lasi pe Nifon sa mearga unde voieste, ca este vas ales al lui Dumnezeu”. Si dimineata, facand rugaciune, a eliberat pe dumnezeiescul Nifon, zicandu-i: „O, fiule, du-te unde te va povatui Domnul, pe Care il rog eu, nevrednicul, sa ma invredniceasca sa te vad iarasi in aceasta viata de acum, cand va voi pronia Lui cea dumnezeiasca”. Iar fericitul Nifon, luand impreuna calator rugaciunea arhiereului, a alergat la Sfantul Munte ca un vultur inaripat. Si, mergand la cinstita manastire a Vatopedului si inchinandu-se sfintelor minuni ale Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, a cautat si a gasit acolo multi barbati imbunatatiti, carora s-a facut osardnic ravnitor. Apoi mergand la Careia, a intalnit pe cel dintai al Muntelui, pe Daniil, om foarte imbunatatit si cu socoteala. Acela, vazandu-l pe el, s-a bucurat foarte mult si, sarutandu-l, a zis: „O, preaintelepte Nifone, eu m-am instiintat de la multi despre tine si m-am rugat lui Dumnezeu sa ma invredniceasca sa te vad mai inainte de moartea mea. Iata ca Preabunul Dumnezeu a auzit smerita mea rugaciune; pentru aceea te rugam sa inveti pe fratii care s-au adunat cu osardie pentru tine”. Iar Nifon, smeritul cugetator, a zis: „Preacuviosi parinti, nu sunt vrednic sa dau doctorie sanatosilor si iscusitilor doctori, ci mai vartos eu am trebuinta de vindecare de la dansii”. Atunci dumnezeiescul Daniil i-a zis: „Parinte, nu se cade sa pastrezi dumnezeiestile cuvinte numai pentru tine, ci sa le impartasesti si altora, ca sa le aduci folos”. Deci sfantul, plecandu-si capul si facand obisnuita metanie, a inceput sa graiasca preainteleptele lui cuvinte, incat toti se minunau de priceperea cuvintelor lui; caci era atat de dulce in vorbire, incat nimeni nu putea sa se desparta de dansul, iar de dulceata cuvintelor lui isi uitau si hrana cea trupeasca. Si umbland imprejurul schitului Careii, a gasit multi barbati imbunatatiti si sufletul lui se bucura. Apoi s-a dus si in sfintita Manastire a Pantocratorului, si zabovind destula vreme, s-a dus si la pestera care se numeste Criti, in care locuiau si vietuiau cu mare asprime pustnici minunati, de care minunandu-se pentru covarsitoarea lor rabdare, a ramas impreuna cu dansii, invatandu-se si traind din scrierea mainilor sale. Dupa acestea a fost chemat de proiestosii Lavrei celei Mari a Sfantului Atanasie sa mearga si acolo ca sa ia folos si ei din cuvintele lui cele curgatoare cu miere. Iar el, ca sa nu se arate neascultator, s-a dus cu bucurie, ca un urmator osardnic al Stapanului Hristos. Deci, invatandu-i multa vreme, a auzit si despre sfanta Manastire a Inainte-mergatorului, care se numeste a Dionisiului, ca intr-insa erau multi monahi imbunatatiti care pazeau toate randuielile petrecerii monahicesti, avand viata de obste si toate de obste, dupa randuiala Sfantului Vasile, si petreceau intocmai ca ingerii. Deci a iesit din lavra si a mers acolo. Si vazand greutatea si asprimea locului, atat s-a bucurat fericitul, incat i se parea ca vede pe dumnezeiescul Inaintemergator petrecand in munti si in pesteri, si mancand acride si miere salbatica. Si toata noaptea aceea a petrecut-o fara de somn, rugandu-l pe cinstitul Inaintemergator sa-l invredniceasca sa ramana in acel loc cinstit. Deci, facand metanie egumenului, indata s-a imbracat cu ingerescul si dumnezeiescul chip al schimniciei. Apoi, fiind rugat de frati sa ia dregatoria preotiei, a zis, ca un smerit cugetator, ca nu este vrednic. Apoi iarasi fiind rugat foarte mult, s-a supus si a fost hirote-sit citet si ipodiacon, iar dupa aceea a fost hirotonit diacon si preot. Astfel se nevoia mai mult intru nevointele cele duhovnicesti, la privegheri, la postiri, la rugaciune si la dragoste adevarata catre toti. Si, ca sa zic pe scurt, de trei ori fericitul Nifon era mare luminator, stralucind nu numai in Manastirea Dionisiu, ci si in tot Sfantul Munte, precum a marturisit un batran imbunatatit, cu numele Petronie. Acela, petrecand intr-o noapte afara din manastire impreuna cu dumnezeiescul Nifon, s-a sculat la miezul noptii ca sa se roage si a vazut pe sfantul ca statea drept si isi avea ochii si mainile inaltate la cer, fiind tot plin de o lumina care se suia pana la cer si stralucea peste tot, incat, din pricina acestei straluciri, Petronie a cazut la pamant ca un mort, iar sfantul l-a ridicat uimit. Si dupa ce si-a venit in fire, a cazut la picioarele lui, iar fericitul Nifon cauta sa ascunda de dansul dumnezeiasca vedenie. Petronie insa s-a dus in taina la egumen si i-a spus vedenia. Iar acela i-a raspuns: „Parinte Petronie, aceasta arata curatia cea desavarsita a barbatului si ca prin el se vor lumina multi. Pazeste-te insa sa nu spui aceasta altcuiva, ca sa nu auda si sa se duca de la noi, fugind de lauda; caci ne vom pagubi de un om ca acesta, pe care Dumnezeu ni l-a daruit ca scapare si intarire in zilele noastre”. In vremea aceea au venit acolo doi cetateni tesaloniceni spre inchinare la sfintitele manastiri ale Sfantului Munte. Si aflandu-se ei in Manastirea Dionisiu, in ziua in care sfantul a slujit Sfanta Liturghie in biserica cea soborniceasca, si auzind invatatura lui cea purtatoare de miere, s-au minunat, fiindca si ei erau invatati. Iar dupa sfarsit, intalnindu-se cu sfantul, s-au veselit de vorbele lui cele folositoare de suflet; apoi, intorcandu-se in patria lor, au spus toate cele ce auzisera si vazusera la dumnezeiescul Nifon. Iar in zilele acelea a murit Partenie, mitropolitul Tesalonicului, si adunandu-se episcopii si tot clerul tesalonicenilor, au hotarat cu totii de obste ca pastor al lor pe prea inteleptul Nifon. Deci, trimitan-du-se doi episcopi si clerici, s-au dus in cinstita Manastire Dionisiu si vorbind deosebi cu proiestosii, i-au rugat ca sa indemne pe sfant sa primeasca hotararea lor. Iar aceia, suspinand greu, au zis: „O, sfinti arhierei, cine este acela care sa dea altora pe dascalul lor? Noi, fiind flamanzi si insetati, cum sa dam mancarea si bautura noastra? Pana la atata a ajuns Tesalonicul cel vestit, incat sa nu aiba pe cineva vrednic de pastor si ati venit la noi, smeritii, sa ne lipsiti de lumina ochilor nostri, cand voi singuri vedeti in ce locuri prapastioase si greu de umblat locuim, incat ne lipsim si de cele de nevoie ale trupului? Domnul ne-a trimis noua mangaietor in necazurile noastre si noi, ticalosii, sa ne lipsim acum de dansul? Acest lucru ni se pare foarte greu, caci cu adevarat mare primejdie ne va urma noua, de ne vom pagubi de un astfel de luminator, apoi si toti fratii cu adevarat vor patimi suparare nemasurata”. Zicand acestea, proiestosii s-au dus. Atunci episcopii si clericii, vazand ca n-au facut nimic, rugau cu lacrimi fierbinti pe Dumnezeu si pe inaintemergatorul Ioan sa nu se duca inapoi deserti; iar sfantul, intreband pe egumen despre dansii, nu i-a dat nici un raspuns, din pricina mahnirii lui celei nemarginite pe care o avea. Dar sfantul, fiind luminat de darul Sfantului Duh, a priceput si i-a zis lui: „Nu te mahni, parinte, ca eu voi fi cu voi si intr-acest loc mantuitor de suflete am sa-mi dau datoria cea de obste, dupa cum am rugat pe dumnezeiescul Ioan Inaintemergatorul, cand am venit in manastire, si a ascultat rugaciunea mea”. Iar egumenul a zis catre dansul: „Faca-ti-se tie, iubite, dupa cum ai cerut de la dumnezeiescul Inaintemergator. Insa ii vezi pe aceia despre care m-ai intrebat? Ei sunt episcopi ai Tesalonicului si sunt trimisi de tot clerul si poporul sa te ia pe tine ca pastor al lor, si noi ramanem orfani fara tine! Deci eu, mai ales, nu te voi mai vedea pe tine!” Iar aceasta o zicea fiind luminat de Dumnezeu, caci fericitul Nifon cand a venit a doua oara la manastire, egumenul era mort si nu l-a mai vazut pe el, dupa cum a proorocit. Deci acestea zicandu-le, ii curgeau lacrimile ca paraul. Si auzindu-le acestea Nifon, smeritul cugetator, a cazut la pamant in biserica si, udand pamantul cu lacrimi, zicea: „Cine sunt eu, puturosul si pacatosul, sa primesc acest fel de jug prea greu asupra grumazului meu cu totul ranit?” Atunci fratii, auzind tanguirea sfantului, au alergat cu totii la biserica, ca sa vada care era pricina mahnirii lui; iar egumenul, vazand ca s-au adunat toti fratii la biserica, le-a spus toate ale episcopului si clericilor. Si cum au auzit fratii acestea, au inconjurat pe sfant, plangand si tanguindu-se atat de mult, incat au auzit aceasta episcopii si clericii, care, venind inauntru, au dat in mainile sfantului scrisorile clerului din Tesalonic. Iar sfantul, plangand, zicea: „Eu, sfintiti arhierei, fiindca sunt cu totul ranit de multele mele pacate, am venit in locul acesta ca sa ma linistesc si sa ma sfarsesc; deci cum pot sa fug de calea pocaintei si sa iau asupra mea grija de atatea suflete, cand abia pot sa-mi mantuiesc sufletul meu cel pacatos?” Episcopii au zis: „Parinte, sa nu te arati impotrivitor dumnezeiestii hotarari, ca toti de obste, cu o socoteala si un glas, te cer pe tine a fi pastor al lor”. Atunci egumenul, ca luminat de Sfantul Duh, a zis: „Du-te, cinstite parinte, ca asa este voia lui Dumnezeu, ca sa inmultesti talantul si sa se mantuiasca multi prin tine! Adu-ti aminte totdeauna de acest sfintit locas, de dragostea noastra si a fratilor si ajuta-ne noua cu desele tale rugaciuni, si orice vei putea alt lucru trupesc de nevoie spre chiverniseala noastra; iar noi te vom avea pe tine intotdeauna intru pomenirea noastra, ca pe un vietuitor de obste si fiu al sfintitei noastre manastiri. Caci Domnul mi-a poruncit mie in noaptea aceasta sa nu-ti impiedic calea ta!” Acestea zicandu-le, a sarutat pe fericitul Nifon, asemenea l-au sarutat pe el si toti fratii cu lacrimi, iar el, pe urma, a zis: „Parintilor si fratii mei, fie voia Domnului precum hotarati, insa primejdie mare imi va urma mie, nevrednicului; de aceea, rugati-va Domnului pentru mine!” Deci, luand episcopii pe sfant, s-au dus bucurandu-se si, mergand ei in Tesalonic, a alergat atata multime de popor ca sa-l vada si sa ia binecuvantare, incat se indesa care sa apuce mai inainte. Iar Duminica l-au hirotonit pe el arhiereu si pastor al lor. Dupa cateva zile sfantul, vazand pe crestini tulburati de cei de un cuget cu latinii -adica cu papistasii -, si de noua izvodire a mincinosului sinod din Florenta, invata in fiecare zi dumnezeiestile dogme ale apostolilor si ale dumnezeiestilor sinoade, lepadand desavarsit nascocirile cele noi si dovezile cele sofistice ale latinilor, poruncindu-le sa pazeasca credinta ortodoxa curata. El ii mai mangaia pe dansii si pentru neorandu-ielile si ispitele agarenilor, care imparateau de curand, indemnandu-i sa rabde fara de cartire necazurile si pedepsele robiei, pentru nadejdea bunatatilor celor fagaduite, si sa pazeasca credinta neclintita. Iar pe bogatii cei nemilostivi si neinduratori ii indemna cu sfaturi intelepte sa fie milostivi si sa miluiasca pe cei saraci, pentru ca atata de milostiv si iubitor de saraci era, incat de multe ori, noaptea, el insusi ducea cele de trebuinta bolnavilor si neputinciosilor si cu dulceata cuvintelor sale tragea pe fiecare la dumnezeiasca voie. inca si pe multi necredinciosi, preainteleptul ii aducea la credinta in Hristos si in fiecare zi ii intorcea de la ratacirea lor. De aceea s-a auzit pretutindeni vestea despre el si multi alergau la dansul. Faima aceasta a ajuns inca si la biserica cea mare, incat si arhiereii doreau sa se indulceasca de dansul. Deci, dupa doi ani a fost chemat de toata adunarea arhiereilor la Constantinopol, pentru oarecare pricini de nevoie ale Bisericii. Si aceasta s-a facut cu iconomia lui Dumnezeu, ca sa se puna lumina in loc mai inalt si sa lumineze pe toti de obste. Deci mergand sfantul la Constantinopol, a fost primit cu toata cinstea de catre patriarh, de arhierei si de tot clerul si poporul, pentru fapta lui cea buna si ocarmuirea cea inteleapta a turmei sale. Acolo a aflat si pe dascalul sau, Zaharia, si, sarutandu-se unul cu altul, s-au bucurat peste masura. Deci s-a implinit rugaciunea dumnezeiescului Zaharia, care a zis ca se vor intalni iarasi in viata aceasta de acum. Iar dupa putine zile, preasfintitul Zaharia, imbolnavindu-se, s-a dus catre Domnul, si