Schimbarea la Fata a Domnului (dezlegare la peste)

Schimbarea la Fata a Domnului este praznuita pe 6 august. Schimbarea la Fata este cunoscuta in popor si sub denumire de Probojenia. Primele reprezentari iconografice ale Schimbarii la Fata sunt din secolul al VI-lea: mozaicul din Biserica „Sfantul Apolinarie“ din Ravenna si cel din Manastirea „Sfanta Ecaterina“ din Sinai. Din Scriptura aflam ca Mantuitorul luand pe Petru, Iacov si Ioan pe muntele Taborului, „S-a schimbat la fata inaintea lor, si a stralucit fata Lui ca soarele, iar vesmintele Lui s-au facut albe ca lumina. Si iata, Moise si Ilie s-au aratat lor, vorbind cu El si, raspunzand, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este sa fim noi aici; daca voiesti, voi face aici trei colibe: Tie una, si lui Moise una, si lui Ilie una. Vorbind el inca, iata un nor luminos i-a umbrit pe ei, si iata glas din nor zicand: „Acesta este Fiul Meu cel iubit; pe Acesta ascultati-L”. Si, auzind, ucenicii au cazut cu fata la pamant si s-au spaimantat foarte” (Matei 17, 2-6; text paralel: Marcu 9, 2-7; Luca 9, 28-36). Schimbarea la Fata ne descopera ca Hristos a fost cu adevarat Fiul lui Dumnezeu. Prin firea omeneasca pe care a asumat-o, ne-a fost descoperita dumnezeirea Sa. In acest sens, Sfintii Parinti afirma ca „Hristos Se schimba la Fata, nu luand ceea ce nu era, nici preschimbandu-Se in ce nu era, ci aratand ucenicilor ceea ce era, deschizandu-le lor ochii si facandu-i din orbi vazatori”. Pe muntele Taborului, trupul Sau a fost strabatut de lumina propriei dumnezeiri. Astfel, aproape toti comentatorii Evangheliei sunt de acord ca Schimbarea la Fata a Domnului anticipeaza invierea Lui, iar invierea Sa o prefigureaza pe a noastra. Faptul ca Evanghelistul Matei spune despre chipul lui Hristos ca era „ca soarele”, iar Luca, vorbind despre vesmintele Sale, mentioneaza ca „erau ca zapada”, ne descopera ca firea omeneasca nu a fost absorbita de cea dumnezeiasca in Hristos, dupa cum nici „zapada” nu a fost topita de „soarele” din El. Cele doua firi sunt unite in chip neamestecat, neschimbat, neimpartit si nedespartit in Hristos. Pe 6 august, de sarbatoarea Schimbarii la Fata a Domnului, Biserica ofera dezlegare la peste pentru bucuria praznicului.

Schimbarea la Fata a lui Hristos, sarbatorita pe 6 august1, este probabil una dintre sarbatorile mari cele mai putin cunoscute si mai putin respectate din tot anul liturgic. Trebuie spus ca, fiind asezata in plina vara si in mijlocul vacantei, este izolata (precedata de o zi de inaintepraznuire si urmata de odovanie) si, mai mult inca, pica in timpul unui post, cel al Adormirii Maicii Domnului, care impune sa se posteasca in ziua praznicului in care se plineste planul lui Dumnezeu pentru Om, lucru care e potrivnic intelesului duhovnicesc. Acest eveniment neasteptat, exceptional si profetic este relatat de catre cele trei Evanghelii Sinoptice: la priveghere se citeste Luca 9, 28 36, iar la liturghie Matei 17, 1 9. In mod curios, Marcu 9, 2 10 nu se citeste, desi este Evanghelia lui Petru, singurul martor ocular printre evanghelistii care au relatat evenimentul (Sfantul Ioan nu il mentioneaza). Dar citirea celei de a doua epistole a Sfantului Apostol Petru la Liturghie compenseaza aceasta lipsa, deoarece reia intamplarea (II Petru 1, 10 19). Termenul folosit indeobste este cel latin (transfigurare), care a tradus termenul grec „metamorfoza”, care inseamna schimbare, transformare. Evenimentul se petrece la sfarsitul misiunii Domnului in Galileea, imediat dupa prima vestire a Patimilor, care a dus la certarea lui Petru de catre Iisus (Inapoia mea, Satano – Mt. 16, 23). La sfarsitul cuvantului Sau, Domnul prevesteste venirea Sa in slava si spune ceva uimitor: Amin zic voua, ca unii dintre cei care sunt aici nu vor gusta moartea pana cand nu vor vedea pe Fiul Omului venind intru Slava (Mt. 16, 28). Sase zile mai tarziu (Mt. si Mc.)2, are loc Schimbarea la Fata. Domnul ia cu El pe Petru, Iacob si Ioan si Se duce pe un munte inalt, de o parte. Evanghelia nu precizeaza despre care munte e vorba, dar Traditia ne spune ca este vorba despre muntele Tabor3 din Galileea. Trebuie sa observam in primul rand ca, asa cum face in momentele cele mai importante, Domnul ia cu Sine „triada apostolica”, pe Petru, Iacob si Ioan4, martori printre martori, martori privilegiati. Este o oglindire a Sfintei Treimi in sanul celor Doisprezece, fara ca Domnul sa socoteasca potrivit a crea o noua structura inlauntrul soborului apostolesc. Este o problema de duh si nu de structura: o alegere dumnezeiasca libera. Muntele inalt simbolizeaza inaltimea duhovniceasca, Cerul: Hristos le va „deschide Cerurile”. Sfantul Luca aduce o precizare interesanta si importanta: Hristos i a dus acolo pentru a se ruga. Si pe cand se ruga Hristos S a schimbat la Fata inaintea lor, adica a fost metamorfozat: fata Lui a stralucit ca soarele, iar vesmintele Lui s au facut albe ca lumina. Pentru prima data Hristos Se arata si Se reveleaza asa cum este cu adevarat: ca Dumnezeu. Aceasta revelatie este cu mult deasupra Teofaniei, cand S a aratat ca Mesia, Hristos. Apostolii Il vad in Slava Sa necreata. Ceea ce vad cu ochii lor trupesti sunt energiile dumnezeiesti necreate care fac pe deplin parte din firea dumnezeiasca, dar sunt diferite de esenta lui Dumnezeu, pe de a ntregul cu neputinta de cunoscut. Aceste energii dumnezeiesti in care Dumnezeu creeaza si Se reveleaza purced de la Tatal, se manifesta prin Fiul si sunt transmise prin Duhul Sfant. Suntem aici in inima teologiei treimice, comoara Ortodoxiei5. Trebuie sa remarcam ca firea omeneasca a lui Hristos este schimbata la fata6 (prin Duhul Sfant, prin a carui „iconomie” se face aceasta), deoarece pielea fetei Sale straluceste ca soarele, iar aceasta lumina dumnezeiasca necreata se transmite chiar materiei inerte, din moment ce vesmintele Lui s au facut albe ca lumina. Cosmosul insusi este chemat pentru a fi schimbat la fata. Cand Sfantul Serafim al Sarovului s a schimbat la fata dinaintea lui Motovilov, in Rusia, in secolul al XIX lea7, zapada insasi stralucea de lumina. Dar minunea nu se opreste aici: Apostolii vad aparand pe Moise si pe Ilie care vorbesc cu Domnul despre plecarea Sa catre Ierusalim (dupa cum precizeaza Sfantul Luca), caci abia asteapta ca Domnul sa mantuiasca pe Om si lumea. Ei marturisesc cu toti Dreptii din Vechiul Legamant dinaintea soborului apostolesc – reprezentat prin triada – ca Iisus din Nazaret este cu adevarat Mesia pe Care L au vestit. Moise reprezinta Legea, al carei parinte este, iar Ilie Prorocii. Legea si Prorocii nu aveau decat un tel: intruparea Cuvantului. Acest lucru s a savarsit. Hristos, Cel vestit de Proroci, a venit sa plineasca Legea, iar nu sa o strice. Apostolii sunt aici martori acestui lucru. Aceasta inseamna si ca Moise (care era mort) si Ilie (care nu a cunoscut prima moarte, ci a fost inaltat la cer intr un car ingeresc) sunt vii, vii si preschimbati (dar in prezenta lui Hristos si prin El, caci El este Mantuitorul lumii). Apostolii insisi sunt transfigurati, caci daca nu ar fi fost in lumina nu ar fi putut vedea lumina (Cf. Ps. 36 (35), 10: intru lumina Ta vom vedea lumina), dar nu stiu aceasta8. Petru, nestiind ce spune (Lc. 9, 33), rosteste o banalitate care nu se potriveste cu momentul. Dar acest lucru ne arata ca Apostolii sunt fericiti (Invatatorule, bine este noua sa fim aici), desi sunt in acelasi timp cuprinsi de frica (Mc.). Petru, cu bunul sau simt de om din popor, ar vrea sa prinda clipa, sa opreasca timpul, sa se instaleze (asta arata „colibele” pe care vrea sa le ridice). Dar acest lucru nu este cu putinta, caci focul iubirii dumnezeiesti, manifestat prin lumina necreata, este o reinnoire permanenta: nimeni nu poate cuprinde focul, ci poate doar sa l traiasca. Duhul nu poate fi inchis. In acel moment, se petrece ceva inca si mai uimitor: Apostolii se gasesc acoperiti de un nor luminos: este o expresie antinomica pentru „intunericul necreat”, tenebra luminoasa despre care vorbeste Sf. Grigorie de Nyssa, firea cu neputinta de cunoscut si de patruns a lui Dumnezeu, taina dumnezeiasca9. Din acest nor, se aude glasuirea acestui cuget parintesc: Acesta este Fiul meu prea iubit, intru Care am binevoit: pe Acesta sa L ascultati. Cugetul este al Tatalui ceresc, dar glasul nu este al Sau, caci nimeni nu poate auzi glasul Tatalui, dupa cum nimeni nu L poate vedea. Glasul care exprima cugetele Tatalui este Cuvantul lui Dumnezeu. Dar Fiul nu poate marturisi pentru Sine Insusi. Este probabil glasul unui serafim (ca si la Teofanie). Aceasta revelatie este asa de fulgeratoare, incat Apostolii sunt in acel moment aruncati la pamant (ucenicii cazura cu fata la pamant si fura cuprinsi de o mare spaima). Sunt zdrobiti pentru ca Dumnezeu le ingaduie sa patrunda, pret de o clipa, in tainele dumnezeiesti, limita posibilului pentru fiintele create. Dincolo de aceasta granita ar fi fost arsi, pentru ca s ar fi gasit la acelasi nivel cu Serafimii. Este cea mai inalta revelatie care s a dat Apostolilor (si de fapt numai triadei apostolice) si, de asemenea, cea mai mare din intreaga Biblie si din intreaga istorie a omenirii. La Teofanie, la Pasti, la Inaltare nu au „vazut” nimic. Aici vad pe Dumnezeu asa cum este. Si sunt martori ai legaturilor personale dintre Tata si Fiu, prin prezenta Duhului Sfant in Ei. Este punctul ultim al revelatiei. Acest moment, aceasta clipa este sublima si unica, pentru ca aici gasim, stransi in jurul lui Hristos, Cerul si Pamantul, mortii si viii, Vechiul si Noul Legamant. Este un moment profetic si eshatologic, care este foarte bine zugravit in icoana.
In clipa urmatoare, vedenia dispare. Iisus este singur, pentru ca Moise si Ilie si au sfarsit misiunea si Si a reluat aparenta de fiecare zi. Ii linisteste pe apostoli si ii ridica. Dar le interzice sa vorbeasca despre aceasta intamplare pana la Invierea Sa, ceea ce ii nedumereste profund (se intrebau intre ei ce inseamna sa invieze cineva din morti – Mc. 9, 10). Putem sa ne intrebam pentru ce Domnul daruieste celor trei ucenici aceasta aratare. Parintii au vorbit adesea despre aceasta. Hristos avea in curand sa „Se suie la Ierusalim” unde avea sa fie arestat, judecat, lovit, umilit si in cele din urma ucis. Voia neaparat sa arate Apostolilor Sai, inaintea acestui spectacol infricosator si cu neputinta de inteles, ca este cu adevarat Dumnezeu. Dar Apostolii nu si vor aduce aminte decat mai tarziu, mai precis dupa Inviere. Aceasta sarbatoare ar trebui sa fie cea mai mare din tot anul liturgic: este sarbatoarea plinirii planului dumnezeiesc, indumnezeirea Omului si transfigurarea cosmosului.