sfintitele lui moaste le-a ingropat dumnezeiescul Nifon cu cinste si cu evlavie. Apoi, dupa putina vreme a adormit intru Domnul si patriarhul Constantinopolului si, fara intarziere, toti arhiereii si clericii au pus, cu stapanire imparateasca, pe prea inteleptul Nifon in scaunul cel a toata lumea, desi el nu-l voia. Apoi, avand dumnezeiasca ravna in sfantul sau suflet, el propovaduia cu mare glas dogmele dumnezeiesti, invatand in fiecare zi ca un alt apostol, sfatuind, certand cu masura si sarguindu-se cu tot felul de chipuri sa izgoneasca pe lupi din turma lui Hristos si sa intareasca credinta ortodoxa. Deci, cu dumnezeiestile si prea inteleptele lui cuvinte, castiga si pe multi necredinciosi, care luau in taina dumnezeiescul Botez de la dansul si, imputernicindu-se cu rugaciunile lui, se lepadau de patrie si de neam, fugind departe, ca sa nu se primejduiasca de pagani. Deci Biserica lui Hristos se bucura avand un luminator ca acesta, care stralucea in toata lumea; caci in acele vremi nu se gasea un alt ierarh asemenea lui. Dar diavolul, uratorul de bine, n-a suferit sa vada niste bunatati ca acestea si a pornit pe niste clerici facatori de sminteala sa izgoneasca pe sfant departe de la turma lui si facand tovarasii impotriva bunului pastor, au navalit cu stapanire imparateasca, gonindu-l din patriarhie. Iar dumnezeiescul Nifon, nestiind pentru care pricina se izgoneste cu atata manie fara de socoteala, nu se dumirea si se mahnea, nu pentru ca a fost scos din scaun, ci pentru lipsirea mantuirii crestinilor, cunoscand ca toate cele pornite asupra sa sunt de la vicleanul diavol. Pentru aceea s-a rugat Domnului sa ierte pacatul facatorilor de sminteala si sa le dea gand bun, ca sa se pocaiasca; iar el s-a dus pe calea lui, bucurandu-se ca s-a izbavit de griji si ca are sa se indulceasca de linistea cea dorita lui. Deci mergand la Sozopoli, se linistea intr-o manastire a Sfantului Ioan Inaintemergatorul, pe care il iubea din tot sufletul. Si petrecand el o viata prea minunata, vestea despre el a strabatut in toate partile acelea, iar crestinii alergau sa-l vada si sa auda invatatura lui cea folositoare de suflet. Si petrecand fericitul in manastire doi ani intregi, a fost chemat iarasi in Constantinopol si suit a doua oara pe scaunul patriarhal a toata lumea. Si a stralucit iarasi lumina in sfesnic; si s-a luminat toata lumea cu desele lui invataturi. Dar diavolul, nesuferind iarasi venirea sfantului, a maiestrit impotriva lui un alt mestesug ca sa-l goneasca. Intr-o zi, pe cand se intorcea in patriarhie de la o biserica unde slujise, s-a intamplat ca a intampinat fara de veste pe cale pe imparat si, dandu-se la o parte, i-a urat de bine dupa cuviinta. Iar fudulul imparat, vrand cinste intocmai ca lui Dumnezeu, a ocarat pe sfant ca nu stie sa cinsteasca cum se cade pe imparati. Iar smeritul cugetator Nifon, negraind nimic, s-a dus, zicand in sine: „Diavole, al tau este acest mestesug viclean”. Deci, ducandu-se imparatul la palat, a izgonit pe sfant in Adrianopol, porancind ca acolo sa-l pazeasca ostasii. Iar aceia care l-au dus pe el, i-au facut multe rele pe dram, dar Dumnezeu l-a pazit nevatamat. Si acolo l-au lasat sa locuiasca intr-o biserica a Sfantului Stefan, cu mare paza. Iar sfantul multumind lui Dumnezeu ca i s-a dat spre mangaiere biserica intaiului mucenic, se bucura si slavea pe Domnul, Caruia i s-a dat cu tot sufletul, fara sa mai nadajduiasca la vreun ajutor omenesc. Iar de vreme ce strabatuse vestea despre Sfantul Nifon si in Valahia, domnul de atunci, cu numele Radu, a vrut sa-l vada pe sfant. Deci, mergand in cetatea imparateasca sa plateasca dajdiile, a trecut pe la Adrianopol si, facand in tot chipul, a luat voie de la oamenii imparatesti si a mers de s-a intalnit cu sfantul; si, plecandu-si capul, i s-a inchinat cu mare evlavie. Apoi, sarutandu-i cu dorinta nemasurata sfanta lui dreapta, a zis: „Eu, stapane sfinte, de mult doream sa ma invrednicesc sa vad prea fericita ta fata si sa iau rugaciunea si binecuvantarea ta. Slavit sa fie Dumnezeu ca m-am invrednicit azi si am dobandit ce doream, dar ma mahnesc de ispitele ce le patimesti”. Sfantul a raspuns: „Prea stralucite domn, prin multe necazuri se cuvine noua sa intram in Imparatia cerurilor, zice Domnul. Iar dumnezeiescul Pavel scrie: Nu sunt vrednice patimirile vremii de acum, fata de slava ce va sa se descopere. Deci se cade sa suferim primejdiile vietii acesteia cu bucurie, precum se bucurau si dumnezeiestii Apostoli cand erau batuti de iudei, pentru ca au fost necinstiti pentru numele Domnului, dupa cum istoriseste dumnezeiescul Luca in Faptele Apostolilor. Si fericitul Pavel scrie in epistolele sale: Acum ma bucur intru patimirile mele. Deci de trei ori fericitii se bucurau in necazuri, suferindu-le cu multumire, pentru ca asteptau fericita nadejde; dar noi suntem putini la suflet si ce putem sa suferim?” Auzind domnul acestea, s-a umilit si i-a zis: „Ma rog arhieriei tale sa vii in Valahia sa ne inveti pe noi, ca suntem cu totul lipsiti de invatatura duhovniceasca si de pastor invatator. Acolo te voi odihni si toti te vor primi cu bucurie. Numai da-mi cuvantul tau, ca sa mijlocesc la pagani sa ne dea voie”. Si primind sfantul aceasta, Radu a mijlocit si l-a luat cu sine in Valahia si toti l-au primit ca pe un apostol al Domnului. Domnitorul i-a zis: „Parinte, de astazi te avem povatuitorul si pastorul nostru, ca sa ne inveti pe noi calea mantuirii si sa ai stapanire asupra lucrurilor bisericesti si orice vei porunci, sa se faca”. Iar dumnezeiescul Nifon a zis catre el: „iti laud socoteala ta cea buna, dar sa dea Dumnezeu s-o ai pana la sfarsit. insa ma rog, orice voi face spre indreptarea voastra, sa o primiti cu multumire si chiar tu de vei gresi, sa primesti duhovnicescul meu sfat; caci atunci cand poporul cel de obste va vedea pe domnul tarii ca primeste indreptare de pocainta, atunci si ei cu inlesnire se indreapta; iar dimpotriva, cand domnul tarii va calca legea si va defaima sfintele canoane, atunci se face mare cadere tuturor, pentru ca oamenii se pleaca lesne spre cel rau”. Iar domnul a zis catre el: „Parinte, orice vei face pentru folosul sufletelor noastre, vom primi cu bucurie”. Atunci preainteleptul Nifon a poruncit sa se faca sinod local, unde sa se adune toti preotii Bisericii, egumenii manastirilor, boierii divanului si domnul. Deci, fiind toti adunati, fericitul a inceput sa le propovaduiasca dumnezeiestile cuvinte si sa-i indemne la obiceiurile cele bune, cu dovezi din insuflatele de Dumnezeu Scripturi si de la parintii dumnezeiesti, ca sa-i taie de la fiecare obicei rau. Deci toti au primit invatatura lui cea curgatoare de miere si, plecandu-se dumnezeiestilor lui cuvinte, se sarguiau sa-si indrepteze toate randuielile si obiceiurile lor. Sfantul a hirotonit si doi episcopi si, dandu-le randuitele episcopii Ramnic si Buzau, le-a poruncit sa se ingrijeasca de turma lui Hristos, ca au sa dea seama pentru dansii la infricosatul Judecator. Apoi, intorcandu-se catre domnul tarii, a zis in auzul tuturor: „Fiule Radu, si tu, care ai stapanirea in mainile tale, se cade sa sfatuiesti pe toti supusii tai, sa pedepsesti pe cei fara randuiala si sa nu cauti in fata nici la mare, nici la mic; ci sa faci judecata dreapta, ca judecata este a lui Dumnezeu, dupa cum zice dumnezeiasca Scriptura”. Invatandu-le sfantul toate acestea cu multa smerenie, a slobozit sinodul, tinand destula vreme pe preotii si pe monahii care erau din locuri indepartate, pana sa-i indrepteze. Deci toti slaveau pe Dumnezeu ca le-a trimis un luminator ca acesta, care i-a povatuit la calea adevarului, si-l numeau pe el nou Gura de Aur. Iar el slujea dumnezeiasca Liturghie in fiecare Duminica si praznic, ca toti sa vina la biserica si sa auda invatatura lui. Si se sarguia minunatul in tot chipul sa-i scoata pe ei din obiceiul cel rau al betiei, caci mai toti erau aplecati cu covarsire la acea patima, din care se nasc toate pacatele cele de moarte si mai ales necurata desfranare, la care erau dedati cei mai multi. Pentru aceea se silea preainteleptul sa stinga vapaia betiei si cu invatatura lui cea cu osteneala intorcea la pocainta multime multa, care se indrepta. Dar diavolul, uratorul de bine, ce a lucrat iarasi impotriva sfantului, ca sa impiedice dumnezeiasca lui propovaduire? Un boier mare din Moldova, fiind cu rau obicei si facand multe rele, a fugit din patria sa, ca sa scape de stapanirea domneasca, lasandu-si casa, femeia si copiii si a venit in Valahia. Si impriete-nindu-se foarte cu Radu, domnul tarii, a voit sa locuiasca acolo si sa ia alta femeie. Pentru aceea domnul, desi stia ca moldoveanul avea femeie la locul sau, a trecut cu vederea si legile parintilor si canoanele, si i-a dat de sotie chiar pe sora sa, afara de lege. Iar femeia lui cea dupa lege, auzind acel lucru, a scris o scrisoare Sfantului Nifon, plangandu-se si aratandu-i ca acela este insurat si are copii. Si luand sfantul scrisoarea, a chemat pe moldovean si i-a vorbit cu blandete si cu smerenie cele cuviincioase, ca sa lase pe femeia aceea afara de lege si sa se duca la femeia lui cea dupa lege. Dar acela, fiind cu rau obicei si nepocait, a plecat de la sfant cu multe infricosari. Si ducandu-se el la domnul tarii, l-a pornit spre manie asupra sfantului, cautand sa-l izgoneasca din Valahia. Iar dumnezeiescul Nifon, netemandu-se nicidecum de infricosari, s-a dus in palatul domnului si a dat intai scrisoarea pe care i-o trimisese femeia lui dupa lege; apoi, deschizand dumnezeiasca lege, l-a rugat sa nu defaime hotararea dumnezeiasca si dumnezeiestile canoane ale Bisericii. Dar Radu, lepadand fatarnicia evlaviei cea mai dinainte, si-a salbaticit naravul asupra sfantului si i-a zis: „Stapane, nu se cade sa arati atata asprime catre noi, ci sa ai rusine si frica de stapanitori. Eu voiam si mai inainte sa-ti zic ca, indata ce te-am adus aici, ai calcat si ai defaimat toate predaniile si randuielile noastre si ai schimbat toate lucrurile dupa socoteala ta. Pentru aceea, de astazi inainte nu mai voim nici invatatura ta, nici predaniile si randuielile tale, ca noi suntem oameni ai lumii si nu putem sa urmam dupa socoteala ta”. Sfantul, auzind aceste cuvinte fara de nadejde, i-a zis: „Prea-stralucite domn, oare acestea nadajduiam sa-mi zici? Oare n-ai venit stralucirea ta cu boierii tai de doua si de trei ori si m-ai rugat sa vin aici, pentru folosul sufletelor voastre? Arata-mi, preainaltate, ce pre-danie si randuiala rea v-am dat voua si am defaimat pe ale voastre? Vai mie! Acum vad aratat ca are sa vina mare urgie asupra voastra si ma mahnesc pentru sufletele voastre. Iar despre mine nu ma ingrijesc nicidecum, ca nadejdea mea este la Acela pe Care L-am iubit si-L iubesc din tineretile mele si pentru a Carui dragoste am mare bucurie sa-mi vars si sangele, daca va cere trebuinta. Domnule Radu, sa stii ca toata puterea mea este legea Bisericii, pentru care Domnul meu Si-a varsat preasfantul Sau Sange, ca s-o curateasca de tot pacatul si s-o sfinteasca. Ea va fi curata si sfanta cu lucrarea dumnezeiestilor porunci, pe care doresc sa le pazesc pana la sfarsitul vietii mele”. Zicand acestea, a iesit din palat si, ducandu-se in biserica, a poruncit celor cu buna randuiala sa adune poporul. Si invatandu-i pe ei din destul, s-a imbracat in vesmintele arhieresti si a afurisit pe moldoveanul cel fara de lege si pe cei care il ajutau la a lui faradelege, departandu-l de la Biserica impreuna cu preadesfranata, ca pe niste calcatori de lege. Apoi, sfatuind mult poporul, a spus mai inainte cate au sa se intample Valahiei si ca domnul Radu si moldoveanul au sa primeasca rea moarte si au sa se sfarseasca intru faradelegea lor. Dupa aceea a pus vesmintele arhieresti pe Sfanta Masa, a sarutat sfintele icoane si s-a dus. Auzind acestea, domnul Radu a dat porunca la toti cetatenii sa nu-l mai numeasca arhiereu, nici sa-i mai dea vreo cinste si cautare. Si daca se va auzi ca cineva i-a dat paine sau altceva, sau l-a primit in casa sa, aceluia sa-i piarda viata si lucrurile sa-i ramana domniei. Pentru aceea, sfantul a dat loc maniei si s-a dus intr-o margine de sat, intr-o casa mica, avand toata nadejdea in Dumnezeu, Care, ca un mult-milostiv, i-a trimis cele de trebuinta, precum de demult a trimis proorocului Ilie hrana prin corbi si lui Daniil prin Avacum; pentru ca un fecior de boier din neamul Basarabilor, cu numele de Neagoe, fiu duhovnicesc al sfantului, vazandu-l in atata stramtorare, se mahnea foarte si ii ducea toate cele trebuincioase pe ascuns, caci se temea de mania domnului. Iar Radu, gandindu-se la blestemul sfantului si temandu-se sa nu vina asupra-i fara veste vreo urgie de la Dumnezeu – pentru ca, desi avea necaz pe sfantul, il cunostea ca este drept in toate si cinstitor de Dumnezeu – a facut chip si a adus pe sfantul cu cinste in palatul sau, socotind ca, prin momeli, sa ia iertare. Deci i-a zis: „Prea dumne-zeiescule si preaintelepte parinte, iarta-ne noua toate cate ti-am gresit ca niste oameni si sa ai si preasfintia ta iertare de la noi pentru cele ce ai zis si ai facut impotriva noastra; deci te rugam sa nu mai ai vreo suparare asupra noastra, iar noi sa te ingrijim cu bani si haine cate iti vor trebui, si sa te trimitem cu multa cinste unde vei voi sa te duci; si, acolo unde te vei salaslui, sa-ti trimitem toate cele trebuincioase. Cat despre sotia moldoveanului sa nu ai grija, ca el a luat iertare de la tot soborul arhiereilor care sunt in Constantinopol si sa dai iertare si preasfintia ta, cum se cade”. Iar dumnezeiescul Nifon, suspinand din adancul inimii, a zis catre el, ca unui om de rand: „Radule, Radule, nu voiesc pentru trebuinta mea banii tai, nici hainele tale nu-mi trebuiesc pentru acoperirea mea, nici vreo cinste nu cer de la tine, sa ma fereasca Dumnezeu! Adu-ti aminte cate ai facut sa ma aduci pe mine in Valahia, ca sa va invat pe voi cuvantul lui Dumnezeu; si de v-am facut vreo faradelege, marturiseste. Eu am fost randuit de Domnul meu ca sa cert pe cei fara de lege, si la aceasta faradelege nu voi sa fiu eu partas, pentru ca nici o lege nu ma lasa. Singur tu m-ai adus pe mine si iarasi tu singur ma gonesti! Deci eu ma voi duce unde ma va indrepta Domnul, insa voi veti muri intru faradelege. Multe necazuri si dureri si nenumarate rele au sa vina pe capul vostru si atunci ma veti cauta, dar nu ma veti gasi”. Zicand sfantul acestea cu multa indrazneala, s-a dus de acolo si, afland pe Neagoe, fiul sau duhovnicesc, i-a spus lui la o parte: „Vad, fiul meu, ca mare urgie are sa vina peste locul acesta si ai sa te primejduiesti si tu cu tot neamul tau; dar Preainduratul Dumnezeu te va pazi de tot raul, de vei pazi poruncile pe care ti le-am dat tie. Si nu numai ca te vei izbavi de orice primejdie, ci te vei sui la mare cinste si se va vesti numele tau in toate partile; dar sa-ti aduci aminte si de mine, parintele tau duhovnicesc, si eu, de voi avea indrazneala catre iubitorul de oameni Dumnezeu, Il voi ruga pe Dansul pentru tine”. Apoi l-a binecuvantat si l-a sarutat, iar Neagoe plangea si se tanguia de lipsa unui parinte ca acesta. Dupa aceasta, Sfantul Nifon luand pe Macarie si pe Ioasaf, ucenicii sai, s-a dus in Macedonia si de acolo in Petolia, invatand si intarind pe crestini. Apoi s-a dus iarasi in Sfantul Munte, la sfintita manastire a Vatopedului, unde parintii de acolo l-au primit cu toata evlavia si bucuria, slavind pe Dumnezeu ca i-a invrednicit a dobandi un luminator si un dascal ca acesta. Iar pustnicii muntelui, auzind de venirea lui, alergau in fiecare zi la el, ca sa ia binecuvantare si sa asculte invataturile lui cele folositoare de suflet. Iar Macarie, ucenicul lui, fiind ravnitor al faptelor bune ale sfantului intru toate si nevoindu-se cu multe nevointe ale pustniciei, s-a suit la varful dumnezeiestii iubiri si ardea inima lui sa-si savarseasca viata prin moarte muceniceasca, pentru care si-a aratat dorinta sa sfantului. Si cunoscand sfantul ca dorinta ucenicului este dupa dumnezeiasca voie, i-a zis: „Mergi, fiule, in calea marturisirii, ca, dupa dorinta ta, te vei invrednici sa iei cununa muceniciei si sa te bucuri vesnic impreuna cu mucenicii si cu cuviosii”. Dupa aceea, pecetluindu-l pe el cu seninul facatoarei de viata cruci, l-a binecuvantat. Si, dupa proorocia sfantului, asa s-a si intamplat; pentru ca acel cu adevarat fericit, mergand in Tesalonic, a propovaduit pe Hristos, imbarbatandu-se impotriva otomanilor. Deci a fost pedepsit de dansii fara de mila, iar pe urma i s-a taiat sfantul lui cap, luand astfel cununa muceniciei. Iar dumnezeiescului Nifon i s-au descoperit acestea de la Sfantul Duh si a zis catre Ioasaf, celalalt ucenic al lui: „Sa stii, fiule, ca astazi s-a savarsit prin mucenicie fratele tau, Macarie, si merge sa se bucure in ceruri”. Dupa aceasta, luand pe Ioasaf, a plecat pe ascuns din Manastirea Vatopedului, nestiind nimeni, si a mers necunoscut la Manastirea Dionisiu, in care era – dupa cum se stie -, acest fel de obicei, hotarat de catre ctitorul manastirii, ca oricine va merge in manastire pentru a se face monah, daca va fi primit, intai sa se faca argat la catari, ca sa aduca lemne si sa faca orice alta slujba proasta, atata vreme cat ar fi fost randuit de intaistatator, si apoi sa-l ia in manastire si sa-l faca monah. Iar de era monah de mai inainte, il socoteau in rand cu fratii manastirii. Deci mergand si Sfantul Nifon necunoscut in manastire, ca un simplu monah, si dupa obicei fiind intrebat de cel mai mare, a pus metanie si slujea catarilor ca argat. Si cata vreme a ramas necunoscut, au venit oameni trimisi de la biserica cea mare din Constantinopol ca sa-l caute si sa-l puna iarasi in scaunul cel a toata lumea, cu hotarare imparateasca. Dar, fiindca n-au putut sa-l afle, s-au intors inapoi. Iar intr-una din zile, Sfantul Nifon a fost randuit sa fie de straja intr-un loc inalt in dreptul manastirii, ca sa pazeasca impotriva talharilor ce veneau in vremea aceea fara de veste la Sfantul Munte, robind pe multi si rapind tot ce apucau. Deci, la miezul noptii, pe cand sfantul statea la rugaciune acolo unde strajuia, niste monahi imbunatatiti, care privegheau imprejurul locului aceluia, au vazut o vapaie de foc care se suia de la pamant pana la cer. Iar un frate care era impreuna cu sfantul de straja, desteptandu-se in ceasul acela, a vazut pe sfant ca era tot infocat si, tremurand, s-a tras de la locul lui si a mers la manastire, povestind tuturor vederea cea infricosatoare pe care a vazut-o. Asemenea au spus si ceilalti monahi si i-au incredintat pe preoti. Deci, adunandu-se cu totii in biserica, se rugau lui Dumnezeu sa le arate cine este acest om, la care se arata astfel de semn. Iar Domnul a ascultat rugaciunea lor si a aratat in acest fel: Egumenul manastirii a vazut in vedenia sa ca era in biserica si acolo i s-a aratat dumnezeiescul Inaintemergator si i-a zis: „Aduna toata fratimea si iesiti in intampinarea patriarhului Nifon, ca ii ajunge atata smerenie ce a aratat-o si s-a facut argat, ca sa nu va pagubiti mai mult”. Deci, desteptandu-se egumenul, a ramas uimit. Iar dupa catava vreme, venindu-si in fire, a batut toaca si, adunandu-se toti fratii, le-a povestit si lor vedenia pe care a vazut-o, si atunci au aflat ei ca acel monah necunoscut era patriarhul Nifon. Iar cand fericitul venea ca un argat, au iesit cu totii in dreptul gropnitei, cu faclii si cu tamaieri si l-au intampinat cu mare cinste. Atunci, indata ce i-a vazut minunatul, s-a aruncat la pamant, udandu-l cu lacrimi; iar egumenul, facand metanie, i s-a inchinat si i-a sarutat sfintele lui maini, zicandu-i: „O, luminatorule al lumii, ajunge atata rabdare din partea ta; ajunge ticalosia desavarsita pe care ai suferit-o de buna voie; ajunge atata smerenie pe care ai aratat-o, nestiindu-te noi, prostii!” Iar fratii plangeau cu totii si mai ales aceia care l-au mahnit intru nestiinta si se tavaleau la sfintitele lui picioare, cerand iertare. Atunci sfantul, cu multe lacrimi, a zis: „Parinti si frati ai mei, pentru aceasta m-a ascuns pe mine Domnul in acest loc de suflet mantuitor, caci eu am cerut de la Dansul sa ma izbavesc de grijile lumii si sa fiu miluit la judecata Lui cea infricosata. Caci daca nu ne vom lepada de parinti, de frati, de rudenii si de toata slava cea omeneasca si impatimirea acestei lumi – dupa cum El ne porunceste noua -, nu suntem vrednici sa-I urmam Lui; pentru ca de vom castiga toata lumea si ne vom pierde sufletul nostru, ce folos ne este?” Iar catre cei ce cereau iertare, a zis: „O, fiii si fratii mei! Aceia care se nevoiesc la fapta buna se cade sa aiba blandete si dragoste catre cei de aproape si sa nu se manie asupra lor, macar de ar patimi de la ei nenumarate rele; pentru ca toti suntem oameni si nici unul nu este curat de la sine”. Si asa sfatuindu-i ca sa nu faca altora la fel, ci sa-si faca fiecare slujba sa fara manie si cartire, ajutandu-se unul pe altul dupa putere, i-a sarutat si i-a binecuvantat. Apoi, intrand in manastire, se nevoia cu atata asprime, incat este cu neputinta ca cineva sa povesteasca cu de-amanuntul nevointele si ostenelile pe care le facea, caci desi era batran si cu totul obosit de primejdii si de izgoniri, iarasi slujea la toate trebuintele manastiresti, ca unul dintre cei mai de jos monahi. Si a facut multe zidiri din temelie, pe cei bolnavi ii cerceta si pe cei necajiti ii mangaia. De multe ori cand mergeam – zice scriitorul acestei povestiri -si ramaneam acolo ca sa iau folos din invataturile lui cele de suflet folositoare, il vedeam sapand in gradina, ajutand la moara, pogorandu-se la arsana pentru trebuintele corabierilor. Si se ostenea, de trei ori fericitul, impreuna cu slujitorii, ca sa nu carteasca si sa nu-si piarda plata ostenelii lor. Cu toate acestea, uratorul de bine diavolul nu lipsea de a-i da razboi, pentru ca, afland pe unii unelte ale lui, i-a ridicat sa ocarasca si sa osandeasca pe sfant, numindu-l fatarnic si barfitor. Insa sfantul, ca un prea intelept, cunoscand viclesugurile satanei, se ruga lui Dumnezeu sa-l imputerniceasca sa sufere toate ispitele pana la sfarsit, iar pe ocaratorii lui sa-i ierte si sa-i mantuiasca ca un iubitor de oameni. Si atata smerenie, rabdare, petrecere aspra si saracie de bunavoie avea pururea pomenitul, incat nu se gandea ca a avut dregatoria arhiereasca si ca a fost patriarh a toata lumea, ci toate le socotea ca si umbre si visuri. Si vazand sfantul odata ca fratii, care aduceau cu corabia hrana manastirii de la metocuri, erau in primejdie din pricina furtunii, a intrat in corabie, ca era aproape de manastire, si indata – o, minunile tale, Hristoase imparate! – a incetat furtuna si marea s-a linistit. Iar fratii, cazand la sfintele lui picioare, au zis: „Preacinstite parinte, credem ca orice vei cere de la Dumnezeu, toate iti va da; pentru aceasta te rugam sa faci rugaciune catre Domnul, ca unul ce ai indrazneala catre El, ca sa calatorim de aici inainte fara primejdie pe mare si sa aducem fara paguba hrana manastirii”. Iar sfantul a raspuns: „Daca nu va veti lenevi de canoanele si de pravila voastra si daca nu veti grai cuvinte necuviincioase si urate, atunci cu lesnire va va auzi Domnul si va va feri de toata intamplarea cea rea”. Apoi, plecandu-si genunchii pe fierul corabiei, si-a inaltat mainile si ochii la cer si s-a rugat in taina multa vreme. Si ridicandu-se, a binecuvantat fierul de trei ori si a zis: „Fratilor, luati aminte sa puneti intotdeauna acest fier la loc curat, iar cand va va ajunge primejdia, sa-l atarnati in mare si atunci veti calatori fara primejdie”. De atunci se facea acea minune mare la fiecare primejdie a marii si indata ce s-ar fi intamplat furtuna, monahii atarnau fierul in mare, chemand cu evlavie numele sfantului, si astfel se facea liniste. Si atat se cucerniceau monahii de fierul acela, incat, cand tamaiau in vremea pravilei la cantare, tamaiau si fierul cu evlavie, socotind ca vad pe Sfantul Nifon. Iar cand era furtuna pe mare, fratii strigau unul catre altul: „Coborati, coborati pe patriarhul in mare ca sa inceteze furtuna!” Si ca o comoara de mult pret a fost pazit fierul acela si a fost tinut in manastire mai mult de 150 de ani. Iar sfantul ajungand la adanci batraneti, pana la 90 de ani, si cunoscand din dumnezeiasca descoperire ca a venit vremea sa se