Parintele Noël TANAZACQ, Paris

Note:
1. Data de 6 august nu are legatura directa cu ciclul liturgic al mantuirii. Daca ar fi fost asa, Schimbarea la Fata ar fi trebuit sarbatorita imediat inaintea inceputului Postului Mare. Ea corespunde probabil cu aniversarea sfintirii Bisericii de pe Muntele Tabor, dupa cum se intampla cu multe sarbatori liturgice. A aparut mai intai in Rasarit (in secolele IV V) si mai tarziu in Apus (in anumite biserici din Galia si Spania inainte de reformele lui Carol cel Mare, in secolul al IX lea, in Sudul Italiei si numai in secolul al XII lea la Roma, care nu a consacrat o decat in secolul al XV lea). A devenit deosebit de importanta in Biserica Armeana, unde este una dintre cele cinci mari sarbatori ale anului si este precedata de un post pregatitor. Dar faptul de a o sarbatori in miezul verii corespunde cu continutul ei, deoarece este perioada „roadelor”. De altfel, in Rasarit, la sfarsitul liturghiei se binecuvinteaza si se impart fructele.
2. La Sf. Luca: ca la opt zile dupa aceea. Hristos face pe Om sa treaca de la 6 (care semnifica refuzul unirii cu Dumnezeu) la 8 (Invierea).
3. Muntele Tabor se gaseste in apropiere de Nazaret, Cana si Nain, la 19 km sud vest de Marea Galileii. Este inalt de 562 m, ceea ce este mult pentru Palestina.
4. Trei dintre primii patru intai chemati (mai era si Andrei), toti trei pescari din Galileea.
5. Dogma luminii necreate a fost aparata si explicitata de Sf. Grigorie Palama, in secolul al XIV lea, cu prilejul controversei cu niste calugari romano catolici din Calabria care pretindeau ca lumina de pe Tabor era creata. Sf. Grigorie s a sprijinit pe Parinti si mai ales pe Sf. Grigorie de Nyssa si Sf. Maxim Marturisitorul, ca si pe intreaga traditie isihasta athonita. Se pomeneste biruinta sa in cea de a doua duminica din Post, ca pe un al doilea triumf al Ortodoxiei.
6. Firea omeneasca a lui Iisus Hristos a fost mereu transfigurata, indumnezeita, inca din sanul Maicii Sale, Maria, dar prin abnegatia Sa voita, prin kenoza Sa, El ascundea slava Sa pentru a Se putea imbraca cu Omul cazut, a muri pentru el si a l mantui. Aici, in fond, El savarseste o „minune” pentru Apostoli, o exceptie. Dupa invierea Sa, a putut sa Se arate asa cum este, ca Dumnezeu. Dar cum trupul slavei are ca proprietate libertatea, El nu trebuie sa Se arate mereu in slava. De altfel, Evanghelia ne spune ca S a aratat in alt chip ucenicilor la Emaus (Mc. 16, 12), care, ca si Maria Magdalena, nu L au recunoscut.
7. La sfarsitul lunii noiembrie a anului 1831, la mai putin de un an dupa ce Sf. Serafim l a vindecat pe loc de o boala incurabila, care il facea infirm.
8. Sf. Serafim ii spune lui Motovilov, in esenta: daca nu ai fi in aceasta lumina [a Duhului Sfant], nu m ai putea vedea astfel [transfigurat].
9. Anumiti Parinti (Sf. Ambrozie, Sf. Grigorie Palama) vad in norul luminos prezenta Duhului Sfant.

apostolia.eu

Transfigurarea – Schimbarea la Fata

Transfigurarea - Schimbarea la Fata

Aproape de sfarsitul anului liturgic, in august, avem sarbatoarea Schimbarii la Fata a lui Hristos. Aceasta este una dintre comemorarile fundamentale ortodoxe. Din ne-fericire, cand cade in cursul saptamanii, putini oameni o sarbatoresc. Dar pentru intelegerea credintei ortodoxe ea are o importanta unica. Hristos a luat pe ucenicii Sai si a urcat pe munte, si acolo fata Lui a aparut stralucind. Vesmintele Lui au devenit albe ca zapada, iar unul dintre ucenici a zis: „Doamne, bine este pentru noi sa fim aici”. Aceasta a fost implinirea tuturor dorintelor umane, momentul supremei fericiri. Pentru ca nimic in aceasta lume nu ne poate multumi in afara de Dumnezeu, de slava Lui, lumina Lui, adevarul Lui, imparatia Lui. De asemenea, crestinismul este bucurie; asa trebuie inteleasa sarbatoarea Schimbarii la Fata. Nu este vorba de o carte de precepte: luni fa aceasta, marti fa aceasta. Dumnezeu nu ne-a dat un set de prescriptii si reguli, ci S-a dat -pe Sine insusi; si aceasta inseamna Viata, Iubire, Transfigurare. El ne-a dat puterea de a merge cu El pe Muntele Tabor si de a gusta acolo ceea ce El a pregatit pentru noi. Ce este Biserica? Biserica este reflectarea in aceasta lume a luminii vazute de ucenici pe Muntele Tabor. Intrebati-i pe batranii nostri. Ei nu ar intelege niciodata ce in-seamna aceea ca ei trebuie sa mearga la Biserica, pentru ca a merge la biserica este bucurie pentru ei, si cand nu pot merge la biserica ei sunt nefericiti. In timp ce noi intrebam „cat de mult” si „cat de lunga” este slujba, ei ar da tot ceea ce au pentru posibilitatea de a fi in biserica. Pentru ei, biserica nu este locul unde implinim obligatiile noastre religioase, ci locul unde este casa noastra adevarata, unde ne sunt date bucuria si lumina. Astfel, in cultul divin de peste an, dimensiunile crestinismului – cea individuala, cea sociala si cea cosmica – sunt revelate si date noua. Viata crestina este asemenea acelei urcari pe munte, urmand pe Hristos. Uneori este foarte cald, alteori este foarte frig. Uneori devenim obositi din cauza efortului. Dar, daca exista un inteles in viata crestina, el in mod sigur salasuieste in urmarea continua a lui Hristos spre Muntele Tabor, astfel incat la sfarsit sa putem spune: „Doamne, bine este pentru noi sa fim aici”. Atunci Hristos ne descopera, asa cum a zis Sfantul Pavel: „Cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit si la inima omului nu s-a suit, pe acestea le-a gatit Dumnezeu celor ce-L iubesc pe El” (1 Corinteni 2, 9). Nu doar pentru aceia care urmeaza prescriptiile Lui, ci pentru aceia care Il iubesc pe El. Si a-L iubi pe El inseamna aceasta dorinta de a-L urma, in ciuda tuturor dificultatilor, inseamna sa doresti bucuria de a fi in Hristos.

Parintele Alexander Schmemann

Schimbarea la Fata a Domnului – Sfantul Ioan Damaschin

Schimbarea la Fata a Domnului - Sfantul Ioan Damaschin

Cuvant la Schimbarea la Fata/Chip a Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos al fericitului Ioan presbiterul din Damasc

Chemare la praznuire

Veniti sa praznuim, adunare iubitoare de Dumnezeu! Veniti sa sarbatorim impreuna cu puterile cele iubitoare de praznice, caci au venit aici sarbatorind impreuna cu noi!
Veniti sa chiuim cu buzele ca si cu niste chimvale rasunatoare [cf. Ps 150, 5]! Veniti sa saltam cu duhul! Caci pentru cine e sarbatoarea si praznicul [heorte kai panegyris]? Pentru cine voiosia si veselia? Pentru cei ce se tem de Domnul, pentru cei care adora Treimea, care venereaza pe Fiul si pe Duhul coetern cu Tatal, care marturisesc cu sufletul, cu gandul si cu gura o unica Dumnezeire cunoscuta in chip indivizibil in Trei Ipostase. Pentru cei care stiu si spun ca Hristos e Fiu al lui Dumnezeu si Dumnezeu, o unica ipostasa cunoscuta in doua firi/naturi nedivizate si necontopite, precum si in insusirile/proprietatile naturale ale acestora. Pentru noi e veselia si toata bucuria sarbatoreasca. Pentru noi a asezat Hristos sarbatorile, „caci nu este bucurie pentru cei impiosi” [Is 48,12]. Sa lepadam norul oricarei intristari care umbreste mintea si nu o lasa sa se ridice spre inaltimi. Sa dispretuim toate cele pamantesti, caci nu pe pamant e cetatenia noastra! Sa ne intindem mintea spre cer, de unde-L asteptam Mantuitor pe Hristos Domnul [cf. Flp 3, 20]!

Actualizarea retorica a praznicului

Astazi e abisul luminii neapropiate! Astazi pe muntele Tabor straluceste apostolilor o revarsare netarmurita de stralucire dumnezeiasca! Astazi stapan al Vechiului si Noului Testament se face cunoscut Iisus Hristos – acest drag mie atat lucru, cat si nume, cu adevarat cel mai dulce si cel mai drag si care intrece orice dulceata! Astazi capetenia [exarchos] Vechiului Legamant, dumnezeiescul legiuitor Moise sta in muntele Tabor langa Hristos Datatorul Legii ca un rob inaintea stapanului si e luminat cu privire la economia Acestuia, in care a fost initiat in vechime prin prefigurari – fiindca acest lucru as spune ca il arata „spatele lui Dumnezeu” [Is 33, 23] – si vede limpede slava dumnezeirii acoperit fiind de crapatura stancii, cum spune Scriptura [cf. Is 33, 22]. Iar stanca [petra] este Hristos, Dumnezeu, Cuvant si Domn intrupat, precum ne-a povatuit raspicat dumnezeiescul Pavel zicand: „Iar stanca era Hristos” [1 Co 10, 4], Care a deschis doar o foarte mica crapatura in trupul Sau si i-a fulgerat pe toti cei prezenti cu o lumina imensa si mai puternica decat orice vedere. Astazi capetenia si marele corifeu al Noului Legamant, [Petru] care L-a proclamat in chip foarte limpede pe Hristos Fiu al lui Dumnezeu spunand: „Tu esti Hristosul, Fiului Dumnezeului Celui Viu!” [Mt 16,16], vede pe capetenia Vechiului Legamant stand langa Cel ce este Datatorul de lege pentru amandoi si graind cu glas patrunzator: „Acesta e Cel ce este [cf. Is 3,14], despre Care am vestit dinainte ca «se va ridica un profet ca si mine» [Dt 18,15]: ca mine ca om si capetenie a poporului celui nou, dar mai presus de mine ca Domn al meu si al intregii creatii, si Cel care dispune atat pentru mine, cat si pentru tine ambele legaminte, vechi si nou!”  Astazi [Ilie] feciorelnicul din vechiul Legamant binevesteste feciorelnicului [Ioan] din noul Legamant pe Domnul Cel feciorelnic dintr-o Fecioara! Veniti deci, ascultand de profetul David, „sa cantam psalmi Dumnezeului nostru, sa cantam psalmi impara­tului nostru, sa cantam psalmi, ca Dumnezeu e imparat peste tot pamantul! Sa cantam psalmi cu pricepere!” [Ps 46, 7-8]. Sa cantam psalmi cu buze de veselie, sa cantam psalmi cu intelegerea mintii simtind gustul cuvintelor; „caci gatul gusta hrana, dar mintea distinge cuvintele”, zice preainteleptul [Iov 12,11]! Sa cantam psalmi si Duhului, Care cerceteaza toate, chiar si adancurile de negrait ale lui Dumnezeu [cf. 1 Co 2,10], vazand acum in Lumina Tatalui, Care e Duhul Cel ce lumineaza toate, Lumina cea neapropiata [cf. 1 Tim 6, 16], pe Fiul lui Dumnezeu!

Minunea indumnezeirii firii omenesti

Astazi s-au vazut cele de nevazut pentru ochii omenesti: un trup pamantesc reflectand o stralucire dumnezeiasca, un trup muritor izvorand slava dumnezeirii! Caci «Cuvantul S-a facut trup” [In 1,14], iar trupul s-a facut Cuvant, macar ca nici unul, nici altul n-a iesit din firea/natura proprie. O, minune, care intrece orice minte! Slava n-a venit trupului din afara, ci dinauntru, de la dumnezeirea supradumnezeiasca a Cuvantului lui Dumnezeu unita cu El dupa ipostasa intr-un chip de negrait. Cum cele cu neputinta de amestecat se amesteca si raman necontopite? Cum cele cu neputinta de conciliat coincid intr-una si nu ies din ratiunile proprii naturilor/firilor lor? E efectul actiunii unirii potrivit ipostasei: face una cele unite si produce la sfarsit o ipostasa unica intr-o diferenta fara diviziune si o unire fara contopire, unitatea ipostasei fiind pazita si doimea naturilor fiind pastrata atat prin intruparea fara transformare a Cuvantului, cat si prin indumnezeirea [theosis] fara schimbare mai presus de minte a trupului muritor. Si asa cele ale omului devin ale lui Dumnezeu, iar cele ale lui Dumnezeu devin ale omului prin modul comunicarii si intrepatrunderii [perihorezei] reciproce fara contopire si a unei uniri extreme potrivit ipostasei, caci Unul e Cel care este in chip vesnic aceea [Dumnezeu] si devine mai apoi aceasta [om].

Marturia Tatalui si a Duhului…

Astazi cele cu neputinta de auzit se aud de urechi de om; caci omul vazut e marturisit Fiu al lui Dumnezeu ca Unul-Nascut Iubit si de-o-fiinta. Nemincinoasa e marturia, adevarata e proclamarea, caci aceasta proclamare o striga insusi Tatal Care L-a nascut! Sa stea de fata David lovindu-si corzile lirei de Dum­nezeu graitoare a Duhului si sa cante acum mai limpede si mai explicit cuvantul pe care l-a spus in vechime cand a vazut de departe cu ochii inainte-vazatori si curati venirea viitoare la noi in trup a lui Dumnezeu Cuvantul: „Taborul si Hermonul in numele Tau se vor veseli” [Ps 88,13].

… la Botez – veselia Hermonului

Hermonul s-a veselit primul auzind numele filialitatii marturisit limpede lui Hristos de catre Tatal, atunci cand inainte-mergatorul a iesit sa boteze ca un mijlocitor in­tre Vechiul si Noul Legamant – el [Ioan] odorul ascuns in pustie si care stralucea lumii care zacea in intuneric, trimis sa arate in public Lumina neapropiata si ascunsa pentru cei cu vederea slaba -, cand in mijlocul Iorda­nului a stat insasi Apa iertarii care curata lumea, nu este ea curatita, cand prin glasul Tatalui care a tunat din cer Cel botezat a fost marturisit Fiu iubit, iar Cel marturisit a fost aratat cu degetul de Duhul printr-un porumbel

…la Schimbarea la Fata/Chip – veselia Taborului

Iar acum se veseleste si se bucura Taborul, muntele dumnezeiesc si sfant, cel inalt, care se veseleste acum in chip vrednic de slava si stralucirea [lui Dumnezeu] nu mai putin decat de propria lui inaltare in vazduh, fiindca prin har rivalizeaza cu cerul. Caci pe Cel de Care acolo ingerii nu pot sa-si reazeme privirea, cei mai de seama dintre apostoli il vad aici stralucind in slava imparatiei Sale. Pe el [pe Tabor] se incredinteaza invierea mortilor, iar Hristos se arata Domn si al mortilor si al viilor, El care pe Moise l-a facut sa vina din morti, iar pe Ilie l-a adus martor viu, pe el pe care l-a condus de la pamant la cer pe o cale de eter ca vizitiu al unui car care sufla foc. Pe el [pe Tabor] cei mai de seama dintre profeti profetizeaza si acum, vestind iesirea [din viata a] Stapanului pe cruce. De aceea [Taborul] salta si se bucura si imita sariturile mieilor [cf. Ps 113, 6] cand aude din nor, din Duhul, aceeasi marturisire a filialitatii, pe Hristos Datatorul de viata marturisit de Tatal. Caci iata numele mai presus de orice nume [cf. Flp 2,10], in care se veselesc Taborul si Hermonul: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit!” [Mt 17, 5]. Aceasta e veselia intregii creatii, aceasta e o cinste si un motiv de lauda de nedesfiintat pentru oameni. Fiindca acela care primeste marturia e un om, chiar daca nu un simplu om. O, veselia mai presus de minte ce ne-a fost daruita! O, fericirea aceasta mai presus de nadejde! O, darurile lui Dumnezeu care biruie dorinta! O, harisme nu mai prejos decat masurile cererii! O, Datator lipsit de invidie si cu o maretie suprafireasca! O, dar demn nu de cel care-l primes­te, ci mai mult de Cel care-1 da! O, schimburi straine! O, Cel ce da putere si primeste neputinta! O, Cel care il arata pe om fara de inceput prin aceea ca Cel fara de inceput incepe fiind creat cu trupul! Caci daca omul se indumne-zeieste prin aceea ca Dumnezeu se inomeneste, iar Unul si Acelasi Se arata Dumnezeu si om, de aici urmeaza ca Acelasi fiind om este fara de inceput prin dumnezeirea Lui, si fiind Dumnezeu incepe prin umanitatea Sa.