duca catre Hristos cel dorit, a adunat toata fratimea si le-a aratat vremea sfarsitului sau, poruncindu-le sa pazeasca cu dinadinsul randuielile vietii monahicesti si sa se nevoiasca in tot chipul, ca sa se invredniceasca Imparatiei cerului. Iar fratii, auzind aceasta veste, plangeau si se jeleau pentru pierderea unui parinte ca acela. Si mai ales doi frati care mai inainte il ocarasera din nestiinta, plangeau nemangaiati, cerand iertare de la el. Iar sfantul, sfatuindu-i, ii mangaia si, binecu-vantandu-i, a zis catre proiestosi: „Fratii mei, cereti orice cerere duhovniceasca voiti de la smerenia mea, mai inainte de a-mi da duhul catre Domnul”. Si toti au raspuns: „Voim, preasfinte Parinte, sa ne dai in scris dumnezeiestile tale rugaciuni, ca sa se citeasca la mormantul fiecarui frate cand va muri si sa ia dezlegarea pacatelor care le-a facut ca om”. Iar sfantul, fiind ascultator pana la sfarsit, n-a trecut cu vederea cererea lor, ci, facand catre Dumnezeu rugaciune cu lacrimi fierbinti ca sa se implineasca cererea lor, a zis catre ucenicul sau Ioasaf: „Fiule, scrie pe hartie cele ce voi zice, ca sa ramana fratilor mangaiere neincetata”. Iar dupa ce Ioasaf a scris rugaciunile cele de iertare, i-a zis sfantul: „Eu ma duc catre Domnul cel dorit, iar tu, fiule, mergi la Constantinopol si fa cate ti-am poruncit, ca acolo vei lua cununa muceniciei ca sa te bucuri vesnic in cer”. Apoi, luand iertare de la toti fratii, s-a impartasit cu Preacuratele Taine si astfel si-a dat fericitul lui suflet in mainile lui Dumnezeu, in 11 zile ale lunii august. Si cati parinti de pe la schituri si de pe la manastiri s-au instiintat de aceasta, au alergat sa sarute sfintitele lui moaste, iar fratii plangeau lipsa bunului lor pastor. Deci, adunandu-se multime multa, au facut priveghere de toata noaptea si a doua zi au ingropat cu mare cinste pe stralucitul luminator al lumii, pe piatra cea tare a suferintei, pe rabdatorul in primejdii si ispite, pe cel lamurit ca aurul in cuptor, pe cel care a suferit toate pentru dragostea Domnului. In acest fel a petrecut pururea pomenitul si Sfantul Patriarh Nifon in aceasta viata de acum. Cu acest fel de ispravi, nevointe si fapte bune a stralucit in lume cel care, fiind patriarh, a nascut a doua oara, prin dumnezeiescul botez, o multime de armeni, evrei si otomani, si i-a adus la Domnul cu dumnezeiestile si curgatoarele de miere invataturi, mantuindu-i. Inca si cu cununi mucenicesti a trimis catre Domnul pe ucenicii lui. Pentru ca si fericitul Ioasaf, dupa adormirea Sfantului Nifon, mergand in Constantinopol si facand cum i-a poruncit el, a indraznit inaintea turcilor si a propovaduit pe Sfanta Treime. El a fost muncit de ei cu multe feluri de munci si pe urma i s-a taiat sfantul lui cap si a luat cununa marturisirii dupa proorocirea sfantului. Este timpul sa povestesc si cele ce s-au intamplat in Valahia dupa proorocia dumnezeiescului Nifon. Pentru ca dupa ce el a plecat de acolo, a fost mare amestecare in Biserica Valahiei, caci s-au ridicat mari sminteli de la cei bisericesti si de la boieri, si in tot locul s-au facut tulburari de vanturi, seceta si foamete mare. Deci toti au cunoscut ca toate acestea s-au facut pentru ca a fost izgonit sfantul de acolo. Pentru aceasta, domnul Radu a trimis in toate partile si l-a cautat pe Sfantul Nifon, dar nu l-a gasit, dupa cum ii spusese sfantul mai inainte. Iar dupa adormirea sfantului, Radu a cazut in boala cumplita si de nevindecat – tot trupul i s-a spart si iesea din el duhoare urata si nesuferita, incat nimeni nu putea sa se apropie de el. Deci s-a sfarsit cu multe dureri si a fost ingropat in manastirea Sfantului Nicolae, care se numeste Manastirea Dealului, pe care a zidit-o el. Iar dupa ingroparea lui, pentru frica celor ce erau de fata, a tremurat mormantul lui trei zile, dupa cum s-a intamplat imparatesei Eudoxia, pe vremea Sfantului Ioan Gura de Aur, incat frica si cutremur i-a cuprins pe toti. Deci toti isi aduceau aminte de Sfantul Nifon, caci toate au urmat dupa cum a proorocit el. Asemenea s-a primejduit si bunul Neagoe, duhovnicescul lui fiu, dupa cum i-a spus mai inainte dumnezeiescul parinte. S-a primejduit inca si cu cele mai de pe urma primejdii de la doi domni tirani, care au domnit dupa moartea domnului Radu, intai de la Mihnea si pe urma de la Vlad. Insa, dupa proorocia sfantului, nu numai ca s-a izbavit de fiecare primejdie prin rugaciunile lui, dar si prin cererea a tot poporul, s-a facut domn a toata Ungrovlahia. Deci vazand Neagoe ca s-au implinit toate proorociile parintelui sau duhovnicesc si cugetand la dumnezeiestile lui invataturi, s-a aprins cu totul de dor dumnezeiesc si a dorit sa aduca in Valahia sfintitele lui moaste, ca sa se binecuyinteze cu venirea lor de fata si el si tot locul acela, care era cu totul impilat de atatea pedepse dumnezeiesti; dar mai ales ca sa ia iertare Radu, care era sub blestemul Sfantului. Deci asa a facut Neagoe, ca un al doilea Teodosie, caci precum acela, pentru maica sa, Eudoxia, a adus de la Cucuso sfintele moaste ale Sfantului Ioan Gura de Aur, tot asa si prea cinstitorul de Dumnezeu Neagoe a facut cu dumnezeiescul Nifon, noul Gura de Aur. El a trimis doi egumeni ai manastirilor si doi cinstiti boieri in Sfanta Manastire Dionisiu din Sfantul Munte, cu scrisori si cu daruri multe ca sa aduca sfintele moaste. Iar aceia venind, au dat scrisorile egumenului manastirii, care citindu-le in auzul tuturor fratilor, toti au ramas fara de glas multa vreme. Apoi unul dintre batranii cei vechi a zis catre cei trimisi: „Preacinstiti egumeni si prea binecredinciosi boieri, noi nu defaimam porunca domnului tarii, dar nici nu indraznim sa ne atingem de mormantul sfantului si mai ales nu suferim sa ne pagubim de o comoara ca aceasta, care este mantuirea manastirii noastre. Caci, precum in viata lui era pazitor si mantuitor al nostru, tot asa si acum, dupa moarte, sfintele lui moaste ne pricinuiesc noua mare mangaiere la tot necazul si stramtorarea ce sunt aduse asupra noastra de pagani si la alte greutati ce le patimim. Singuri vedeti in ce loc cu anevoie de umblat si prapastios locuim si nu avem alta mangaiere decat numai sfintitele moaste ale Sfantului Nifon, care s-a nevoit in aceasta manastire. Iar acum sa le ia in alt loc ni se pare lucru strain si ni se va pricinui noua suparare si durere neasemanat de mare”. Dar aceia au zis: „Preacuviosi parinti, ascultati-ne pe noi si faceti dupa cuvantul domnului nostru, adica sa dati cu bunavoirea voastra sfintele moaste si alegeti dintre voi doi proiestosi care sa mearga cu noi si va fagaduim voua ca domnul va va trimite mare ajutor si multe faceri de bine va face acestei manastiri, trimitand inapoi si sfintele moaste”. Iar parintii, auzind acestea, au raspuns: „Noi nu indraznim sa sapam, faceti singuri ceea ce voiti!” Atunci unul din boieri, adica marele logofat, apucand un tarnacop si facand semnul Sfintei Cruci, a zis: „Eu, intarindu-ma pe credinta si evlavia domnului meu, ma apuc de lucru si nadajduiesc in rugaciunile sfantului ca nu voi lua nici o vatamare!” Si astfel a inceput a sapa. Si cum s-a apropiat de sfintele moaste – o, negraitele Tale minuni, Hristoase! -, tot locul acela s-a umplut de o buna mireasma nepovestita. Deci, luand sfintele moaste, le-au pus intr-un sicriu si le-au dus in mijlocul bisericii, iar biserica s-a umplut de buna mireasma. Apoi fratii, adunandu-se, au facut priveghere de toata noaptea. Si s-a auzit vestea pe la chiliile, schiturile si manastirile care erau acolo pe aproape, si parintii au alergat cu credinta si cu evlavie sa sarute sfintele moaste. Iar Atotputernicul Dumnezeu, vrand sa slaveasca pe Sfantul Nifon si dupa adormire, pentru covarsitoarele nevointe si sudori ale pustniciei lui, a randuit ca un monah mut si surd sa mearga si el sa sarute sfintele lui moaste. Si indata ce s-a apropiat de ele si le-a sarutat, a inceput a vorbi fara impiedicare si, multumind sfantului, povestea pretutindeni minunea. Altul, orb de amandoi ochii, fiind dus de mana, a mers sa sarute si, atingandu-se cu ochii de sfintele moaste, a vazut. Multe alte minuni a facut Sfantul Nifon, pe care le trec pentru scurtime; dar si acestea putine le-am scris ca sa arat indrazneala pe care o avea sfantul catre Dumnezeu. Iar dupa trei zile, cei trimisi, luand sfintele moaste si oarecare monahi din manastire, au pornit spre Valahia si, trecand apa Dunarii, au instiintat pe domnul tarii, care a trimis indata arhierei, preoti, diaconi si monahi spre intampinarea sfantului; si cand s-au apropiat sfintele moaste de targul Bucurestilor, a iesit si insusi preacinstitorul de Dumnezeu domnul tarii, Neagoe Basarab, si toata multimea poporului, cu faclii si cu tamaieri si, imbratisand racla, au sarutat cu evlavie sfintele moaste. Si ridicand voievodul pe umerii sai racla cu sfintele moaste, impreuna cu cinstitii boieri, au mers la Manastirea Dealului si au pus sfintele moaste pe mormantul domnului Radu. Apoi au facut priveghere de toata noaptea, rugandu-se fierbinte sfantului sa ierte faradelegea ticalosului Radu. Iar la miezul noptii, pe cand privegheau, domnul Neagoe a adormit si a vazut in vedenia sa ca s-a deschis mormantul lui Radu si s-a aratat trupul lui cu totul negru si din toate madularele lui curgea puroi si iesea o putoare rea neasemanata. Si neputand sa sufere putoarea, ruga pe sfantul sa faca mila cu domnul Radu si indata a vazut ca din racla sfintelor moaste curgea ca un izvor, si ca sfantul spala tot trupul acela puturos al lui Radu si l-a facut preafrumos si preastralucit, si asa s-a inchis iarasi mormantul lui Radu. Apoi sfantul s-a dus langa Neagoe si i-a zis: „Iata, fiule, ca am auzit rugaciunea ta! Numai iti poruncesc sa te impaci totdeauna cu poporul tau si sa trimiti moastele mele la manastirea mea, spre mangaierea fratilor care se nevoiesc acolo”. Apoi s-a dus si a intrat iarasi in sicriu. Si desteptandu-se iubitorul de Dumnezeu, Neagoe, a ramas uimit multa vreme, cugetand la cele ce vazuse si, venindu-si in sine, a strigat cu glas mare: „Slava Tie, Imparate ceresc, Cel ce ai slavit cu slava negraita pe robul Tau cel iubit, pe Sfantul Nifon!” Si asa au incetat cantarile de psalmi si domnul a povestit tuturor cele ce le-a vazut in vedenia sa si toti au slavit pe Dumnezeu. Iar a doua zi, cand s-a savarsit dumnezeiasca Liturghie, s-au adunat si de prin satele din afara ale Valahiei multime multa, aducand cu ei nenumarati bolnavi, care sarutau pe sfantul cu lacrimi si cu credinta si isi capatau sanatatea. Schiopii se indreptau, orbii vedeau, cei ce se chinuiau de friguri se vindecau si mai toate bolile se goneau de la cei care alergau cu credinta la moastele Sfantului Nifon. Iar domnul tarii, vazand ca in fiecare zi sfantul facea minuni, a adunat sobor si a hotarat sa se praznuiasca Sfantul Ierarh Nifon in ziua de 11 august, zi in care el a adormit, si i-a alcatuit toata slujba. Dupa acestea Neagoe, cinstitorul de Dumnezeu, a poruncit de a facut cu multa cheltuiala un sicriu foarte frumos de aur, impodobit cu pietre scumpe si cu margaritare, iar deasupra acoperamantului a zugravit pe Sfantul Nifon, si inaintea lui s-a zugravit pe sine in genunchi. Apoi a pus intr-insul moastele sfantului, luand numai sfantul lui cap si o mana, cu voia parintilor. Iar spre rasplatirea lor, le-a dat preacinstitul cap al preaslavi-tului Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan, pus in racla de aur impodobita cu pietre scumpe, pe care a trimis-o in sfintita Manastire Dionisiu, impreuna cu celelalte cinstite moaste ale Sfantului Nifon. Si a dat parintilor mult ajutor, ridicand din temelie multe zidiri in acea manastire si de aceea se pomeneste neincetat ca ctitor. Iar sfantul cap si mana dumnezeiescului Nifon, cat a trait pururea pomenitul Neagoe, le avea cu el spre sfintenie si spre izgonirea potrivnicului ori unde se ducea. Iar dupa ducerea lui din viata, le-a lasat Manastirii Curtea de Arges, pe care a zidit-o el, unde se afla pana astazi (In prezent, ele se afla la Craiova, in biserica Sfantul Dumitru, catedrala mitropoliei Olteniei), intru slava Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh. Amin.

21

ACATISTUL Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului
(11 August)

După obişnuitul început, se zic:

CONDACELE ŞI ICOASELE:
Condacul 1
Pe vrednicul păstor, Sfântul Nifon al Constantinopolului, Ierarhul cel minunat la Bisericii lui Hristos, cel ce, ca un luceafăr prea luminos a strălucit cu înţelepciunea şi cu smerenia pe toate laturile Ortodoxiei, să-l lăudăm după cuviinţă, ca pe un mărgăritar de mult preţ al Bisericii neamului românesc, zicându-i cu evlavie din adâncul inimii: Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Icosul 1
Din tinereţile tale, Harul Duhului Sfânt te-a călăuzit să-ţi înfrumuseţezi viaţa şi lucrarea rugăciunii după poruncile Evangheliei lui Hristos. Drept aceea, cu multă dragoste şi râvnă, luând crucea pe umeri, ai urmat Stăpânului Mântuitor, pentru care faptă te lăudăm, zicând:
Bucură-te, alesul lui Dumnezeu;
Bucură-te, floare duhovnicească a ţinutului Dalmaţiei;
Bucură-te, mângâierea evlavioşilor tăi părinţi;
Bucură-te, purtătorul numelui Sfântului Nicolae, ocrotitorul tău;
Bucură-te, cel ce ai crescut în dreapta credinţă;
Bucură-te, că din pruncie sufletul tău s-a făcut sălaş al Duhului;
Bucură-te, mlădiţă bună altoită în Hristos;
Bucură-te, că din tinereţe ai iubit frumuseţile ortodoxiei;
Bucură-te, că luând Crucea ai urmat lui Hristos;
Bucură-te, că dragostea de Dumnezeu a cuprins inima ta;
Bucură-te, minte luminată şi înţelepţită de Duhul Sfânt;
Bucură-te, următor al predaniilor Sfinţilor Părinţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 2-lea
Pătruns fiind de iubirea lui Hristos, încă din fragedă vârstă ai părăsit grija cea lumească şi îmbrăţişând viaţa smerită a monahilor, ai fost îmbrăcat în chip îngeresc. Pentru aceasta, ai mulţumit totdeauna lui Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 2-lea
Ca o floare, care se deschide rodului, Sfinte Părinte Nifon, alegând să mergi pe calea virtuţilor, ţi-ai deschis sufletul spre lumina învierii, făcându-l să crească întru roadele Duhului Sfânt. De aceea, ca un purtător de Dumnezeu, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, mugur al sfinţeniei udat de apa vieţii;
Bucură-te, cămară care ţine roadele Duhului Sfânt;
Bucură-te, iconom al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, râvnitor pentru casa Domnului;
Bucură-te, îndreptător al credinţei şi chip al blândeţelor;
Bucură-te, omule al lui Dumnezeu şi slugă credincioasă;
Bucură-te, smerit ascultător în mănăstirile Athosului;
Bucură-te, ucenic al pustnicului Antonie;
Bucură-te, următor şi împlinitor al pravilelor călugăreşti;
Bucură-te, cel ce ţi-ai hrănit sufletul cu înţelepciunea;
Bucură-te, candelă aprinsă din lumina învierii lui Hristos;
Bucură-te, lucrătorul virtuţilor mântuitoare;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 3-lea
Cunoscând mai marii cetăţii Tesalonicului înţelepciunea şi viaţa ta îmbunătăţită, după trecerea la cele veşnice a mitropolitului lor, te-au chemat să fii întâistătător, păstor şi învăţător. Drept aceea, întru smerenie, ai primit această înaltă chemare, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Îndreptător credinţei şi pildă de înţelepciune te-ai arătat păstoriţilor tăi, în cetatea Sfântului Dimitrie izvărâtorul de mir, Sfinte Ierarhe Nifon, vrednicule de laudă, căci învăţătura şi faptele tale au uimit chiar şi pe cei necredincioşi, numele tău făcându-se cunoscut în toate părţile Ortodoxiei. Pentru aceasta îţi cântăm:
Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt,
Bucură-te, sârguincios slujitor al tainelor dumnezeieşti;
Bucură-te, înţelept luminător al credincioşilor ortodocşi;
Bucură-te, blândeţe şi tărie duhovnicească drept călăuzitoare;
Bucură-te, păstorul cel bun al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, învăţător şi tâlcuitor iscusit al Sfintelor Scripturi;
Bucură-te, luptător neînfricat împotriva nedreptăţilor;
Bucură-te, povăţuitorul monahilor şi sfătuitorul pustnicilor;
Bucură-te, stâncă neclătinată de zbuciumul lumesc;
Bucură-te, reazemul celor osteniţi şi ajutorul sărmanilor;
Bucură-te, bun chivernisitor al lucrurilor bisericeşti;
Bucură-te, iubitorule de pace şi dreptate pe pământ;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 4-lea
Ca o făclie purtătoare de lumină din lumina Prea Sfintei Treimi s-a arătat slujirea ta arhierească în întunericului necunoştinţei, căci ca nimeni altul, între ierarhii timpului tău, te-ai ostenit a conduce neamurile către lumina învăţăturii Mântuitorului Hristos. Drept aceea, învăţând şi sfinţind pe cei binecredincioşi, mulţumeai pururea lui Dumnezeu pentru darurile pe care le-ai primit, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Fericite Ierarhe Nifon, numele tău şi faptele tale sfinte fiind cunoscute în toată Ortodoxia, Bunul Dumnezeu a binevoit ca să fii chemat la înalta slujire de patriarh al Constantinopolului, drept aceea, ca păstor al păstorilor şi vrednic şezător pe scaunul apostolesc te lăudăm zicând:
Bucură-te, următorul Sfinţilor Apostoli;
Bucură-te, fericit luminător al sfintei Ortodoxii;
Bucură-te, trimis al lui Hristos să păstoreşti Biserica Sa;
Bucură-te, propovăduitor şi cinstitor evlavios al Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, văpaie de rugăciune care arde spinii eresurilor;
Bucură-te, slujitor al adevărului şi om al dreptăţii;
Bucură-te, semănătorul cuvântului Evangheliei;
Bucură-te, glasul duhului vieţii în Biserica sfintei Înţelepciuni;
Bucură-te, unsul lui Hristos şi purtător de har dumnezeiesc;
Bucură-te, potir în care s-a turnat înţelepciunea cerească;
Bucură-te, învăţător, conducător al sfinţilor credincioşi;
Bucură-te, patriarh prea înţelept al Constantinopolului;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 5-lea
Uneltirile şi vrăjmăşiile oamenilor răuvoitori te-au făcut să părăseşti scaunul apostolesc, suferind prigoană şi necazuri pe nedrept. Dar toate acestea le-ai răbdat şi le-ai biruit cu puterea rugăciunii către Hristos, cel ce a suferit împreună cu tine şi care niciodată nu te-a părăsit, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Cunoscută fiind viaţa ta curată şi plină de virtuţi, voievodul Radu cel Mare te-a chemat să fii povăţuitor al credincioşilor din Ţara Românească. Pentru aceasta înţelegând chemarea lui Dumnezeu pentru Grădina Maicii Domnului, Sfinte Părinte Nifon, ai primit să fii păstor strămoşilor noştri, care bucurându-se ţi-au cântat unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe binevenit în Ţara Românească;
Bucură-te, slujitor smerit în Biserica poporului român;
Bucură-te, învăţător statornic al dogmelor ortodoxe;
Bucură-te, organizator iscusit al vieţii bisericeşti;
Bucură-te, îţi aduc mulţumire credincioşii din episcopiile Buzăului şi Râmnicului, înfiinţate de tine;
Bucură-te, povăţuitor blând al poporului binecredincios;
Bucură-te, podoabă de mult preţ a Ortodoxiei româneşti;
Bucură-te, prieten al voievozilor şi al domnitorilor credincioşi;
Bucură-te, părinte duhovnicesc al monahilor români;
Bucură-te, fericit rugător al plaiurilor străbune;
Bucură-te, apostol între apostolii neamului românesc;
Bucură-te, fericit povăţuitor al preoţilor şi călugărilor evlavioşi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 6-lea
Alergat-au la tine, ca la un păstor şi învăţător preaînţelept, clerul şi poporul cel iubitor de Hristos. Iar tu, Părinte, pe toţi i-ai povăţuit să aibă credinţă în Dumnezeu şi să ţină neschimbate dogmele şi Sfintele Tradiţii ale Bisericii drept măritoare, ca împreună cu îngerii să cânte cu vrednicie lui Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 6-lea
Nu te-ai cruţat, Părinte, să mustri cu asprime pe cei fără de lege care se îndepărtaseră de la poruncile lui Dumnezeu, pentru care ai suferit izgonire de la slujirea sfântă a Bisericii. Însă cu credinţă în Dumnezeu, retrăgându-te în singurătatea Muntelui Athos, te-ai rugat pentru cei ce te-au prigonit pe nedrept, drept aceia noi, minunându-ne de răbdarea ta, îţi cântăm unele ca acestea:
Bucură-te, Sfinte Ierarhe plin de răbdare şi iubire;
Bucură-te, că n-ai suferit călcarea poruncilor dumnezeieşti;
Bucură-te, descoperitorul minciunii şi surpătorul intrigilor;
Bucură-te, luptător vrednic împotriva uneltirilor diavoleşti;
Bucură-te, Ierarhe mai puternic decât ameninţările omeneşti;
Bucură-te, că nimic nu te-a despărţit de adevărul dumnezeiesc;
Bucură-te, că pe Hristos L-ai avut povăţuitor întru toate;
Bucură-te, străjer credincios şi statornic al Bisericii lui Hristos;
Bucură-te, sabie care taie înşelăcinea şi viclenia oamenilor;
Bucură-te, scut de apărare pentru cei nedreptăţiţi;
Bucură-te, liman celor aflaţi în primejdii şi necazuri;
Bucură-te, luceafăr răsărit în vremea prigonirilor;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 7-lea
Mustrat fiind de cuget şi temându-se să nu vină peste el mânia lui Dumnezeu pentru fapta sa, Radu cel Mare a voit să te readucă, Sfinte Nifon, în Ţara Românească; însă tu, Părinte, mistuit fiind de dorul rugăciunii neîncetate şi al liniştei, ai rămas în viaţa pustnicească mulţumind lui Dumnezeu şi cântându-I: Aliluia!

Icosul al 7-lea
Ierarh plăcut lui Dumnezeu şi făclie duhovnicească, exemplu al rugăciunii curate şi vistierie neîmpuţinată de sfaturi ziditoare te-ai arătat, Sfinte Părinte, călugărilor şi pustnicilor Muntelui Athos, la care cu toţii alergau şi te cinsteau ca pe un călăuzitor duhovnicesc care revarsă roadele dragostei lui Hristos, zicând:
Bucură-te, ancoră tare şi nemişcată a dreptei credinţe;
Bucură-te, înger în trup, plin de lumină cerească;
Bucură-te, suflet înmiresmat de mireasma Duhului Sfânt;
Bucură-te, cel ce ai fost învrednicit de darul rugăciunii inimii;
Bucură-te, mângâietorul şi povăţuitorul monahilor ascultători;
Bucură-te, cămară în care locuieşte Hristos;
Bucură-te, lauda vieţuitorilor Muntelui Athos;
Bucură-te, purtător de lumină necreată;
Bucură-te, cel prin ale cărui rugăciuni ispitele diavoleşti se risipesc;
Bucură-te, curăţitorul patimilor şi al răutăţilor omeneşti;
Bucură-te, defăimătorul lenevirii şi al vicleşugului;
Bucură-te, nădejdea celor greu ispitiţi;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 8-lea
Credinţa cea dreaptă păzind şi calea vieţii pământeşti săvârşind, Sfinte, Dumnezeu te-a mutat de la cele vremelnice la cele nepieritoare. Drept aceea, Împăratul slavei, Hristos Mântuitorul nostru, te-a încununat şi te-a aşezat în ceata marilor dascăli ai lumii şi ierarhi, împreună cu care cânţi neîncetat în ceruri Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Dobândind Împărăţia cerurilor, Sfinte Ierarhe Nifon, te bucuri de răsplata veşnicelor bunătăţi ale Stăpânului tuturor, Hristos Dumnezeu, Cel ce te-a întărit în toate ostenelile tale din Biserica Sa. Iar noi în Biserica slavei Sale cu bucurie îţi aducem unele ca acestea:
Bucură-te, prietene al Mântuitorului şi casnic al lui Dumnezeu;
Bucură-te, împreună vorbitorule cu sfinţii şi locuitorule cu îngerii;
Bucură-te, Patriarh al Bisericii aşezat de Hristos în ceata ierarhilor;
Bucură-te, văzătorule al feţei celei nevăzute a lui Dumnezeu;
Bucură-te, lauda cuvioşilor şi bucuria mucenicilor;
Bucură-te, lumina aprinsă din focul dumnezeirii;
Bucură-te, chip ajuns la măsura asemănării cu Dumnezeu;
Bucură-te, piatra tăiată din piatra Hristos;
Bucură-te, candelă veşnic aprinsă în Împărăţia cerurilor;
Bucură-te, luceafăr strălucitor în lumina cea negrăită;
Bucură-te, cel ce urci din slavă în slavă în Dumnezeu;
Bucură-te, că Hristos Se oglindeşte în chipul tău;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 9-lea
După mutarea ta la cele veşnice, nu după multă vreme, monahii mănăstirii Dionisiu, unde te-ai săvârşit întru Domnul, Sfinte Părinte, au scos sfintele tale moaşte care s-au arătat pline de putere dumnezeiască şi izvorâtoare de tămăduiri, pe care le-au aşezat cu evlavie spre închinare, mulţumind lui Dumnezeu şi cântând: Aliluia!