Sinaiul si Taborul

In vechime, asadar, fum, intuneric, vijelie si un foc infricosator invaluiau, pe muntele Sinai, acea pogorare extrema vestindu-l ca pe unul de neapropiat pe Datatorul Legii, aratand in chip umbratic spatele Lui [cf. Is 33, 33] si facandu-L cunoscut public pe Artist din creatiile Lui. Acum insa [pe Tabor] toate sunt pline de lumina si stralucire, caci insusi Datatorul Legii, Artistul si Domnul universului, a venit din sanurile Tatalui nu mutandu-se din rezidenta Lui, din sederea in sanurile Tatalui, ci pogorandu-Se la robii Lui, luand forma de rob si facandu-Se om prin natura si prin infatisare [cf. Flp 2, 6-7], ca Dumnezeu Cel de necuprins sa poata fi cuprins de oameni, aratand prin Sine insusi si in Sine insusi stralucirea firii dumnezeiesti/Naturii divine.

Creatia, caderea si restaurarea omului in comuniunea cu Dumnezeu pe Tabor

Caci intr-o unire cu harul Sau l-a asezat Dumnezeu in vechime pe om, atunci cand peste omul nou-plamadit din tarana a suflat duh de viata [cf. Fc 2, 7], i-a impar­tasit ceea ce e mai bun, l-a cinstit cu chipul/icoana si asemanarea [cf. Fc 1, 26] Sa si l-a facut cetatean al Edenului si tovaras al ingerilor. Dar pentru ca prin noroiul patimilor am intunecat si topit asemanarea chipului dumnezeiesc, Cel plin de compasiune a intrat cu noi intr-o a doua comuniune, mai sigura si mai paradoxala. Fiind­ca ramanand in inaltimea dumnezeirii proprii, Se impartaseste El insusi de ce e mai rau indumnezeind in sine umanul, amesteca Arhetipul cu chipul si-si arata astazi in el frumusetea proprie. Si fata Lui straluceste ca soarele – caci se identifica potrivit ipostasei cu o lumina imateriala si prin aceasta devine un soare al dreptatii [cf. Mal 3, 20] -, iar hainele Lui se fac albe ca zapada, pentru ca ele devin slavite prin imbracare, nu prin unire [henosei], prin relatie [schesei], iar nu prin unirea potrivit ipostasei. Si L-a umbrit un nor de lumina care zugravea stralucirea Duhului, fiindca, asa cum spunea dumnezeiescul Apostol, marea poarta chipul apei, iar norul pe cel al Duhului [cf. 1 Co 10,1-2]. Toate sunt luminoase si suprastralucitoare pentru cei in stare sa primeasca lumina si care nu si-au intinat sufletul cu murdaria constiintei.

Sa urcam si noi pe Taborul virtutilor…

Veniti, asadar, sa imitam si noi cu zel ascultarea apos­tolilor si sa urmam cu inflacarare pe Hristos Care ne cheama, sa scuturam gloata patimilor, sa-L marturisim fara sa ne rusinam Fiu al Dumnezeului Celui Viu si, facandu-ne vrednici de fagaduinta, sa urcam pe muntele virtutilor, care este iubirea [agape], si sa ne facem vaza­tori ai slavei si auzitori ai celor negraite! Caci cu adeva­rat fericiti, cum spunea Domnul, sunt ochii celor ce vad pentru ca vad si urechile pentru ca aud cele ce multi profeti si imparati au dorit sa vada si sa auda si n-au dobandit dorinta lor [cf. Mt 13,16-17].

…la ospatul exegezei cuvintelor pericopei evanghelice

Veniti deci sa desfasuram dupa putinta zicerile dum­nezeiestilor cuvinte [oracole] si sa intindem o masa bu­nilor nostri convivi a caror toata pofta tinde spre cele dumnezeiesti! Sa intindem o masa potrivita poftei lor, o masa de cuvinte [oracole] dumnezeiesti condimentata cu harul Duhului, nu impodobita cu intelepciunea cu­vintelor elinilor [paganilor], pentru ca nici nu suntem foarte initiati in cunoasterea lor, ci rezemata de harul Celui ce da celor gangavi limba limpede pentru a vorbi.

S-a schimbat la chip

Luandu-i, asadar, cu Sine in muntele Tabor pe cei ce se distingeau prin inaltimea virtutilor, „S-a schimbat la chip inaintea lor”. Se schimba la fata/chip [metamor-phoutai] inaintea ucenicilor Cel ce este pururea slavit in acest fel si straluceste cu fulgerarea dumnezeirii. Caci, nascut fiind din Tatal fara de inceput, are fara de inceput raza naturala a dumnezeirii, neprimindu-si abia ulterior existenta, nici slava. Pentru ca din Tatal isi are straluci­rea slavei fara inceput si atemporal, iar intrupandu-Se este Acelasi, ramanand in aceeasi stralucire dumneze­iasca. Trupul e slavit deodata cu aducerea lui din nefiinta la existenta, si slava dumnezeirii devine slava trupului, fiindca Unul Hristos e si aceasta si aceea, de-o-fiinta cu Tatal si de-o-fire si de-o-semintie cu noi.

Dar chiar daca trupul Sau sfant n-a subzistat nepar­tas al slavei dumnezeiesti, ci din pricina unirii extreme potrivit ipostasei era imbogatit in chip desavarsit cu slava dumnezeirii nevazute, astfel incat una si aceeasi e slava Cuvantului si a trupului, totusi slava nearatata care exista in trupul vazut era nevazuta pentru cei tinuti de lanturile trupului si care nu cuprind cele cu neputinta de vazut chiar si pentru ingeri. Se schimba, asadar, la fata/chip nu primind ceea ce nu era, nici transformandu-se in ceea ce nu era, ci aratand ucenicilor Sai ceea ce era, deschizandu-le ochii si facandu-i din orbi vazatori. Aceasta inseamna „si S-a schimbat la fata/chip inaintea lor”. Caci ramanand El insusi in identitatea Sa, a fost vazut acum de ucenici aratandu-Se altceva decat Se ara­tase mai inainte.

Fata Lui a stralucit ca soarele

„Si fata [to prosopon] Lui a stralucit ca soarele”, fata Celui care in marea Lui putere poarta soarele ca pe o teclie, a Celui care inainte de soare a creat lumina, dupa care a mesterit soarele ca un luminator receptacul al luminii [Fc 1, 3.16]. Fiindca El insusi e Lumina cea adevarata nascuta vesnic din Lumina adevarata si ima­teriala, Cuvantul enipostatic al Tatalui, Rasfrangerea sla­vei Lui, intiparirea naturala a ipostasei lui Dumnezeu si Tatal [cf. Evr 1, 3]. Fata Acestuia a stralucit ca un soare.

– Ce spui, o, evanghelistule? De ce compari cele in realitate incomparabile? De ce pui laolalta si apropii cele ce in realitate sunt de nepus laolalta? A stralucit oare Stapanul ca slujitorul? Lumina insuportabila si neapropiata a fulgerat ca acest soare vazut de toti?

– Dar nu pun laolalta, nici nu compar, ar spune el, Rasfrangerea singura Una-Nascuta si neasemanabila cu nimic a slavei dumnezeiesti; graind insa celor legati cu lanturile trupului, iau drept exemplu corpul cel mai fru­mos si stralucitor din cate exista, nu si cel mai asemana­tor – caci e cu neputinta ca necreatul sa fie reprezentat iconic in chip nestirbit in creatie -, ci asa cum soarele e unul, dar are doua substante: cea a luminii facute mai intai si cea a corpului sau introdus ulterior in creatie, dar lumina e unita indivizibil cu intreg corpul, dar in timp ce corpul ramane in el insusi, lumina se intinde la toate marginile pamantului, tot asa si Hristos, Care e Lumina din Lumina, fara de inceput si neapropiata, cand intra intr-un corp creat si supus timpului e un singur Soare al dreptatii, Un singur Hristos cunoscut in chip nedivizat in doua firi.

Prin urmare, trupul sfant este circumscris [perigraptos] – caci stand pe Tabor n-a ajuns in afara muntelui -, dar dumnezeirea e de necuprins [achoretos], fiind in toate si dincolo de toate. Si trupul straluceste ca soarele, caci stralucirea luminii e a trupului. Pentru ca toate ale Unuia Dumnezeu Cuvantul intrupat s-au facut comune, atat cele ale trupului, cat si cele ale dumnezeirii necircumscrise, dar una e realitatea plecand de la care sunt recunoscute gloriile [auchemata] comune ale slavei si; alta cea plecand de la care sunt recunoscute patimirile [pathemata] comune. Divinul insa biruie si comunica trupului stralucirea si slava lui, ramanand nepartas pa­timirii chiar si in patimiri. Asa „a stralucit fata Lui ca soarele”, nu pentru ca El n-a fost mai stralucitor decat soarele, ci pe cat au putut-o vedea cei care priveau. Caci daca le-ar fi aratat toata stralucirea slavei, cum n-ar fi fost arsi? „Fata Lui a stralucit ca soarele” deoarece ceea ce este soarele in realitatile sensibile, aceasta e Dumnezeu in cele inteligibile.

„Si hainele Lui s-au facut albe ca lumina.” Asa cum una e soarele – caci e izvorul luminii, neputand fi vazut limpede – si alta lumina care vine din el spre pamant – caci aceasta se vede si priveste prin lucrarea intelepciu­nii si iubirii de oameni a lui Dumnezeu, ca sa nu fim cu desavarsire nepartasi de cele bune -, tot asa fata Lui straluceste mai limpede, ca soarele, iar hainele se fac albe ca lumina scanteind prin impartasirea luminii dumne­zeiesti.
Intrecerea apostolilor cu profetii. Acestea fiind savarsite astfel, pentru ca sa se arate Un Singur Domn al Vechiului si Noului Legamant si sa astupe gurile ereticilor, al caror gatlej e un mormant deschis [cf. Ps 5,10] si ca sa fie crezuta invierea mortilor, iar Stapanul marturisit [de Tatal] sa fie crezut Domn al viilor si al mortilor, de aceea Moise si Ilie stau in slava ca niste robi langa Stapanul lor si sunt vazuti de cei robi impreuna cu ei [de apostoli] discutand impreuna cu El. Caci trebuia ca acestia [apostolii] vazand slava si fami­liaritatea celor robi impreuna cu ei si slujitori ai lui Dumnezeu sa fie uimiti de pogorarea cu iubire de oa­meni a Stapanului si asa sa se umple de si mai mult zel Si incordare spre lupte; caci cine cunoaste roadele oste­nelilor ar fi mai usor indrazneti in lupte. Pentru ca dorinta de castig stie sa conduca la necrutarea trupului. Caci asa cum soldatii, sportivii, agricultorii si comerci­antii primesc cu inflacarare ostenelile, infrunta cu indraz­neala furtunile marii si nu se ingrijesc de fiare salbatice si de pirati, ca sa dobandeasca castigul dorit, si cu cat ii vad desfatandu-se de castiguri pe cei ce s-au ostenit anterior, pe atat de mai mult sunt imbolditi spre rabda­rea ostenelilor, tot asa si scutierii, sportivii, agricultorii si comerciantii duhovnicesti care nu doresc castiguri pamantesti, nici nu poftesc bunuri nadajduite, sunt tri­misi cu si mai mare inflacarare spre lupte, nu iesind in linie de batalie impotriva unor oameni, nici lovind aerul, nici punand sub jug boii de la plug si taind cu ei brazdele pamantului, nici luptandu-se cu valurile agitate ale ma­rii, ci luptand impotriva stapanirilor intunericului si lovindu-le prin aceea ca sunt loviti de ele si strangand bogatie prin aceea ca sunt dezgoliti si punand inaintea valurilor inviforate ale lumii si ale duhurilor rautatii care le pun in miscare carma crucii, le alunga prin puterea Duhului ca pe niste fiare mugitoare si rapitoare, sema­nand in inimile oamenilor ca in niste brazde cuvantul cinstirii lui Dumnezeu si secerand Stapanului spic cu mult rod. Dar sa ne reintoarcem la tema noastra.

Cuvantul lui Moise si Ilie

Atunci Moise a rostit foarte probabil: „Asculta, Israele” duhovnicesc cele pe care Israelul pamantesc nu le-a putut auzi: „Domnul Dumnezeul Tau, Domnul este Unul” [Dt 6, 4]. Fiindca Dumnezeu e facut cunoscut Unul in Trei Ipostase, caci una e fiinta Dumnezeirii Tatalui Care da marturie, a Fiului Care primeste marturie si a Duhului Care umbreste. Acesta e Cel marturisit acum de Tatal, Viata oamenilor. Pe Acesta il vor vedea lipsitii de minte spanzurat pe lemn si nu vor crede Vietii lor. Si atunci le raspunde Ilie: „Acesta e Cel pe Care L-am vazut odinioara cu duhul, netrupesc, ca o briza de vant subtire [3Rg 19,12]!”; caci „pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata” [In 1,18] dupa ce este prin fire/natura. Si ceea ce s-a vazut, s-a vazut prin Duhul. „Aceasta e schimbarea dreptei Celui Preainalt” [Ps 76,11]. Acestea sunt „cele pe care ochiul nu le-a vazut, urechea nu le-a auzit si la inima omului nu s-au suit” vreodata [1 Co 2, 9]. „Asa vom fi mereu cu Domnul” [i Tes 4,17] in veacul viitor vazandu-Lpe Hristos fulgerand cu lumina dumnezeirii Lui.

Bine este sa fim aici

Dar ce-a facut Petru cand a ajuns spectator al acestei descoperiri dumnezeiesti? Ca intrat in transa divina [hosper enthous] in Duhul a zis Domnului: „Bine este ca noi sa fim aici!” Caci cine va schimba intunericul cu lumina? Vedeti soarele acesta cat e de frumos, cat e de mandru, cat e de dulce, cat e de dorit, cat fulgera si stra­luceste, cat de dulce si indragita e viata de care se leaga toti si fac toate ca sa nu o rateze! Cu cat mai mult sun­teti de parere ca e mai dorita si mai dulce insasi Lumina din care isi primeste lumina orice lumina? Cu cat mai indragita si mai dulce e insasi Viata, din care isi primeste viata si se comunica orice viata, in Care suntem vii, ne miscam si suntem [cf. FA 17, 28]? Nu e dulceata, dorinta, cuvant si gand care sa semene cu masura covarsirii ei. Biruie orice comparatie si nu se supune unor masuri. Caci cum ar putea fi masurat necircumscrisul si necu­prinsul de ganduri? Aceasta Lumina are biruinta asupra intregii firi. Aceasta Viata e cea care a biruit lumea. Cum nu e bine sa nu fim separati de Bine? Petru n-a grait nelalocul lui. Dar pentru ca toate cele bune vin la vremea lor, caci „este o vreme prielnica [kairos] pentru orice lucru”, a spus Solomon [Ecc 3,1], trebuia si ca Binele sa nu se limiteze la cei de acolo, ci sa se reverse si sa mearga la toti, adica la toti credinciosii, pentru ca sa fie mai multi cei ce se vor impartasi de binefacerea lui. Acest lucru aveau sa-l duca insa la capat crucea, patimirea si moartea. Nu este deci bine sa ramana aici Cel ce va rascumpara cu sangele Sau faptura pentru care S-a si facut trup. Daca ati fi ramas pe Tabor, atunci fagaduinta care ti-a fost facuta [Petre] n-ar fi ajuns la capat, caci n-ai fi devenit purtatorul cheilor imparatiei, raiul nu s-ar fi deschis talharului, tirania trufasa a mortii n-ar fi fost surpata, palatele iadului n-ar fi fost date jafului, Adam nu s-ar fi mantuit, Eva nu s-ar fi izbavit, patriarhii, pro­fetii si dreptii n-ar fi fost sloboziti din adancurile iadu­lui, iar firea nu s-ar fi imbracat in nestricaciune. Daca Adam n-ar fi cautat indumnezeirea inainte de vreme, ar fi dobandit dorirea sa. Nu cauta deci inainte de vreme cele bune, Petre! Va veni timpul cand ti se va da fara sfarsit aceasta vedere. Stapanul te-a asezat con­structor nu de corturi, ci al Bisericii a toata lumea. Uce­nicii tai, oile tale, pe care ti le-a incredintat bunul Arhipastor [cf. In 21, 16-18] au transpus in fapta cuvintele tale mesterind un cort lui Hristos, lui Moise si lui Ilie, slujitorii Sai, [bisericile] cele in care praznuim astazi. Nu cu ratiunea sa a rostit Petru acestea, ci sub insuflarea Duhului care prezicea cele viitoare; „nestiind ce spune”, zice preadumnezeiescul Luca [9, 33]. Iar cauza o adauga Marcu: „caci erau cuprinsi de frica” [9, 6].

Norul luminos

Si pe cand zicea Petru acestea, „iata un nor luminos i-a umbrit” si ucenicii au fost cuprinsi de o frica si mai mare vazandu-L pe Iisus Mantuitorul si Domnul in nor impreuna cu Moise si Ilie. in vechime vazatorul de Dumnezeu [Moise] a intrat in bezna dumnezeiasca [cf. Is 33» 9] sugerand astfel caracterul umbratic al LegiivsCa „Legea avea o umbra a celor viitoare, nu insusi adeva­rul/realitatea lor” [Evr 10, 1], asculta-l pe Pavel care scrie asta. Atunci Israel nu putea sa priveasca la slava fetei lui Moise, desi ea s-a desfiintat, noi insa oglindim cu fata descoperita slava Domnului schimbati la chip/transfi­gurati [metamorphoumenoi] de la o slava la o slava mai mare ca de Duhul Domnului [2 Co 3, 7.18]. De aceea i-a umbrit un nor nu de bezna, ci de lumina. Caci aici se descopera taina ascunsa de veacuri si de generatii si se arata o slava perpetua si vesnica. De aceea au stat de fata si Moise si Ilie care implineau rolul Legii si Profetilor. Caci Cel pe Care-L vestesc Legea si Profetii se gaseste a fi Iisus Datatorul de Viata. Si Moise e icoana sfintilor adormiti in vechime, iar Ilie cea a adunarii celor vii, caci Cel schimbat la fata e Domnul viilor si al mortilor. Acum a intrat Moise in pamantul fagaduintei – caci l-a dus in el Iisus Datatorul mostenirii -, iar cele pe care le-a vazut in vechime in prefigurare stralucesc lim­pede astazi; fiindca acest lucru il sugereaza luminozitatea norului.

Glasul din cer

„Si un glas din nor s-a facut care zicea: Acesta e Fiul Meu Cel Iubit, intru Care am binevoit. Pe Acesta sa-L ascultati!” Din norul Duhului a iesit glasul unui Tata: „Acesta este Fiul Meu Cel Iubit. Acesta care se vede om, Cel ce este si e vazut si Care s-a facut ieri om, Care petrece smerit impreuna cu voi, a Carui fata a stralucit acum, Acesta este Fiul Meu Iubit, Cel mai inainte de veci, Singurul Unul-Nascut din Cel Singur, Care a iesit in chip atemporal si vesnic din Mine, Nascatorul Lui, Care e pururea din Mine, in Mine si cu Mine, fara sa fi venit mai tarziu la existenta. E din Mine ca Unul-Nascut din fiinta si ipostasa Mea ca dintr-o cauza paterna, drept pentru care e si de-o-fiinta cu Mine; e in Mine ca Unul-Nascut fara separatie si fara iesire; si e cu Mine ca Unul care e o ipostasa desavarsita in sine, nu un cuvant pro­ferat in afara si revarsat in aer, de aceea e si iubit. Caci ce fiu iubit este ca Unul-Nascut? intru El am binevoit!’: Caci cu bunavoirea [eudokia] Tatalui S-a intrupat Fiul Sau Unul-Nascut si Cuvantul Lui, cu bunavoirea Tatalui s-a lucrat in Fiul Sau Unul-Nascut mantuirea a toata lumea; bunavoirea Tatalui a faurit in Fiul Unul-Nascut conexiunea a toate [ton apanton synapheiari]. Caci daca omul e o lume mica, purtand in el insusi legatura [syndesmon] intregii fiintari vazute si nevazute, fiind si una, si alta, cu adevarat Stapanul, Creatorul si Proniatorul a toate a binevoit ca in Fiul Lui Unul-Nascut si de-o-fiinta sa se faca o conexiune a divinitatii cu umanitatea si prin aceasta cu intreaga creatie, „ca Dumnezeu sa fie toate in toti” [l Co 15, 28].

«Acesta este Fiul Meu», Rasfrangerea slavei Mele, intiparirea ipostasei Mele [cf. Evr 1, 3], prin Care am facut ingerii, prin Care s-a intarit cerul si s-a intemeiat pamantul, «Care poarta toate cu cuvantul puterii Lui» [Ps 32, 6] si cu Duhul gurii Lui, adica cu Duhul Obarsie a vietii si Conducator. «Pe Acesta sa-L ascultati!» Caci cine-L primeste Ma primeste pe Mine, Care L-am trimis nu ca un Stapan, ci ca un Parinte. Caci e trimis ca om, dar ca Dumnezeu ramane in Mine si Eu in El. Cine nu-L cinsteste pe Fiul Meu Unul-Nascut si Iubit, nu-L cin­steste pe Tatal, pe Mine Care L-am nascut. «Pe Acesta sa-L ascultati!», caci are cuvintele vietii vesnice [cf. In 6, 68]!” Aceasta e concluzia celor savarsite, aceasta e puterea tainei.

Coborarea si tacerea

Dupa care ce anume urmeaza? Pe Moise si pe Ilie i-a trimis la locurile lor si [Hristos] e vazut de apostoli singur; si asa coboara de pe munte spunandu-le sa nu spuna nimanui nimic din cele vazute si auzite. Fiindca aceasta o porunceste Stapanul. Voi spune si de ce anume? Cred ca stiindu-i nedesavarsiti pe ucenici, pentru ca ei nu dobandisera inca impartasirea Duhului. Ca intristarea sa nu umple inimile lor si ca sa nu infurie pe tradatorul [Iuda] spre turbarea invidiei. Haide, asadar, sa incetam si noi odata cu tema si cuvantul nostru.

Pe Acesta sa-L ascultati!

Voi insa sa va aduceti pururea aminte de cele spuse purtand in inima frumusetea acelei vederi, lasand puru­rea sa rasune in voi glasul Tatalui: „Acesta este nu un rob, nu un sol, nu un inger, ci «Fiul Meu Cel Iubit. Pe Acesta sa-L ascultati!»”
Sa-L ascultam, asadar, pe El care spune: „Sa iubesti pe Domnul Dumnezeul tau din toata inima ta!” [Mc 12, 30], „Sa nu ucizi!” [Mt 5, 21], dar nici macar sa nu te infurii pe fratele tau [Mt 5, 22]. „Impaca-te cu fratele tau mai intai si apoi venind adu darul tau!” [Mt 5, 24]. „Sa nu faci adulter!” [Mt 5, 27]. Dar nici sa nu iscodesti frumusete straina [Mt 5, 28]. „Sa nu juri stramb!” [Mt 5, 33]. Dar nici macar sa nu juri, „ci sa fie cuvantul vostru da, dar si nu, nu; iar ce e de prisos e nascocirea celui rau” [Mt 5, 37]- „Sa nu furi”, ci „da tot celui ce cere de la tine si sa nu intorci spatele celui ce vrea sa se imprumute de la tine, iar pe cel ce-ti ia cele ale tale sa nu-l opresti!” [Lc 6, 30]. „Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvantati-i pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va defaima si prigonesc!” [Mt 5, 44]. „Nu judecati ca sa nu fiti judecati! Iertati si vi se va ierta!” [Lc 6, 37], ca sa va faceti fii ai Tatalui vostru, desavarsiti si induratori ca Tatal vostru Cel ceresc [Mt 5,48; Le 6, 36] «Pentru ca El face sa rasara soarele si peste buni, si peste rai si face sa ploua si peste drepti, si peste nedrepti” [Mt. 5 ,45].
Aceste dumnezeiesti porunci sa le pazim cu toata straja, ca si noi sa ne putem desfata de frumusetea Lui dumnezeiasca saturandu-ne de gustarea ei preadulce, acum pe cat e cu putinta celor apasati de acest cort pa­mantesc al trupului [cf. 2 Co 5,1-4], iar apoi mai lim­pede si mai curat, cand dreptii vor straluci ca soarele [cf. Mt 13,43], cand, izbaviti de nevoile trupului vor fi cu Domnul [cf. 1 Tes 4,17] ca niste ingeri [cf. Mc 12, 25] nestricaciosi la marea si stralucita descoperire din ceruri a insusi Domnului [cf. 2 Tes 1, 7] si Dumnezeului si Man­tuitorului nostru Iisus Hristos, impreuna cu Care se cuvine slava Tatalui impreuna cu Duhul Sfant acum si in veacurile nesfarsite ale veacurilor. Amin.

Sfantul Ioan Damaschin

Extras din volumul „Despre lumina taborica, rugaciunea lui Iisus si curatia inimii”, Ed. Deisis

Lumina dumnezeiasca

Lumina dumnezeiasca

Lumina dumnezeiasca se poate pregusta inca din aceasta viata de cei care traiesc bineplacut Domnului. Ea nu se arata noua in mod obisnuit pentru ca nu este lumina din lumea aceasta vazuta. Sa retinem ca si pe Muntele Taborului chipul lui Hristos nu a devenit soare, ci ca soarele: „si a stralucit Fata lui ca soarele” (Matei 17, 2). Deci nu trebuie confundata niciodata lumina creata cu lumina dumnezeiasca. Sfantul Nicodim Aghioritul spune ca revarsarea de lumina a soarelui se face progresiv, in functie de momentele zilei, in vreme ce pe Muntele Taborului, lumina dumnezeiasca nu s-a aratat putin cate putin si prin deplasare (de la revarsatul zorilor la rasarit si de la rasarit la miezul zilei si de acolo, la apus) ci direct si toata de-o data. Astfel, daca Hristos este numit Soare, trebuie sa avem in vedere ca este Soare cu lumina proprie, nu creata, caci schimbandu-Se la Fata „nu a luat ceea ce nu era, nici nu S-a schimbat in ceea ce nu era, ci ucenicilor Sai apropiati S-a aratat asa precum era”, spune Sfantul Ioan Damaschin. Schimbarea la Fata a Domnului pe Tabor ne-a descoperit ce este Imparatia lui Dumnezeu si care va fi chipul lumii viitoare. Ceea ce au vazut cei trei Apostoli (Petru, Iacob si Ioan) pe Muntele Taborului, vor vedea toti cei care vor fi mantuiti. Hristos va lumina in asa fel incat nu va mai fi nevoie de soare ca sa lumineze „cerul si pamantul nou“ (Apocalipsa 21, 23).
Pe Tabor nu a avut loc doar descoperirea luminii dumnezeiesti, ci si transfigurarea ucenicilor. Sfintii Parinti marturisesc ca numai asa a fost posibil ca ei sa vada slava dumnezeiasca, pentru ca ochiul trupesc este orb in vederea luminii dumnezeiesti. Daca ochii lor trupesti nu ar fi fost transfigurati de harul lui Dumnezeu, vederea luminii dumnezeiesti ar fi fost imposibila. De aici reiese ca nu putem vedea pe Dumnezeu, fara ajutorul Sau. Din acest motiv cunoasterea lui Dumnezeu nu este bazata pe speculatie, pe simple cunostinte intelectuale, ci pe impartasirea de slava Sa. Scopul nostru ultim nu sta intr-o contemplare intelectuala a lui Dumnezeu. Daca ar fi asa, invierea mortilor ar fi de prisos. Omul vede lumina dumnezeiasca in plinatatea firii sale create. Nu o vede in afara trupului, ci printr-un trup induhovnicit. Lumina dumnezeiasca straluceste si in prezent, insa din cauza pacatelor noastre, ea ramane ascunsa. Pentru cei curati cu inima ea devine vizibila. Asadar lumina de pe Tabor nu a fost o descoperire unica, o manifestare adresata doar celor trei apostoli si celor doi proroci: Moise si Ilie. Ea se descopera in lume, dar nu este din aceasta lume. Este inceputul descoperirilor de la sfarsitul chipului acestei lumi, cand Dumnezeu Se va arata tuturor in Lumina Sa cea neapropiata.