Icosul al 9-lea
Fericitul Voievod Neagoe Basarab, ucenicul tău, auzind că sfintele tale moaşte au fost preamărite de Dumnezeu, cu osârdie a trimis solie să le aducă în Ţara Românească pentru a ridica blestemul înaintaşilor săi. Drept aceea, sfintele tale moaşte, fiind aşezate pe mormântul voievodului Radu cel Mare şi, după multe rugăciuni şi privegheri, toţi au cunoscut că ai iertat de cel ce te-a prigonit. Iar noi minunându-ne de o rânduială ca aceasta, zicem:
Bucură-te, următorul în iertare al Mântuitorului Hristos;
Bucură-te, blândeţe şi tărie duhovnicească drept călăuzitoare;
Bucură-te, semn al dragostei trimis de Dumnezeu credincioşilor;
Bucură-te, casa împăcării şi pacea oamenilor;
Bucură-te, bun îndrumător şi povăţuitor al fericitului Voievod Neagoe Basarab;
Bucură-te, că prin sfintele tale moaşte aduci pace şi linişte în sufletele noastre;
Bucură-te, că te rogi lui Hristos pentru neamul românesc;
Bucură-te, tămăduitorul bolilor nevindecate;
Bucură-te, împodobitorul duhovnicesc al catedralei Craiovei cu creştetul tău;
Bucură-te, că Biserica Olteniei se bucură de grija şi ajutorul tău;
Bucură-te, îţi aduc credincioşii şi monahii care poartă numele tău;
Bucură-te, lumină pentru neamuri şi bucurie pentru popoarele ortodoxe;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 10-lea
Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii săi, zicea oarecând în glas de rugăciune proorocul David, că pe tine, Sfinte Ierarhe, cel ales dintre fiii oamenilor, te-a chemat să fii Ierarh cinstit şi preţuit de preoţi, monahi şi credincioşi, pentru care cu toţii veselindu-ne duhovniceşte ne uimim de strălucirea ta pe care ai primit-o de la Dumnezeu, unde, împreună cu îngerii cânţi Prea Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Fiind aşezat de Dumnezeu în ceruri în ceata ierarhilor şi odihnindu-te de ostenelile tale în lumina cea negrăită a Prea Sfintei Treimi nu uita, Părinte Sfinte, pe cei ce cinstesc cu evlavie, aici pe pământ, sfântă pomenirea ta şi întru bucuria inimii îţi cântă:
Bucură-te, rugătorule neîncetat la Dumnezeu pentru noi păcătoşii;
Bucură-te, Sfinte, cinstit între sfinţii neamului românesc;
Bucură-te, foc al Ortodoxiei şi stâlp al Bisericii strămoşeşti;
Bucură-te, icoana ierahilor şi a preoţilor cucernici;
Bucură-te, pacea călugărilor şi liniştea sihaştrilor;
Bucură-te, sfetnic de lumină pentru toţi credincioşii;
Bucură-te, călăuza celor ce vor să se mântuiască;
Bucură-te, uşă deschisă către sfânta spovedanie;
Bucură-te, povăţuitor către Sfânta Împărtăşanie;
Bucură-te, izvor duhovnicesc care adăpi spre viaţa veşnică;
Bucură-te, liman duhovnicesc în care se odihnesc cei asupriţi pentru dreptate;
Bucură-te, îndulcirea celor ce-ţi cer ajutorul în necazuri şi întristări;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 11-lea
Cu ce cuvinte te vom lăuda pe tine, Sfinte Ierarhe Nifon, cel ce te-ai asemănat pe pământ cu îngerii, vieţuind mai presus de om; propovăduitorul Evangheliei Mântuitorului Hristos, cinstitorul adevărat al Maicii lui Dumnezeu, cel ce ai fost întâi şezător pe scaunul apostolilor, frumuseţea mucenilor şi cuvioşilor, slujitor îndumnezeit de Duhul Sfânt, care cânţi neîncetat: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Gura ta cea grabnică spre învăţătură, răsunând în urechile înţelenite de patimi, deşteaptă sufletele învârtoşate de păcate şi le face sârguincioase să înţeleagă tainele lui Dumnezeu. Pentru aceasta, Sfinte Ierarhe Nifon, de Hristos cuvântătorule nu înceta să te rogi lui Hristos Dumnezeu să ne trezească şi pe noi la lucrarea faptelor bune, ca să te lăudăm zicând:
Bucură-te, rugătorule fierbinte pentru cei ce se ostenesc în aspră nevoinţă;
Bucură-te, izbăvitorul de întristare şi dătătorul bucuriei;
Bucură-te, părinte pentru cei orfani şi oropsiţi;
Bucură-te, sprijinul bătrânilor şi reazemul săracilor;
Bucură-te, risipitorul furtunilor şi aducătorul de roadă pământului;
Bucură-te, înţelept povăţuitor al tinerilor;
Bucură-te, dezlegătorul blestemelor şi al farmecelor;
Bucură-te, călăuzitorul conducătorilor noştri pe calea adevărului;
Bucură-te, întruchiparea faptelor bune şi al virtuţilor;
Bucură-te, turnul din care se vede lumina lui Hristos;
Bucură-te, arhipăstor cinstit în toată Ortodoxia;
Bucură-te, apărător statornic al canoanelor şi dogmelor credinţei;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 12-lea
Cel ce în ceruri străluceşti în ceata ierarhilor, iar pe pământ eşti podoaba poporului celui bine credincios, Sfinte de Dumnezeu înţelepţite Nifon, roagă pe Dumnezeu să ne dăruiască harul său pentru a ajunge şi noi la împlinirea virtuţilor ca împreună cu tine să-I cântăm cântarea sfântă: Aliluia!

Icosul al 12-lea
Harul Duhului Sfânt cere nouă de la Tatăl ceresc, Sfinte, ca să se reverse peste noi pentru a putea lupta împotriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Întinde mâna ta spre ajutorul nostru, împacă viaţa noastră, Părinte Ierarhe, ca să nu pierim în vâltoarea ispitelor ce ne împresoară, ci, bucurându-ne să-ţi zicem:
Bucură-te, râule al lui Dumnezeu cel plin de apele harului;
Bucură-te, vasul Duhului şi minte veghetoare;
Bucură-te, cunoscătorul teologiei şi al înaltei cugetări;
Bucură-te, icoană luminată de razele dumnezeirii;
Bucură-te, minte înţeleaptă şi gură de mireasmă duhovnicească;
Bucură-te, fulger care luminezi toate laturile Ortodoxiei;
Bucură-te, rugătorule înaintea Prea Sfintei Treimi;
Bucură-te, lauda şi darul Bisericii Ortodoxe Române;
Bucură-te, ocrotitorul Târgoviştei şi al Argeşului;
Bucură-te, bucuria poporului românesc ortodox;
Bucură-te, ajutorul nostru în ziua judecăţii;
Bucură-te, mijlocitorule pentru sufletele noastre;
Bucură-te, Sfinte Ierarhe Nifon, lauda creştinilor!

Condacul al 13-lea
O, întru tot fericite, Sfinte Ierarhe Nifon, primeşte această puţină rugăciune ce ţi-o aducem din inimă curată; izbăveşte-ne de boli, de primejdii, de moarte năpraznică şi de toate ispitele diavoleşti. Roagă, Sfinte, pe Înduratul Dumnezeu să ne izbăvească de focul cel veşnic, iertându-ne păcatele noastre, iar la sfârşitul vieţii noastre, să ne primească în Împărăţia Sa cerească unde toţi sfinţii se veselesc, ca împreună cu tine să cântăm: Aliluia! (acest condac se zice de trei ori)

Apoi se zic din nou Icosul 1: „Din tinereţile tale…” şi Condacul 1: „Pe vrednicul păstor…”

şi otpustul

Al doilea acatist al Sfântului Ierarh Nifon – Patriarhul Constantinopolului (11 august)

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh.Amin.

Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie ! Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie ! Slava tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti ; Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi.
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.
Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne curateste pacatele noastre. Stapane iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noaste, pentru numele Tau.
Doamne miluieste. Doamne miluieste. Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruti, sfinteasca-se numele Tau, vie imparatia Ta, faca-se voia Ta, precum in cer asa si pe pamant. Painea noastra cea de toate zilele, da-ne-o noua astazi. Si ne iarta noua gresalele noastre, precum iertam si noi gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel viclean.
Ca a Ta este imparatia, puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.
Pentru rugaciunile Sfintilor Parintilor nostri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi ! Amin !

Miluieste-ne pe noi Doamne, miluieste-ne pe noi, ca nepricepandu-ne de nici un raspuns, aceasta rugaciune aducem Tie, ca unui Stapan, noi pacatosii robii Tai, miluieste-ne pe noi.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si acum si pururea si in vecii vecilor.Amin.
Doamne, miluieste-ne pe noi, ca intru Tine am nadajduit ; nu te mania pe noi foarte, nici pomeni faradelegile noastre, ci cauta si acum ca un milostiv si ne izbaveste pe noi de vrajmasii nostri, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi suntem poporul Tau ; toti lucrul mainilor Tale si numele Tau chemam.
Si acum si pururea in vecii vecilor.Amin !
Usa milostivirii deschide-o noua, binecuvantata Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, ca sa nu pierim cei ce nadajduim intru tine, ci sa ne mantuim prin tine din nevoi, caci tu esti mantuirea neamului crestinesc.

CREZUL
Cred intru Unul Dumnezeu, Tatal Atottiitorul, Facatorul cerului si al pamantului, vazutelor tuturor si nevazutelor.
Si intru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul Nascut, Care din Tatal s-a nascut mai inainte de toti vecii. Lumina din Lumina, Dumnezeu adevarat din Dumnezeu adevarat, nascut, nu facut ; Cel de o fiinta cu Tatal, prin Care toate s-au facut.
Care pentru noi oamenii si pentru a noastra mantuire S-a pogorat din ceruri si S-a intrupat de la Duhul Sfant si de la Maria Fecioara si S-a facut Om.
Si S-a rastignit pentru noi in zilele lui Pontiu Pilat si a patimit si S-a ingropat.
Si a inviat a treia zi, dupa Scripturi.
Si S-a inaltat la ceruri si sade de-a dreapta Tatalui.
Si iarasi va sa vina cu slava sa judece viii si mortii, a Carui imparatie nu va avea sfarsit.
Si intru Duhul Sfant, Domnul de viata Facatorul, Care de la Tatal purecede, Cela ce impreuna cu Tatal si cu Fiul este inchinat si slavit, care a grait prin prooroci.
Intru una, sfanta, soborniceasca si apostoleasca Biserica.
Marturisesc un Botez intru iertarea pacatelor.
Astept invierea mortilor.
Si viata veacului ce va sa fie. Amin.

Condacul 1 :
Având toată purtarea de grijă pentru turma ta, ai hrănit-o pe ea cu învăţăturile cele de Dumnezeu insuflate, adăpând-o din cuvintele tale cele de-miere-curgătoare. Pentru aceasta ca un sfeşnic luminezi toată lumea dreptcredincioşilor care-ţi cântă : Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu cugetătorule, Preafericite !