Nu ramaneti pe taramul umbrelor si al inchipuirilor. Deveniti fii ai Luminii.

Moise si Ilie prezenti la Schimbarea la Fata de pe Tabor

Moise si Ilie prezenti la Schimbarea la Fata de pe Tabor

Pe Muntele Tabor, in afara de Dumnezeul Treimic se mai afla cinci persoane. Langa Hristos sunt doua persoane proeminente ale Vechiului Testament, Proorocul Moise si Proorocul Ilie, precum si cei trei ucenici, Petru, Iacov si Ioan. Primii sunt reprezentantii Vechiului Testament, si anume, unul al Legii (Moise) si celalalt al Proorocilor (Ilie), iar Apostolii sunt reprezentantii Noului Testament. Doua sunt motivele pentru care Ucenicii au putut recunoaste ca acele doua persoane din Vechiul Testament care s-au aratat erau Moise si Ilie. Intai de toate, prin harul lui Dumnezeu i-au recunoscut pe barbatii vazatori-de-Dumnezeu ai Vechiului Testament, pentru ca se aflau in lumina lui Dumnezeu. Asa cum spune Sfantul Grigorie Palama, lumina lui Dumnezeu descopera toate cele viitoare si cu atat mai mult pe cele prezente. In al doilea rand, Apostolii i-au recunoscut pe vazatorii-de-Dumnezeu ai Vechiului Testament din discutia pe care au purtat-o cu Hristos. Sfantul Evanghelist scrie: „Si, iata, Moise si Ilie s-au aratat lor, vorbind cu El” (Matei 17, 3). Graitor este cuvantul Sfantului Evanghelist Luca in care ne prezinta si continutul discutiei: „Si iata, doi barbati vorbeau cu El, care erau Moise si Ilie, si care, aratandu-se intru slava, vorbeau despre sfarsitul Lui, pe care avea sa-l primeasca in Ierusalim” (Luca 9, 30-31).  Barbatii Vechiului Testament care s-au aratat in acel ceas vorbeau despre Patima lui Hristos. Pentru ca Schimbarea la Fata a lui Hristos a avut loc in timpul rugaciunii – dupa cum spune Evanghelistul Luca: „Si pe cand se ruga El, chipul Fetei Lui s-a facut altul” (Luca 9, 29) –, iar discutia cu Hristos a celor doi barbati se referea la Patima, reiese ca acest fapt este strans legat de rugaciunea Domnului din Ghetsimani, in care El cerea sa fie izbavit de paharul amar al mortii.
Fericitul Theofilact spune ca ucenicii au recunoscut cine erau cei doi Prooroci dupa cuvintele pe care acestia le-au spus lui Hristos, cuvinte care aveau legatura cu cele ce prorocisera ei insisi in timpul vietii. Se poate ca Moise sa fi spus: „Tu esti Cel a Carui Patima am preinchipuit-o eu, injunghiind mielul si savarsind Pastile”. Iar Ilie ar fi spus: „Tu esti Cel a carui Inviere am preinchipuit-o eu, prin [invierea] fiului vaduvei”. Moise vorbea despre preinchipuirea Patimii lui Hristos, a Pastelui crestin, in timp ce Ilie, despre Invierera lui Hristos.

De ce s-au infatisat Moise si Ilie?

Din Traditia patristica se cunoaste faptul ca de lucrarea-energia indumnezeitoare a lui Dumnezeu se impartasesc cei care se afla in starea de indumnezeire, pentru ca revelarea lui Dumnezeu oamenilor necurati este Iad si osanda. Astfel, la Schimbarea la Fata a lui Hristos se arata Moise si Ilie, nu doar pentru ca sunt reprezentanti ai Legii si ai Proorocilor Vechiului Testament, ci si pentru ca amandoi au fost vazatori-de-Dumnezeu in timpul vietii lor. Pe Muntele Sinai, Moise a vazut slava Cuvantului neintrupat, Care i-a predat Legea, adica Vechiul Testament. Dar si inainte de aceasta, Moise a avut o uimitoare vedere care preinchipuia intruparea Cuvantului, adica vederea rugului care ardea si nu se mistuia. Alta data, intr-un moment greu al vietii lui, Moise a cerut de la Dumnezeu sa i Se descopere si sa Se arate in chip vazut. Si cand Dumnezeu l-a vestit ca i Se va descoperi, i-a spus sa intre in scobitura unei stanci si trecand Dumnezeu, a acoperit scobitura stancii, ca Moise sa nu-I vada chipul, ci doar spatele (Iesire 33, 12-23). Si aceasta revelatie preinchipuie intruparea Fiului si Cuvantului lui Dumnezeu. Dar si Proorocul Ilie s-a invrednicit sa vada pe Cuvantul neintrupat in chipul adierii de vant lin. Revelatia lui Dumnezeu nu s-a facut sub forma vijeliei, a cutremurului si al focului, ci in chip de adiere de vant lin. „Iar dupa foc va fi adiere de vant lin, si acolo va fi Dumnezeu”. Auzind Proorocul Ilie glasul ce venea din adierea de vant lin, si-a acoperit fata cu mantia lui si dupa ce a iesit din pestera, a stat la gura acesteia (3 Regi 19, 11-13). Si aceasta vedere a lui Dumnezeu (theoptia) are legatura cu intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, pentru ca prin intruparea Lui, Dumnezeu si-a aratat iubirea Sa de oameni. Exista insa o diferenta uriasa intre vederea-lui-Dumnezeu (theoptia) pe care au avut-o cei doi Prooroci in timpul vietii lor si vederea-lui-Dumnezeu (theoptia) pe care au avut-o tot ei pe Muntele Tabor. Atunci, in timpul vietii, au avut vederea Cuvantului neintrupat, si de aceea s-au si ascuns in stanca sau in pestera, cata vreme acum Il vad in fata pe Cuvantul intrupat. Odinioara, Muntele Sinai ardea pana la cer, era intuneric, negura, furtuna si mare glas (Deuteronom 4, 11-12), lucruri care exprima Vechiul Testament, cata vreme pe Tabor toate erau stralucitoare si luminoase, pline de lumina neapropiata a dumnezeirii, marturie ca Lumina este mai presus de Legea Vechiului Testament. Fericitul Theofilact prezinta foarte expresiv motivele pentru care s-au aratat barbatii de-Dumnezeu-vazatori ai Vechiului Testament. In primul rand, pentru a se dovedi faptul ca Hristos este Domnul Legii si al Proorocilor. In al doilea rand, ca sa fie aratat ca stapaneste peste cei vii si peste cei morti, pentru ca Moise a fost cel prin care s-a dat Legea si a murit, cata vreme Ilie era Prooroc si inca traia, el fiind rapit la cer intr-un car de foc. In al treilea rand, pentru a se arata fara putinta de tagada ca Hristos nu era potrivnic Legii, nici nu era potrivnic lui Dumnezeu, fiindca altfel acesti mari de-Dumnezeu-vazatori Prooroci nu ar fi vorbit cu El. In al patrulea rand, pentru a elimina banuiala unora ca El este Ilie pe care il asteptau iudeii sau vreun alt Prooroc. Si, in al cincilea rand, ca sa ii invete pe Ucenicii Sai sa le urmeze acestor mari barbati, adica sa fie blanzi precum Moise si ravnitori, neinduplecati si grabnici in a-si pune viata in primejdie pentru adevar, atunci cand era nevoie, precum Proorocul Ilie. Proorocii Moise si Ilie ai Vechiului Testament stateau langa Hristos cu evlavie si cuviinta. In canonul praznicului Schimbarii la Fata, Sfantul Cosma Melodul scrie: „cu sfintita cuviinta stand Moise si Ilie in Muntele Taborului si chipul dumnezeiestii Fete luminat vazandu-l, pe Hristos in parinteasca slava stralucind…”. Proorocii vedeau pe Muntele Tabor pe Cuvantul intrupat al lui Dumnezeu si in vederea-lui-Dumnezeu (theoria) au cunoscut ca El este Fiul Unul Nascut al lui Dumnezeu, Care avea caracterul ipostasului Tatalui, adica slava lui Dumnezeu Tatal. De aceea stateau Proorocii langa Hristos cu sfintita cuviinta si supunere de rob. Dupa cuvantul Sfantului Nicodim Aghioritul, Moise in Vechiul Testament statea ca arhiereu intre Or si Aaron, pentru ca poporul israelitean sa biruiasca, iar Ilie ca arhiereu al lui Dumnezeu i-a omorat pe preotii lui Baal si a adus ardere de tot lui Dumnezeu. Asadar, acesti doi arhierei ai lui Dumnezeu stateau acum pe Tabor ca preoti si ca robi, avand in mijlocul lor pe Marele Arhiereu Hristos, care Se pregateste pentru marea jertfa. Cuvintele „sfintita cuviinta” si „supunere de rob” amintesc si de marea deosebire care exista si exista intre Hristos si Prooroci. Hristos ii indumnezeieste pe oameni, dupa cum spune Sfantul Maxim Marturisitorul, pentru ca El este dupa fire Fiu al lui Dumnezeu, cata vreme Proorocii sunt indumnezeiti, adica devin dumnezei dupa har si prin impartasire. Cu alte cuvinte, Hristos este Soare cu lumina proprie, iar acestia astri primitori de lumina. In continuare trebuie sa atragem atentia si asupra unui alt amanunt care arata un adevar inca mai adanc si mai esential. Evanghelistul Luca mentioneaza: „si cand s-a facut glasuirea (Tatalui), S-a aflat Iisus singur” (Luca 9, 36). Adica, odata cu auzirea glasului au disparut cei doi Prooroci ai Vechiului Testament si Hristos a ramas singur. Dupa cum spune Fericitul Theofilact, aceasta s-a intamplat ca sa nu creada cineva ca acest glas s-a auzit pentru Moise sau pentru Ilie, ci doar pentru Hristos. Nu trebuia sa aiba loc nici o confuzie intre aceste persoane si Hristos, pentru ca Hristos este centrul celor ceresti si al celor pamantesti.

IPS Ierotheos Vlachos

10_1

PARACLIS LA SCHIMBAREA LA FAŢĂ A DOMNULUI (6 august)

Rugăciunile începătoare

Troparul

Schimbatu-te-ai la faţă în munte, Hristoase Dumnezeule, arătându-le ucenicilor Tăi slava Ta, pe cât li se putea. Srăluceşte şi nouă, păcătoşilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu, Dătătorule de lumină, slavă Ţie.

Slava… Si acum… asemenea:

Nu vom tacea, de Dumnezeu Nascatoare, a spune pururea puterea ta noi, nevrednicii, ca de nu ai fi stat tu inainte rugandu-te, cine ne-ar fi scapat pe noi de atatea primejdii, sau cine ne-ar fi pazit pe noi pana acum slobozi ? Noi de la tine, Stapana, nu ne vom departa, ca tu mantuiesti pe robii tai pururea din toate nevoile.

Psalmul 50

Canonul Schimbării la Faţă a Domnului
Cântarea I
Pe Faraon, cel ce se purta în car, l-a cufundat toiagul lui ,,Moise, cel ce a făcut minuni oarecând, în chipul Crucii lovind şi despărţind marea şi pe Israel fugăritul şi mergătorul pedestru la izbăvit; pe cel ce cântă cântare lui Dumnezeu”.

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.

Schimbatu-Te-ai la faţă Hristoase, Împărate Cel Veşnic, îmbrăcându-Te întru lumina Duhului şi îndulcindu-Te de glasul Părintelui Celui Iubitor, Căruia roagă-Te să fie Milostiv robilor Tăi .

Stih: Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, miluieşte-ne pe noi.

Razele slavei Tale ai arătat Hristoase, ucenicilor iubiţi şi le-ai descoperit glasul Tatălui, ca ei umbriţi de Duhul, cu glasuri de bucurie să mărturisească pe Preasfânta Treime.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Preasfântă Treime, Ceea Ce eşti Curăţie desăvârşită şi Lumină neapropiată, umbrele păcatelor noastre le risipeşte, strălucindu-ne lumina pocăinţei celei mântuitoare .

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Născut-ai pe Raza Tatălui, Ceea Ce luminează pe toţi cei din întunericul păcatului, făcându-i fii ai Luminii.

Cântarea a III-a
,,Tu eşti tăria mea, Doamne, Tu şi puterea mea, Tu, Dumnezeul meu, Tu bucuria mea, Cel Ce n-ai lăsat sânurile părinteşti şi a noastră sărăcie ai cercetat-o. Pentru aceasta, cu profetul Avacum, strig către Tine: Slavă puterii Tale, iubitorule de oameni.”

Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Pe muntele Taborului Te-ai suit, Cel Ce în inimile ucencilor ai zidit treptele dorului dumnezeiesc, şi chipul tău l-ai descoperit lor prea înfrumuseţat, ca să Te cunoscă pe Tine ca Dumnezeu Adevărat.

Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Schimbatu-Te-ai la faţă, Cel Ce eşti Raza Tatălui şi pe ucenici i-ai arătat raze ale mărturisirii Tale.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Milieşte pe toţi cei ce Te măresc pe Tine, Hristoase, şi inimile noastre le arată munte înţelegător pe care se descoperă tainele Luminii.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Din valurile necazurilor mă scoate pe mine, Cel Ce sunt ostenit de călătoria în marea acestei vieţi, Preacurată.

Apoi aceste stihiri:
Fii aproape de cei ce Te cheamă pe Tine în rugăciune, ridicând povara durerilor noastre şi strălucindu-ne lumina pocăinţei.

Maica Luminii, izbăveşte-ne din legăturile durerilor ca una Ce eşti Maică a Doctorului Celui Mare, .

Sedealna
glas 2, podobie: Ceea ce esti rugatoare calda…
Cel Ce eşti Soarele dreptăţii, cu razele milostivirii Tale luminează şi sufletele noastre şi le arată oglinzi ale tainelor îngereşti.

Cântarea a IV-a
„Nepăzind poruncile Tale Stăpâne, cu mintea mea intrând în patimile desfătărilor, am fost golit de har şi pentru răni zac gol; ci mă rog Ţie, Mântuitorule, mântuieşte-mă !”.
Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Razele slavei Tale ai descoperit ucenicilor Tăi şi toată zidirea o ai luminat ca Unul Ce ai poruncit să se facă lumină .

Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Pe mine, cel întunecat la minte, luminează-mă cu raza înţelepciunii Tale ca să sui muntele inimii cu nădejdea mântuirii .

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Taina Treimii o ai strălucit în inimile ucenicilor celor iubitori de adevăr şi pe noi din întunericul patimilor ne izbăveşte.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Izbăveşte-mă din furtuna patimilor ca Una Ce ai născut nouă pe Ploaia Cea cerească spre mântuirea lumii.

Cântarea a V-a
,,Căutând cu ochiul Tău cel neadormit , milostiveşte-Te spre mine, cel cuprins de dormitarea trândăviei, şi care slujesc somnului desfătărilor în patul patimilor; Cel Ce ţi-ai plecat capul pe Cruce şi Te-ai trezit de bunăvoie, micşorând Hristoase, noaptea păcatului, Cel Ce eşti lumina dreptăţii”.
Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Glasul Tatălui pe Tine Te-a mărturisit Fiul Cel mai înainte de veci, pe Care Te laudă oştile îngereşti totdeauna.

Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Fiind stăpân al vieţii şi al morţii, ai arătat întru slavă cu Tine pe Moise şi pe Ilie, pe cei care s-au ostenit mai înainte pentru slava numelui Tău.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Slava Treimii au văzut, pe cât li se putea, ucenicii cei necărturari, şi de lumina cea nevăzută s-au bucurat, slăvind pe Hristos în veci .

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Sub acoperământul milostivirii Tale primeşte-mă pe mine, Cel Ce am alunecat în groapa fărădelegilor mele.

Cântarea a VI-a
Rugăciunea mea voi vărsa către Domnul şi Lui voi spune mâhnirile mele; că sufletul meu s-a umplut de răutăţi şi viaţa mea s-a apropiat de iad. Dar ca Iona mă rog: Dumnezeule, din stricăciune scoate-mă.

Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Mai înainte de patima Ta Hristoase, ai arătat ucenicilor Tăi aleşi slava Ta cea nematerialnică şi glasul Tatălui a pecetluit taina, cu care luminează şi sufletele noastre.

Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Toate s-au împărtăşit de lumina Ta, Stăpâne, Cel Ce ai luminat inimile ucenicilor ca să cunoască lămurit că Tu eşti Slava Tatălui.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu faţa la pământ au căzut ucenicii, fiind covârşiţi de lumina bucuriei, iar noi căzând înaintea Ta pentru păcatele noastre, Te rugăm Doamne, să ne dăruieşti iertare şi mare milă.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Izbăveşte-mă de toată întinăciunea patimilor mele, ca Una Ce ai născut pe Cel Ce patimă a luat de bună voie pentru mântuirea noastră.

Apoi aceste stihiri:
De neputinţe fiind covârşit şi închis în temniţa întunecată a răutăţii, Te rog să-mi străluceşti lumina pocăinţei mai înainte de ceasul morţii.
Preacurată, care, prin cuvânt, negrăit ai născut pe Cuvântul în zilele cele mai de apoi, roagă-te Lui, ca Una Ce ai îndrăznire de Maică.

Condacul
În munte Te-ai schimbat la faţă şi pe cât au cuprins ucenicii Tăi mărirea Ta, au văzut, Hristoase Dumnezeule, ca atunci când Te vor vedea răstignit, să cunoască patima Ta cea de bunăvoie şi lumii să-i propovăduiască, că Tu eşti cu adevărat raza Tatălui.

Prochimenul, glas 4:
Cinstită este înaintea Domnului moartea cuviosului Său.
Stih: Fericit barbatul cel ce se teme de Domnul…

Ev. Matei 17, 1-9:

Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El. Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una. Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”. Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte. Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi. Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur. Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.
Stih: Miluieste-ma, Dumnezeule…

Slavă… glas 2:

Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Milostive, curaţeşte mulţimea greşelilor noastre.

Şi acum…

Pentru rugaciunile Nascatoarei de Dumnezeu, Milostive, curateste multimea gresalelor noastre.

Stihira, glas 6 (forma glasului 2), podobie: „Toata nadejdea…”
Stih: Miluieste-ne, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale curateste faradelegile noastre.
Din întunericul patimilor scoate-mă pe mine, cel ce cu multe răutăţi m-am întinat, ca să aflu lumina iertării sub acoperământul milostivirii Tale celei negrăite.

Mantuieste, Dumnezeule, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta, cerceteaza lumea Ta cu mila si cu indurari, inalta fruntea crestinilor ortodocsi si trimite peste noi milele Tale cele bogate; pentru rugaciunile Preacuratei Stapanei noastre Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria; cu puterea cinstitei si de viata facatoarei Cruci; cu ocrotirile cinstitelor, cerestilor netrupesti Puteri; pentru rugaciunile cinstitului, maritului Prooroc, Inaintemergatorului si Botezatorului Ioan; ale Sfintilor, maritilor si intru tot laudatilor Apostoli; ale tuturor sfintilor sfintitilor ierarhi; ale sfintilor, maritilor si bunilor biruitori mucenici; ale preacuviosilor si de Dumnezeu purtatorilor Parintilor nostri, ale Sfintilor (N), a caror pomenire o savarsim, ale sfintilor si dreptilor dumnezeiesti Parinti Ioachim si Ana si pentru ale tuturor sfintilor; rugamu-ne, Mult-milostive Doamne, auzi-ne pe noi pacatosii, care ne rugam Tie, si ne miluieste pe noi.
Doamne, miluieste (de 12 ori).

Cântarea a VII-a
Chipului celui de aur neînchinându-se tinerii lui Avraam, s-au lămurit ca aurul în topitoare; că, în cuptorul cel de foc, ca într-o cămară luminată, dănţuiau, cântând: Binecuvântat eşti, Dumnezeul părinţilor noştri ! ”.

Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Fiind Tu Raza Tatălui, pe ucenicii cei iubiţi i-ai adus la cunoştinţa Părintelui ceresc pe Care întru lumina Duhului L-au cunoscut, făcându-se ei părtaşi tainei Treimii.

Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Pe muntele Taborului au stat dumnezeieştile Tale picioare Hristoase, pecetluind adevărul slavei Tale, de care străini fiind noi, cerem doar iertarea păcatelor noastre.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Ascultarea de Tine ucenicilor Tatăl a poruncit, iar nouă în chip tainic în oglinda poruncilor Tale vedem cele puse înainte spre mântuirea şi desăvârşirea noastră .

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Scapă-mă din nevoi Curată, pe mine, cel ce pururea sunt înconjurat de fiarele multor necazuri şi de întristare sunt biruit.

Cântarea a VIII-a
,,Văzându-Te soarele întins pe Cruce, şi-a strând razele şi tot pământul s-a clătinat cu cutremur, Împărate al tuturor, văzându-Te de voie pătimind, Cel Ce eşti din fire nepătimitor. Pentru aceasta, Te rog Hristoase: Tămăduieşte ca un doctor patimile sufletului meu !”.

Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Căzut-au cu faţa la pământ ucenicii când faţa Ta Hristoase, mai mult decât soarele strălucea, vădind că Tu eşti Soarele Cel mai înainte de soare, Care luminezi şi sufletele noastre.

Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Tu eşti Lumina lumii, Cel Ce pe vârful Taborului ai strălucit, voind ca şi ucenicii Tăi să fie lumini în sfeşnicele credinţei spre slava Tatălui.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Cu Moise şi Ilie ai vorbit pe Tabor, Cel Ce ai binecuvântat deopotrivă fecioria şi căsătoria şi tuturor ai pus înainte desăvârşirea ca o cheie a Împărăţiei cerurilor.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Cu fulgerul rugăciunii Tale risipeşte norul durerilor mele, ca Una Ce ai născut pe Cel Ce stăpâneşte toate.

Cântarea a IX-a
Eva adică, prin păcatul neascultării, blestem înăuntru a adus, iar Tu Fecioară de Dumnezeu Născătoare, prin odrasla purtării în pântece, lumii binecuvântare ai înflorit; pentru aceasta toţi Te slăvim.
Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Norul Cel mai presus de toate a acoperit muntele şi glasul Tatălui a îndemnat la ascultare de Fiul, lămurit arătând ucenicilor icoana Treimii .

Stih: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi .

Cel Ce ai binevoit să Te urci pe muntele Taborului şi să-l sfinţeşti pe el, pe muntele inimii noastre vino Hristoase, şi ne dăruieşte semnele milostivirii Tale.

Stih: Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh.

Fiind Lumină mai presus de lumină ai strălucit întru înălţime şi din adâncul întuenricului chemi pe toţi cei ce au căzut prin neascultare, punându-le înainte porunca ascultării date de Tatăl.

Stih: Si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

În dureri şi necazuri mă cercetează pe mine, Cel Ce am trebuinţă de ajutorul Tău neîncetat Preacurată Fecioară.

Cuvine-se cu adevărat să Te fericim pe Tine, Născătoare de Dumnezeu, Cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea Ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii, Care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe Tine, Cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, Te mărim.

Apoi aceste stihiri, glas 8, podobie:
„Ceea ce esti mai cinstita…”.
Slavă Ţie, Treime Prealăudată, Soare mai presus de vedere, Înălţimea doririlor, Muntele Cel Ce Se închipuie pe muntele inimilor duhovniceşti, Slava Cea necuprinsă de hotarele minţii omeneşti, Bucuria ucenicilor, păzeşte-ne pe noi de toate cursele celui rău sub acoperământul milei Tale

Tatăl în chip lămurit a povăţuit pe ucenici la ascultarea de Fiul iubit, pe Care şi noi neîncetat Îl slăvim, avându-L în necazurile noastre ancoră de nădejde neclătinată spre mântuirea sufletelor noastre.
Muntele cel mai înainte acoperit de întuneric astăzi se face tron al Luminii şi glasul Celui Căruia i se trimit de la marginile pământului glasuri de rugăciune se aude astăzi mărturisind pe Fiul, pe Care Îl rugăm să ne păzească pe noi sub acoperământul Duhului Său Celui Preasfânt.
Cei mai râvnitori dintre ucenici au fost aleşi a fi părtaşi tainei celei mai presus decât toate tainele, iar noi cu glasuri smerite cerem Stăpâne, să ne dai a ne vedea muntele păcatelor noastre.
Lucruri înfricoşătoare s-au văzut pe muntele Taborului spre bucuria întregii zidiri, iar noi, cei aplecaţi spre cele pământeşti, Îţi cerem Hristoase, să ne înalţi mintea către cele duhovniceşti.
Veniţi în munte să vedem pe Cel Nevăzut, pe Care neîncetat Îl laudă cetele îngereşti, iar noi cu lacrimi îi înfăţişăm durerile cele multe în necazurile noastre.
Cetele puterilor netrupeşti, cu Botezătorul, cu Apostolii lui Hristos şi cu Născătoarea de Dumnezeu Maria, faceţi rugăciune ca să ne mântuim.

Sfinte Dumnezeule…Preasfanta Treime…Tatal nostru…

si dupa ecfonis cantam Troparul, glas 4, podobie: Degrab ne intampina…

Veniţi cei leneşi să urcăm pe muntele pocăinţei şi să vedem cu ochii minţii curăţiţi de gânduri smerite pe Cel Ce este mai presus de toată zidirea şi Care cu razele slavei Sale cheamă pe toţi la lumina Împărăţiei cerurilor.

Astăzi veniţi să lepădăm vălul întunecat al neştiinţei şi să privim spre Cel Ce este Soare neapus, Care cu razele înţelepciunii Sale pe toţi îi luminează, făcându-i raze mărturisitoare ale Luminii Celei nevăzute.

Stăpână, primeşte rugăciunile robilor Tăi şi ne izbaveşte pe noi de toată nevoia şi necazul.
Toata nădejdea mea spre Tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-mă sub sfânt acoperământul Tău.

schimbarea-la-fata

Acatistul Schimbării la Faţă a Mântuitorului Nostru Iisus Hristos (6 AUGUST)

Rugaciunile incepatoare:

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie!

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi!
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru Numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.
Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se Numele Tau, vie Imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da-ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.