Icosul 1 :
Cine nu te va ferici pe tine, Sfinte Cuvioase Ierarhe Nifon, cel ce prin nevoinţe ţi-ai potolit patimile trupului şi ai dobândit mântuirea sufletului, învrednicindu-te şi de vederea slavei cereşti, a Luminii celei mai presus de vederea pământeană a ochilor omeneşti. Sau cine nu te va ferici iarăşi, că ai stricat cu viteazul tău cuget împletiturilre cele viclene ale amăgitorului şi l-ai ruşinat ? Pentru aceasta, primeşte de la noi cântări de laudă :
Bucură-te, cel ce ai fugit de cele lumeşti ca de o fiară cumplită ;
Bucură-te, că pe acelea le-ai urât cu ură desăvârşită ;
Bucură-te, că din părinţi credincioşi şi din neam bun ai răsărit ;
Bucură-te, că la Sfântul Botez Nicolae te-ai numit ;
Bucură-te, cel ce, crescând cu vârsta trupească, ai crescut mai mult duhovniceşte ;
Bucură-te, că nu te-ai îndulcit de jocurile copilăreşti, ci ai alergat să aduni mierea faptelor bune ca o albină de pe florile cele bine mirositoare ;
Bucură-te, că râvneai din pruncie după viaţa monahală ;
Bucură-te, că, mic fiind, urmai Sfinţilor Părinţi cu dragoste, mâncând numai pâine şi apă ;
Bucură-te, că ieromonahului Iosif te-ai dat şi el spre filosofia faptelor bune te-a povăţuit ;
Bucură-te, că împreună cu el în ascuns ai fugit la sihastrul Antonie, de a cărui binecuvântare te-ai învrednicit ;
Bucură-te, că te-a primit şi te-a rânduit cum să te nevoieşti ;
Bucură-te, că viaţă îngerească ai câştigat urmând întru toate bătrânului ;
Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 2-lea :
Cum dar vom cânta mai cu vrednicie sau cu ce cuvinte vom lăuda mărirea isprăvilor tale, Sfinte Ierarhe Nifon, noi, nevrednicii, că nici cu faptele, nici cu credinţa, nu ne apropiem de cinstitele tale lucrări, doar mărturisim a noastră slăbiciune şi ne rugăm ţie a ne ajuta şi a mijloci către Dumnezeu să primească cântarea aceasta : Aliluia !

Icosul al 2-lea :
Ne-au cuprins acum dureri ce nu se pot spune. Niciun ajutor omenesc de la nimeni nu aşteptăm. Toţi ne-au părăsit deodată şi plăcerile care odinioară ne desfătau, acum se luptă cu noi. Vai de ticăloşia noastră ! Nu avem altă nădejde decât în mila lui Dumnezeu şi în ajutorul tău, Sfinte Părinte. Pentru aceasta năzuim la tine, slăvite Patriarh a toată lumea, grăbeşte să ne izbăveşti cu rugăciunile tale ca, vindecându-ne, să-ţi cântăm ţie :
Bucură-te, leacul durerilor cel foarte bun ;
Bucură-te, mâna vindecării cea ocrotitoare ;
Bucură-te, că te-ai dăruit nevoinţelor pustniceşti ;
Bucură-te, că, aprins de dragostea dumnezeiască, ai cerut bătrânului să te îmbrace în cinul monahicesc ;
Bucură-te,că el ţi-a primit cererea, îndrumându-te spre nevoinţe, fără de care nu se câştigă Împărăţia Cerurilor ;
Bucură-te, că după aceea te-a tuns, numindu-te Nifon ;
Bucură-te, că apoi ai mers la dascălul Zaharia, de la care ai deprins rânduielile Sfântului Munte Athos ;
Bucură-te, că ai ajuns la Mănăstirea Vatopedului şi te-ai închinat icoanei făcătoare-de-minuni a Maicii Domnului ;
Bucură-te, că întâlnindu-te cu Daniil, superiorul Muntelui, ţi-a cerut cuvânt de folos pentru fraţi ;
Bucură-te, că el auzise despre înţelepciunea ta ;
Bucură-te, că tu, smerindu-te, ai zis : « Nu sunt vrednic să dau doctorie celor sănătoşi şi iscusiţi » ;
Bucură-te, cel ce eşti decât filosofii mai înţelept ;
Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 3-lea
Obosit de truda gândurilor lumeşti, m-am deşteptat acum eu, ticălosul, lăcrimând, că nu am deloc fapte bune ; că nefăcând niciun lucru vrednic de mântuire şi temându-mă de tăierea cuvenită smochinului celui neroditor, cad înaintea ta, Sfinte Preacuvioase Nifon şi strig: mântuieşte-mă cu rugăciunile tale, ca împreună cu tine să-I cânt lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 3-lea :
Nelegiuirile şi mulţimea strâmbătăţilor pe care noi le-am pricinuit aproapelui nostru, ne osândesc şi nu ştiu ce vom face şi ce vom răspunde mergând la judecată, unde toţi ne prigonesc, toţi se ridică împotriva noastră să ne împileze. Tu, însă, Preamilostive Părinte Nifon, care asculţi mărturisirea noastră, soleşte la Domnul, ca să prefacă soarta noastră osândită întru bunătate, scoţând din inimile vrăjmaşilor noştri toată urâciunea şi te vom preamări cu laude:
Bucură-te, al celor greşiţi fără pregetare mijlocitor;
Bucură-te, al judecătorilor celor răi îndreptător:
Bucură-te, celor flămânzi de învăţăturile dumnezeieşti hrănitor;
Bucură-te, că Daniil ţi-a zis să nu păstrezi cuvintele cele dumnezeieşti numai pentru tine;
Bucură-te, că metanie făcând, ai început să-i înveţi, încât toţi se minunau;
Bucură-te, că aşa de dulci erau cuvintele tale , încât nimeni nu putea să se despartă de tine ;
Bucură-te, că au uitat şi de hrana cea trupească, ascultând cuvintele tale cele însuflate de Duhul Sfânt ;
Bucură-te, că şi la Schitul “Pantocrator” ai fost, ca să vezi pe pustnicii care acolo petreceau;
Bucură-te, că te-a minunat covârşitoarea lor răbdare şi, acolo rămânând, învăţai de la dânşii, trăind filocalia ;
Bucură-te, că, mergând în mănăstirea Sfântului Ioan Botezătorul numită Dionisiu, ai văzut că aveau toate de obşte ;
Bucură-te, că văzând asprimea locului, te bucurai, închipuindu-ţi că vezi pe Mergătorul-Înainte, în munţi mâncând acride şi miere sălbatică ;
Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 4-lea :
De împresurările diavoleşti îi mântuieşti pe oameni, Părinte, cu rugăciunile tale, cel ce cu râurile sudorilor ai stins cuptorul patimilor. Pentru aceasta dăruieşte acum vindecări neputinţelor noastre strigând neîncetat lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 4-lea :
A Sfintei Treimi sălăşluire gânditoare şi casă de lumină purtătoarte te-ai arătat, de Dumnezeu înţelepţite, Sfinte Nifon; pentru aceasta toţi alergăm la doctoria rugăciunii tale celei bine primite, ca să ne vindecăm de bolile sufleteşti şi trupeşti şi să-ţi cântăm :
Bucură-te, că de Dumnezeu ai fost înţelepţit ;
Bucură-te, că niciodată cuvânt deşert nu ai vorbit ;
Bucură-te, că nicio carte bisericească fără lacrimi nu ai citit ;
Bucură-te, că după ce te-ai făcut schimnic, rugat fiind de fraţi, preoţia ai primit ;
Bucură-te, că la mai multă nevoinţă te-ai dat cu priveghi şi cu rugăciuni şi cu dragoste către toţi fraţii ;
Bucură-te, că mare luminător te-ai arătat tuturor strălucind cu faptele ;
Bucură-te, că, stând tu la rugăciune, te-a văzut bătrânul Petru în lumină de foc ce la cer te suiai ;
Bucură-te, că el s-a dus şi i-a dezvăluit egumenului vedenia, deşi tu minunea o ascundeai;
Bucură-te, că stareţul, temându-te că vei fugi de slavă şi că de tine vor fi lipsiţi, l-a învăţat să nu mai spună aceasta nimănui ;
Bucură-te, că murind Mitropolitul Tesalonicului, Partenie, te-a ales tot Tesalonicul în locul lui ;
Bucură-te, că ştiind cu duhul voia cea dumnezeiască, te-ai dus, punându-ţi nădejdea în Dumnezeu ;
Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 5-lea :
Ca un bun păstor, Sfinte Ierarhe Nifon, turma ta te-ai nevoit sa o duci la păşunea cea duhovnicească şi din izvoarele darului să o adapi pe ea ; pentru aceea, împreună cu tine strigă : Aliluia !

Icosul al 5-lea :
Nevoindu-te mai presus de fire, Sfinte Ierarhe Nifon, şi biruind vicleşugurile diavoleşti, un adevărat « bătrân » ostaş al lui Hristos te-ai arătat, făcându-te locuitor al Muntelui Sfânt. Pentru aceasta îţi zicem :
Bucură-te, al monahilor canon şi temelie ;
Bucură-te, că înainte de a merge la Tesalonic să primeşti arhieria, ai plâns, smerindu-te că nu eşti vrednic ;
Bucură-te, că egumenul cu fraţii te-au rugat să le trimiţi cele pentru nevoile trupeşti de la Tesalonic ;
Bucură-te, că tu le-ai proorocit că mare primejdie îţi va urma din partea necredincioşilor ;
Bucură-te, că ajungând la Tesalonic, te-a întâmpinat poporul să te vadă şi să-l binecuvintezi ;
Bucură-te, că în zi de Duminică ai fost hirotonit arhiereu şi păstor al oilor cuvântătoare ;
Bucură-te, că după doi ani ai fost chemat la Constantinopol pentru treburi bisericeşti ;
Bucură-te, că acolo l-ai văzut pe Zaharia, dascălul tău ;
Bucură-te, că s-a împlinit proorocia lui că te va mai vedea o dată în viaţă ;
Bucură-te, că el după câteva zile a murit, iar tu l-ai îngropat cu mare evlavie ;
Bucură-te, că după puţină vreme a murit Patriarhul Constantinopolului ;
Bucură-te, că toţi cu un glas te-au pus în scaunul lui ;
Bucură-te, Sfinte Nifon, de -Dumnezeu cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 6-lea :
Crucea pe umeri ridicând-o, Cuvioase, ai urmat Celui ce pentru noi pe pământ a binevoit a se arăta. Pentru aceasta, îndulcirea lumii toată o ai părăsit, vieţuind ca un fără de trup, Părinte Nifon, viaţă întocmai cu îngerii. Drept aceea, împreună cu ei petrecând, adu-ţi aminte de cei ce cu dragoste te cinstesc şi-I strigă lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 6-lea :
Cuvioase Părinte de trei ori fericite, Preasfinţite, Păstorule cel bun al lui Hristos, cel ce ţi-ai pus sufletul tău pentru oile tale, tu şi acum, o prealăudate, de Dumnezeu fericite Nifon, cere cu rugăciunile tale să scăpăm de asupririle celui viclean şi luminându-ne cu solirile tale, să-ţi cântăm unele ca acestea :
Bucură-te, că la scaunul slavei Celui Preaînalt cu arhanghelii şi cu îngerii salţi şi te veseleşti ;
Bucură-te, că, tu, fericite, ca un apostol ai propovăduit cu mare glas dogmele cele dumnezeieşti ;
Bucură-te, că te sârguiai în tot chipul să îndepărtezi lupii de la turma lui Hristos ;
Bucură-te, că mulţi creştini ai făcut în taină, cu sfaturile tale cele dumnezeieşti, botezandu-i în numele Sfintei Treimi ;
Bucură-te, că biserica lui Hristos foarte mult creştea şi strălucea, avându-te pe tine mare luminător ;
Bucură-te, că unii clarici, din zavistia vrăjmaşului, cu porunca împărătesei din scaun te-au îndepărtat ;
Bucură-te, că ai cunoscut că această izgonire s-a făcut din lucrarea diavolului şi pentru răufăcătorii tăi te-ai rugat ;
Bucură-te, că dorind liniştea, te duceai în calea ta, bucurându-te că de grijile bisericeşti ai scăpat ;
Bucură-te, că te-ai dus în altă mănăstire a Sfântului Ioan Botezătorul, viaţă plăcută lui Dumnezeu acolo petrecând ;
Bucură-te, că a strălucit peste tot vestea despre tine şi mulţi creştini veneau, de la viaţa ta cea sfântă folosire luând ;
Bucură-te, că tu, de Dumnezeu fericite, mult ai ajutat lumea cu pilda vieţii tale celei strălucite ;
Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu-cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 7-lea :
Râvnitor al dogmelor dreptei credinţe te-ai arătat, dumnezeiască iubire ai avut în inima ta, Cuvioase Părinte Nifon, şi focul dragostei către Hristos înfierbântându-ţi mintea, îndumnezeit cu totul şi înfricoşat te-ai făcut şi pe toate cele de faţă ca pe un vis le-ai socotit, strigând : Aliluia !

Icosul al 7-lea :
Râvnitor al dogmelor dreptei credinţe te-ai arătat, de trei ori fericite, şi minuni multe săvârşind, te-au văzut popoarele plin de dumnezeiască dragoste şi credinţă întru Hristos şi se îndemnau, bucurându-se cu duhul, să-ţi strige unele ca acestea:
Bucură-te, că pentru marea ta smerenie ai supus demonii şi dar de minuni şi de tămăduiri ai luat de la Hristos spre-nevoinţă-îndemnătorul ;
Bucură-te, că după doi ani ai fost rechemat la scaunul Patriarhiei a toată lumea şi iarăsi ai strălucit ca lumina în sfeşnic »;
Bucură-te, că nesuferind vicleanul diavol lumina ta, a uneltit alte prigoniri, vrând să te depărteze cu totul din această treaptă înaltă prin care puteai scoate multe suflete din ghearele lui;
Bucură-te, că, venind într-o sărbătoare de la Biserică, te-ai întâlnit cu împăratul şi, părându-i-se că nu i-ai dat cinstea cuvenită, a doua oară te-a surghiunit ;
Bucură-te, că te-a păzit cu ostaşi în biserica din Adrianopol ;
Bucură-te, că domnitorul Ţării Româneşti, Radu-Vodă, a venit să te vadă, plecându-şi capul cu multă evlavie ;
Bucură-te, că el se mâhnea pentru ispitele şi izgonirea ce pătimea, iar tu l-ai învăţat că aşa se dobândeşte Împărăţia Cerurilor ;
Bucură-te, că el te-a rugat să vii în ţara sa ca să-l înveţi viaţă duhovnicească şi plăcută lui Dumnezeu ;
Bucură-te, că Radu a mijlocit la păgâni şi te-a luat cu sine ca să le fii povăţuitor spre fapte bune ;
Bucură-te, că Radu a făgăduit să te asculte întru toate, iar tu, Sfinte, ai lăudat buna lui socotinţa ;
Bucură-te, că tu l-ai învăţat să păzească legile şi canoanele bisericeşti, că şi poporul îl va asculta pe el ;
Bucură-te, că ajungând în Ţara Românească, ai poruncit să se facă sobor de preoţi şi de egumeni, pe care îi învăţai din Sfânta Scriptură şi din Sfinţii Părinţi ;
Bucură-te, că ei au primit cu mulţumire şi cu bucurie sufletească sfaturile tale, sârguindu-se să-şi îndrepteze obiceiurile ;
Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu-cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 8-lea :
Pe pământ ca un alt Înainte-Mergător te-ai arătat, Preafericite, că acela l-a mustrat pe Irod, făcătorul fărădelegilor, iat tu, Sfinte, l-ai ruşinat pe domnitorul Radu, spunându-i să nu calce legile şi canoanele bisericeşti, unindu-se cu acel moldovean şi dându-i pe sora sa în căsătorie, iar femeia şi copiii lui să rămână în părăsire şi sărmani, căzând el şi cei dimpreună cu dânsul în păcatul preacurviei. Iar noi, Preabunule Părinte, lăudându-te cu cântări, Îl slăvim pe Dumnezeu, Cel ce ţi-a dat ţie această pricepere şi îndrăzneală, zicând : Aliluia !