Apoi se zic Condacele si Icoasele:

Condacul 1
Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, văzându-Te pe muntele Taborului, schimbându-Te la Faţă întru slavă, toată zidirea s-a mirat, cerurile s-au cutremurat şi toţi pământenii s-au bucurat, iar noi, nevrednicii aducându-Ţi pentru Schimbarea Ta la Faţă, închinare de mulţumire, împreună cu Petru, din suflet Îţi cântăm: Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

Icosul 1
Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, Dătătorule de Lumină, Hristoase, când, cu fulgerele şi razele Luminii Tale Neînserate, Te-ai arătat pe muntele Taborului ucenicilor Tăi, care s-au spăimântat, văzând norul strălucind luminos şi glasul Tatălui auzind, au înţeles taina întrupării Tale şi au cântat aşa:

Iisuse, Fiul lui Dumnezeu Cel fără de moarte, luminează-ne pe noi cu lumina Feţei Tale;
Iisuse, Dumnezeul Cel Bun şi puternic, trezeşte-ne pe noi, cei ce dormim în adâncul întunericului şi în somnul păcatului;
Iisuse, Cel ce locuieşti întru lumina cea nepătrunsă, scoate-ne şi pe noi din locul întunericului;
Iisuse, Cel ce ai umplut toată lumea cu Slava Ta, sălăşluieşte-ne şi pe în locaşurile raiului;
Iisuse, Lumina lumii, slobozeşte-ne din mâna celui viclean pe noi cei ce stăm în întuneric.
Iisuse, Soarele Dreptăţii, îmbracă-ne în veşmântul adevărului şi al dreptăţii, pe noi cei ce dormim în umbra morţii;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

Condacul 2
Văzând, Iubitorule de oameni, Doamne, că ucenicii Tăi nu sunt încă luminati şi nu pricep că Tu trebuie să mergi la Ierusalim şi acolo să pătimeşti multe şi să fii omorât, ai început de atunci să le spui că toate acestea trebuIe să le rabzi de bună voie pentru mântuirea noastră. Totuşi, ei neputând întelege dacă sunt de la Dumnezeu sau de la om, după şase zile ai luat cu Tine pe Petru, pe Iacob şi pe Ioan şi i-ai dus pe muntele Taborului, ca să le arăţi, înainte de Cruce, Slava Ta Dumnezeiască, ca şi în timpul patimilor Tale să-Ţi cânte: Aliluia!

Icosul 2
Întelesul cel greu de pătruns al pătimirii Tale cele de bună voie neputând să-l înţeleagă ucenicii Tăi, Doamne, mai înainte de crucea Ta, ai dus pe trei dintre ucenicii Tăi, într-un munte înalt, ca să vadă minunea înfricoşatei Tale Schimbări la Faţă şi Dumnezeiasca Ta Slavă, cea pururea fiitoare, ca atunci când Te vor vedea răstignit să înţeleagă că patima Ta este de bună voie şi să-Ţi cânte aşa:

Iisuse, care de jos ai urcat pe un munte înalt, urcă-ne şi pe noi întru cele de sus, ca să căutăm desfătarea întru cele înalte;
Iisuse, care ai îndepărtat pe Petru şi pe fiii lui Zevedeu de mulţimea grijilor lumeşti, îndepărtează şi mintea noastră de lucrurile pământeşti, ca să învăţăm a ne feri de patimile cele josnice;
Iisuse, care cu multă trudă ai dus pe prietenii Tăi la o înălţime preafru-moasă, învaţă-ne şi pe noi ca prin sudoare şi multă trudă să ne nevoim în toate zilele;
Iisuse, care ai arătat ucenicilor, în tăcerea rugăciunii, Schimbarea Ta la Faţa, învredniceşte-ne acum şi pe noi credincioşii Tăi, să ne luminăm cu dulceaţa cuvintelor Tale;
Iisuse, care ai arătat trei martori ai slavei Tale în liniştea Taborului, dă-ne şi nouă, celor tăcuţi şi goi, să cugetăm totdeauna la Slava Ta;
Iisuse, care pentru Numele Tău s-a veselit Taborul şi Ermonul, dă-ne şi nouă, ca prin chemarea Preadulcelui Tău Nume, să săvârşim urcare la cele înalte;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

Condacul 3
Aleşii Tăi Apostoli îmbrăcaţi fiind cu putere de sus, Doamne, i-ai urcat în Tabor, ca să înveţe a cânta cele înalte şi să cugete la cele cereşti, iar nu la cele pământeşti. Îmbracă-ne, dar, şi pe noi cei căzuţi întru cele de jos şi biruiţi totdeauna de neputinţele trupului, cu puterea şi slava Ta, ca puterea Ta să lucreze în neputinţele noastre, şi să-Ţi cântăm Ţie cu dragoste: Aliluia!

Icosul 3
Vrând ca înainte de Cruce de patima cea de bună voie să descoperi în parte Slava Dumnezeirii Tale, Hristoase, Mântuitorul nostru, ai ales numai trei dintre muritori care să fie martorii acestei Slave: pe Petru care Te-a iubit mai mult decât toţi şi Te-a mărturisit, primul dintre toţi, Fiu al lui Dumnezeu, pe Iacob, care având nădejdea bunătăţilor viitoare, capul sub sabie şi-a plecat şi, astfel, a pus început mucenicilor Tăi şi pe Ioan cel feciorelnic, care mai mult decât toţi, păstrând neprihănirea trupului şi a duhului, a primit har osebit întru vederea unor negrăite descoperiri şi a Slavei Tale Dumnezeieşti. Împreună cu ei primeşte şi de la noi aceste cântări de laudă:

Iisuse, Cel ce de la Petru, mai înainte de Schimbarea la Faţă, ai primit mărturisirea, primeşte şi calda mea mărturisire;
Iisuse, Cel ce aceluiaşi Petru, în Tabor, i-ai dat îndrăzneală să vorbească cu Tine, spune şi inimii mele cele paşnice şi bune;
Iisuse Cel ce pe fiii lui Zevedeu, pentru iubirea lor înflăcărată, i-ai numit fiii Tunetului, nu mă birui cu tunetul mâniei Tale;
Iisuse, Cel ce aceloraşi ucenici nu le-ai îngăduit să coboare foc din cer asupra samaritenilor, stinge focul patimilor mele lăuntrice;
Iisuse, ridică-mă împreună cu feciorelnicul Ioan în Taborul cel de sus, întru curăţia trupului şi a sufletului;
Iisuse Cel ce Iacob a băut întâiul Tău pahar, găteşte-mi şi mie loc în rai;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

Condacul 4
Furtună a fost arătarea Dumnezeirii Tale în muntele Sinai deoarece în tunete şi fulgere ai dat legea slugii Tale Moise; tot aşa şi în Horeb a fost duh de tărie ce despica munţii; vijelie şi foc când Ilie proorocul a vrut să Te vadă, totuşi nu în vijelie, nici în cutremur şi nici în foc nu a fost Domnul, ci în glas de adiere de vânt Ţi-ai arătat Faţa şi Slava Dumnezeirii Tale, precum şi în muntele Taborului ai şezut în faţa lor şi cu bucurie Ţi-au cântat: Aliluia!

Icosul 4
Auzind Moise şi Ilie în Tabor cuvintele Tale, că vei sfârşi la Ierusalim, s-au făcut martori la toată lumea, Doamne, că Tu eşti cu adevărat Fiul lui Dumnezeu, trimis de Tatăl spre mântuirea oamenilor, aşa cum a mărturisit şi glasul Său din cer. Căci Moise a fost chemat din morţi, ca să mărturisească celor ţinuti în iad venirea Ta în lume. Ilie, însă, a fost chemat din rai, ca să spună lui Enoh despre Slava Ta, văzută în Schimbarea Ta la Faţă. Iar noi, mirându-ne de taina arătării proorocilor Tăi în Tabor, cu umilinţă îţi cântăm:

Iisuse, Cel ce ai vrut ca Văzătorul de Dumnezeu Moise să-Ţi privească Faţa Ta, arată-ne şi nouă, în veacul ce va să vie, dulceaţa cea dorită a Feţei Tale;
Iisuse, Cel ce de demult lui Moise i-ai arătat strălucirea Slavei Tale, ara-tă-ne şi nouă, întru Împărăţia Ta, Faţă către faţă, bunătatea cea nespusă a Privirii Tale;
Iisuse, Cel ce în linişte şi în glas de adiere de vânt lin l-ai învăţat pe Ilie descoperirea Ta, învaţă-ne şi pe noi, în chip minunat şi în linişte, nepăti-mirea dumnezeiască;
Iisuse, Cel ce l-ai adus pe robul Tău Ilie în rai, în car de foc nearzător, ridică-ne şi pe noi, în chip minunat, la înălţimea desăvârşitei vieţuiri;
Iisuse, Cel ce de demult în multe chipuri ai grăit proorocilor, iar în Tabor le-ai vestit moartea Ta, hrăneşte cu cuvintele vieţii veşnice şi sufletele noastre cele flămânde;
Iisuse, Cel ce prin gura a doi martori ai descoperit ucenicilor taina Schimbării Tale la Faţă, aprinde şi credinţa noastră cea rece cu adierile cele negrăite ale Duhului Sfânt;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

Condacul 5
Stelei celei izvorâtoare din Dumnezeu Te-ai asemănat prin strălucirea negrăită a Preacuratului Tău Trup, Dătătorule de Lumină, Doamne, când, apropiindu-Te de ucenicii Tăi care dormeau, ai înălţat Tatălui Tău, pe înălţimea muntelui, rugăciunea Ta de împăcare. Atunci s-a luminat Faţa Ta ca soarele şi îmbrăcămintea s-a făcut mai albă decât zăpada. Apostolii, trezindu-se, au văzut Slava Ta, a Unuia Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr şi stând cu frică Ţi-au cântat: Aliluia!

Icosul 5
Văzându-Te Apostolii Tăi în Tabor, având chip de om şi Schimbându-Te la Fată întru Slavă Dumnezeiască şi vorbind cu Moise şi cu Ilie despre sfârşitul Tău, au înţeles puterea Ta cea pururea fiitoare şi Dumnezeirea ascunsă sub acoperământul trupului, s-au spăimântat auzind cele grăite şi s-au desfătat de vederea Dumnezeieştii Tale Slave. Dar numai atât au văzut cât a putut să încapă vederea ochilor trupeşti, iar noi împreună cu dânşii Îţi cântăm:

Iisuse, Cel ce ai strălucit ucenicilor Tăi Dumnezeiasca şi nespusa Ta Slavă, stăluceşte în inimile noastre Lumina Ta cea pururea fiitoare;
Iisuse, Cel ce ai împărtăşit pe întâistătătorii legii şi harului cu Lumina Ta cea mai presus de lume, prin acea împărtăşire adună mintea noastră ce rătăceşte pururea;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai dezgolit puţin fulgerul Dumnezeirii Tale, ascuns în trup, dezvăluie căderile în păcat, ascunse în conştiinţa noastră cea ticăloasă;
Iisuse, Cel ce cu razele Luminii celei necreate ale Trupului Tău ai luminat muntele Sfânt, luminează cu lumina poruncilor Tale şi sufletele noastre cele întunecate;
Iisuse, Cel ce prin Schimbarea la Faţă ai luminat marginile lumii, lumi-nează-ne şi ne înfrumuseţează şi pe noi cei întunecaţi;
Iisuse, Cel ce prin strălucirea Luminii Tale din Tabor ai curăţat precum zăpada pe ucenicii Tăi, curăţeşte-ne şi ne înnoieşte şi pe noi cei întune-caţi;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

Condacul 6
Văzând binecuvântata şi mântuitoarea Ta grăire, Hristoase, Dumnezeul nostru, împreună cu Moise şi cu Ilie pe muntele Taborului, ucenicii Tăi Petru, Iacob şi Ioan s-au bucurat foarte. Petru având glasul plin de iubire Dumnezeiască a zis: “Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, vom face aici trei colibe: Ţie una şi lui Moise una, şi lui Ilie una”. Noi însă, nevrednicii, nu cutezăm a Te întreba, ci cu smerenie Te rugăm pentru milă şi cu glas tremurând Îţi cântăm: Aliluia!

Icosul 6
Nor luminos a strălucit în Tabor spre însemnare la toată lumea. Petru vorbea despre colibe, glasul Părintelui vestea Descoperirea şi venirea Duhului Sfânt i-a umbrit pe Apostoli şi vârful muntelui l-a înconjurat. Aceştia şi mai mult s-au înfricoşat şi, intrând cu frică în nor, au simţit nepătrunsa Ta Dumnezeire şi cu multă îndrăzneală Ţi-au cântat unele ca acestea:

Iisuse, Cel ce pe Israel, de demult în pustie l-ai condus cu stâlpul de nor, Însuţi şi acum arată-ne calea în împărăţia Ta;
Iisuse, Cel ce pe Apostolii Tăi, în Tabor, cu nor luminos i-ai învăluit, acopere-ne şi pe noi cu roua Duhului Tău Cel Sfânt;
Iisuse, Cel ce locuieşti în ceruri, în Biserică nefăcută de mâini, arată-ne şi nouă biserica dătătoare de lumină şi umbra preacurată a Dumnezeirii Tale;
Iisuse, Cel ce nu ai vrut pe pământ corturi făcute de mâini, zideşte-ne cortul cel lăuntric, cu bun chip, al Duhului Sfânt, cu care să mergem la ceruri;
Iisuse, Cel ce te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină, îmbracă-ne şi pe noi cei dezbrăcaţi cu haina ţesăturii Dumnezeieşti a neprihănirii şi curăţiei;
Iisuse, Cel ce ai întins cerul ca o piele, îmbracă-ne şi pe noi cei răniţi în haina luminoasă ca zăpada a cereştii Tale frumuseţi;
Iisuse, Dumnezeul cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

Condacul 7
Vrând să descopere taina cea din veac ascunsă a Dumnezeirii Tale, Hristoase, Părintele Tău ceresc, acum, iarăşi, precum la Iordan, în timpul Botezului, a vestit că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, şi astfel, cu glas, din nor, a mărturisit zicând: “Acesta este Fiul Meu Cel Iubit, pe Acesta să-L ascultaţi”. Iar Apostolii, înfricoşându-se, au căzut cu faţa la pământ, cântându-Ţi: Aliluia!