Icosul al 8-ulea :
Mai înainte împotrivindu-te lui Radu, cel de trei ori ticălos, l-ai ruşinat că, unindu-se cu moldoveanul cel fără de lege, căuta să te izgonească de la scaunul tău, fericite, că nu sufereau ticăloşii a le mustra fărădelegea lor şi să fii iubit de Dumnezeu şi de oameni. Pentru aceasta toţi cu un glas te slăvim şi lăudăm isteţimea minţii tale, că ai stricat socoteala cea proastă a minţii lui Radu. Deci primeşte de la noi aceste cântare de laudă :
Bucură-te, că tu, Sfinte, mai întâi l-ai învăţat pe Radu cu blândeţe să pedepsească pe cei fără de rânduială ;
Bucură-te, că el la început a primit învăţăturile tale şi te numea nou Ioan Gură de Aur ;
Bucură-te, că venind acel moldovean cu nărav rău, şi-a lăsat soţia şi copiii sărmani şi a luat-o pe sora lui Radu ;
Bucură-te, că tu, fericite, te-ai întristat şi l-ai mustrat că a călcat legea şi canoanele Sfinţilor Părinţi ;
Bucură-te, că vicleanul moldovean a pornit spre mânie pe Radu asupra ta, vrând să te alunge din ţară ;
Bucură-te, că văzând sălbăticia lui Radu, le-ai proorocit că are să vină mare urgie asupra lor ;
Bucură-te, că nu te-ai temut spunându-le că eşti gata să îţi verşi sângele pentru Hristos şi pentru păzirea poruncilor Lui ;
Bucură-te, că, mergând la biserică, ai adunat poporul şi, îmbrăcându-te în veşminte arhiereşti, ai afurisit pe acel moldovean şi pe părtaşii acelei fărădelegi ;
Bucură-te, că l-ai scos afară din biserica împreună cu sora lui Radu şi l-ai ruşinat în faţa poporului ;
Bucură-te, că le-ai proorocit că Radu şi moldoveanul vor muri de moarte rea, după faptele lor ;
Bucură-te, că, punându-ţi veşmintele pe Sfânta Masă, ai plecat, având pururea nădejdea în Dumnezeu ;
Bucură-te, că Radu a poruncit să nu mai slujeşti ca arhiereu şi să nu ţi se mai dea hrană :
Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu-cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 9-lea :
Preacuvioase Părinte Nifon, am auzit de minunile tale cele prea mari şi m-am înspăimântat, fiind cuprins de multă bucurie şi frică, încât nici nu mai ştiu ce să grăiesc, ci împreună cu tine Îi cânt lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 9-lea :
Soare purtător de lumină, sfeşnice cu strălucire de aur, sfinţeşte şi curăţeşte pe cei ce prăznuiesc pomenirea ta dumnezeiască, că se înfricoşează toţi de viaţa ta cea cu fapte bune, Sfinte Nifon, Preafericite. Pentru aceasta te fericim, zicând :
Bucură-te, sfeşnicule strălucit cu raze de aur , care luminezi toată lumea cea de sub soare;
Bucură-te, că fiind izgonit de pe scaun la marginea satului într-o căsuţă mică ai locuit ;
Bucură-te, că un boier cu numele Neagoe, fiul tău duhovnicesc, îţi aducea în ascuns cele de trebuinţă ;
Bucură-te, că Radu, socotind şi urgia lui Dumnezeu şi blestemul tău, Sfinte, te-a chemat înapoi cu vicleşug ;
Bucură-te, că văzând îndărătnicia lui, ca pe un nebun l-ai mustrat, apoi ieşind, te-ai dus ;
Bucură-te, că i-ai proorocit lui Neagoe, boierului credincios, că va ajunge om mare dacă va păzi sfatul tău şi legea lui Dumnezeu ;
Bucură-te, că l-ai binecuvântat ca pe un ucenic credincios şi te-ai dus, lăsându-l plângând;
Bucură-te, că luând pe ucenicii tăi, Macarie şi Ioan, te-ai dus la mănăstirea Vatopedului ;
Bucură-te, că, ajungând acolo, pustnicii muntelui au alergat să ia binecuvântare şi să audă învăţăturile tale ;
Bucură-te, că ucenicul tău Macarie, urmându-te în fapte bune, a cerut binecuvântare pentru moartea mucenicească ;
Bucură-te, că văzând scopul lui, i-ai proorocit că va primi moarte de mucenic ;
Bucură-te, că tu ai rămas în mănăstirea Dionisiu ca simplu monah, acoperit cu smerenia ;
Bucură-te, că slujbă de argat la catâri ţi-au dat, neştiind darul ce locuia în tine ;
Bucură-te, că, stând la rugăciune în miezul nopţii, văpăi de foc care suiau până la cer s-au văzut împrejurul tău ;
Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu-cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 10-lea :
Te rugăm, Sfinte, să ne mântuieşti cu bine-primitele tale rugăciuni, pe toţi cei ce alergăm la minunata ta prăznuire de peste an, căci mare îndrăzneală ai către Dumnezeu şi poţi să ne ajuţi nouă, celor ce-I cântăm lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 10-lea :
Purtătorule de lumină, dumnezeiescule Ierarhe Nifon, luminează şi inimile şi minţile noastre, ale celor ce cu râvna îţi aducem laude şi cântări ca acestea :
Bucură-te, mare făcătorule de minuni, Preacuvioase ;
Bucură-te, că fiind înştiinţat egumenul, s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere darul tău şi bunătatea faptelor tale ;
Bucură-te, că i s-a arătat Sf. Ioan Botezătorul, zicându-i să iasă cu toţi fraţii cu făclii aprinse în calea ta, că Patriarhul Nifon eşti;
Bucură-te, că tu, văzându-i, ai căzut cu faţa în jos, udând pământul cu lacrimi;
Bucură-te, ca egumenul a zis către tine : « ajunge atâta smerenie, o, luminătorule al lumii»;
Bucură-te, că ducându-te prin mănăstiri, slujeai la toate ca unul din cei proşti ;
Bucură-te, că şi la spălătorie mergeai şi la moară ;
Bucură-te, că şi corabia mănăstirii, venind de la metocuri şi primejduindu-se de furtună, o ai scăpat ;
Bucură-te, că, intrând tu în ea, a încetat furtuna ;
Bucură-te, că fraţii, căzând la picioarele tale, te rugau să-i binecuvintezi să poată aduce cu uşurinţă hrana în mănăstire ;
Bucură-te, că ai binecuvântat fierul corabiei şi le-ai zis să-l pună la loc şi, când va fi furtună, să-l arunce în mare ;
Bucură-te, că atunci când se pornea furtuna, strigau fraţii, unul către altul : « aruncaţi-l pe Patriarh în mare ca să înceteze furtuna » :
Bucură-te, că ei slobozeau fierul în mare chemând numele tău şi se făcea linişte ;
Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu-cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 11-lea :
Lumină trimisă de Luminătorul cel Mare, arătându-te tu, Preafericite Nifon, ai luminat toată lumea cea de sub soare cu rugăciunile tale şi pe toţi monahii din acea mănăstire sfătuindu-i, mai înainte le-ai arătat lor mutarea ta din viaţă, iar ei, de întristare umplându-se, lăudau pe Dumnezeu : Aliluia !

Icosul al 11-lea :
Cu îngerii cânţi acum în Ceruri, ca mai înainte cu oamenii pe pământ, cântarea cea întreit sfântă a lui Dumnezeu, pe Care roagă-L pentru cei ce te cinstesc pe tine, fericite Nifon, şi cu dragoste sărută sfintele tale moaşte. Lăudându-te din suflet, strigăm aceste laude de mulţumire :
Bucură-te, înţelepte Nifon, că monahii corăbieri aveau fierul acela ca pe o comoară de mult preţ ;
Bucură-te, că ai arătat fraţilor vremea mutării tale către Răsplătitorul nevoinţelor ;
Bucură-te, că ei plângeau cu jale tânguindu-se pentru pierderea unui bun părinte învăţat ce le-ai fost ;
Bucură-te, că tu le-ai zis proiestoşilor « cereţi ce voiţi de la mine şi eu, prin rugăciune, vă voi da vouă, mai înainte de a mă duce la Dumnezeu » ;
Bucură-te, că ei au cerut să le laşi rugaciuni de dezlegare pentru cei morţi ;
Bucură-te, că ai făcut rugăciuni cu lacrimi către Dumnezeu, ca să le împlinească cererea lor ;
Bucură-te, că, întristându-se cei din Muntele Athos de trecerea ta la Domnul, s-au adunat să sărute cinstitele tale moaşte ;
Bucură-te, că după adormirea ta, Radu, domnul Ţării Româneşti, a căzut în boală nevindecată si tot trupul i-a putrezit ;
Bucură-te, că trupul lui după moarte s-a îngropat la mănăstirea Dealu :
Bucură-te, că Neagoe, după proorocirea ta, a ajuns domn al Ţării Româneşti ;
Bucură-te, că el avea dorinţa să aducă cinstitele tale moaşte în ţară ;
Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu-cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 12-lea :
Cetele tuturor sfinţilor au întâmpinat, Preacuvioase Părinte Nifon, sfânt sufletul tău când se ridica la cer şi cu îngerii cântare de biruinţă lui Dumnezeu cu laude aduceau, cântându-I : Aliluia !

Icosul al 12-lea :
Lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi o vezi nemijlocit, Sfinte Ierarhe Nifon, şi te bucuri acum cu bucuria cea adevărată, nesfârşită si negrăită, pentru lucrările şi ostenelile cu care te-ai nevoit . Pentru aceasta, toţi te lăudăm aşa :
Bucură-te, de Dumnezeu încununate Ierarhe ;
Bucură-te, că un monah surd şi mut, sărutând dumnezeieştile tale moaşte, a vorbit fără împiedicare ;
Bucură-te, ca şi pe un alt monah orb de amândoi ochii l-ai vindecat ;
Bucură-te, că aducându-se preacinstitele tale moaşte în Ţara Românească, ai fost întâmpinat de domnul Neagoe cu mult popor cu făclii aprinse ;
Bucură-te, că, aducându-le în mănăstirea Dealu, le-a aşezat pe mormântul lui Radu ;
Bucură-te, că, făcând priveghere şi adormind Neagoe, te-a văzut în vedenie cum l-ai spălat pe Radu şi l-ai iertat pe el de blestem ;
Bucură-te, că i-ai zis lui Neagoe să trimită moaştele tale înapoi la Sfântul Munte ;
Bucură-te, ca iubitorul de Dumnezeu Neagoe a strigat :« Slavă Ţie, Împărate Ceresc, Cel ce ai preamărit pe robul tău Nifon cu mărire negrăită » ;
Bucură-te, că mulţi bolnavi s-au făcut sănătoşi, atingându-se de dumnezeieştile tale moaşte ;
Bucură-te, că Neagoe, făcând un sicriu frumos de aur cu pietre scumpe, te-a aşezat într-însul ;
Bucură-te, că Neagoe a oprit dumnezeiescul tău cap şi l-a aşezat în mănăstirea Curtea de Argeş, pe care sărutându-l, şi noi luăm iertare de păcate, prin rugăciunile tale ;
Bucură-te, Sfinte Nifon, de-Dumnezeu-cugetătorule, Preafericite !

Condacul al 13-lea :
O, Preafericite şi Mare Ierarhe Nifon, ascultă rugăciunea noastră şi primeşte mulţumirile acestea pe care le aducem ţie din toata inima, ca să ne izbăveşti pe noi de boli, de primejdii şi de ispitele diavoleşti, spre a cinsti pomenirea ta şi a mărturisi minunile pe care cu puterea darului Sfântului Duh le faci nouă, cei ce cu credinţă Îi cântăm lui Dumnezeu : Aliluia !(Acest condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarăşi Icosul întâi şi Condacul întâi şi se face otpustul.

Tot astazi, facem pomenirea:
– Sfantului Mare Mucenic Evplu, arhidiaconul;
– Sfintirii Bisericii Eleusa;
– Icoanei nefacute de mana a Domnului nostru Iisus Hristos;
– Sfintilor Mucenici: Neofit, Zinon, Gaie, Marcu, Macarie si Gaian.