Icosul 7
Nouă şi preaslăvită descoperire s-a făcut în Tabor, Stăpâne Doamne, când Apostolii înşişi, văzători şi slugi, auzind glasul Părintesc şi tunet din nori s-au spăimântat şi o nouă revărsare de lumină deodată i-a luminat şi, privindu-se unul pe altul, s-au mirat şi, căzând cu faţa la pământ, Ţie, Stăpâne, închinându-se, Ţi-au adus aceste laude:

Iisuse, Cel ce eşti Chipul Prealuminat al Ipostasului Părintesc, schimbă viaţa noastră cea întunecată şi necurată;
Iisuse, Cel ce eşti strălucirea Slavei Părinteşti, luminează sufletele noastre cele căzute şi afundate în întuneric;
Iisuse, Cel ce eşti minunat şi înfricoşător în Slava Dumnezeirii Tale, înnoieşte vederea noastră cea duhovnicească stricată prin păcat;
Iisuse, Prealine, Cel ce eşti plin de iubire, prin strălucirea cea nespusă a Trupului Tău, toată necurăţia sufletelor noastre fă-o mai albă decât zăpad;.
Iisuse, Lumina fără Început, în Lumina Ta din Tabor, arată-ne şi nouă Lumina Tatălui;
Iisuse, Lumina cea neschimbată în lumina cea nevăzută a împărăţiei Tale, arată-ne şi nouă lumina Duhului;
Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

Condacul 8
În chip minunat şi străin Ţi s-au arătat Moise si Ilie în Tabor, Stăpâne Doamne, văzând închipuirea Ipostasului Dumnezeiesc şi vorbind despre patima Ta cea de bună voie ce îţi stătea înainte. Acoperindu-i pe ei norul cel luminos şi încetând glasul din cer, Slava Domnului s-a luat de la ucenicii Tăi, iar ei Ţi-au cântat: Aliluia!

Icosul 8
Cu totul ai fost întru cele de sus Cuvinte al lui Dumnezeu, când Te-ai Schimbat la Faţă în Tabor, dar nici de cele de jos nu Te-ai despărţit. Iar când proorocii au plecat şi vederea Dumnezeiască s-a sfârşit, Tu Te-ai apropiat de ucenicii Tăi, ce căzuseră de spaimă la pământ şi, atingându-i cu mâna le-ai zis: “Sculaţi-vă şi nu vă temeţi.” Iar ucenicii, deschizând ochii şi nevăzând pe nimeni, afară de Tine, s-au bucurat foarte şi mulţumind lui Dumnezeu, Ţi-au cântat aşa:

Iisuse, Cel ce ai cuvintele Vieţii veşnice, fii totdeauna cu noi în călătoria pământească;
Iisuse, Cel ce ne-ai săturat pe noi cu privirea Dumnezeirii Tale, nu ne lăsa pe noi singuri întru slujirea Ta;
Iisuse, Cel ce mai înainte de Cruce ne-ai lămurit Taina patimilor Tale de voie, dă-ne nouă totdeauna să ne amintim de pătimirea Ta;
Iisuse, Cel ce ne-ai arătat, mai înainte de moarte, Slava Ta, dă-ne nouă să înţelegem totdeauna îndumnezeirea Trupului Tău;
Iisuse, Chipul cel neschimbat al Celui ce Este, înnoieşte în sufletele noastre privirea chipului şi asemănării Tale;
Iisuse, Cel ce eşti pecetea cea asemenea Tatălui, însemnează în trupurile noastre bunătatea cea nespusă a chipului Tău;
Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

Condacul 9
Toată firea s-a înfricoşat, văzând preaslăvita Schimbare la Faţă în Tabor, Hristoase Mântuitorule: Îngerii stând nevăzut cu frică şi cu cutremur, Ţi-au slujit Ţie, cerurile s-au spăimântat, pământul s-a cutremurat, văzând Slava Domnului. Muntele Tabor care până atunci era întunecat şi fumegând s-a acoperit cu un nor luminos pentru că pe el au stat preacuratele Tale picioare. Iar ucenicii Tăi Doamne, neputând suferi să vadă Faţa Ta au căzut la pământ, acoperindu-şi feţele, până când sfârşindu-se vedenia Tu Însuţi i-ai ridicat şi ei Ţi-au cântat: Aliluia!

Icosul 9
Ritorii cei deşerţi de înţelepciune, nefiind luminaţi de har, nu pot pricepe taina preaslăvitei Tale Schimbări la Faţă. Pentru aceasta, când ai coborât cu ucenicii din munte, ai poruncit prietenilor Tăi nimănui să nu spună din ceea ce au văzut, până când Fiul Omului nu se va scula a treia zi din mormânt. Şi ei tăcând nu au spus nimănui nimic în acele zile, din cele ce au văzut si au auzit, dar în inima lor Ţi-au cântat aşa:

Iisuse, Cel ce pe nor de foc ai fost purtat, izbăveşte-ne cu lumina Ta de toată întinăciunea sufletească;
Iisuse, Cel ce Te-ai îmbrăcat în întregul Adam, luminează firea noastră cea întunecată;
Iisuse, Cel ce ai desfătat pe ucenicii Tăi cu strălucirea Dumnezeirii Tale, desfătează-ne şi pe noi totdeauna cu cuvintele învăţăturii Tale;
Iisuse, Cel ce ai luminat pe ucenicii Tăi prin norul dătător de rouă, luminează-ne şi pe noi totdeauna cu razele preaslăvitei Tale Schimbări la Faţă;
Iisuse, Cel ce ai sfinţit Taborul cu preacuratele Tale picioare, îndreptează picioarele noastre spre a sluji Ţie pururea;
Iisuse, Cel ce cu nevinovatele Tale mâini ai arătat ucenicilor să urce în muntele Tău, îndreptează şi mâinile noastre în lucrarea faptelor celor bune;
Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

Condacul 10
Vrând să mântuieşti lumea, Te-ai Schimbat la Faţă în Tabor pentru noi, Doamne, ca să ne faci vrednici de Slava Ta cerească şi să schimbi trupul smereniei noastre, ca să fie asemenea Slavei Tale la învierea cea de obşte şi în Împărăţia Ta cea veşnică, pe care ai gătit-o, de la facerea lumii, celor ce Te iubesc pe Tine, de care să ne învredniceşti şi pe noi, precum pe Moise şi pe Ilie i-ai învrednicit în Tabor să Te vadă Faţă către faţă şi să-Ţi cântăm cu toţi sfinţii cântarea veşnică: Aliluia!

Icosul 10
Împărate preaveşnic, toate le-ai făcut spre mântuirea noastră. Pentru noi ai primit Preacuratul trup din Preasfânta Fecioară Maria şi ai venit în lumea aceasta având chip de rob. Tot aşa Te-ai Schimbat la Faţă pe muntele cel sfânt, ca să luminezi întunericul din lăuntrul nostru, al celor ce stăm în întunericul şi în umbra morţii şi să ne faci pe noi, din fii ai mâniei, fiii Tăi preaiubiţi. Pentru aceasta cu mulţumire Îţi cântăm:

Iisuse, pe Tabor chipul robului l-ai schimbat, ca pe noi să ne faci din robi ai păcatului, fiii lui Dumnezeu;
Iisuse, chiar trupul Tău l-ai dat la moarte, ca firea noastră cea căzută să o prefaci prin Tine;
Iisuse, Cel ce în Tabor ai arătat frumuseţea cea negrăită a împărăţiei Tale, întăreşte în noi pacea şi adevărul Duhului Sfânt;
Iisuse, Cel ce prin strălucirea Dumnezeiască a trupului Tău toată făptura ai îndumnezeit-o, înnoieşte-ne şi pe noi prin îndumnezeirea trupului la a doua Ta venire;
Iisuse, Cel ce ce în Tabor ai arătat focul Dumnezeirii Tale, arde cu foc nematerialnic şi păcatele noastre;
Iisuse, Cel ce ai hrănit acolo cu preadulcile Tale cuvinte pe ucenicii Tăi, sfinţeşte şi sufletele noastre cele flămânde cu Sfintele Tale Taine.
Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

Condacul 11
Cântare de umilinţă aducem Ţie, noi nevrednicii, pentru Schimbarea Ta la Faţă şi strigăm: dă-ne nouă, robilor Tăi, înălţimea vieţuirii cereşti şi strălucirea Slavei Dumnezeieşti celei pururea fiitoare, iar cu inimă curată învredniceşte-ne, în chip gândit, să iesim la muntele Tău cel sfânt şi să vedem cu ochii minţii preaslăvita Schimbare la Faţă, ca să-Ţi cântăm în chip luminos: Aliluia!

Icosul 11
Fiind Lumină Nepătrunsă şi Dătălor de Lumină, Iisuse, Lumina cea pururea fiitoare şi fără de început, Lumina Ta ai adus-o în lume, pentru că ai urcat cu Preacuratul Tău Trup în muntele Taborului şi acolo ai arătat ucenicilor Tăi Lumina cea Necreată şi Dumnezeiască şi chipul Slavei Părinteşti. Acestei lumini, mai presus de fire, să ne faci şi pe noi părtaşi, ca să-Ţi cântăm din adâncul sufletului unele ca acestea:

Iisuse Hristoase, Lumina cea Adevărată, întăreşte sufletele noastre, cu cugete bune, în toate zilele călătoriei noastre pământeşti;
Iisuse, împărate, Lumina cea fără început, aprinde din nou făclia cea stinsă a sufletului până în ziua sfârşitului nostru;
Iisuse, Lumină Lină, care dai viaţă, trimite sufletelor noastre lumină şi viaţă în ceasul cel înfricoşător al morţii noastre;
Iisuse, Lumină Sfântă, care luminezi şi arzi, scoate-ne atunci din bezna întunericului;
Iisuse, Lumina Preadulce si Preasfântă, însoţeşte-ne către lumina palatului Tău ceresc printre vămile amare ale văzduhului;
Iisuse, Lumina cea mai luminoasă decât orice soare, luminează-ne în strălucirea sfinţilor Tăi, în ziua cea neînserată a Împărăţiei Tale;
Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

Condacul 12
Dăruieşte-ne, Doamne Iisuse, harul Tău, pe care în Tabor l-ai dat aleşilor Tăi ucenici Petru, Iacob şi Ioan şi ne primeşte pe noi ca şi pe aceia, ca îmbrăcaţi cu putere de sus şi luminaţi de Duhul Sfânt, având inima curată şi duhul înnoit, să urcăm în Taborul cel gândit, mergând din putere în putere, nevoindu-ne mai mult în post şi rugăciune şi petrecând întru neprihănire, să-Ţi cântăm cu vrednicie: Aliluia!

Icosul 12
Cântând Preacurata Schimbare la Faţă preaslăvim Dumnezeiasca Ta Slavă arătată în Tabor, ne închinăm Dumnezeirii şi Puterii Tale şi credem cu Petru că Tu eşti cu adevărat Hristos Fiul Dumnezeului Celui Viu, care ai venit în lume să mântuieşti pe cel păcătoşi şi cântăm împreună cu Apostolii, din adâncul sufletului: bine este să fim noi aici împreună cu Tine. Pentru aceasta nu ne ruşina pe noi, cei neputincioşi şi învechiţi în trup, care credem întru Tine ci ne acoperă cu Lumina Dumnezeieştii Tale străluciri pe cei ce cu dragoste Îţi cântăm Ţie:

Iisuse, Soarele Cel Neapus, care ai răsărit în Tabor, luminează-ne cu Dumnezeiasca Ta strălucire;
Iisuse, Lumina cea neajunsă, care Te-ai arătat întru Schimbarea Ta la Faţă, încălzeşte-ne cu împărtăşirea harului Tău;
Iisuse, Biserica Veşnică a Ierusalimului Ceresc, sălăşluieşte-ne în Cortul Tău Dumnezeiesc.
Iisuse, Floarea cea binemirositoare a Raiului, înmiresmează-ne şi pe noi cu aromatele sfinţeniei şi ale curăţiei;
Iisuse, Focul cel curăţitor, Care ai vrut să curăţeşti cerul şi pământul de orice întinăciune, curăţeşte-ne şi pe noi de toată întinăciunea trupului şi a duhului;
Iisuse, Piatra cea preţioasă, Care ai luminat Sionul cel de Sus cu frumuseţe Dumnezeiască, învredniceşte-ne şi pe noi să vedem această frumuseţe;
Iisuse, Dumnezeul Cel Preaveşnic, bine este nouă să fim totdeauna sub acoperământul harului Tău.

Condacul 13
O, Preadulce şi Atotbunule Iisuse, Cel ce în Tabor ai strălucit cu Slava Dumnezeiască, primeşte acum această puţină rugăciune a noastră, precum ai primit în muntele cel sfânt închinarea ucenicilor Tăi, aşa şi pe noi învredniceşte-ne să ne închinăm preaslăvitei Tale Schimbării la Faţă, ca strălucind în lumina faptelor bune, să se lumineze prin Tine întunericul păcatului ce locuieşte în noi şi să ne arătăm vrednici moştenitori ai împărăţiei Tale celei veşnice, unde cu toţi sfinţii să-Ţi cântăm: Aliluia.
(Acest Condac se zice de trei ori).

Apoi se zice iarasi Icosul 1 (Îngerilor necunoscută şi oamenilor nepătrunsă a fost Dumnezeirea Ta, …) si Condacul 1 (Alesule Voievod şi Împărat al slavei, pe Tine, Făcătorul cerului şi al pământului, …).

RUGĂCIUNE
Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru Care locuieşti întru Lumina Cea nepătrunsă, şi eşti Strălucire Slavei Tatălui şi Chip al Ipostasulul Său! Pentru că a venit plinirea vremii, Tu, pentru mila cea nespusă faţă de neamul omenesc cel căzut, Te-ai micşorat, chip de rob luând, Te-ai smerit pe Sine, ascultător fiind chiar până la moarte. Totuşi, înainte de Cruce şi de patima cea de bună voie, în muntele Taborului, Te-ai schimbat la Faţă, întru Slava Ta Dumnezeiască, înaintea sfinţilor Tăi ucenici şi Apostoli, ca, atunci când Te vor vedea răstignit şi dat morţii, să priceapă că patima este de bună voie şi Dumnezeiască.
Învredniceşte-ne şi pe noi pe toţi să prăznuim Preacurata Schimbare la Faţă cu inimă curată şi cu minte neîntinată, să urcăm în muntele Tău cel Sfânt, în sălaşul Sfintei Slavei Tale, unde este glasul curat al celor ce prăznuiesc, glasul nespusei bucurii, ca acolo, împreună cu Sfinţii, Faţă către faţă, să vedem Slava Ta, în ziua cea neînserată a împărăţiei Tale şi să preaslăvim Preasfânt Numele Tău, împreună cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Preasfântul şi Bunul şi de Viaţă Făcătorul Tău Duh acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.